Sfantul Ierarh Nectarie

“Rugăciunea unei stareţe anonime
Doamne, Tu ştii mai bine decât mine că îmbătrânesc pe zi ce trece şi voi fi din ce în ce mai bătrână. Ajută-mă să nu devin prea cicălitoare şi fereşte-mă de nefericita tentaţie de a spune ceva pe orice subiect şi cu fiecare ocazie.
Eliberează-mă de ideea că trebuie să rezolv problemele tuturor celorlalţi. Imensa mea comoară de experienţă şi tezaurul înţelepciunii mele mă fac să simt adesea că ar fi păcat să nu încerc acest lucru. Dar Tu ştii, Doamne, că la final voi avea totuşi nevoie şi de câţiva prieteni.
Fereşte-mă de dorinţa de a face un recital al nesfârşitelor amănunte şi dă-mi aripi să trec cât mai direct la subiect.
Dă-mi răbdarea de a asculta plângerile celorlalţi şi ajută-mă să le fac faţă cu bunăvoinţă. Dar pecetluieste-mi buzele când voi simţi nevoia să vorbesc de propriile mele junghiuri şi dureri – acestea cresc an de an şi la fel şi înclinaţia mea de a le povesti celorlalţi despre ele.
Nu îţi cer memorie mai bună, ci îţi cer numai mai multă modestie şi mai puţină siguranţă de sine când propria mea memorie e în dezacord cu memoria celorlalţi. Învaţă-mă, Doamne, glorioasa lecţie care să îmi spună că şi eu pot greşi, din când în când.
Ajută-mă să fiu rezonabil de amabilă. Nu am ambiţia de a deveni o sfântă – cu unii sfinţi e tare greu de trăit – dar o persoană vârstnică morocănoasă e o adevărată operă de artă a diavolului.
Dă-mi empatie, dar fără să devin sentimentală, fă să îmi ofer ajutorul, dar să nu forţez pe nimeni să îl accepte. Ajută-mă să descopăr merite acolo unde nu le aştept şi să descopăr talente la oamenii despre care nu credeam că au vreunul. Şi dă-mi, Doamne, graţia de a le spune acest lucru.
Amin”