Sfantul Ierarh Nectarie

DUMINICA SFÂNTULUI APOSTOL TOMA

Icoane, Icoane Ortodoxe
Cel Ce eşti Icoana prea luminată a desăvârşirii ai stat în mijlocul ucenicilor Tăi ca o privelişte prea dorită şi cu binecuvântarea păcii ai ridicat sufletele lor la cele mai înalte. Venit-ai Mântuitorule, ca Un Mire, la cei ce îşi gătiseră cămările inimii, aşternând gânduri iubitoare strălucite de raza înţelepciunii Tale. Dragostea Ta până la capăt s-a arătat, că nu ai voit să laşi pe Toma, oaia cea rătăcită, să alerge încă pe pajiştea necredinţei, ci cu dumnezeiescul Tău cuvânt şi cu arătarea cea minunată l-ai adus iar în staulul ucenicilor Tăi. Cel Ce ai fost înfăşat în scutece de Maica Ta şi în ieslea necuvântătoarelor Te-ai odihnit, nu ai socotit lucru de ocară a-Ţi arăta coasta Ta înaintea ucenicului ce se clătinase de necredinţă. Mâinile cele cu care ai zidit pe om din ţărână şi care purtau pecetea piroanelor le-ai arătat spre pipăire celui ce cu trestia Crucii avea să scoată din marea necredinţei pe cei întunecaţi de deşertăciunile idoleşti. Picioarele Tale cu care ai străbătut pământul, propovăduind lumina Împărăţiei, ai arătat celui ce îşi va găti picioarele spre vestirea Evangheliei Tale. Risipit-ai norul necredinţei ce stătea deasupra minţii Apostolului Toma şi ai strălucit Tu, Soarele dreptăţii, cu razele credinţei şi înţelegerii tainelor Tale minunate. Pe cel căzut în adâncul necredinţei l-ai ridicat cu mâna Ta şi i-ai dăruit arma Crucii, cu care călătorind să Te propovăduiască Dumnezeu Adevărat Răstignit şi Înviat şi morţi. Deci, Cuvinte, nu ne trece cu vederea nici pe noi, cei ce avem minte de lut în jurul căreia dănţuiesc gândurile necredinţei în ceasul necazurilor. Întăreşte pe noi, pe toţi, în lucrarea poruncilor Tale, ca să ne învrednicim la sfârşitul vieţii pământeşti a culege din grădina darurilor Tale roadele credinţei pe care să le aşezăm la masa Ta ca jertfă bine primită spre iertare şi binecuvântare.Pe temelia necredinţei lui Toma ai zidit palatul credinţei în Tine, întru care au intrat toţi cei ce au crezut în Tine prin propovăduirea lui. Pe poarta necredinţei lui Toma ai intrat ca Un Dumnezeu Atotputernic şi ai sfărâmat peceţile îndoielii sale, prin el dând binecuvântarea Ta tuturor ucenicilor Tăi. Nu ai socotit Stăpâne, ştirbire a intra în inimile noastre cele strâmte, voind ca Un Iubitor de oameni să risipeşti tot întunericul nostru, al celor ce în noaptea patimilor pribegim având însoţitori gândurile cele de ocară. Venit-ai Lumina Cea Neapropiată şi prin dumnezeiescul Tău cuvânt ai făcut să se sălăşluiască pacea în inimile noastre şi să iasă afară tot fumul tulburării, ca să strălucească numai mireasma sfinţeniei Tale dumnezeieşti.Nu ai suferit Stăpâne, văzând făptura Ta încă muncită de necredinţă şi ca Unul Ce nu ai stricat cheile Fecioarei ai intrat şi în cămările inimii ucenicilor încredinţându-I de Învierea Ta. Pe noi, cei ce înotăm în valurile grijilor lumeşti, cu mâna Ta cea dumnezeiască ne răpeşte şi ne aşează picioarele gândurilor pe stânca cea înaltă a credinţei întru Tine. Făgăduit-ai că vei fi cu ucenicii Tăi până la sfârşitul veacurilor, deci nu ne lăsa pe noi doborâţi de tulburările acestei lumi, ci ne dăruieşte pacea Ta ca un zid nestricat de toate loviturile ispitelor. Vino în mijlocul nostru,Soare al dreptăţii, Cel Ce ai făgăduit că Te vei arăta nouă pe raza rugăciunii smerite şi ridică de pe ochii noştri vălul cel întunecat al păcatelor, ca să Te vedem pe Tine strălucind mai presus de închipuire omenească. Mâinile Tale dumnezeieşti ce au primit pecetea piroanelor să curăţească nevrednicele noastre mâini şi să scrie în cartea sufletelor noastre cele două cuvinte dumnezeieşti: ,,iertare" şi ,,pace" prin care aflăm odihnă inimilor noastre ostenite de păcate. Coasta Ta, Ce s-a făcut izvor al mântuirii noastre, să ne adape pe toţi cu preascump sângele Tău prin care primim darul înfierii, dar şi cu apa iertării Tale prin care primim ştergerea, curăţirea păcatelor noastre, dar şi darul înţelepciunii împărtăşit prin Duhul Tău Cel Sfânt. Cu cele două mâini ale Tale, credinţa şi nădejdea ne apucă pe noi şi ne strânge la sânul iubirii Tale dumnezeieşti, ca să primim desăvârşita cunună a celor trei virtuţi şi moştenirea Împărăţiei cerurilor. Ca să ştergi păcatul Evei, celei zidite din coasta lui Adam, ai primit în locul Evei durerea la străpungerea coasei Tale, iar acum arăţi nouă coasta Ta izvor de daruri dumnezeieşti, din care adapi pe toţi fiii Bisericii. Pe aceasta a voit a o atinge Toma şi a se umple de binecuvântarea dumnezeiescului dar. Încă şi mâinile Tale cele de viaţă ziditoare a voit să le pipăie ucenicul ce nădăjduia că vei scrie cu mâna Ta, aşa cum ai făgăduit, şi numele lui în cartea moştenitorilor Împărăţiei cerurilor. Cel Ce eşti înconjurat de focul laudelor serafimilor şi eşti Foc nemistuit ai primit cu bunăvoinţă a fi atins de mâna de lut a făpturii zidite de Tine, a ucenicului Tău Toma. Dar prin lucrarea Ta dumnezeiască nu s-a ars mâna îndrăzneaţă a celui ce de toate voia să se încredinţeze prin cercare. Gândurile lui le-ai dat pe faţă înaintea tuturor ucenicilor Tăi şi înainte întregii Bisericii, când l-ai chemat să Se apropie de Tine şi să se încredinţeze mai adevărat de realitatea Învierii Tale. Dar, o, minune, iată că necredinţa lui Toma mistuită de focul iubiri Tale de oameni şi ajunsă ca o cenuşă au răsărit pomii cei roditori ai credinţei întru Tine, fiii Bisericii Tale. Căci mulţi din cei pe care i-ai primit sub aripile milostivirii Tale au primit credinţa prin mărturisirea celui ce trecuse mai întâi prin experienţa necredinţei, dar pe care mai apoi a nimicit-o şi din aceasta ai făcut să răsară vlăstare dumnezeieşti.Glasul Tău dumnezeiesc ai făcut să răsune în urechile inimii Sfântului Toma: Vino, Tomo, cel ce te-ai îndoit de Învierea Mea şi vezi mâinile Mele cu care l-am scos pe Adam din stricăciune şi am binecuvântat pe femeile mironosiţe cu darul bucuriei Mele. Vino să vezi mâinile care pentru a scrie în cartea vieţii pe cei uitaţi în întunericul morţii au suferit durerile cuielor. Grăbeşte-te şi vino să vezi coasta Mea, prin străpungerea căreia am făcut pe vrăjmaş să se rănească la cele mai dinlăuntru şi pe Adam l-am scos din pântecele iadului. Vino, şi nu fii necredincios, că pentru Tine iarăşi am venit înaintea ucenicilor Mei, ca să Te încredinţez de adevărul pe care mai întâi l-ai primit din gura lor. Căci iată puţin timp mai petrec cu voi, puţin timp voi mai fi cu trupul în mijlocul vostru, dar când mă voi înălţa la Tatăl voi fi cu voi în chip nevăzut cu ochii trupeşti.Pentru aceasta, voiesc a învăţa pe toţi să creadă în Învierea Mea prin mărturisirea ucenicilor celor ce au vieţuit mai înaintea lor şi să mă cuate pe Mine în cămara inimii lor unde Mi-am făcut sălaş împreună cu Tatăl şi cu Duhul. Nu vă întristaţi de plecarea Mea, căci voi fi mai aproape de voi decât am fost vieţuind în mijlocul vostru cu Trupul. Hambarele inimilor voastre le voi umple atunci cu roadele înţelepciunii Mele şi din paharul iubirii mele veţi bea toţi cei pe care v-am ales din lume ca să fiţi martori ai Învierii Mele. Nu vă temeţi, căci am înviat ca să vă vestesc vouă încetarea întristării şi intrarea întru bucuria Tatălui Meu. Iată ridic ancora inimilor voastre şi vă îndreptez la limanul păcii Mele. Valurile fricii le opresc cu puterea Mea, Eu, Cel Ce v-am arătat vouă că şi vântul şi marea ascultă de glasul Meu.Părăsiţi cele mai dinainte, căci iertare desăvârşită v-am dat de toate greşelile voastre în întru voi ca în nişte vistierii pun darurile Mele, ca prin voi să dau iertarea păcatelor şi pacea Mea tuturor celor ce cu umilinţă îşi vor pleca genunchii inimii înaintea Mea. Nu vă temeţi, căci Eu am biruit lumea şi corabia milostivirii Mele pe toţi vă primesc, chemându-vă la ţărmul Împărăţiei cerurilor. Vestiţi în lume cuvântul Meu şi Eu vă voi face părtaşi vieţii celei veşnice. Râuri de înţelepciune vor curge din mintea voastră, săturând inimile cele însetate de Adevăr.duceţi în lume lumina Învierii Mele, iar Eu iată merg să vă gătesc vouă lăcaş în cămările cele luminate ale Împărăţiei Mele. Ridicaţi-vă mintea deasupra valurilor înspăimântătoare ale lumii şi îndrăzniţi a cugeta la cele înalte, căci pentru aceasta Eu M-am înălţat pe Cruce, ca împreună cu Mine să vă duc la Tatăl şi să vă aşez la masa Împărăţiei, încununându-vă cu legătura iubirii veşnice a Preasfintei Treimi. Din coasta lui Adam am făcut pe Eva, prin care am adus în lume pe fiii cei trupeşti, dar prin sângele şi apa izvorâte din coasta Mea am venit să-i sfinţesc pe aceştia şi să dăruiesc Tatălui fii duhovniceşti, născuţi din apă şi din duh şi care se vor face moştenitori unei vieţi nestricăcioase.O, vino, Toma, iubitul meu ucenic şi încredinţează-te prin cercare de cele ce-ţi făgăduiesc prin icoana cuvintelor Mele celor de viaţă dătătoare. Încredinţează-Te de adevăr şi propovăduieşte-Mă pe Mine lumii ca Lumină Neapusă Ce risipesc întunericul necredinţei tuturor ! O, fericit eşti, Toma, că te-ai bucurat de revărsarea bunăvoinţei Stăpânului asupra ta, a Celui Ce a pescuit din inima Ta gândurile necredinţei prin arătarea Sa minunată. Îndoiala ce clătina cetatea inimii tale a întărit cetăţile inimilor tuturor în Învierea Mântuitorului. Bucură-te, căci Stăpânul, ca un rob a venit la tine, ca să te încredinţeze de a Sa Înviere. Cunoscând mai dinainte ca Un Dumnezeu gândul ce răsărise în inima Ta, S-a grăbit a veni în întâmpinarea Ta, cu blândeţe întărindu-te pe piatra credinţei. Cu rugăciunile tale întăreşte-ne şi pe noi pe temelia Adevărului, ca neclătinaţi de valurile ispitelor să ajungem la vederea Luminii Celei mai presus de gând, Care risipeşte tot întunericul gândurilor răutăţii spre slava Sa şi Căruia să-I aducem neîncetată închinare şi laudă împreună cu îngerii acum şi în veacul veacului. Amin.DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, Cel Ce pe Cruce fiind îndelung a răbdat neputinţele noastre şi S-a pogorât în adâncurile iadului ca să dezlege tot întunericul suferinţei vine să risipească îndoiala din inima ucenicului Său cu lumina Învierii Sale. Mărturia acestuia, ca un zid nebiruit al adevărului Bisericii, să întărească şi cetatea inimii noastre, în care intrând Hristos pe raza rugăciunii să ne vestească pace, aprinzând făcliile bucuriei mărturisitoare ale Învierii Sale.Cel Ce a strălucit în cămările inimilor iubitoare ale ucenicilor aducându-le făclia Învierii şi punându-o în sfeşnicul înţelegător al inimii pentru a străluci tuturor neamurilor, cu puterea Crucii Sale să zdrobească gândurile necredinţei din sufletele noastre, aducându-ne lumina mărturisirii ucenicului ce s-a îndoit, ca într-un glas de mulţumire cu Sfântul Apostol Toma să strigăm: ,, Domnul meu şi Dumnezeul meu !”SFÂNTUL APOSTOL TOMA, ca o piatră de mare preţ străluceşte în cununa Bisericii, alunecarea lui în îndoială făcându-se pricină de întărire a Bisericii lui Hristos pe piatra credinţei. Învierea lui Hristos a propovăduit până la marginile lumii, cu lumina dreptei credinţe strălucind sufletele întunecate ale indienilor. Credinţă mai presus de închipuire a arătat Apostolul, crezând că Împăratul vieţii v-a dărui împăratului pământesc palat prea frumos pentru buna chivernisire a darurilor dumnezeieşti pe care a făcut-o înţeleptul propovăduitor al Învierii lui Hristos. Iubitor de feciorie fiind, a înălţat gândul tuturor la zborul îngeresc, dezlegându-le înţelegerea de gândurile patimilor cele pământeşti. Se veselesc îngerii la prăznuirea sa, împodobind masa duhovnicească cu înţelesuri de taină. Cântă Apostolii, văzând pe cel ce prin poarta pătimirilor muceniceşti a intrat în Împărăţia cerurilor. Dănţuiesc drepţii, bucurându-se de nevoinţele lui în propovăduirea Cuvântului vieţii, nevoinţe pentru care a luat din mâna Domnului cununa răsplătirilor.Cu gând vesel să săltăm şi noi în cămara inimii şi să aducem laudă celui ce a pecetluit taina Învierii cu a sa mărturisire ,, Domnul meu şi Dumnezul meu! ”. Sfinte Apostole Toma, vasul cel de mare preţ al tainelor Stăpânului, cununa îngerilor, întăritorul credinţei noastre, roagă-te lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca să ne tragă pe noi cu undiţa rugăciunilor tale din mare patimilor şi să potolească furtuna gândurilor noastre, răsărindu-ne nouă lumina înţelepciunii dăruită de Soarele vieţii. 

„Apoi i-a zis lui Toma: «Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios».“ (Ioan 20, 27)
Cât de nelipsit este Dumnezeu de lângă fiecare din noi! Cât de bine-cunoscător este Hristos a tot ce facem şi ce spunem fiecare!
Cât de adânc ne pătrunde Duhul Sfânt toate gândurile pe care le purtăm în inima noastră!
Într-adevăr nimic nu este ascuns dinaintea ochilor Aceluia cu Care avem a face (Evrei 4, 13).
Totuşi cât de nemărginit de bun este Dumnezeu! După ce toate din jurul nostru, din afara noastră şi din lăuntrul nostru sunt numai dovezi ale existenţei, ale înţelepciunii şi ale puterii Lui, noi tot mai cerem mereu alte şi alte noi dovezi, spunând: Dacă nu le voi vedea, nu voi crede.
Şi Dumnezeu Se lasă ispitit de noi. Şi, în bunătatea Lui, ne arată nouă personal atâtea semne şi mărturii, anume pentru noi, care le-am cerut.
O, la câte gânduri ne-a răspuns El, la câte chemări a venit! Câte rugăciuni a ascultat! O, dacă ni le-am aminti pe toate!
Credinţa adevărată nu-L ispiteşte pe Dumnezeu. Ea nu cere semne, ca să creadă. Ea nu are nevoie să pipăie, ca să se încredinţeze.
Ea nu-I pune condiţii lui Hristos nici chiar în cele mai grele răscruci ale vieţii sale. Nici chiar în cele mai de cumpănă clipe ale Adevărului. Nici chiar în cele mai neaşteptate lovituri ale nădejdii. Credinţa adevărată se bizuie liniştită pe Dumnezeul ei cel Viu. Pe Numele lui Iisus cel Biruitor. Pe Cuvântul Său cel adevărat şi puternic.
Aceste realităţi vii şi slăvite sunt mai puternice pentru sufletul credincios decât orice furtună, decât orice cutremur, decât orice întuneric, decât orice lovitură. Numai adevărata iubire Îl cunoaşte pe Hristos în acel înalt fel în care ea nu mai are nevoie de nici un alt semn.
Toţi ucenicii Domnului au avut nevoie de vreun semn să poată crede că Hristos a Înviat. Chiar şi ucenicul cel mai iubit. Dar Sfânta Sa Mamă n-a avut nevoie de nici un semn. Pentru ea fuseseră destule cele pe care le văzuse începând cu ziua Bunei-Vestiri.
Singură ea crezuse în ceea ce i se vestise (Isaia 53, 1).
Ea Îi pusese numele Iisus, Cel ce mântuieşte (Luca 1, 31). Ea a auzit mărturia îngerilor, a păstorilor, a magilor. Ea L-a sărutat şi L-a hrănit la sânul ei. Ea L-a îmbrăţişat şi L-a încălzit la inima sa, ferindu-L de frig şi de primejdii.
Ea L-a dus în Egipt, a suferit şi a muncit pe la străini, ca să-L hrănească şi să-L îmbrace.
Ea, Mama Lui Scumpă, a tremurat şi s-a rugat cu atâtea lacrimi pentru El peste legănuţul Lui.
Ea, care stătea mereu în umbra Lui retrasă şi smerită, fără a dori să fie nici măcar văzută de mulţime, era desigur cea mai atentă ascultătoare a cuvintelor Lui. Fiindcă nimeni altcineva pe lume nu ştia atât de bine ca ea Cine este El, Fiul ei. Nimeni altcineva pe lume nu mai putea avea asemenea încredinţare despre Dumnezeirea Lui ca ea, Mama Lui Dulce.
De aceea credinţa tuturor celorlalţi a avut nevoie de semne şi dovezi, de întrebări şi răspunsuri, de alergări şi pipăiri.
Singură credinţa Maicii Sfinte n-a avut nevoie de acestea, pentru că singură ea nu se îndoise niciodată.
De aceea nici nu se scrie nimic despre ea în toate aceste frământate zile, fiindcă lucrurile cele mai evidente nu-i nevoie să le dovedeşti.
Cele scrise s-au scris anume spre credinţa celor ce încă nu credeau (Ioan 20, 31). S-au despre cei ce s-au îndoit, pentru cei care încă se mai îndoiesc, ca să nu se mai îndoiască. S-au scris despre cei care n-au crezut, pentru cei care încă nu cred, ca să nu mai fie necredincioşi. Dar nu s-a scris despre Maica Domnului, care a crezut, pentru cei care cred. Pentru că aceştia n-au nevoie de dovezi. Ei cred mai fericiţi fără ele.
O, suflet scump care ai cerut şi ai primit din partea lui Hristos atâtea dovezi că El este Viu şi Atotputernic, nu mai fi necredincios niciodată. Bizuieşte-te pe Cuvântul Său Adevărat şi pe puternicele dovezi pe care le-a dat El altora – şi chiar ţie – şi nu te mai îndoi, ci crede.
Crede cu toată tăria în tot ce a spus şi a făcut Iisus pentru tine. Şi crezând, primeşte viaţa pe care ţi-o îmbie El, urmându-L apoi prin toate până la sfârşit.
Fericit este orice suflet care, în urma semnelor şi dovezilor primite, ajunge la o credinţă nezguduită în Hristos.
Care merge şi vesteşte cu o tărie nebiruită Puterea şi Slava Învierii Lui.
Care, bizuindu-se pe acest strălucit Fapt, mărturiseşte înflăcărat Evanghelia, nebiruit de nimic până la moarte. Ferice de el, de un astfel de suflet vestitor.
Dar mai ferice de o mie de ori de acela care, pentru a ajunge la o astfel de credinţă şi de biruinţă, n-are nevoie de nici un semn şi de nici o dovadă specială. Căruia îi este de-ajuns doar Cuvântul dragostei lui Dumnezeu şi părtăşia cu Iisus. Sufletului adânc, Hristos i se descopere pe cu totul altfel de căi decât cele ale simţurilor trupeşti. Dar într-un fel nespus mai strălucit şi mai convingător.
Într-un astfel de chip pentru care nu sunt cuvinte să poată fi spus. Şi de aceea nici nu este spus. El Se descoperă în taină. Şi se trăieşte tot aşa. Ascuns de cuvinte şi fugind de „dovezi“.
Mărire Învierii Tale, Doamne Iisuse, mărire Ţie! Îţi mulţumim pentru toate semnele pe care le-ai făcut Tu pentru a ne încredinţa pe noi, care eram necredincioşi şi străini, despre Învierea şi viaţa veşnică.
Te rugăm, ajută-ne să ajungem, de la credinţa care are mereu nevoie de semne, la aceea care nu mai are nevoie de nici un semn.
Şi care tocmai prin aceasta Te are pe Tine în modul cel mai înalt şi în părtăşia cea mai fericită.
Amin.



. O, ce fericit lucru este să poţi avea o voioasă credinţă şi o neclintită încredere în acest mare şi fericit fapt al Învierii lui Hristos!
Cu câtă siguranţă îţi umple credinţa asta inima în faţa vieţii, cu câtă pace – în faţa morţii, cu câtă mulţumire – în faţa greutăţilor, cu câtă răbdare – în faţa încercării, cu câtă despăgubire – în faţa nedreptăţilor şi cu câtă veşnicie – în faţa nestatorniciei!
O, ce nefericit lucru trebuie să fie a nu putea crede în Înviere! Şi a nu avea toate aceste daruri ale ei!

Fără credinţa în moartea lui Iisus pentru iertarea păcatelor nu poate fi nici credinţa în Învierea Lui pentru viaţa veşnică.
Credinţa în Înviere este condiţionată de credinţa în moarte.
Hristos nu putea să învie decât după ce murise mai întâi. Slava Învierii Lui nu putea să vină decât după moartea Sa. Şi tot aşa nu poate să vină nici a noastră.
Pentru noi, care credem în Hristos, lucrurile nu pot fi decât tot aşa.
Trebuie să murim duhovniceşte faţă de păcat, ca să înviem faţă de neprihănire.
Trebuie să murim sufleteşte pentru lumea aceasta, ca să înviem şi trupeşte, pentru lumea viitoare.
Trebuie să murim şi trupeşte, în forma aceasta, pentru pământ, ca să înviem în forma cealaltă, pentru cer (I Cor 15, 42 52).
Nu se poate ajunge acolo în Slavă decât prin unica uşă a morţii. Nimeni n a putut ajunge până acum în alt fel (In 3, 13).
Aşa a ajuns şi Hristos Domnul nostru.
Şi aşa vom ajunge, sigur, pe urmele Lui, şi noi, care Îl iubim şi L urmăm pe El până la moarte.
Totuşi cât de nemărginit de Bun este Dumnezeu!
După ce toate din jurul nostru, din afara noastră şi dinăuntrul nostru sunt numai dovezi ale existenţei, ale înţelepciunii şi ale Puterii Lui, noi tot mai cerem mereu alte şi alte noi dovezi, spunând: „Dacă nu le voi vedea, nu voi crede”. Şi Dumnezeu Se lasă ispitit de noi.
Şi ne arată mereu fiecăruia alte şi alte semne.


Cu harul Tau ma intareste la suflet si la trup si ma mantuieste, Dumnezeule Preainalte,
Ca sa ma ating si eu de coasta Ta, primind harul tau,
Scump sangele Tau si preacurat trupul Tau, ma voi izbavi de rautatile mele,
Ca sa aflu iertare pentru caderile mele.
Toma atingandu-se de Tine a cunoscut acum slava Ta,
Dar eu ma tem, caci cunosc voile Tale
Cunosc si faptele mele faradelege, constiinta ma mustra,
Cruta-ma, miluieste-ma, cruta-ma, Mantuitorul meu,
Pentru ca sa strig Tie cu credinta prin fapte si cuvinte
“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”
Slavă veşnică Tie Doamne! Amin.



Va doresc multa sanatate,bucurii si impliniri alaturi de toti cei dragi!

Hristos a Inviat!