Sfantul Ierarh Nectarie

Tinerii în Biserică

Învățăm a fi creștini în fiecare zi de la aproapele nostru

Credința Ortodoxă

Vineri, 07 Decembrie 2012 20:40

Mi-am dat seama că oricât am încerca să definim ce înseamnă să fi un creştin adevărat nu o să reuşim…pentru că a fi creştin învăţăm de la aproapele nostru în fiecare zi, la fel cum învăţăm în fiecare zi să ne adaptăm la condiţiile de viaţă. Chiar dacă la foarte scurt timp după naştere suntem botezaţi şi mergem des la biserică, totuşi trebuie să învăţăm să fim creştini, pentru că Dumnezeu nu ne programează prin Botez să facem binele ci ne dă pe Duhul Sfânt ca împreună cu El să învățăm ce e folositor sufletului și ce nu.

Deşi nu am avut prilejul să-l cunosc pe IPS Bartolomeu, sau să ascult pe viu predicile sale, totuşi îl simt aproape prin cuvintele de învăţătură, prin cărţile care ni le-a lăsat…dar cel mai aproape îl simt prin oamenii care i-au fost aproape şi care îi duc mai departe felul de a fi, învăţăturile şi amintirea. De fiecare dată când vin în Cluj, undeva în adâncul sufletului mă aştept să îl văd pe Înaltu’, pe stradă, să fiu şi eu parte la serile duhovniceşti în care catedrala se umplea de tineri, fiecare regăsindu-se în ceva ce predica dansul.

Şi parcă simţeam un gust amar când nu-l găsesc nicăieri…dar săptămâna aceasta mi-am dat seama că, deşi el e lângă Dumnezeu, totuşi e foarte prezent printre noi prin faptul că a fost un creştin adevărat şi a reuşit să transmită asta şi apropiaţilor săi. În orice împrejurare IPS Bartolomeu l-a mărturisit pe Hristos fără sfială, fără jumătăţi de măsură…chiar dacă asta a însemnat şi suferinţă în temniţele comuniste. Săptămâna aceasta când l-am auzit pe pr. prof. Constantin Necula predicând în catedrala am avut senzaţia că trăiesc o seară duhovnicească ca şi acelea care le ţinea IPS Bartolomeu.

Am învăţat:

1. Că bogatul nemilostiv încearcă să negocieze chiar cu Avraam, în speranţa că dacă lasă fiecare de la el câte puţin îşi poate îmbunătăţi starea, dar la Dumnezeu nu merge cu afaceri.

2. Ca oricând putem găsi pe cineva care are nevoie de ajutorul nostru şi astfel ne facem aproapele lui; că tot timpul trebuie să căutăm să ne facem cât mai mulţi „apropiați” şi că şi noi avem nevoie ca cineva să se facă aproapele nostru.

3. Că poţi să pierzi pe cineva drag şi totuşi să ai zâmbetul pe buze şi să vorbeşti altora despre iubire şi aproapele.

4. Că trebuie să lăsăm orgoliul la o parte şi să îi îmbrăţişăm pe părinţi şi apropiaţi şi să le spunem lucruri frumoase cât sunt încă în viaţă, nici cei mai în vârstă nu sunt scutiţi de a face asta, ba chiar sunt îndemnaţi la acest lucru.

5. Că suntem „turma cea cuvântătoare” şi că atunci când venim la biserica ar trebui să facem cunoştinţă unii cu alţii, să ne strângem mâna şi să ne privim în ochi, nu să intrăm ca o „turmă necuvântătoare într-un staul”.

6. Că a fi singur la părinţi are mai mult dezavantaje decât avantaje.

7. Că dacă Dumnezeu poate încăpea într-un om, cel rău, fiind mult mai mic poate încăpea şi el în oameni şi că unii îl lasă să intre şi să-i schimbe, făcându-şi rău în primul rând lor şi apoi celor din jur, dar că şi de la ei avem de învăţat şi trebuie să ne rugăm pentru ei

8. Că trebuie să te supui mai-marelui, chiar dacă nu îl îndrăgeşti, dar cred că şi asta ne ajută să învăţăm să fim creştini.

9. Că un preot adevărat poate asculta problemele multor oameni şi totuşi să te primească cu răbdare şi să îţi răspundă cu blândeţe la întrebări care te dor foarte tare în adâncul sufletului.

Sper să învăţăm în fiecare zi câte puţin din ce înseamnă să fim creştini, iar la sfârşitul vieţii să fim împliniţi că ne-am bucurat şi de viaţa această scurtă, dar cu folos…!

(Sînziana)