Când vedeți un om ieșit din fire, cu atât mai mult nu-i faceți împotrivire. Nebunia lui de aceasta are nevoie, ca să se producă.
Cu cât mai greu vă batjocorește, cu atât mai multă blândete arătați-i… Cu omul acesta e ca si cu cel prins de friguri, căruia trebuie să-i facem pe plac, când răul îl zgâlțâie mai tare.
Când o sălbăticiune se pornește furioasă, fugim cu toții, să facem tot așa cu acel pe care furia îl frământa. Și să nu credeți, cumva, că trebuie să ne purtăm așa pentru a-i face cinste; cinstim, oare, pe sălbăticiunea înfuriată, pe nebunii furioși, când ne ferim de ei? – câtusi de puțin.
Purtarea noastră e mai degrabă o jignire – sau, mai bine zis, nu o jignire, ci un semn de milă și de omenie.
Nu vedem, oare, pe corăbieri când vântul suflă tare, destinzând pânzele, ca nu cumva, altfel, corabia să se înece?
Sau pe călărețul, al cărui cal s-a pornit nebunește, lăsându-l în voia lui, până ce-i pier puterile? Să facem și noi la fel.
Mânia e ca și un foc, că si-o flacără care trebuie să muște din ceva. Dacă acestei flăcări nu-i dai nimic să mănânce, repede ai depărtat acest flagel. Furia n-are putere prin ea însăsi, dacă nu vine cineva s-o hrăneasca. Sunteți fără acoperire.
Omul acela care este pradă furiei, nu mai știe ce face; tu, care-l vezi cum e, meriți, oare, vreo îngăduință, dacă pici în aceea și tulburare și nu te întelepțești deloc la o asemenea vedere?
Presupune că ducându-te la un ospăț, întâlnești la intrare un om beat care face gesturi urâte. Dacă pici și tu în aceeași greseală, nu ești cu atât mai de neiertat cu cât ești asemenea lui? Intâmplarea este aici, aceeași. Să nu credeți că vom fi acoperiți de vom zice: “N-am început eu”. Aceasta este tocmai împotriva noastră, întrucât ceea ce am văzut nu ne-a întelepțit. Este ca si a zice: “N-am ucis eu cel dintâi”.
Dacă meriți să fii pedepsit, este din pricina că, deși ai avut o ocazie să te înțelepțești, totuși nu ți-ai ținut firea.
Despre manie, furie si rautate!…Sf.Ioan Gura de Aur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu