Stihuri despre post - Părintele Ilie Cleopa |
Cea dintâi porunc-a fost
Porunca sfântului post Lui Adam şi Eva-n rai Ca să nu cadă în vai. Domnul Care i-a zidit, Acela le-a poruncit: «Din toţi pomii să mâncaţi, Dar din unul nu gustaţi.
Dacă nu veţi asculta
Şi din măr voi veţi gusta, Cu moarte voi veţi muri Şi din Rai vă voi goni». Dar Adam şi Eva-n rai Au călcat porunca, vai! Diavolul i-a ispitit Şi porunca n-au păzit. Dumnezeu i-a pedepsit Şi din rai i-a izgonit Pe pământ, ca să-l muncească Şi cu trudă să trăiască. Înţelegeţi, iubiţi fraţi, Care vreţi să ascultaţi Că noi toţi, pentru mâncare, Ne-am gonit din desfătare. Ci de vrem iar a intra În rai şi-a ne desfăta Pe Domnul să-L îmblânzim, Cu post să ne pocăim, Cu post şi cu rugăciune Şi cu facere de bine, Pe noi să ne curăţim Ca raiul să-l dobândim. A postit Moise-atunci Ca să ia zece porunci Nu o zi nici douăzeci Ci două ori patruzeci. Încă şi proorocul Ilie Spre pildă să-ţi fie ţie Că şi el mult a postit Şi cu post s-a întărit. Încă şi proorocul Ilie Spre pildă să-ţi fie ţie Că şi el mult a postit Şi cu post s-a întărit. Patruzeci de zile-n rând, Ca să nu avem cuvânt Să defăimăm ajunarea Şi să iubim desfătarea. Chiar şi Daniil cel sfânt, Cât a fost pe-acest pământ, A-nflorit cu înfrânarea Şi-a iubit el ajunarea. Cu postul şi rugăciunea A aflat înţelepciunea, Vedenii a tâlcuit Şi pe lei a îmblânzit. A postit şi s-a rugat Şi cu postul cel curat, Cât în groapă el a stat, Pe lei post i-a învăţat. Şi pe niniviteni atunci Postul i-a scăpat de munci, De la muncă de pierzare, Căci ţinură un post tare De la mic până la mare Au postit ei fiecare Cu post şi cu rugăciune Şi numai cu fapte bune. Iar când vremea s-a-mplinit Hristos la noi a venit Şi mai-nainte de toate Post a vrut să ne arate. Şi Domnul când a venit A postit desăvârşit. Post de patruzeci de zile Ca să-nveţe pe oricine, Pe mine ca şi pe tine, C-a posti e foarte bine, Căci prin post ne curăţim Şi foarte ne iscusim, Postul cel adevărat Ne curăţă de păcat. Dar postul cel aşezat Este a mânca uscat Adică fără grăsime, Fără unt, fără măsline, Fără acele bucate Care ne duc în păcate. Şi-apoi a ne hotărî Pe frate a nu-l urî Tuturor a face bine, De ar fi el orişicine, De ar fi străin sau frate, De aici sau de departe, Pe toţi noi să-i ajutăm Şi pe toţi să-i învăţăm Ca să creadă-n Dumnezeu, Să se păzească de rău, Să păzească curăţia Şi să urască curvia. Postu-i maica sănătăţii, Păzitorul tinereţii, De păcate uşurare Şi de primejdii scăpare. Cine postul îl cinsteşte Pe Dumnezeu îmblânzeşte, Pe îngeri îi veseleşte Şi pe draci batjocoreşte. Cine postul îl urăşte De patimi se biruieşte, De draci se batjocoreşte, Ca un dobitoc trăieşte. Mintea lui s-a-ntunecat, Trupul i s-a-ngreuiat, Vorbeşte numai prostii Şi alte blestemăţii. Precum soarele-n amiază Foarte frumos luminează, Iar de vine vreun nor gros, Nu mai este luminos, Ci se-ntunecă mereu, Acoperit de nor greu, Cerul se învolburează Şi natura se-ntristează. Aşa mintea cea mai trează De mâncări se-ngreuiază, Mai ales mâncarea grasă Şi mâncarea cea aleasă Pe minte-o înceţoşează Şi n-o lasă să mai vază, În aşa chip e robită Şi de patimi stăpânită. Ascultă, frate creştine, Nu pune mereu pricine Că nu poţi ca să posteşti De teamă să nu slăbeşti. Căci să ştii, fratele meu, Cine crede-n Dumnezeu Şi în suflet nu-i ateu Primeşte puteri mereu. Atuncea când el posteşte Şi cu post se întăreşte, Şi cu hrana cea de post El e tare şi vânjos. Este sprinten şi uşor Şi lucrează mai cu spor, Căci Dumnezeu întăreşte Pe acel care posteşte. Au nu vezi, fratele meu, Că cel gras se mişcă greu? Că trupul şi l-a-ngrăşat Ca un porc pentru Ignat. Când lucrează, oboseşte, Suflă greu, se chinuieşte, La fugă nu poate da, Nu se poate încălţa, La mers tare greu se poartă, Oboseşte chiar de-ndată Nici pe scări a ridica Şi nici foame a răbda. Se chinuie foarte greu Ca să poarte trup cu seu, Pe care l-a îngrăşat Şi prea l-a îngreuiat. Are-o sarcină de dus Că s-a îngrăşat în plus. Dacă deloc nu posteşte, Uşor se îmbolnăveşte. Însă omul ce posteşte Tot mereu întinereşte, Este uşor şi voios Şi la toate-ndemânos. Mintea lui este curată Şi viaţa lui nepătată, Căci cu post şi rugăciune El scapă de-ntinăciune. Vreau să-ţi spun, fratele meu, Că postul nu face rău. Postul cel cu chibzuinţă Nu duce la suferinţă. Te scuteşte de plăceri Şi prea multe dezmierdări, Îţi aduce sănătate, Te curăţă de păcate. Însă din grasa mâncare Şi din multa desfătare, Din mâncarea cea în plus, Mulţi la spitale-au ajuns. Iar după multe dureri, Operaţii cu tăieri, Doctorii i-au sfătuit Şi post bun le-au rânduit. Post aspru ca să postească, Dacă vreau să mai trăiască, Dacă n-au postit de voie, Acum postesc de nevoie Căci atunci când au putut Să postească, ei n-au vrut, Dar acum fără să vrea Vor ţine dietă grea. Din toate ca să postească, De ce-i rău să se ferească, Fratele să nu-l urască, Pe Dumnezeu să-L iubească. Deci să ştii, frate creştine, De voieşti să trăieşti bine, Să nu fii în desfătare Dintr-o prea multă mâncare. Căci pe lângă alte boale, Pierzi şi pofta de mâncare. Deci învaţă a posti Şi-a mânca o dată-n zi. Dar şi-atunci nu te umfla Şi nu te prea satura, Şi-aii să vezi cu ce gust mare Vei şedea tu la mâncare N-ai să mai doreşti colac, Nici carne sau cozonac, Ci bucate simple-atunci Au să-ţi pară foarte dulci, Foarte bune şi gustoase, Dar şi foarte sănătoase, Căci cu poftă vei mânca Şi te vei îndestula, Căci bucalele poftite Sunt cele mai greu primite· Iar de sunteţi mâncători Şi mâncaţi de două ori, Nici aşa voi nu greşiţi Dacă postul îl cinstiţi Şi mâncarea cea de post N-o mâncaţi fără de rost.
Părintele Ilie Cleopa
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu