Cuvant Ortodox
Staruinta in credinta pentru implinirea dorintelor - Sf.Teofan Zavoratul
Teofan ZavoratulTrebuie să învățăm să cerem, să simțim cu adevărat că Dumnezeu proniază toate întâmplările vieții noastre și că tot El poate împlini cerința noastră dacă este folositoare. Trebuie să ne aflăm în adevărul lucrurilor și al credinței ca să primim răspuns! Adesea il confundăm pe Dumnezeu cu dumnezeul zămislit de mintea noastră și de aceea nu ne adresăm cui trebuie. Statornicia cererii trebuie să se bizuie pe credință nestrămutată asemenea femeii din Canaan. Sfântul Teofan Zăvorâtul o fericește pe acestă femeie și-i propovăduiește credința ca model demn de urmat fiecărui creștin dornic de împlinire:
Ce a făcut-o pe cananeanca ca să vină la Domnul și să stăruie atât în cererea ei? Convingerile care se închegau în ea: era încredințată că Mântuitorul are putere să o tămăduiască pe fiica ei și a venit la El; era încredințată că El nu va lăsa neîmplinită cererea ei și nu a încetat să ceară.
Convingerile sunt rezultatul întregii vieți: al educației, al gândurilor ce umplu mintea de obicei, al impresiilor lăsate de lucrurile din jur, al învățăturilor cercetate și al feluritelor întâmplări și îndeletniciri din viață.
Sub înrăurirea tuturor acestora, gândirea lucrează și ajunge la anumite convingeri.Aici trebuie să avem în vedere că pretutindeni este și din toate părțile pătrunde în sufletul omului adevărul lui Dumnezeu. Adevărul poate fi aflat în inima omului; adevărul lui Dumnezeu este întipărit în toate făpturile; adevărul lui Dumnezeu poate fi aflat în obiceiurile și datinile oamenilor; ba chiar și în învățăturile lor poate fi găsit într-o măsură mai mică sau mai mare. Pretutindeni stă la pândă și minciuna. Cine este din adevăr, acela adună adevăr și este plin de covingeri adevărate, mântuitoare; iar cine nu este din adevăr adună minciună și este plin de covingeri mincinoase, de rătăciri pierzătoare.
Dacă a fi sau nu a fi din adevăr depinde de om, să judece fiecare; însă judecata lui Dumnezeu îi așteaptă pe toți...
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși) (Efes. 1, 1-9; Mc. 7, 24-30)
INVATATURI CRESTINE
Precum ceara, daca nu e incalzita si inmuiata multa vreme, nu poate primi pecetea intiparita in ea, asa si omul nu poate primi pecetea virtutii lui Dumnezeu, daca nu e cercat prin dureri si neputinte. De aceea zice Domnul catre dumnezeiescul Pavel: ”Iti este de ajuns harul Meu. Caci puterea Mea in neputinte se desavarseste”. Dar insusi Apostolul se lauda zicand: ”Cu mare placere, deci, ma voi lauda intru neputintele mele, ca sa se salasluiasca intru mine puterea lui Hristos”. Dar si in Proverbe s-a scris: ”Pe care-l iubeste Domnul, il cearta, si bate pe tot fiul pe care-l primeste”. Apostolul numeste neputinte napustirile vrajmasilor crucii, care se intamplau necontenit lui si tuturor Sfintilor, ca sa nu se inalte, cum insusi zice, de bogatia covarsitoare a descoperirii, pazind prin desele umiliri, cu evlavie, darul dumnezeiesc. Iar noi numim neputinte gandurile rele si slabiciunile trupesti. Caci atunci trupurile Sfintilor ce se nevoiau impotriva pacatului, fiind predate batailor aducatoare de moarte si altor felurite chinuri, erau cu mult deasupra patimilor intrate in firea omeneasca prin pacat. Dar acum bisericile avand pace multa din mila Domnului, trebuie sa fie cercat trupul celor ce se nevoiesc pentru evlavie cu multe slabiciuni, iar sufletul cu ganduri rele. Aceasta se intampla mai ales celor in care cunostinta lucreaza intru multa simtire si incredintare, ca sa fie feriti de toata slava desarta si mandria, si sa poata primi, cum am zis, cu multa smerenie, pecetea frumusetii dumnezeiesti, dupa Sfantul care zice: ” insemnatu-s-a peste noi lumina fetei Tale, Doamne”. Deci trebuie sa rabdam cu multumire voia Domnului. Caci in felul acesta ni se va socoti drept a doua mucenicie necontenita suparare din partea bolilor si lupta cu gandurile dracesti. Caci cel ce zicea atunci sfintilor mucenici prin acele capetenii nelegiuite sa se lepede de Hristos si sa doreasca slava lumeasca spune si acum neincetat aceleasi lucruri robilor lui Dumnezeu. Cel ce aducea atunci chinuri peste trupurile dreptilor si ocara cumplit pe cinstitii dascali prin cei ce slujeau socotintelor sale diavolesti, aduce si acum felurite patimiri marturisitorilor evlaviei, impreuna cu multe ocari si umiliri, mai ales cand acestia ajuta cu multa putere saracilor ce sufera pentru slava Domnului. De aceea trebuie sa ne implinim mucenicia constiintei noastre cu multa hotarare si rabdare, inaintea lui Dumnezeu. Caci ”rabdand, zice, am asteptat pe Domnul, si a cautat spre mine”. (Diadoh al Foticeii)39
ˇ Marea trebuie sa fie agitata si tulburata ca sa poata arunca la mal pamantul, iarba si toate mortaciunile pe care raurile le-a varsat intr-insa. Sa ne uitam mai bine si vom constata ca, dupa ce a fost framantata de o astfel de furtuna, marea devine foarte linistita.
ˇ Cel ce primeste necazurile din timpul de fata in asteptarea bunatatilor de mai tarziu, a aflat cunostinta adevarului si se va izbavi usor de manie si de intristare. Isi cunoaste mult mai bine complexitatea firii cel ce suporta necazurile decat cel pentru care decurge lin, fara nici un fel de probleme si care in felul acesta ramane la suprafata fiintei lui nepusa la incercare prin grele necazuri.
ˇ Nu numai cei ce mor de sabie si pe cei ce l-au marturisit pe Domnul ii incununeaza Dumnezeu, ci si pe cei ce si-au dovedit iubirea intru nevointa caci precum aceia au rabdat impunsaturile pentru domnul, asa si acestia au rabdat asuprelile si nevointa pentru Domnul.
Precum pe ostasul care a primit rani grele in vremea razboiului, imparatul nu porunceste sa-l scoata din oaste, ci mai degrab sa-l inainteze in gard, asa il incununeaza Imparatul ceresc pe calugarul care a suportat de la draci primejdii multe.
ˇ Daca hotarul trandaviei este a nu avea rabdare in nici o odihna, al rabdarii este a se socoti cineva in orice necaz ca fiind in odihna. Lenesul niciodata nu socoteste ca se odihneste cat ii place - este si aici o sete infinita a lancezelii; dimpotriva, rabdarea nu se socoteste sleita de nici o greutate.
Barbatul rabdator a murit inainte de mormant facandu-si mormant chilia sa. Rabdarea se naste din nadejde si plans, caci cel lipsit de acestea doua e robul trandaviei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu