"Părintele Teofil - Darul lui Dumnezeu pentru noi"
A.S.C.O.R. Bucureşti a organizat duminică, 9 decembrie 2012, la Casa de Cultură a Studenţilor, începând cu orele 18:00, conferinţa extraordinară "Părintele Teofil - Darul lui Dumnezeu pentru noi" susţinută de Protosinghel Iustin Miron, Stareţul Mânăstirii Oaşa din judeţul Alba.
Părintele Iustin Miron este renumit în întreaga ţară pentru misiunea sa extraordinară în rândul tinerilor, şi mai ales în mediul universitar şi liceal. Părintele Teofil Părăian a fost duhovnicul mânăstirii Oaşa, şi de asemenea conferenţiar, timp de 15 ani în Tabăra Naţională de Vară, care, după trecerea sa la Domnul, îi şi poartă cu cinste, numele.
Parintele de la Oasa l-a evocat foarte frumos pe parintele Teofil, vazut prin experienta sa de ucenic al lui si chiar a citit o parte dintr-o scrisoare inedita. I-a devenit duhovnic, in adolescenta, la indemnul unui parinte, iar in imaginatia sa, parintele Teofil, orb, nu putea fi decat un om ursuz, redus intelectual, pe care nu il cauta nimeni si de care nu se bucura nimeni. Au fost spuse multe lucruri pe care eu una nu le-am regasit in carti.
In scrisoare, raspunzand emotiei ucenicului care tocmai vizitase Athosul,parintele Teofil ii marturiseste ca manastirea in care l-a pus Dumnezeu sa slujeasca este pentru el si Sfantul Munte, si Ierusalimul, si Sihastria si Frasineiul. Si ca a avut totul pentru ca nu a dorit ce nu s-a putut: orb fiind, nu si-a dorit sa vada, la Sambata fiind, nu si-a dorit sa ajunga la Sfantul Munte, preot fiind, nu si-a dorit sa ajunga nu stiu ce staret. Asta mi-a placut cel mai mult. Aceasta era si sursa bucuriei permanente a parintelui, a conchis ucenicul: el se bucura, de fapt, din Dumnezeul din el. Bucuria nu poate inflori decat intr-un suflet plin si generos. Or el a primit totul, pentru ca a daruit totul. S-a confirmat faptul ca, in ciuda negarilor vehemente, parintele Teofil a avut darul inainte vederii, pentru ca la spovedanie, stia ce avea omul pe suflet.
Parintele era omul depasirii. Aflat la spital, pentru ca isi rupsese piciorul, ucenicul (parintele Iustin de la Oasa) l-a intrebat: parinte, de ce a ingaduit Dumnezeu oare sa va rupeti piciorul? Care e rostul? Iar parintele a spus ca nu stie si ca nici nu il intereseaza, ci tot ce vrea este sa depaseasca situatia. Intra in logica depasirii situatiei si nu in filosofarea ei.
Parintele Teofil era omul muncii. se scula la 3 dimineata, desi slujba incepea la 6. Nu pierdea timpul. Spunea ca trebuie sa muncim nu doar pentru a castiga, ci si pentru a ne castiga, pe noi, pe Dumnezeu si pe cel de langa noi. Noi ne raportam simplist la munca, vedem doar rezultatul imediat - banul. In munca se lucreaza dragostea, intelegerea, rabdarea, credinta. Nemtii lucrau pe gratis la refacerea tarii lor distruse, au muncit, s-au jertfit, au dat si au primit. Noi vrem doar roade, dar fara jertfa. Nu trebuie sa alegi pe X sau pe Y, ci doar sa alegi sa fii bun. Parintele punea mare accent pe bunatate, pe gandul bun. Trebuie sa ne cultivam mereu binele din noi, iar daca pui inainte gandul bun si ai stari bune, esti in stare sa depasesti si circumstantele mai grele din viata. Toate cele primite in viata, insasi viata, sunt darul lui Dumnezeu, dar nu sa faci tu ce vrei cu ele, ci ce vrea Dumnezeu. Totul ii apartine lui Dumnezeu, si noi insine. Viata se traieste prin celalalt, nu prin tine insuti. Prin celalalt este drumul catre cer.
Cateva vorbe celebre de-ale parintelui Teofil:
- "Nu-i asa, Doamne, ca-i faina?" - la rugaciune, parintelui ii mai veneau in minte poezii. Si atunci se oprea din rugaciune si ii recita Domnului o poezie si apoi Il intreba: "Nu-i asa, Doamne, ca-i faina?"
- "Ce faci te si face"
- "Catre Dumnezeu sa avem inima de fii, catre aproapele inima de mama si catre noi inima de judecator" - aici a comentat parintele de la Oasa ca inima de fiu vine din relatia personala cu Tatal. Totul trebuie personalizat prin relatia cu Dumnezeu.
Parintele Teofil era sigur ca se va mantui: dupa ce toata viata si-o petrecuse slujindu-i Lui si raportandu-se la El ca la un tata, nu avea nicio indoiala ca s-ar putea sa ajunga in iad, departe de Dumnezeu.
Eu tare m-am bucurat de ce am auzit, mai ales ca dupa conferinta incepuse sa ninga ca in povesti! Cred ca si parintelui Teofil i-a placut, de sus, conferinta, mai ales in momentele in care toata sala radea cu candoarea la evocarea glumelor si a pataniilor sale, in special cea cu cazutul din pod: Fiind nevazator din copilarie, i se intampla sa cada in pivnita. Si atunci se lovea si striga tare: "mamaaaa, iar am cazut in chimniţă!" Si noaptea avea cosmaruri si striga in somn: "mamaaaa, am cazut in chimnita!" Si spunea parintele ca era tare bine ca atunci cand se trezea, simtea ca e in pat si nu in chimnita :).
Parintele Iustin Miron a vorbit foarte frumos, la intrebarile celor din sala, si despre viata de familie, spunand ca in familie trebuie sa fie teocratie si nu democratie, ca sotul nu trebuie sa se transforme in tiran si nici femeia in soacra, ca viata de familie se cladeste pe virtuti, nu pe reguli, ci pe iubire si delicatete.
Părintele Iustin Miron este renumit în întreaga ţară pentru misiunea sa extraordinară în rândul tinerilor, şi mai ales în mediul universitar şi liceal. Părintele Teofil Părăian a fost duhovnicul mânăstirii Oaşa, şi de asemenea conferenţiar, timp de 15 ani în Tabăra Naţională de Vară, care, după trecerea sa la Domnul, îi şi poartă cu cinste, numele.
Parintele de la Oasa l-a evocat foarte frumos pe parintele Teofil, vazut prin experienta sa de ucenic al lui si chiar a citit o parte dintr-o scrisoare inedita. I-a devenit duhovnic, in adolescenta, la indemnul unui parinte, iar in imaginatia sa, parintele Teofil, orb, nu putea fi decat un om ursuz, redus intelectual, pe care nu il cauta nimeni si de care nu se bucura nimeni. Au fost spuse multe lucruri pe care eu una nu le-am regasit in carti.
In scrisoare, raspunzand emotiei ucenicului care tocmai vizitase Athosul,parintele Teofil ii marturiseste ca manastirea in care l-a pus Dumnezeu sa slujeasca este pentru el si Sfantul Munte, si Ierusalimul, si Sihastria si Frasineiul. Si ca a avut totul pentru ca nu a dorit ce nu s-a putut: orb fiind, nu si-a dorit sa vada, la Sambata fiind, nu si-a dorit sa ajunga la Sfantul Munte, preot fiind, nu si-a dorit sa ajunga nu stiu ce staret. Asta mi-a placut cel mai mult. Aceasta era si sursa bucuriei permanente a parintelui, a conchis ucenicul: el se bucura, de fapt, din Dumnezeul din el. Bucuria nu poate inflori decat intr-un suflet plin si generos. Or el a primit totul, pentru ca a daruit totul. S-a confirmat faptul ca, in ciuda negarilor vehemente, parintele Teofil a avut darul inainte vederii, pentru ca la spovedanie, stia ce avea omul pe suflet.
Parintele era omul depasirii. Aflat la spital, pentru ca isi rupsese piciorul, ucenicul (parintele Iustin de la Oasa) l-a intrebat: parinte, de ce a ingaduit Dumnezeu oare sa va rupeti piciorul? Care e rostul? Iar parintele a spus ca nu stie si ca nici nu il intereseaza, ci tot ce vrea este sa depaseasca situatia. Intra in logica depasirii situatiei si nu in filosofarea ei.
Parintele Teofil era omul muncii. se scula la 3 dimineata, desi slujba incepea la 6. Nu pierdea timpul. Spunea ca trebuie sa muncim nu doar pentru a castiga, ci si pentru a ne castiga, pe noi, pe Dumnezeu si pe cel de langa noi. Noi ne raportam simplist la munca, vedem doar rezultatul imediat - banul. In munca se lucreaza dragostea, intelegerea, rabdarea, credinta. Nemtii lucrau pe gratis la refacerea tarii lor distruse, au muncit, s-au jertfit, au dat si au primit. Noi vrem doar roade, dar fara jertfa. Nu trebuie sa alegi pe X sau pe Y, ci doar sa alegi sa fii bun. Parintele punea mare accent pe bunatate, pe gandul bun. Trebuie sa ne cultivam mereu binele din noi, iar daca pui inainte gandul bun si ai stari bune, esti in stare sa depasesti si circumstantele mai grele din viata. Toate cele primite in viata, insasi viata, sunt darul lui Dumnezeu, dar nu sa faci tu ce vrei cu ele, ci ce vrea Dumnezeu. Totul ii apartine lui Dumnezeu, si noi insine. Viata se traieste prin celalalt, nu prin tine insuti. Prin celalalt este drumul catre cer.
Cateva vorbe celebre de-ale parintelui Teofil:
- "Nu-i asa, Doamne, ca-i faina?" - la rugaciune, parintelui ii mai veneau in minte poezii. Si atunci se oprea din rugaciune si ii recita Domnului o poezie si apoi Il intreba: "Nu-i asa, Doamne, ca-i faina?"
- "Ce faci te si face"
- "Catre Dumnezeu sa avem inima de fii, catre aproapele inima de mama si catre noi inima de judecator" - aici a comentat parintele de la Oasa ca inima de fiu vine din relatia personala cu Tatal. Totul trebuie personalizat prin relatia cu Dumnezeu.
Parintele Teofil era sigur ca se va mantui: dupa ce toata viata si-o petrecuse slujindu-i Lui si raportandu-se la El ca la un tata, nu avea nicio indoiala ca s-ar putea sa ajunga in iad, departe de Dumnezeu.
Eu tare m-am bucurat de ce am auzit, mai ales ca dupa conferinta incepuse sa ninga ca in povesti! Cred ca si parintelui Teofil i-a placut, de sus, conferinta, mai ales in momentele in care toata sala radea cu candoarea la evocarea glumelor si a pataniilor sale, in special cea cu cazutul din pod: Fiind nevazator din copilarie, i se intampla sa cada in pivnita. Si atunci se lovea si striga tare: "mamaaaa, iar am cazut in chimniţă!" Si noaptea avea cosmaruri si striga in somn: "mamaaaa, am cazut in chimnita!" Si spunea parintele ca era tare bine ca atunci cand se trezea, simtea ca e in pat si nu in chimnita :).
Parintele Iustin Miron a vorbit foarte frumos, la intrebarile celor din sala, si despre viata de familie, spunand ca in familie trebuie sa fie teocratie si nu democratie, ca sotul nu trebuie sa se transforme in tiran si nici femeia in soacra, ca viata de familie se cladeste pe virtuti, nu pe reguli, ci pe iubire si delicatete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu