Sfantul Ierarh Nectarie

O saptamana binecuvantata !

Intr-o cetate era un tanar care se numea Ioan, foarte credincios si foarte bogat, dar nu putea sa invete carte, nici macar o rugaciune, ca sa o poata zice dupa randuiala crestina. Pentru aceasta, s-a dus intr-o manastire si, dand toata averea sa acelei manastiri a fost facut calugar, iar fratii sai au inceput sa-l invete carte. Ioan a fost primit in manastire cu multa dragoste si toti fratii se straduiau sa-l invete psalmi si rugaciuni, dar Ioan nu putea sa invete nimic. Atunci, un frate mai mare mai intelept si cu multe fapte bune, i-a citit pe rand toate rugaciunile, una cate una, iar apoi l-a intrebat:
- Care dintre rugaciuni ti s-a parut mai frumoasa si pe care ai vrea sa o inveti?
Iar Ioan a raspuns:
- Aceasta mi-a placut cel mai mult: Bucura-te Marie!
Apoi cu multa osteneala a izbutit sa invete inchinaciunea ingerului, adica aceasta rugaciune:

Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te ceea ce esti plina de dar daruita, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Hristos Dumnezeu, Mantuitorul sufletelor noastre!

Si multa vreme a trecut pana ce Ioan a izbutit sa invete aceasta rugaciune. Si era atat de bucuros ca invatat-se rugaciunea ingereasca, incat i se parea ca a gasit o mare si minunata comoara. Si in toata vremea nu rostea decat aceste cuvinte: Bucura-te Marie! Din aceasta pricina fratii din manastire nu l-au mai chemat pe numele sau ci ii ziceau: "Bucura-te Marie". Dar Ioan se bucura cand auzea cum il numeau fratii, si in toata vremea rostea rugaciunea ingereasca plin de multa veselie duhovniceasca, pentru ca avea multa evlavie catre Nascatoarea de Dumnezeu.

Aceasta rugaciune a rostit-o pana ce a ajuns la sfarsitul pamantesc. Dupa ce obstea manastirii i-a savarsit rugaciunile de ingropare, l-au ingropat intr-un loc aparte, deoarece din sfintitul trup al lui Ioan iesea multa mireasma. Insa aceasta mireasma s-a inmultit dupa ce l-au ingropat, iar fratii se minunau de acest lucru. In cea de-a noua zi, cand ii faceau parstasul randuit la noua zile, s-a petrecut o minune preaslavita de care se spaimantau totii. Din mormantul lui Ioan a rasarit un crin preafrumos si pe fiecare frunza era scris cu litere de aur: "Bucura-te, ceea ce esti cu dar daruita, Marie."
Iar miresma crinului era atat de multa si minunata, incat nu se asemana cu mirosul nici unei flori de pe pamant.
Atunci egumenul a zis fratilor:
- Parintilor, din acest lucru minunat putem cunoaste ce fel de sfintenie a avut acest cuvios si cata dragoste si evlavie a avut catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Este cu cuviinta sa vedem si care este radacina acestui crin, pentru ca sa intelegem cu totii cat de mult dar primeste cel care o iubeste din toata inima pe Preasfanta Fecioara Maria.
Atunci au sapat mormantul si au vazut cum crinul a iesit din gura cuviosului si toti s-au minunat. Apoi egumenul a poruncit de s-au desfacut sfintele moaste ale cuviosului si au vazut cum crinul a iesit din inima cuviosului, iar in inima sa era zugravita icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Cu totii s-au spaimantat si au ramas muti de uimire. Mai apoi s-au inchinat lui Dumnezeu pentru aceasta minune. Iar crinul si sfintele moaste le-au asezat in biserica manastirii, pentru ca toti cei cel vor vedea si se vor inchina lor sa priceapa cat de multa putere are evlavia si dragostea catre Maica Domnului.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, fie ca si noi sa ne invrednicim de fericirea cea cereasca.



"Fa ceea ce poti si roaga pe Dumnezeu pentru ceea ce nu poti si El iti va veni negresit in ajutor.

Oare pentru o pasare sunt grele aripile cu care zboara prin aer? Nu. Tot astfel si pentru adevaratul crestin nu sunt grele poruncile lui Hristos, prin savarsirea carora sufletul nostru intraripandu-se zboara la cer.

Fericit este nu cel ce incepe bine, ci cel ce termina bine nevointa sa. Nevointa pocaintei si a luptei cu patimile trebuie sa fie pentru toata viata.

Daca iti vei aduce totdeauna aminte de slabiciunea ta, atunci niciodata nu vei calca hotarul vegherii. Cu un singur gand necuviincios poti pierde o osteneala de 100 de ani pe ogorul mantuirii.

Rugaciunea si frica de Dumnezeu sa nu te paraseasca nici un minut.

Credinciosul trebuie sa faca binele fara sa se gandeasca daca se uita cineva sau nu la fapta lui. Faptele bune sunt pretuite dupa scopul lor. Faptele fara o buna intentie sunt ca trupul fara suflet iar Dumnezeu le respinge.

Toate poruncile lui Dumnezeu se unesc in porunca iubirii."

Parintele Arsenie Boca