Adevaruri pe care nu trebuie sa le uitam - Staretul Efrem Athonitul
Nasterea Lui Hristos a fost nezgomotoasa si smerita. A venit ca un om, nu ca sa judece lumea, ci ca s-o mantuiasca. A venit ca sa-l miluiasca, sa-l ierte si sa-l mantuiasca pe om. A dat povete mantuitoare, ne-a lasat porunci, sfaturi si pilda Sa sfanta pe care s-o urmam pentru a ne mantui sufletele noastre.Toate aici pe pamant sunt trecatoare si efemere, se duc ca un vis...
*Credem pe deplin in a Doua Venire a Domnului, care va fi mareata, infricosatoare si slavita...
Marii parinti ai Bisericii noastre, ascetii care aveau minte curata si lumina Sfantului Duh, au pastrat pururea in constiinta lor aceasta infricosatoare a Doua Venire a lui Hristos.Au cugetat la ea in continuu, si asta i-a facut sa se indurereze mereu in ochii lor si sa nu inceteze a plange...
*Dupa moarte, omul este condus direct la tribunalul lui Dumnezeu. Pana la a Doua Venire, lucrurile vor fi deja lamurite si rezolvate pentru fiecare suflet.Atunci se face impartirea finala, se va termina toata sarbatorirea...
*Deoarece fiecare suflet omenesc va trece prin tribunal si apoi va merge la Marea Judecata, marele adevar care va fi spus la sfarsitul vietii noastre trebuie sa ne preocupe mai mult decat orice alta grija. Lumea intreaga nu este vrednica si nu pretuieste cat un suflet.Sufletul este nemuritor, lumea este stricacioasa si se va sfarsi. Suntem aici pentru putin timp...Sa ne pregatim bine si mantuitor pentru aceasta mare judecata prin care trebuie sa trecem. Moartea ne pandeste in fiecare clipa. Inima omului lucreaza ca ceasul: la fel cum acesta se va opri la un moment dat, exact asa se va opri din functiune si inima omului. Si atunci va urma asezarea sufletului nostru, ori in Imparatia vesnica a lui Dumnezeu, ori in iadul cel vesnic impreuna cu diavolii.
*Sa fim atenti sa nu ne orbeasca lucrurile pamantesti, caci grija multa pentru cele trupesti este amagire. Grija pentru mantuirea sufletului nostru trebuie sa fie neintrerupta, la fel ca rugaciunea si ca multumirea catre Dumnezeu. Fie ca avem necazuri, fie bucurie, multumirea sa nu lipseasca din sufletul nostru.
*Sa credem ca nu numai prin lucruri materiale ii putem fi de folos saracului. Trebuie sa-i oferim si hrana duhovniceasca. De multe ori, chiar si sufletul nostru este intemnitat, este sarac si gol de fapte bune. De aceea sa ne ingrijim mai intai, sa il imbracam, sa il hranim si sa-l scoatem din inchisoarea osandei, vinovatiei si pacatului. Si cand ajutam sufletul nostru, e usor apoi sa-l ajutam si pe aproapele nostru.
Priviti cat de jos a coborat Hristos. A coborat si a zis:"Primiti-Ma si pe MIne ca pe un sarac; orice oferiti acestui sarac, Mie Imi oferiti. Si Eu voi lua ceea ce Imi oferiti voi si pentru aceasta va voi da Imparatia Mea". Legea Evangheliei si poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, nu sunt de neinfaptuit; infaptuirea poruncilor lui Dumnezeu este fericire si nu nefericire. Omul sufera cand simte ura, cand simte gelozie, cand simte rautate. Si preferam sa suferim decat sa iubim. Cand il miluiesti pe sarac, trebuie sa simti fericire, sa simti bucurie, pentru ca ai facut sa-si afle odihna, Era infometat si acum nu-i mai e foame, ori ii era frig si acum s-a incalzit. Era la inchisoare, tu ai platit si acum e liber. Aceste fapte nu sunt grele si omul se simte foarte fericit. Iata calea lui Dumnezeu!
*Poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, sunt foarte usoare, odihnesc, racoresc si nasc fericire in sufletul omului.De aceea Hristos nu a cerut multe lucruri. Si la a Doua Venire nu va zice:"De ce nu ati lucrat nevointa?" Nu. Va zice:"De ce nu l-ati imbracat pe sarac, de ce nu l-ati mangaiat pe cel intemnitat?" Ce sunt acestea? Faptele dragostei. De aceea a spus Hristos:"Cine este cel care Ma iubeste? Cel ce tine poruncile Mele. Cel ce nu Ma iubeste pe Mine nu tine poruncile Mele". Prin cercetarea pe care a facut-o celor de-a stanga, a vrut sa le zica:"Voi nu ati avut dragoste, nu puteti intra in camara dragostei". Camara dragostei se castiga cu iubire si jertfa. De aceea va trebui, cu dragoste si smerenie, sa intram in Imparatia Cerurilor.Stramta si dureroasa este calea ce duce la Viata. Drumul larg ii duce pe oameni la iad. Care este drumul larg? Viata lumeasca nepasatoare si zilele ce trec fara de folos, goale...Nu trebuie sa ne amageasca diavolul, ci sa ne straduim, cum spune Evanghelia Hristosului nostru, sa curatim interiorul potirului, care este sufletul nostru, inima noastra, mintea noastra. Daca veti curati potirul pe dinauntru va fi curat si pe dinafara, omule.Prefacutule, nu-l spala pe dinafara si inauntru sa-l lasi necuratit. Ochiii lui Dumnezeu le vad pe toate. Pe oameni ii vom pacali, vom arata alta fata, dar cele dinauntru sunt cunoscute de catre Dumnezeu. Sa ne straduim sa devenim cum trebuie pe dinauntru, sa ne schimbam. Sa umplem timpul pe care ni L-a dat Dumnezeu cu fapte bune, cu ganduri bune, cu simtaminte curate. Sa nu ne preocupam cu vorbe desarte, sa nu ne ocupam cu discutii necuviincioase si vatamatoare, sa ne ferim limba noastra de la a-i judeca pe oameni: pe fratele nostru, pe aproapele nostru. Nu, sa nu facem asta! Sa ne judecam pe noi, sa ne osandim pe noi. Daca ne osandim, ne vom izbavi de osanda lui Dumnezeu. Daca osandim, vom fi osanditi si daca judecam vom fi judecati; si cu masura cu care vom masura altora, ne va masura si noua Dumnezeu. Fiecare clipa care trece nu se mai intoarce. Diavolul castiga timpul nostru, si in acest scop ne preocupa cu lucruri pamantesti si trecatoare, incat sa nu oferim mai mult lui Dumnezeu si sufletului nostru. Sa fim cat mai atenti, sa ne aflam in stare de veghe, sa priveghem cu mintea, cu inima, sa nu lasam sa intre gandurile urate, sa nu lasam inima sa se molipseasca. Daca nu suntem cu luare-aminte, chiar si in Biserica putem sa pacatuim mult. Cand venim la Biserica si nu ne imbracam decent si prin lipsa de cuviinta a imbracamintii noastre ii provocam sminteala vreunui om, Biserica devine pricina de sminteala.Si venind omul sa se curateasca pe sine, pleaca si mai murdar. Pentru ca privirea lui a cazut undeva, pe ceva indecent. De aceea trebuie ca indeosebi femeile sa aiba foarte mare grija ca atunci cand vin la Biserica sa fie imbracate cuviincios, atent. Raspunderea este foarte mare si este un pacat pe care oamenii nu-lmarturisesc. Isi spun pacatele, dar nu-i auzi spunand: "Stii, parinte, in vremea necunosterii, cand nu-L cunosteam pe Dumnezeu, nu cunosteam Evanghelia, pocainta, nu am fost invatat si poate prin neatentia imbracamintii mele am smintit oameni. Fie cu hainele, fie cu locul in care sedeam, fie cu pozitia mea". Acestea sunt pacate pe care diavolii ni le pot reprosa si noi vom zice:" Dar cum s-au intamplat acestea?". "-Iata, cand purtai haina aceea, cand sedeai asa, cand nu ai avut grija si nu te-ai asezat unde trebuia, l-ai smintit pe acel om". Atunci sufletul acela va fi tintuit de vinovatie si astfel judecata va fi pe masura. Vreau sa spun, cu smerenie, ca trebuie sa fim atenti la toate acestea, caci vom pleca din aceasta lume si vom merge la tribunal, vom merge la judecata... si acolo vor fi spuse toate. Sa avem grija, deci, sa fim cuviinciosi in toate. Sa curatim interiorul potirului nostru, sufletul nostru, inima noastra. Si unde simtim vinovatie, sa ne pocaim.. Sfantul Vasile cel Mare a zis: "Nici femeie nu am cunoscut, dar nici feciorelnic nu sunt'. Cand Sfantul Vasile cel Mare a zis ca in viata feciorelnica pe care a trait-o nu a cunoscut femeie, caci nu a fost casatorit si nici nu a pacatuit, dar nici cu vre-o femeie nu este , s-a referit la gandire. Gandul pacatos trce si daca nu avem grija, ne poate lasa urme, ne poate lasa pete si murdarii. Prin urmare, cand ne patam, de ce avem nevoie? De spalare, de curatire. Cum se face curatirea? Curatirea se face prin lacrimi, se face prin spovedanie si pocainta. De aceea trebuie sa avem grija sa nu ne biciuiasca cele lumesti sau cele care astazi ni se ofera ca fiind bogate. Ma refer la ceea ce iubeste omul: ii place sa se infrumuseteze si sa se gateasca, ii plac podoabele scumpe... Cand eu nu am grija, ca om, si provoc ispita fratelui meu surorii mele, prin impodobirea neatenta, atunci eu port vinovatia in spate. Lucru ce trece neobservat. De cate ori, daca ne cercetam constiinta, vom vedea ca in viata noastra lumeasca, poate chiar si acum, nu suntem atenti? Prin urmare producem sminteala. Pe aceste pacate nu le cunostem; sa le marturisim si vor fi sterse. De aceea sa fim cu luare aminte la aceste lucruri, ca sa fim pregatiti. Moartea este infricosatoare, nu este joaca. Daca vreunul dintre noi a cunoscut cate ceva despre moarte, daca a fost primejduit de boala, a vazut cat de infricosatoare este. Vedeti cum lacrimeazasau chiar plange, si ochii ii sunt nelinistiti in ceasul mortii? Deaoarece vede cum vin puterile potrivnice, vin diavolii sa-i smulga sufletul. Si sufletul tremura cum tremura frunza de toamna la cea mai usoara adiere de vant. Troparul slujbei de inmormantare zice:"Ce lupta are sufletul cand se desparte de trup, cat lacrimeaza atunci, catre ingeri isi ridica ochiii si in zadar se roaga; catre oameni isi intinde mainile si nu are cine-l ajuta". Spune ca isi intoarce ochii catre ingeri si nu primeste nimic. Caci ingerii zic:"Dupa faptele tale , aliluia.Te-am fi ajutat dar trebuia sa ne ajuti si tu cu faptele tale"Isi ridica mainile spre oameni si le cere sa-l ajute.Si ei zic: "Cum sa te ajutam? Noi nu ne putem ajuta pe noi, cum sa te ajutam pe tine? Si atunci omul isi da seama de adevar. Dar ce mai poate face in ceasul acela, cand ii iese sufletul? Aceasta cercetare, acest adevar, aceasta realitate pe care vedem ca o traieste fiecare om apropiat noua, cand pleaca din viata, ar trebui sa ne fie lectie, pentru a ne pregati pe noi acum, pentru ca atunci cand va suna ceasul, sa fim gata.Si cu toate ca ne vom amari, caci moartea este din natura ei grea si amara, daca constiinta nu va marturisi impotriva noastra, vom simti un balsam in suflet. Sufletul nadajduieste, simte ca ceva se va intampla. De aceea deci, inainte de a sosi acel ceas infricosator, inainte de a veni aceasta prima judecata a sufletului, si apoi marea Judecata de la a Doua Venire, sa ne pregatim, sa fim atenti, sa ne grabim acum; nu maine ori poimaine. De astazi, din clipa aceasta, sa punem in sufletul nostru pocainta si sa ne intoarcem la Dumnezeu. Si cand Dumnezeu va vedea aceasta intentie buna din partea noastra, ne va ajuta. Si va spori aceasta mica intentie a noastra si o va face mare, incat sa ne putem invrednici de mantuirea sufletelor noastre.
*Hristos, Mantuitorul nostru, cunoscand toate cate se vor intampla, ni le povesteste in Sfanta Lui Evanghelie, pentru ca sa luam masuri si sa ne pregatim. Sa nu avem nicio justificare ca nu ni le-a spus, ca nu le-am citit, ca nu le-am auzit si ca de aceea nu ne-am pregatit. Nu, Hristos ni le-a spus amanuntit. La fel si Biserica si Sfintii Parinti Propovaduitori si toti cuviosii lui Dumnezeu vorbesc despre cele pe care trebuie sa le lucram.Adica despre faptele luminii, ale Evangheliei, pe care, lucrandu-le sa scapam de toata aceasta uriasa primejdie. Din nefericire, toate lucrurile, si mai ales pacatul, ne arata precum se vede, ca se apropie sfarsitul. Auzim de razboaie, si se vor face. Vedem cutremure. Vedem pacatul, vedem satanisml, sice nu vad ochii? Tehnologia va ajunge pana a ne scoate din minti, din credinta. La ce sa ne mai asteptam? Cu toate ca si moartea fiecarui om este o a doua venire, totusi o asteptam acum si o vedem venind la modul general. De aceea sa ne pregatim incontinuu, sa ne curatim, sa fim neprihaniti pe dinauntru, sa lucram faptele luminii, cele pe care ni le spune Hristosul nostru, faptele dragostei. Inima noastra sa devina lipsita de rautate, precum a pruncilor. Asa cum a zis Domnul :"Daca nu ne vom face ca si copiii in nerautate si in dragoste, nu vom putea intra in Imparatia Cerurilor". Nu zice sa avem mintea copiilor si judecata lor, ci nerautatea inimii lor la care sa ajungem in legatura cu aproapele nostru. Acesta poate sa ne faca rau, sa ne injure, sa ne batjocoreasca, sa rada de noi , sa ne priveasca cu trufie, noi trebuie sa ne pastram inima in nerautate, precum pruncii, si astfel ne vom mantui. Dar daca incepem sa pretindem ce-i al nostru batandu-ne cu pumnii in piept si sa cerem dreptate, vom fi gasiti vinovati. Caci Evanghelia nu ne spune sa raspundem raului cu rau. Mai mult decat toate sa ne aducem aminte de zioua cea infricosatoare a judecatii, si desigur, cum a zis Sfantul Siluan Athonitul, sa meditam la iad, incat sa ne ferim a ajunge la aceasta stare. Cand aceasta meditatie va deveni pentru noi temelie si viata, vom fi ajutati sa ne ferim de faptele intunericului si astfel vom scapa de acest groaznic si infricosator iad. Sa ne inchinam, sa-I multumim si sa-L slavim pe Hristosul nostru, care S-a facut om pentru ca noi sa ajungem dumnezei. Sa-L cantam si sa-L preamarim pentru ca S-a jertfit pentru noi, ne-a deschis ochii, ne-a aratat drumul luminii, ni l-a trasat si ne-a ajutat sa pasim pe el. Ne-a dat ca arma cu care sa-i lovim pe vrajmasi in dreapta si-n stanga, arma luminii, Evanghelia Lui, in care sunt scrise toate, pentru a ajunge biruitori la final, la poarta de aur pe care scrie Ierusalimul Ceresc. Ierusalimul Ceresc isi asteapta copiii si copiii lui sunt cei care urmeaza modelul, si modelul este HRISTOS.Amin.
*Credem pe deplin in a Doua Venire a Domnului, care va fi mareata, infricosatoare si slavita...
Marii parinti ai Bisericii noastre, ascetii care aveau minte curata si lumina Sfantului Duh, au pastrat pururea in constiinta lor aceasta infricosatoare a Doua Venire a lui Hristos.Au cugetat la ea in continuu, si asta i-a facut sa se indurereze mereu in ochii lor si sa nu inceteze a plange...
*Dupa moarte, omul este condus direct la tribunalul lui Dumnezeu. Pana la a Doua Venire, lucrurile vor fi deja lamurite si rezolvate pentru fiecare suflet.Atunci se face impartirea finala, se va termina toata sarbatorirea...
*Deoarece fiecare suflet omenesc va trece prin tribunal si apoi va merge la Marea Judecata, marele adevar care va fi spus la sfarsitul vietii noastre trebuie sa ne preocupe mai mult decat orice alta grija. Lumea intreaga nu este vrednica si nu pretuieste cat un suflet.Sufletul este nemuritor, lumea este stricacioasa si se va sfarsi. Suntem aici pentru putin timp...Sa ne pregatim bine si mantuitor pentru aceasta mare judecata prin care trebuie sa trecem. Moartea ne pandeste in fiecare clipa. Inima omului lucreaza ca ceasul: la fel cum acesta se va opri la un moment dat, exact asa se va opri din functiune si inima omului. Si atunci va urma asezarea sufletului nostru, ori in Imparatia vesnica a lui Dumnezeu, ori in iadul cel vesnic impreuna cu diavolii.
*Sa fim atenti sa nu ne orbeasca lucrurile pamantesti, caci grija multa pentru cele trupesti este amagire. Grija pentru mantuirea sufletului nostru trebuie sa fie neintrerupta, la fel ca rugaciunea si ca multumirea catre Dumnezeu. Fie ca avem necazuri, fie bucurie, multumirea sa nu lipseasca din sufletul nostru.
*Sa credem ca nu numai prin lucruri materiale ii putem fi de folos saracului. Trebuie sa-i oferim si hrana duhovniceasca. De multe ori, chiar si sufletul nostru este intemnitat, este sarac si gol de fapte bune. De aceea sa ne ingrijim mai intai, sa il imbracam, sa il hranim si sa-l scoatem din inchisoarea osandei, vinovatiei si pacatului. Si cand ajutam sufletul nostru, e usor apoi sa-l ajutam si pe aproapele nostru.
Priviti cat de jos a coborat Hristos. A coborat si a zis:"Primiti-Ma si pe MIne ca pe un sarac; orice oferiti acestui sarac, Mie Imi oferiti. Si Eu voi lua ceea ce Imi oferiti voi si pentru aceasta va voi da Imparatia Mea". Legea Evangheliei si poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, nu sunt de neinfaptuit; infaptuirea poruncilor lui Dumnezeu este fericire si nu nefericire. Omul sufera cand simte ura, cand simte gelozie, cand simte rautate. Si preferam sa suferim decat sa iubim. Cand il miluiesti pe sarac, trebuie sa simti fericire, sa simti bucurie, pentru ca ai facut sa-si afle odihna, Era infometat si acum nu-i mai e foame, ori ii era frig si acum s-a incalzit. Era la inchisoare, tu ai platit si acum e liber. Aceste fapte nu sunt grele si omul se simte foarte fericit. Iata calea lui Dumnezeu!
*Poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, sunt foarte usoare, odihnesc, racoresc si nasc fericire in sufletul omului.De aceea Hristos nu a cerut multe lucruri. Si la a Doua Venire nu va zice:"De ce nu ati lucrat nevointa?" Nu. Va zice:"De ce nu l-ati imbracat pe sarac, de ce nu l-ati mangaiat pe cel intemnitat?" Ce sunt acestea? Faptele dragostei. De aceea a spus Hristos:"Cine este cel care Ma iubeste? Cel ce tine poruncile Mele. Cel ce nu Ma iubeste pe Mine nu tine poruncile Mele". Prin cercetarea pe care a facut-o celor de-a stanga, a vrut sa le zica:"Voi nu ati avut dragoste, nu puteti intra in camara dragostei". Camara dragostei se castiga cu iubire si jertfa. De aceea va trebui, cu dragoste si smerenie, sa intram in Imparatia Cerurilor.Stramta si dureroasa este calea ce duce la Viata. Drumul larg ii duce pe oameni la iad. Care este drumul larg? Viata lumeasca nepasatoare si zilele ce trec fara de folos, goale...Nu trebuie sa ne amageasca diavolul, ci sa ne straduim, cum spune Evanghelia Hristosului nostru, sa curatim interiorul potirului, care este sufletul nostru, inima noastra, mintea noastra. Daca veti curati potirul pe dinauntru va fi curat si pe dinafara, omule.Prefacutule, nu-l spala pe dinafara si inauntru sa-l lasi necuratit. Ochiii lui Dumnezeu le vad pe toate. Pe oameni ii vom pacali, vom arata alta fata, dar cele dinauntru sunt cunoscute de catre Dumnezeu. Sa ne straduim sa devenim cum trebuie pe dinauntru, sa ne schimbam. Sa umplem timpul pe care ni L-a dat Dumnezeu cu fapte bune, cu ganduri bune, cu simtaminte curate. Sa nu ne preocupam cu vorbe desarte, sa nu ne ocupam cu discutii necuviincioase si vatamatoare, sa ne ferim limba noastra de la a-i judeca pe oameni: pe fratele nostru, pe aproapele nostru. Nu, sa nu facem asta! Sa ne judecam pe noi, sa ne osandim pe noi. Daca ne osandim, ne vom izbavi de osanda lui Dumnezeu. Daca osandim, vom fi osanditi si daca judecam vom fi judecati; si cu masura cu care vom masura altora, ne va masura si noua Dumnezeu. Fiecare clipa care trece nu se mai intoarce. Diavolul castiga timpul nostru, si in acest scop ne preocupa cu lucruri pamantesti si trecatoare, incat sa nu oferim mai mult lui Dumnezeu si sufletului nostru. Sa fim cat mai atenti, sa ne aflam in stare de veghe, sa priveghem cu mintea, cu inima, sa nu lasam sa intre gandurile urate, sa nu lasam inima sa se molipseasca. Daca nu suntem cu luare-aminte, chiar si in Biserica putem sa pacatuim mult. Cand venim la Biserica si nu ne imbracam decent si prin lipsa de cuviinta a imbracamintii noastre ii provocam sminteala vreunui om, Biserica devine pricina de sminteala.Si venind omul sa se curateasca pe sine, pleaca si mai murdar. Pentru ca privirea lui a cazut undeva, pe ceva indecent. De aceea trebuie ca indeosebi femeile sa aiba foarte mare grija ca atunci cand vin la Biserica sa fie imbracate cuviincios, atent. Raspunderea este foarte mare si este un pacat pe care oamenii nu-lmarturisesc. Isi spun pacatele, dar nu-i auzi spunand: "Stii, parinte, in vremea necunosterii, cand nu-L cunosteam pe Dumnezeu, nu cunosteam Evanghelia, pocainta, nu am fost invatat si poate prin neatentia imbracamintii mele am smintit oameni. Fie cu hainele, fie cu locul in care sedeam, fie cu pozitia mea". Acestea sunt pacate pe care diavolii ni le pot reprosa si noi vom zice:" Dar cum s-au intamplat acestea?". "-Iata, cand purtai haina aceea, cand sedeai asa, cand nu ai avut grija si nu te-ai asezat unde trebuia, l-ai smintit pe acel om". Atunci sufletul acela va fi tintuit de vinovatie si astfel judecata va fi pe masura. Vreau sa spun, cu smerenie, ca trebuie sa fim atenti la toate acestea, caci vom pleca din aceasta lume si vom merge la tribunal, vom merge la judecata... si acolo vor fi spuse toate. Sa avem grija, deci, sa fim cuviinciosi in toate. Sa curatim interiorul potirului nostru, sufletul nostru, inima noastra. Si unde simtim vinovatie, sa ne pocaim.. Sfantul Vasile cel Mare a zis: "Nici femeie nu am cunoscut, dar nici feciorelnic nu sunt'. Cand Sfantul Vasile cel Mare a zis ca in viata feciorelnica pe care a trait-o nu a cunoscut femeie, caci nu a fost casatorit si nici nu a pacatuit, dar nici cu vre-o femeie nu este , s-a referit la gandire. Gandul pacatos trce si daca nu avem grija, ne poate lasa urme, ne poate lasa pete si murdarii. Prin urmare, cand ne patam, de ce avem nevoie? De spalare, de curatire. Cum se face curatirea? Curatirea se face prin lacrimi, se face prin spovedanie si pocainta. De aceea trebuie sa avem grija sa nu ne biciuiasca cele lumesti sau cele care astazi ni se ofera ca fiind bogate. Ma refer la ceea ce iubeste omul: ii place sa se infrumuseteze si sa se gateasca, ii plac podoabele scumpe... Cand eu nu am grija, ca om, si provoc ispita fratelui meu surorii mele, prin impodobirea neatenta, atunci eu port vinovatia in spate. Lucru ce trece neobservat. De cate ori, daca ne cercetam constiinta, vom vedea ca in viata noastra lumeasca, poate chiar si acum, nu suntem atenti? Prin urmare producem sminteala. Pe aceste pacate nu le cunostem; sa le marturisim si vor fi sterse. De aceea sa fim cu luare aminte la aceste lucruri, ca sa fim pregatiti. Moartea este infricosatoare, nu este joaca. Daca vreunul dintre noi a cunoscut cate ceva despre moarte, daca a fost primejduit de boala, a vazut cat de infricosatoare este. Vedeti cum lacrimeazasau chiar plange, si ochii ii sunt nelinistiti in ceasul mortii? Deaoarece vede cum vin puterile potrivnice, vin diavolii sa-i smulga sufletul. Si sufletul tremura cum tremura frunza de toamna la cea mai usoara adiere de vant. Troparul slujbei de inmormantare zice:"Ce lupta are sufletul cand se desparte de trup, cat lacrimeaza atunci, catre ingeri isi ridica ochiii si in zadar se roaga; catre oameni isi intinde mainile si nu are cine-l ajuta". Spune ca isi intoarce ochii catre ingeri si nu primeste nimic. Caci ingerii zic:"Dupa faptele tale , aliluia.Te-am fi ajutat dar trebuia sa ne ajuti si tu cu faptele tale"Isi ridica mainile spre oameni si le cere sa-l ajute.Si ei zic: "Cum sa te ajutam? Noi nu ne putem ajuta pe noi, cum sa te ajutam pe tine? Si atunci omul isi da seama de adevar. Dar ce mai poate face in ceasul acela, cand ii iese sufletul? Aceasta cercetare, acest adevar, aceasta realitate pe care vedem ca o traieste fiecare om apropiat noua, cand pleaca din viata, ar trebui sa ne fie lectie, pentru a ne pregati pe noi acum, pentru ca atunci cand va suna ceasul, sa fim gata.Si cu toate ca ne vom amari, caci moartea este din natura ei grea si amara, daca constiinta nu va marturisi impotriva noastra, vom simti un balsam in suflet. Sufletul nadajduieste, simte ca ceva se va intampla. De aceea deci, inainte de a sosi acel ceas infricosator, inainte de a veni aceasta prima judecata a sufletului, si apoi marea Judecata de la a Doua Venire, sa ne pregatim, sa fim atenti, sa ne grabim acum; nu maine ori poimaine. De astazi, din clipa aceasta, sa punem in sufletul nostru pocainta si sa ne intoarcem la Dumnezeu. Si cand Dumnezeu va vedea aceasta intentie buna din partea noastra, ne va ajuta. Si va spori aceasta mica intentie a noastra si o va face mare, incat sa ne putem invrednici de mantuirea sufletelor noastre.
*Hristos, Mantuitorul nostru, cunoscand toate cate se vor intampla, ni le povesteste in Sfanta Lui Evanghelie, pentru ca sa luam masuri si sa ne pregatim. Sa nu avem nicio justificare ca nu ni le-a spus, ca nu le-am citit, ca nu le-am auzit si ca de aceea nu ne-am pregatit. Nu, Hristos ni le-a spus amanuntit. La fel si Biserica si Sfintii Parinti Propovaduitori si toti cuviosii lui Dumnezeu vorbesc despre cele pe care trebuie sa le lucram.Adica despre faptele luminii, ale Evangheliei, pe care, lucrandu-le sa scapam de toata aceasta uriasa primejdie. Din nefericire, toate lucrurile, si mai ales pacatul, ne arata precum se vede, ca se apropie sfarsitul. Auzim de razboaie, si se vor face. Vedem cutremure. Vedem pacatul, vedem satanisml, sice nu vad ochii? Tehnologia va ajunge pana a ne scoate din minti, din credinta. La ce sa ne mai asteptam? Cu toate ca si moartea fiecarui om este o a doua venire, totusi o asteptam acum si o vedem venind la modul general. De aceea sa ne pregatim incontinuu, sa ne curatim, sa fim neprihaniti pe dinauntru, sa lucram faptele luminii, cele pe care ni le spune Hristosul nostru, faptele dragostei. Inima noastra sa devina lipsita de rautate, precum a pruncilor. Asa cum a zis Domnul :"Daca nu ne vom face ca si copiii in nerautate si in dragoste, nu vom putea intra in Imparatia Cerurilor". Nu zice sa avem mintea copiilor si judecata lor, ci nerautatea inimii lor la care sa ajungem in legatura cu aproapele nostru. Acesta poate sa ne faca rau, sa ne injure, sa ne batjocoreasca, sa rada de noi , sa ne priveasca cu trufie, noi trebuie sa ne pastram inima in nerautate, precum pruncii, si astfel ne vom mantui. Dar daca incepem sa pretindem ce-i al nostru batandu-ne cu pumnii in piept si sa cerem dreptate, vom fi gasiti vinovati. Caci Evanghelia nu ne spune sa raspundem raului cu rau. Mai mult decat toate sa ne aducem aminte de zioua cea infricosatoare a judecatii, si desigur, cum a zis Sfantul Siluan Athonitul, sa meditam la iad, incat sa ne ferim a ajunge la aceasta stare. Cand aceasta meditatie va deveni pentru noi temelie si viata, vom fi ajutati sa ne ferim de faptele intunericului si astfel vom scapa de acest groaznic si infricosator iad. Sa ne inchinam, sa-I multumim si sa-L slavim pe Hristosul nostru, care S-a facut om pentru ca noi sa ajungem dumnezei. Sa-L cantam si sa-L preamarim pentru ca S-a jertfit pentru noi, ne-a deschis ochii, ne-a aratat drumul luminii, ni l-a trasat si ne-a ajutat sa pasim pe el. Ne-a dat ca arma cu care sa-i lovim pe vrajmasi in dreapta si-n stanga, arma luminii, Evanghelia Lui, in care sunt scrise toate, pentru a ajunge biruitori la final, la poarta de aur pe care scrie Ierusalimul Ceresc. Ierusalimul Ceresc isi asteapta copiii si copiii lui sunt cei care urmeaza modelul, si modelul este HRISTOS.Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu