Sfantul Ierarh Nectarie

ÎN LOC DE MULTUMIRE

De câte ori în casa ti-am venit,
De câte ori cu zâmbet m-ai primit,
Am auzit cuvintele divine:
Strain am fost si m-ai primit la tine.
De câte ori la masa ta m-ai pus,
Cu noi a stat si Mirele Iisus,
Si El cu glasul blând a cuvântat:
Flamând am fost si tu m-ai ospatat.
De câte ori vreo haina mi-ai cusut,
Surioara, mie iarasi mi-a parut,
C-aud cum zice-al nostru Împarat:
Eu gol am fost si tu m-ai îmbracat.
Si când în boala mea ma îngrijesti,
Cu mila si cu drag când ma-ncalzesti,
Aud acelasi glas printre suspine:
Bolnav am fost si ai venit la Mine.
Deaceea zelul tau e sfânt si bun
Surioara mea, si adevar îti spun:
De câte ori cu dragoste-mi slujesti
Pe dulcele Iisus Îl odihnesti.

Pomelnic

Pe toti cei ce în veacuri au cazut luptând
Pentru biruinta Crucii prea cinstite,
Cei ce în clipa mortii au avut în gând
Numele Treimii prea blagoslovite,
Si pe toti aceea care au râvnit
Slava si cununa mai presus de minte,
Pomeneste-I Doamne, Tu când vei veni,
În Împaratia Slavei Tale sfinte.
Pe toti Mucenicii Neamului, Eroi,
Luptatori cu spada sau cu rugi sfintite,
Toti cei ce se roaga astazi pentru noi,
Si ne scot în graba tainic din ispite,
Si pe toti aceea care pentru neam,
Au trait în temniti, ca-n niste morminte,
Pomeneste-I Doamne, Tu când vei veni,
În Împaratia Slavei Tale sfinte.

Pe tot neamul nostru evlavios si sfânt
Voievozi si doamne, boieri, jupânese,
Toti câti dorm cu trupul în acest pamânt
În hotarul tarii noastre prea alese,
Pe parintii nostri si pe fratii dragi
Ce s-au dus la ceruri sus de mai-nainte,
Pomeneste-I Doamne, Tu când vei veni,
În Împaratia Slavei Tale sfinte.

Si pe toti aceia care nestiuti
Stinsu-s-au în vremea asprelor prigoane,
Cei ce înca astazi zac necunoscuti
Si-n biserici nu au slujbe si canoane,
Pe toti  sfintii care numai Tu îi stii
Si al caror nume numai Tu-l tii minte,
Pomeneste-I Doamne, Tu când vei veni,
În Împaratia Slavei Tale sfinte.

Multumire

Eu nu am cuvinte sa va multumesc,
Caci m-ati primit cu suflet parintesc
Si cu prinos de dragoste curata,
Mi-ati fost aici o mama si un tata.

Tot ce-as putea sa spun, nu poate fi
Decât o gângureala de copil,
Când limba-ncepe abia sa se deslege
Pe care mama totusi o-ntelege.

În gângureala mea copilareasca,
Raspund la grija voastra parinteasca:
Sa stiti asa parintii mei iubiti
Ca nu numai pe mine ma primiti.

Caci nu sunt singura în drumul meu,
Atât de lunecos si-atât de greu
Nu-s singura pe drumul cel spinos,
Cu mine nevazut este Hristos.

Si El în lumea asta e pribeag
Si umbla nestiut din prag în prag,
Cu mine e si Maica Prea Curata
În pribegia ei neîncetata.

Umblând necunoscuta prin norod
Si tresarind de frica lui Irod.
Cu mine vin si Sfintii cei din veac
Pe care i-a gonit vicleanul drac.

Apostoli, ucenici si cuviosi
Ce-au pribegit prin codrii întunecosi
Prin munti, prin pesteri, prin ostroave-ascunsi
De dragoste în inima strapunsi.

Ce-au suferit senini orisice chin
Ca sa se bucure în Cer deplin
Cu mine pribegesc, luati aminte
Tot sirul sufletelor mari si sfinte!

Ce-au rasarit ca stelele târzii
Pe cerul blândei noastre Românii,
Si iara sfintii toti cu mine vin
Sfârsiti de post, de ruga si de chin
Si bat si ei pe rând  la porti ca mine
Cer adapost la casele crestine.

Si-atunci când sufletul vi s-a deschis
Si-o vorba calda dragii mei mi-ati  zis,
Când asternut si hrana voi mi-ati dat
Cu mine Cerul tot l-ati mângâiat.
De aceea pragul vi-i blagoslovit:
Cu mine pe toti sfintii I-ati primit!

La Icoana Ta

La Icoana Ta Prea Sfânta,
Sufletu-mi cu dor împlânta
Un manunchi de sarutari
Pentr-a Tale îndurari.
Îti sarut piciorul Sfânt,
Ce-a sfintit acest pamânt,
Ca într-a vietii cale,
Sa merg pe urmele Tale.
Tivul hainei Ti-l sarut,
Eu, faptura cea de lut,
Ca slavitul Tau vesmânt
Sa-mi fie acoperamânt.
Si la urma  îndraznind,
Catre mâna Ta ma-ntind
Ca Tu sa ma duci de mâna
Catre Fiul Tau Stapâna!
Iar apoi, ca o pecete,
Buza mea pe îndelete
Se apleaca în tacere
Pe fata Ta cu durere
Ca sa-nvete de la Tine,
Taina tacerii depline…

Ectenie

Pentru ca iubirea noastra sa-nfloreasca,
Alba cum e crinul Bunelor Vestiri,
Pentru ca mladita dragostei sa creasca,
Plina de miresme, dulce de rodiri,
Pentru ca din neaua grea de peste iarna
Rod de viata calda iarasi sa legam,
Pentru ca lumina peste noi sa cearna,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca sa-si verse binecuvantarea,
Ca un zvon de vanturi line, peste noi,
Pentru ca in suflet sa-i simtim chemarea,
Cand plecam genunchii, seara, amandoi,
Pentru ca-n iubirea Lui sa ne-mpreune,
Cand, cuprinsi de patimi, Numele-I strigam,
Pentru ca-n vecia Lui sa ne cunune,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca belsugul tarinilor grele
Sa ne faca traiul rodnic si umil,
Pentru ca rasfrangeri din suras de stele
Sa sclipeasca-n lacrimi ochii de copil;
Pentru ca sudoarea sa ne miruiasca
Si-n lumina mortii viata s-o cercam,
Pentru ca din munca pacea sa rodeasca,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca multimea indurarii Sale
Insusi sa-si pogoare pasul catre noi,
Pentru ca sa-I ducem sufletul in cale,
Cu miros de smirna si cu ramuri moi,
Pentru ca-n lumina alb-a diminetii,
Din stransoarea carnii sa ne dezlegam,
Si-ntr-un pas sa trecem pragul larg al vietii,
Domnului sa ne rugam.