Pilda Nr. 24:
Într-un
orăşel trăiau odată doi oameni, tăietori de lemne. Unul se numea ION,
iar celălalt MATEI. Ion avea mare necaz pe MATEI, că acesta găseşte
totdeauna mai mult de lucru decât el. Că MATEI era chemat la lucru
pretutindeni, acesta se explica prin aceea, că MATEI, om potolit, se
mulţumea cu oricât i se plătea; în timp ce ION, arţăgos, cerea preţ mare
şi mai nimeni nu-l poftea la lucru. Cum stau amândoi în aceeşi
curte, regulat, ION strica ceva la ferăstrăul lui MATEI, fie tăindu-i
sfoara, fie rupându-i vreun dinte, fie sfărămându-i capra de tăiat
lemne. MATEI nu zicea nimic; dregea stricăciunile şi pleca voios
la lucru. Prietenii sfătuiau adesea pe MATEI ca să se plângă
judecătorului, cu privire la purtarea lui Ion. Matei însă totdeauna
le răspundea: -Câtă vreme am două mâini şi sănătate de la DUMNEZEU,
nu mă tem că ION mă va lăsa muritor de foame. Odată, ION fiind beat,
fără să vrea, dă foc casei în care şedea. Îi arde totul, scăpând, ca
prin minune, el, soţia şi copii.. Vecinii miloşi, le dădură, care un
pat, care haine ptr ei şi ptr copii; iar unul mai cu dare de mână le
dese şi-o odaie. Spre seară, cineva bătu la noua locuinţă a lui ION.
Deschise, era MATEI, cu un ferăstrău în mână. -IOANE, zise el, eu am
două ferăstraie; fiindcă al tău a ars, uite, ia pe acesta; va fi al
tău. Du-te mâine la negustorul din colţ şi taie, în locul meu lemnele
de-acolo; le arvunii eu azi. Uite primeşte banii de arvună. Pe viitor,
când găsesc mai mult de lucru am să te chem şi pe tine. ION, văzând
atâta dragoste la MATEI, pe care îl supărase de atâtea ori, începu să
plângă şi întinzând mâna lui Matei îl rugă să-l ierte de ce a greşit în
trecut. De atunci amândoi au trăit ca nişte adevăraţi fraţi. Am
reuşit noi vreodată să câştigăm pe vrăjmaşul nostru prin iubirea faţă
de el?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu