Sfantul Ierarh Nectarie

 Cum se roagă pruncii neîncetat?

Deschizând ochii asupra copilului mic, începem să înţelegem şi cum ar putea fi relaţia noastră cu Dumnezeu. Poate copilul mic, poate sugarul, să stea fără mamă? Nuu... iar cazurile acelea, de care auzim în presă şi de care ştim că există - cu copii abandonaţi... ne umplu sufletul de milă şi de groază.

Poate sugarul să aibă alături o mamă încruntată? Stresată, nepreocupată de el, fără zâmbet? Poate..., dacă nu are încotro - şi, oricum, atunci plânge, până când își vede mama din nou senină sau... dacă are mult de aşteptat pentru aceasta, până oboseşte... El, micuţul, simte orice tensiune, şi nu îi place deloc. Dacă e pace în sufletul mamei lui, pace răsfrântă în toată casa, atunci el e fericit. Gângureşte, descoperă lumea, şi fiecare pas făcut e susţinut de o privire încurajatoare, a mamei. Fără această privire a ei, ce are toate „ingredientele": surâs, lumină, căldură, blândeţe şi încă multe altele, copilul se usucă.

Dar creştinul, fără privirea lui Dumnezeu? Dar creştinul, fără încurajarea şi susţinerea lui Dumnezeu, din suflet, dar şi din afară, prin oameni şi întâmplări? Pot eu trăi, dacă Tu nu mă ţii, să nu cad?

Copilul mic se roagă. În taina inimii lui neatinse de viclenie, Duhul Sfânt se roagă nestingherit. Copilul iartă, uită imediat orice neplăcere, zâmbeşte, de o îngăduinţă îngerească faţă de cei mari. Mai şi plânge, plânge des, pentru că oamenii mari - uneori chiar şi mama lui - îi mai tulbură fericirea.

El vorbeşte, dinainte de a şti să articuleze cuvintele. Sunete alandala, cu care - crede el - spune totul. Aici, ne aduce puţin aminte de noi, cei mari, care cam aşa ne rugăm lui Dumnezeu, numai că fără nevinovăţia pruncului şi fără bucuria lui de a comunica. Sunete înşirate fără muzică, ritm şi înţeles sunt rugăciunile noastre (adesea străine de ce e important să cerem), cu unele excepţii, slavă Domnului!

Copilăria, apropierea copilăriei de noi, prin pruncii noştri, ne împrospătează. Nu mai îndrăznim cu aceeaşi uşurinţă să fim supăraţi, trişti, pesimişti, nervoşi - pentru că ştim, vedem, că nu-i place mogâldeţei, îl vedem privindu-ne mirat, plângând, agitându-se. Şi, dacă ne facem puţin timp, învăţăm noi de la el. Nu-i vorbă, cum mai creşte, e nevoie să-l învăţăm toate, cu rosturile lor, să-i punem unele interdicţii, să-i dăm explicaţii... dar el ne arată în permanenţă cum să facem asta: cu pace, cu iubire, în iertare... Aşa, ne înălţăm şi noi mai des gândul la Dumnezeu, să ne dăruiască aceste bunătăți, pentru mântuirea sufletelor noastre şi ale copiilor noştri!

Doamne, fă ca acest izvor minunat, această dispoziţie îngerească spre rugă necurmată a pruncilor noştri, să nu sece odată cu vârsta, ci să se reverse din matca sufletelor lor, spre Tine, şi pentru noi!