Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

luni, 28 martie 2016

De ce este recomandat ca în post soții să se abțină de la relațiile intime?


 
Un element important al postului în viaţa de familie este înfrânarea trupească a soţilor.
Postul ne învaţă cum să ne stăpânim simţurile şi trupul, el ne învaţă cum să ne înfrânăm de la relaţiile intime. Este important să se respecte zilele şi perioadele de post (Postul Mare, al Crăciunului, al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, şi al Adormirii Maicii Domnului), când Biserica nu săvârşeşte Taina Cununiei. Soţii trebuie să se înfrâneze şi în zilele în care se pregătesc să primească Sfânta Împărtăşanie. De asemenea, în ajunul sărbătorilor împărăteşti, în Săptămâna Luminată şi în zilele Crăciunului.
În aceste perioade creştinul trebuie să se umple de sentimentul de „bucurie pentru Dumnezeu”, care este cea mai mare bucurie.
Un element important al postului în viaţa de familie este înfrânarea trupească a soţilor. Încălcarea ei trebuie însoţită de pocăinţă şi de multe ori are ca rezultat sarcinile nedorite, îmbolnăvirea copilului conceput în timpul postului etc. „Posibil ca de boala soţiei, scria stareţul Ambrozie unui creştin, să fiţi de vină chiar dumneavoastră: poate nu aţi respectat sărbătorile sau nu aţi fost fidel soţiei, fapt pentru care Dumnezeu v-a pedepsit cu boala ei”.
(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, București, 2006, p. 206)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu