Maica Domnului - Doamna a rugaciunii
Legea ontologica a omului, sub forma uneia dintre cele mai stranii si milenare mosteniri de imagine, o avem inchisa in acel "chip si asemanare dumnezeiasca"pe care mereu auzim ca trebuie sa le aducem Lumii.
Aceasta lege, cand voim mai ales la femeie sa o descoperim, oglindita ca drept rostul si chemarea ei - (si, fara indoiala, rostul acopera chipul, iar asemanarea este chemarea) - legea aceasta ne aduce prin femeie o mai limpede vadire, o mai puternica dovada despre acea contradictie totala si fundamentala a vietii.
Dintr-un principiu antitetic si cu totul de temelie, femeii i se cere sa fie in acelasi timp atat iubita de-a pururi si fara prihana, cat si mama cea rodnica si de cuviinta.Cum se vede, la randul sau, femeia trebuie sa fie o adevarata cruce, crucea pasivitatilor positive.
Si e aici un corolar de la sine inteles al acestei fundamentale si functionale pasivitati : femeia va fi, totdeauna, mai curand robita de simturile si patimile ei decat, rasturnat, hipnotizata de gandirea pura sau vointa de putere.
Astfel, ca o indreptatita parafrazare a nu stiu carui ganditor apusean, se poate spune ca, daca barbatul este o biruinta a inteligentei printr-o vinovata nesocotinta a trupului, in schimb femeia este biruinta trupului printr-o vinovata nesocotinta a spiritului. Sa nu ne miram dar, daca vedem mai carnala pe femeie, mai adanc inradacinata in vital decat barbatul.Si e firesc ca ea sa fie mai refractara atat fata de valorile superioare, cat si fata de dinamica spiritului creator.Fiindca femeia, in privinta acestor esentiale si cardinale cerinte, intampina in ea insasi piedici si inertii mai mari, tocmai de aceea, desavarsirea si implinirea ca om a femeii, cuprinzand in sine atat de tragice sovairi si zvarcoliri, sunt mai vrednice de luat in seama, ca unele ce impun schimbari si innoiri mai eroice, si prin aceasta sunt inca mai cutremuratoare, mai vadite si mai usor de decoperit, precum si mai cuceritoare sufleteste pentru noi toti.
Viata, intr-adevar fara de prihana, printre femei, e mult mai rara decat ne inchipuim, dar cand se infaptuieste, ea e o biruinta covarsitoare, mai vrednica de bucurie decat oricare alta si mai doveditoare decat orice dovada.Dovada Maicii Domnului e dumnezeiasca neprihanire care a atins absolutul Sfintei Intrupari.
V-ati intrebat mai cu grija vreodata de ce in piscul cel mai de sus al Neamului omenesc a fost asezata o fecioara, acea davidica Sfanta Maria ?
Iat-o, si-a deschis launtric inima si palmele spre rugaciune in cea mai desavarsita primire, suita prin plecaciunea ei in pasivitatea celei mai inalte rapiri.
V-ati straduit vreodata sa urmariti cu un inteles ceva mai destoinic toata calea aceasta asa de lunga care s-a adunat in vrednicia unui trup atat de plapand ?
Intelegeti cumva, cum spune cucernicul Ilie Miniat, chinul acesta omenesc "care a obosit cerurile timp de cincizeci de veacuri cu rugaciuni fierbinti" si raul acesta lucrator de "neintrerupte lacrimi" ale suspinatoarei noastre firi care a silit pantecul cel sterp al Anei de a odraslit o fecioara vrednica de intruparea lui Dumnezeu ?Trebuie sa intelegem bine ca legenda aceasta e adevarata, s-a petrecut aevea printre noi cu o putere reala nemaiinchipuita.
V-ati pus la incercare macar gandul sa aflati nemasurata truda si lupta omeneasca care e cuprinsa in ea ?Cata cucerire de sine, cata rabdare, cata nadejde impotriva nadejdii si cata asternere de smerenie si bataie de frunte a trebuit sa se impreune ca sa dea nastere acestei flori a inaltimilor duhului care este Fecioara cea pusa la adapost in tacerea Sfintei Sfintelor a Templului din Ierusalim ?
Si inca o intrebare mai ascutita si mai tare : Cum oare, sa fie doar o nebuna saltare, o zadarnica pornire si un avant plin de galagie stearpa, ce de prisos s-au nascut, numai dintr-o mincinoasa si usuratica incantare omeneasca toate aceste uriase comori de lauda si litanie de irmos si condac, de icos si canon, de paraclis si acatist si inca mai departe tot muntele acela sfant de inaltimi liturgice, zborul acela de stih si melodie de tot felul al Sfintelor Slujbe pe care atatia melozi, si sfinti imnologi, si psalti, si corifei, si protopsalti, si dascali si toate acele mari glasuri de altar, de strana si amvon, care necurmat si de veacuri au rodit si si-au adaugat in Biserica mai mult decat pe oricine - afara de Marele Dumnezeu si Domnul nostru, intru mareata si sfanta proslavire a Sfintei Mirese si Maici si Fecioare, Doamna Cerului si a Pamantului, Sfanta Maria ?
(Extrase din :Arhim.Sandu Tudor - Mari duhovnici despre Maica Domnului, Ed.Eikon, 2003)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu