Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

joi, 22 noiembrie 2012


CUVANT ORTODOX !


Intrarea in biserica a Maicii Domnului!



Astăzi Fecioara Maria a fost adusă la Ierusalim, în biserica Domnului să se roage, să vorbească cu Dumnezeu şi cu îngerii, să se îndumnezeiască, să se facă biserică vie a Duhului Sfânt, să se pregătească pentru a naşte pe pământ pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Maica Domnului
s-a născut prin rugăciune, a petrecut 12 ani la templu numai în post, în rugăciune şi în neîntinată feciorie.

Dar cum a trăit Fecioara Maria la templu 12 ani?
Templul lui Solomon, care fusese refăcut de Zorobabel, avea în jurul lui 90 de camere, cum arată vechiul istoric iudeu Iosif Flavius.
Treizeci de camere, în partea de jos, erau destinate văduvelor care îşiduceau văduvia în curăţenie, în post şi rugăciune şi erau pururea în templu. Aşa era Ana, fiica lui Samuil din neamul lui Aşer şi alte multe văduve care petreceau şi se hrăneau din venitul templului şi slujeau la curăţenie şi latoate trebuinţele lui.
Deasupra acestor camere erau alte treizeci de camere în care locuiau nazoreii, un fel de călugări ai Legii Vechi, care trăiau necăsătoriţi,asemenea călugărilor de astăzi.

Deasupra acestor camere, la etajul al doilea, erau alte treizeci de camereunde petreceau fecioarele templului.
Toţi credincioşii care voiau să păstreze fetele lor curate până la măritat, le aduceaula templul lui Solomon şi le dădeau sub îngrijirea preoţilor şi arhiereilor, să petreacă în rugăciuni şi cântări, cosind veşminte şi broderii şi spălând şi curăţind templul. Într-una din aceste camere destinate fecioarelor a adus Proorocul Zaharia pe Preacurata Fecioară Maria şi a dat-o în mâna fecioarelor celor mai în vârstă.
Fiind foarte luminată de Duhul Sfânt aici a învăţat Fecioara Maria toată Scriptura, precum şi lucrul de mână, aşa cum învaţă şi Sfântul Ghermano.

Şi semirau fecioarele celelalte de isteţimea şi de curăţia minţii ei, căci a deprins îndatătoată dumnezeiasca Scriptură şi tot lucrul mâinilor, cel mai gingaş şi mai curat pentru folosul templului. Şi era iubită de toţi pentru înţelepciunea ei.

Despre nevoinţa ei îngerească în templu ne spun sfinţii Teofilact, Ghermano,Teodorit şi alţi părinţi bisericeşti, că Fecioara Maria priveghea de seara pânădimineaţa în Sfânta Sfintelor, cugetând adânc şi rugându-se lui Dumnezeu, în răpire şi în extazul minţii.



Acolo se ruga pentru mântuirea întregului neam omenesc.

În zorii zilei adormea puţin, apoi iar se scula la rugăciune. Şi era purureaîn genunchi de la ceasul al treilea până la al nouălea, când se ducea la locaşulfecioarelor şi începea lucrul mâinilor.
Însă, cum spun Sfinţii Părinţi , pururea era
în rugăciune şi cugetare la legea lui Dumnezeu ziua şi noaptea.

Seara la ora şase venea Arhanghelul Gavriil şi i aducea Fecioarei Maria hrană îngereascădin cer în Sfânta Sfintelor. Aşa sa hrănit ea timp de 12 ani, nu cu hrană pământească, ci numai cu hrană cerească adusă de Arhanghelul Gavriil.

Pe acest dumnezeiesc arhanghel, Zaharia proorocul de multe ori îl vedea şi se
minuna foarte, cum un înger din cer vine s-o hrănească pe această copilă, să-i
aducă o dată pe zi împărtăşire îngerească şi cugetaîntru sine:
"Oare ce are să fie această Fecioară aleasă de Dumnezeu?"

Îşi aducea aminte că Dumnezeu a hrănit un popor întreg în pustie cu mană;
îşi aducea aminte că Dumnezeu a hrănit pe Ilie proorocul, dar a trimiscorbii săi aducă de două ori pe zi hrană.
Îşi aducea aminte Zaharia că Dumnezeu a hrănit pe Daniil în groapa cu lei,
dar n-a venit nici un înger, ci a răpit îngerul pe Proorocul Avacum din
Ierusalim cu pâine şi zeamă, cum spune Scriptura, şi l au dus să hrănească
pe Daniil în groapa leilor, când acesta striga:
"
Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, că am flămânzit!"


Aşa a fost petrecerea Preasfintei Fecioare Maria în Sfânta Sfintelor. Era ca un heruvim plin de înţelepciune. Era ca un serafim pentru că ardea cu dragostenecontenită pentru Dumnezeu, ziditorul ei, care a zămislit 
-o în pântecele sterp al mamei sale. Inima ei era în cer, iar trupul ei curat era în Sfânta Sfintelor, ca un înger cuvântător şi dumnezeiesc căreia îi slujea cel mai mare peste arhangheli,
Arhanghelul Gavriil. Fecioara Maria petrecea neîncetat în rugăciunea inimii şi Îl odihnea pe Dumnezeu în gândirea ei cu lacrimi şi extaz. Pentru aceasta arhanghelul o slujea, o hrănea şi o păzea pentru că era biserică a Dumnezeului celui viu şi se pregătea să fie sălaş al Mântuitorului lumii, pe Ca
re nu-L încape cerul şi pământul.
Fraţilor, dacă am alege partea Mariei în viaţa noastră, dacă am sta la
picioarele Domnului ca Fecioara în Sfânta Sfintelor, dacă am petrece în rugăciune şi în
gândire de Dumnezeu ca dânsa, nu ne-ar hrăni pe noi oamenii, ci îngerii dincer; dar noi ne punem nădejdea mai mult în mâinile şi în priceperea noastră.

Dar iată ce spune proorocul Ieremia:
Blestemat este omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc
(Ieremia 17, 5). În alt loc zice: Nebun este acela
care sărută mâinile sale şi zice că acestea mau hrănit pe mine. Te
-au hrănit mâinile tale? Dar dacă Dumnezeu îţi dădea o boală, ai fi putut face ceva cumâinile şi cu priceperea ta?

La fel şi psalmistul zice:
Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni 
(Psalm 54, 25).
Să nădăjduim mai întâi în Dumnezeu şi apoi să lucrăm cu cinste, cu dragoste şi cu dreptate
, că zice iarăşi Scriptura:
Cel ce nu vrea să lucreze, acela să nu mănânce
(II Tesaloniceni 3, 10).
Deci lucrul nostru trebuie să fie însoţit de rugăciune, să fie început şi terminat cu rugăciune şi cu gândul la Dumnezeu şi atunci toate vor fi cu spor.
Ea şi acum se roagă neîncetat în bisericile noastre, împreună cu toţi sfinţii, pentru noi, pentru mamele şi copiii noştri, pentru toţi cei ce cred în Dumnezeu şi iubesc poruncile Lui.
Maica Domnului stă în genunchi înaintea Preasfintei Treimi şi se roagă împreună cu îngerii şi cu Apostolii pentru pacea lumii, pentru iertarea păcatelor şi mântuirea tuturor oamenilor.
Să ne rugăm şi noi, fraţilor, lui Dumnezeu împreună cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii. Să venim cât mai regulat la Sfânta Biserică, mai ales în Duminici şi sărbători.
Să ascultăm cu evlavie sfintele slujbe, să ducem viaţă curată pe pământ, să ne iubim unii pe alţii şi să iertăm, ca să fim iertaţi.
"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Tale, mântuieşte-ne pe oi!"
Amin!


Și noi am intrat de o săptămână în lucrarea postului…pe care o lucrăm zi de zi, în
fiinta noastră.
Postire pentru luminare.
Postire pentru curăție.
Postire pentru împrietenire cu toți.
Postire ca revedere/ reevaluare de sine.
Postire ca citire, ca ascultare de ceva frumos, ca bucurie de colind.
Postire și iar doinire. Pentru că trebuie să ne doinim/ să ne spunem cu durere păcatele în fața lui Dumnezeu.
Pentru că o să cădem, de nu știu câte ori,și în postul ăsta…dar nădăjduim!

Nădăjduim la tine, Prea Curată Stăpână, să ne ajuți nouă, împreună cu toțI Sfinții
și cu toate Puterile cerești, ca să ne pocăim frumos și să ne bucurăm întru iertarea Domnului nostru!

 
„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi… şi Eu vă voi odihni pe voi”



Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
Că jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară (Mt 11, 28-30).
Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El, că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi (Lc 6, 19).
O, ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi tu, cititorule, această chemare? Te cheamă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El. Pe vremea Mântuitorului, gloatele se atingeau de Dânsul pentru că „putere ieşea de El”. Această „putere” iese şi azi de la El şi intră în viaţa ta, în sufletul tău, în casa ta dacă te apropii şi tu de El şi trăieşti o viaţă cu El. Eu socot că greşeala cea mai mare a creştinilor de azi e tocmai aceea că nu cunosc dulceaţa, şi odihna, şi pacea pe care le dă Mântuitorul.
Celor mai mulţi oameni li se pare un jug greu viaţa după Evanghelie. De când eram preot la ţară mi-aduc aminte de un tânăr care, la stăruinţele mele să înceapă o viaţă nouă, după Evanghelie, mi-a răspuns aşa: „Sunt prea tânăr, părinte, să mă bag de acum în jug”. Viaţa după Evanghelie li se pare oamenilor un jug greu care te scoate din lume, din plăceri, din baluri, din crâşmă, din fel de fel de înşelăciuni şi minciuni mai mari şi mai mărunte etc., etc. Oamenii nu cunosc latura cealaltă a vieţii, aceea de creştin adevărat: odihna, liniştea, pacea, bucuria, dulceaţa ce le dă Mântuitorul; şi o viaţă trăită cu El. E o mare greşeală în vorba ce se spune că lumea asta-i o vale a plângerii, o lume de chin şi de întristare. Cine a spus aceste vorbe n-a cunoscut pe Mântuitorul. Din Vechiul Testament au trecut aceste vorbe, din vremea când oamenii încă nu-L cunoşteau pe Mântuitorul. Iisus Mântuitorul a făcut şi viaţa din această lume o viaţă plină de pace, de odihnă şi de bucurie pentru cine o trăieşte cu El şi s-a apropiat de El. Lumea de azi e plină de frământări, de oameni nervoşi, nemulţumiţi, zavistuitori, îndărătnici, tocmai din pricină că n-au aflat pe Mântuitorul şi liniştea, pacea şi odihna ce le dă El. Când te-ai apropiat de Mântuitorul şi „te-ai atins” de El, atunci capeţi o linişte, o pace şi o bucurie sufletească pe care nimeni şi nimica n-o poate lua de la tine: nici sărăcia, nici boala, nici întristarea, nici suferinţa, nici asuprirea, precum zicea Apostolul Pavel: Cine ne va despărţi de iubirea lui Hristos? Suferinţa, sau strâmtorarea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau spada?… (Rom 8, 35). „Dacă El dă linişte, cine o poate tulbura?” (Iov 34, 29). Un creştin adevărat are linişte şi bucurie şi în necazuri, cum zice Apostolul Pavel: „Mă bucur în necazuri” (II Cor 12, 10).
Cei mai mulţi creştini n-au pacea şi bucuria evanghelică pentru că n-au gustat din izvorul ei, Care este
Iisus Hristos. „Pacea Mea dau vouă, nu precum dă lumea”, zicea Mântuitorul (In 14, 27). Toate bogăţiile şi toate plăcerile din această lume nu pot să dea pacea şi bucuria pe care le dă Mântuitorul. „Eu sunt pâinea vieţii, cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (In 6, 35). Mântuitorul dă şi ceea ce trebuie sufletului, de aceea El este pacea şi fericirea deplină. Această pace şi această odihnă evanghelică se pot câştiga printr-o credinţă vie şi tare într-un Mântuitor bun Care a luat asupra Sa toate sarcinile noastre şi mai ales sarcina şi greutatea păcatelor noastre. O încredere nemărginită în acest Mântuitor ne dă o nespus de dulce pace şi uşurare sufletească. Din toată inima încrede-te, dragă cititorule, în acest Mântuitor. Predă-i Lui grijile tale, inima ta, sănătatea ta, banii tăi, şi toate afacerile şi frământările tale. Ca un copil mic te încrede în El şi te alipeşte de El. De ai un necaz, spune I Lui şi te alipeşte mai tare de El; de te batjocoreşte cineva sau îţi face o supărare, tu taci, fii liniştit, încrede-te în El şi te odihneşte în El. Învaţă-te să nu te odihneşti decât în El.
O, ce linişte şi pace şi bucurie dă încrederea desăvârşită în Mântuitorul! Dar cei mai mulţi nu se ştiu încrede, de aceea trăiesc o viaţă plină de păcate şi de frământări. Cei păcătoşi n-au pace (Isaia 48, 22). Când te-ai apropiat de Mântuitorul şi trăieşti o viaţă cu El, numai atunci înţelegi că şi necazurile şi greutăţile acestei lumi sunt un mare ajutor sufletesc care te ţine mereu lângă Mântuitorul şi te învaţă să te alipeşti şi mai mult de El. Englezii au o minunată poezie religioasă intitulată: „Mai lângă Domnul meu, mai lângă El” şi zice aşa: Mai lângă Domnul meu, mai lângă El. Cu toate că e greu necazul meu, cântarea mea va fi: mai lângă Domnul meu, mai lângă El. Orice întristare e o înştiinţare ca noi să ne apropiem de Dumnezeu. Necazurile spun: mai lângă Domnul meu, mai lângă El. Sus inima, voi, toţi cei întristaţi: căci Domnul este plin de îndurare. Cântaţi cu noi şi voi: mai lângă Dumnezeu, mai lângă El…
Apropie-te, dragă cititorule, apropie-te de Domnul. Din ce te vei apropia mai mult de El şi te vei alipi mai tare de El, viaţa ta se va face mai uşoară, mai liniştită, mai plină de pacea şi de bucuria cea adevărată.
Încearcă şi vezi!

Preot Iosif TRIFA, Adânciri în Evanghelia Mântuitorului



Chiar dac-ar fi să-ndur din greu
dureri şi lanţuri, şi ruşine,
ajută-mi, Dumnezeul meu,
să nu pot să mă las de Tine!
Chiar dac-ar fi să fiu răpit
şi-n noapte dus de mâini haine,
oricât închis şi chinuit,
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să mi se ia
tot ce-am avut pe lângă mine,
sărac şi gol de-aş rămânea,
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să zac flămând,
bolnav şi-uitat la uşi străine,
lovit şi alungat, nicicând
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi cei dragi ai mei
răpiţi şi duşi de lângă mine,
zdrobit de dorul după ei,
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să ştiu că mor
departe, dus în zări străine,
tânjind de-al casei mele dor,
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să fiu ucis
de cei cu mâini de sânge pline,
pân-la sfârşit să spun deschis
că nu pot să mă las de Tine.
Iar pentru toate-acestea, Sus,
tot ce-mi doresc eu de la Tine
e ca să văd atunci, Iisus,
că nici Tu nu Te laşi de mine!
Traian DORZ



Doamne ajuta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu