Doxologia – una din cele mai vechi cântări ale Bisericii
În trecut, Doxologia a
fost întrebuințată în serviciul divin public zilnic în forma sa
originară și cea mai simplă, de imn al îngerilor, adică așa cum o găsim
expusă în Evanghelia de la Sfântul Luca (II, 14): „Slavă întru cei de
sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”.
Doxologia sau Slavoslovia constituie una dintre cele mai vechi cântări, prezente în slujba Utreniei încă din timpul Bisericii primare.
În forma pe care o prezintă în zilele noastre, Doxologia
este un imn cu caracter trinitar, adică este alcătuit spre lauda și în
cinstea Sfintei Treimi, dar în trecut ea a fost întrebuințată în
serviciul divin public zilnic în forma sa originară și cea mai simplă,
de imn al îngerilor, adică așa cum o găsim expusă în Evanghelia de la
Sfântul Luca (II, 14): „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ
pace, între oameni bunăvoire”.
Mărturie despre existența acestei prime forme o găsim în lucrarea Constituțiile apostolice
(cartea a VIII-a, cap. 13), fiind cuprinsă în rânduiala Sfintei
Liturghii, imediat după cântarea „Unul Sfânt, unul Domn”, însă, în
același document, dar în alt loc (cartea a VII-a, cap. 47 și 48), o
găsim deja îmbogățită, apropiată formei de astăzi, ca un imn de slavă
adus lui Dumnezeu-Tatăl și Fiul, această amplificare datorându-se
discuțiilor despre Persoana Mântuitorului din acea vreme (sec. al
IV-lea), provocate de arieni, care susțineau că Hristos nu are caracter
divin, ci este o ființă creată, imnul fiind alcătuit astfel spre
combaterea acestei erezii.
După puțin timp, datorită ereziei pnevmatomahe a
lui Macedonie, Biserica a adăugat mențiunea Sfântului Duh, cea de-a
treia persoană a Sfintei Treimi („Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule…
și Duhule Sfinte!”), în acest mod imnul căpătând un cracter pur
trinitar, devenind astfel un mijloc de luptă al Ortodoxiei împotriva
ereziilor referitoare la Treimea cea Sfântă.
În trecut, Doxologia se cânta în momentul
răsăritului soarelui, ceea ce se păstrează în majoritatea bisericilor
și astăzi, prin aceasta cei prezenți slăvindu-L pe Dumnezeu și
mulțumindu-I atât pentru lumina naturală, ce se ivea afară în timpul
cântării, cât și pentru cea spirituală, duhovnicească, adusă de
Mântuitorul Hristos prin Întruparea Sa din Sfânta Fecioară. Ea este
răspunsul Bisericii întregi la slăvirea lui Dumnezeu de către preot: Slavă Ţie Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu