Pilda Nr. 5:
Era
o tristă zi de iarnă. Un băiețaș de 7-8 ani, singur și tremurând de
frig, sta pe-o bancă, în gradină unui oraș. I-o fi fost tare frig, căci
hăinuța de pe el era subțirică, iar pantalonașii aveau două găuri mari
la genunchi! Buzișoarele îi erau vinete și față slabă era galbenă ca
ceara. Poate o fi avut o supărare mare, căci plângea și din când în
când privea spre CERUL acoperit de nori. Pe lângă el trecuseră mulți
inși fără să le pese de el. Într-o vreme, un domn bătrân se apropie de
el și-i spuse părintește: Ce faci acolo, micuțule? Aștepți pe cineva?
Da, domnule, îi răspunse copilașul. Aștept pe DUMNEZEU, să vină să mă
caute. Ce vrei să spui, drăguțule! Ești bolnăvior? Crezi c-ai să mori?
Nu, dar anul trecut, EL a trimis să caute pe tatăl meu și pe fratele
cel mic al meu, ca să-i aiba în casa LUI, în CER. Iar ieri, la spital
mama mi-a spus așa, că și ea pleacă tot acolo și că DUMNEZEU nu mă va
părăsi în nici un fel. Acum - adaugă el în lacrimi, n-am pe nimeni
care să mă îmbrățișeze și să-mi dea să mănânc. Și iată, e atâta vreme
de când mă uit în sus la CER, să văd, dacă vine DUMNEZEU, dar nu văd
nimic. Totuși, DUMNEZEU va veni desigur, dacă-l mai aștept nițel. Nu e
așa, domnule? Da, copile dragă, zise domnul, podidindu-l lacrimile.
Nimeni n-așteaptă-n zadar pe DUMNEZEU, EL m-a trimis să port grijă de
tine. Vino cu mine. Nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic. Ochii
copilașului străluciră de bucurie. Și pe fața lui fu ca un fulger de
biruință. Știam bine, zise el, ca DUMNEZEU va veni, sau va trimite pe
cineva, căci mama niciodată n-a spus minciuni. Dar cât a-ți întârziat
pe drum și cât a trebuit să vă aștept!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu