Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Să ne ocrotim unul pe celălalt!


 
Avem pilda Sfântului Ioanichie cel Mare. El a fost ostaş vreme de 20 de ani. A săvârşit multe minuni şi în toate războaiele a biruit, nefiind niciodată învins. Nu s-a gândit niciodată la viaţa sa, ci şi-a pus întotdeauna viaţa pentru aproapele său.
Noi trebuie să ne ocrotim unul pe celălalt, pentru că suntem fraţi, mai cu seamă acei care sunt de aceeaşi credinţă. Avem pilda Sfântului Ioanichie cel Mare. El a fost ostaş vreme de 20 de ani. A săvârşit multe minuni şi în toate războaiele a biruit, nefiind niciodată învins. Nu s-a gândit niciodată la viaţa sa, ci şi-a pus întotdeauna viaţa pentru aproapele său.
Şi Dumnezeu l-a ocrotit, iar mai târziu ca monah, a fost mare luminător şi făcător de minuni. Astfel de ostaşi au fost mulţi. Regele David, spune: „Bine este celui ce nu se sălăşluieşte în păcat!”. Dreptul nu va acţiona în interesul său, ci pentru viaţa aproapelui său.
(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, București, 2010, p. 15)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu