Doamne, de-aș putea s-adun tot nectarul florilor, L-aș preface-n leac divin și l-aș da oamenilor, Ca acei ce-l vor gusta să se vindece de rău, Să iubească și să fie robi supuși, la Tronul Tău....
Și-aș culege-n dimineți, roua primăverilor, Și aș răcori cu ea, arșița durerilor. Și aș strânge-n nopți senine, toată pulberea din stele, Ca să-mbrac în strălucire, crucea celor în durere...
Aș mai strânge-n partitură, glasul ploilor de toamnă, Și aș face cânt de leagăn, pruncilor fără de mamă, Și aș strânge-n veri toride, roada pârguită-n grâne, Pentru pântece flămânde să frământ un colț de pâine....
Din icoane-aș chema harul care se ascunde-n ele, Și l-aș picura pe pleoape, ochilor fără vedere, Din altare-aș strânge ruga și aș face-o prescurele, Ca să fie hrană Sfântă, pentru vremurile grele....
Din cascade-aș lua puterea apelor învolburate,
Ca să trag spre Înviere toate sufletele moarte,
De-aș putea le-aș face toate, după cum aș ști că-i bine,
Dar pentru că sunt țărână, Doamne-mi pun nădejdea-n Tine!...
Preot Ioan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu