A judeca e cam cu a avea ochi pentru altii, dar nu pentru a le fii sensibil la nevoile lor, la durerile lor, ci pentru a observa critic toate detaliile, a le inegri mai rau micile nereguli sau uitari sau greseli. Omul acela de a gresit sau pacatuit deja e deranjat de cel necurat, si cu siguranta nu-i mai trebuie de la ceilalti sa primeasca alte osindiri, in plus fata de greutatea ce o are.
Dar tot asa, avind ochi pentru „chichite”, pentru detalii de neorinduiala va ajunge pentru tine ceva atit de aprig sa te macine, de tipicar, poate chiar obsedant, tu voind sa ajungi la extrema perfectiunii pentru a avea baza de a osindi mai departe si pentru tine de a te indreptatii mai mult (si cum extremele sunt ale diavolului, disparind complet dreapta masura…) asa intram si facem jocul celui necurat.
Dar tot aprofundind acel nimic, si avind ochi pentru acel ceva, vei ajunge sa ti se descopere neorinduiala si in tine, iar din culmea perfectiuniii in care te credeai, caderea e mare, caci legile duhovnicesti nu sunt oprite de nimic, in ceea ce tu judeci si osindesti, in acelea te vei gasi in neorinduiala si greseala si vei fi tu osindit.
Dar daca lasi de o parte ochiul tau critic cautator de greseli si in locui-i pui ochiul blindetii si milei, de nu vezi greselile sau chiar de le vezi sa le acoperi fie fata de ceilalti, fie fata de tine, gasindu-le lor indreptatire, atunci e sa faci mila, si cu dinsii si cu tine.
De ti-a gresit chiar tie, acopera-l, indreptateste-l pe el si osindeste-te pe tine ca nepurtator de pace si blindete, si astfel vei putea stinge supararea chiar cerindu-ti tu iertare. Asa de simplu si usor e sa spui: Iarta-ma, frate !, caci dupa vreo 2-3 dati, vei vedea ca-ti aduce chiar bucurie si pace, de-ti ceri tu primul iertare.
Nu-l osindi pe cel ce iti greseste si nu-l da de la inima ta, caci in locul gol lasat de el vor creste spini si tulburare, iarta-l, dar iarta-te si pe tine, dar si smereste-te tu, caci de erai tu purtator de pace si blindete si nu de neguri, atunci nu se apropiau spinii rautatii de tine ci s-ar fi topit …
Cind e sa vezi un om bolnav, oare nu te smereste, caci de aveai putina credinta si iubire, ii puteai spune ca omule, Domnul sa-ti dea sanatate si Harul Sau sa te ocroteasca, si bine i-ar fi?
Cind e sa vezi un om tulburat de vreo ispita sau in viltoare mare, oare nu te smereste, gindindu-te ca de erai sa ai pace si linistire in tine, puteai sa aduci linistire si celuia?
Atunci cum sa osindesti pe cel cazut deja in pacate si sa-l ingropi mai mult in deznajede, cind vederea lor de catre tine iti e sa-ti fie spre smerire.
Caci de era sa le fi avute tie date, si fara harul Domnului nici sa le fi intimpinat nu ai fi putut, dar sa le fi si purtat si sa te fi si razboit cu ele.
Domnul Dumnezeu sa aibe milostivire de sufletele noastre !