Sfantul Ierarh Nectarie

Sa aducem la Hristos slabiciunea si neputinta sufleteasca

Osteneala cu adevarat, osteneala si amaraciune multa si anevoie de rabdat ni se cere mai ales noua celor fara de grija, pana ce vom face mintea, acest caine iubitor de macelarii si lacom de mancare, iubitoare de curatie si de supraveghere prin simplitate, blandete adanca si sarguinta.Dar indraznim noi cei impatimiti si neputinciosi si sa aducem lui Hristos, cu credinta neindoielnica, slabiciunea si neputinta noastra sufleteasca, marturisindu-le.Si negresit vom primi ajutorul Lui mai presus de vrednicia noastra, daca vom pogori neincetat in adancul smeritei cugetari.(Cuvantul 1, Despre lepadarea de viata desarta si despre retragere)

A  opta lupta o avem impotriva duhului mandriei.Aceasta este foarte cumplita si mai salbatica decat toate cele de pana aici.Ea razboieste mai ales pe cei desavarsiti si pe cei ce s-au urcat pana aproape de culmea virtutilor, incercand sa-i prabuseasca.Si precum ciuma cea aducatoare de stricaciune nimiceste nu numai un madular al trupului, ci intreg trupul, asa mandria nu strica numai o parte a sufletului, ci tot sufletul.Fiecare din celelalte patimi, desi tulbura sufletul, se razboieste numai cu virtutea opusa si cautand sa o biruiasca pe aceea, intuneca numai in parte sufletul.Patima mandriei insa ii intuneca intreg sufletul si-l prabuseste in cea mai adanca prapastie.Ca sa intelegem mai lamurit cele zise, sa luam seama la lucrul urmator:imbuibarea stomacului se sarguieste sa strice infranarea; curvia, curatia;iubirea de argint, saracia;mania, blandetea; si celelalte feluri ale pacatului asemenea pe celelalte virtuti opuse.Dar pacatul mandriei, cand pune stapanire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare si inalta, il darama in intregime si il surpa pana in temelii(...).Iar ca mantuirea ne vine prin harul si mila lui Dumnezeu, ne da marturie adevarata, talharul acela de pe cruce, care a primit Raiul nu ca pret al virtutii, ci prin harul si mila lui Dumnezeu.Acestea stiindu-le, Parintii nostri, toti cu un glas au invatat ca nu putem ajunge intr-alt fel la desavarsirea virtutii, fara numai prin smerenie.Iar aceasta se naste din credinta, din frica lui Dumnezeu, din blandete si din saracia desavarsita, prin care ne vine si dragostea desavarsita, cu darul si cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava in veci.Amin(Sfantul Ioan Casian, Filocalia, vol.I, Ed.Harisma, Bucuresti, 1992)