Despre infranarea pantecelui
Mai intai deci vom vorbi despre infranarea pantecelui, care se impotriveste imbuibarii pantecelui;apoi despre chipul posturilor si despre felul si cantitatea bucatelor.Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci dupa cum le-am primit de la Sfintii Parinti.Acestia n-au lasat un singur canon despre postire, nici un singur chip al impartasirii cu bucate, nici aceeasi masura pentru toti.Fiindca nu toti au aceeasi tarie si aceeasi varsta;apoi si din pricina slabiciunii unora, sau a unei deprinderi mai gingase a trupului.Insa un lucru au randuit tuturor:sa fuga de imbuibare si de saturarea pantecelui.Iar postirea de fiecare zi au socotit ca este mai folositoare si mai ajutorare spre curatie decat cea de trei sau de patru zile, sau decat cea intinsa pana la o saptamanta.Caci zic:cel ce peste masura intinde postirea, tot peste masura se foloseste adeseori de hrana.Din pricina aceasta se intampla ca uneori, din covarsirea postirii, slabeste trupul si se face mai trandav spre slujbele cele duhovnicesti;iar alteori, prin prisosul mancarii se ingreuneaza si se face sa se nasca in suflet nepasare si molesire.Au incercat Parintii si aceea ca nu tuturor le este potrivita mancarea verdeturilor sau a legumelor si nici posmagul nu-l pot folosi va hrana toti.Si au zis Parintii ca unul mancand doua litre de paine e inca flamand, iar altul mancand o litra, sau sase uncii, se satura.(Uncia este uncia romana:27 gr. si 165 mlgr.)Deci, precum am zis mai inainte, le-a dat tuturor o singura regula pentru infranare;sa nu se amageasca nimeni cu saturarea pantecelui si sa nu se lase furat de placerea gatlejului, pentru ca nu numai deosebirea felurilor, ci marimea cantitatii mancarurilor face sa se aprinda sagetile curviei.Caci cu orice fel de hrana de se va umplea pantecele naste samanta desfranarii;asemenea nu numai aburii vinului fac mintea sa se imbete, ci si saturarea de apa, precum si prisosul a orice fel de hrana o moleseste si o face somnoroasa.In Sodoma nu aburii vinului, sau ai bucatelor felurite au adus prapadul, ci imbuibarea cu paine, cum zice Proorocul(Ez.16, 49).Slabiciunea trupului nu dauneaza curatiei inimii, cand dam trupului nu ceea ce cere slabiciunea.De bucate numai atat sa ne slujim, cat sa traim, nu ca sa ne facem robi pornirilor poftei.Primirea hranei cu masura si cu socoteala, da trupului sanatatea, nu ii ia sfintenia.Regula infranarii si canonul asezat de Parinti, aceasta este:Cel ce se impartaseste de vreo hrana sa se departeze de ea pana mai are inca pofta si sa nu astepte sa se sature.Iar Apostolul zicand:"Grija de trup sa nu o faceti spre pofte"(Rom.13, 14), n-a oprit chivernisirea cea trebuincioasa a vietii, ci grija cea iubitoare de placeri.De altfel, pentru curatia desavarsita a sufletului nu ajunge numai retinerea de la bucate, daca nu se adauga la ea si celelalte virtuti.De aceea, smerenia prin ascultarea cu lucrul si prin ostenirea trupului, mari foloase aduce.Infranarea de la iubirea de argint calauzeste sufletul spre curatie, cand inseamna nu numai lipsa banilor, ci lipsa poftei de a-i avea.Retinerea de la manie, de la intristare, de la slava desarta si mandrie, infaptuieste curatia intreaga a sufletului.Iar curatia sufletului, cea a neprihanirii adica, o infaptuiesc in chip deosebit infranarea si postul.Caci este cu neputinta ca Acela ce si-a saturat stomacul sa se poata lupta in cuget cu dracul curviei.Iata de ce lupta noastra cea dintai trebuie sa ne fie infranarea stomacului si supararea trupului nu numai prin post, ci si prin priveghere, osteneala si citiri;apoi aducerea inimii la frica de iad si la dorul dupa imparatia cerurilor.(Filocalia, vol.I, ed.a II-a, Editura Harisma, Bucuresti, 1992)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu