Sfântul Constantin, un Împărat Apostol
Înalt Preasfinţite Părinte Arhiepiscop Casian, este Sfântul Împărat Constantin modelul conducătorului european creştin?
Nu este simplă abordarea acestui aspect în iconomia unui interviu. Mai înainte de toate, Sfântul Constantin este modelul omului lui Dumnezeu convertit în chip minunat. Preocupat la început de puterea lumească, fiu de împărat, crescut şi educat în mânuirea armelor, în momentul unei lupte militare grele, are şansa de a descoperi o altă armă biruitoare, Sfânta Cruce, puterea şi iubirea lui Dumnezeu. În toată istoria împăraţilor romani, Sfântul Constantin face o excepţie, întrucât el crede în puterea Sfintei Cruci, deşi era încrezător în puterea armelor şi în tactica militară. De aici începe, practic, o nouă etapă, atât pentru el, cât şi pentru umanitate: asocierea lui Dumnezeu nu numai pentru o luptă importantă, ci acceptarea Lui ca inspirator permanent în toate luptele pe care le are cu sine însuşi, în familia sa, în armată şi apoi la conducerea imperiului. Puterea lui Dumnezeu îl ajută să cuce-rească paşnic Imperiul Roman de atunci. Pentru a-l conduce, el se inspiră din lucrarea sfântă a Bisericii, care abia ieşea din perioada cruntelor persecuţii ale înaintaşilor săi. El îndreaptă erorile acestora, şi nu doar opreşte persecuţiile, ci le condamnă şi proclamă, în mod solemn, libertatea ca dar oferit de Dumnezeu omului. Această libertate o garantează în imperiul său printr-o legislaţie adecvată. Aşa a rodit, în timp, în viaţa umanităţii şi a Europei, conciliaritatea, şi prin ea, împăcarea oamenilor cu Dumnezeu, spre a fi paşnici între ei. El observă că, după încetarea persecuţiilor politice ale împăraţilor romani, s-a născut în Biserică o controversă care a generat mari necazuri, din nefericire cu consecinţe dureroase, de dezbinare. Era vorba despre erezia lui Arie, care a luat proporţii mari în imperiu. Împăratul a înţeles că o Biserică dezbinată nu mai este o Biserică liniştită, iar această stare nu-l ajuta nici pe el, în dorinţa de unire a celor două părţi ale Europei, cea Occidentală cu cea Răsăriteană, cum s-a şi întâmplat prin stabilirea capitalei în Răsărit. Aceasta s-a realizat în chip spiritual, dar cu urmări sociale deosebite. Astfel a fost convocat Sinodul I Ecumenic la Niceea, cu scopul restabilirii păcii spirituale. Sinodul ne-a oferit Simbolul credinţei, Crezul, teme-iurile doctrinare ale dreptei credinţe şi „seminţele“ spirituale, care au rodit în sufletele oamenilor unitatea socio-politică, unificarea Europei.
Ce rol are împăratul Constantin în punerea bazelor Europei creştine?
De aici a fost doar un pas până la realizarea unui imperiu, cu un singur împărat, care, devenind conducător unic, nu se comportă ca un stăpân autarhic şi absolut, ci înţelege că există o latură spirituală pe care el nu o poate sluji decât încurajând episcopii Bisericii să lupte, în continuare, pentru menţinerea unităţii Bisericii, unitate prin care el a putut vedea împlinindu-se astfel mari fapte în impe-riu. Putem spune că atunci s-a constituit, concret, Europa, pe baze creştine. Apoi el a ajutat Biserica, sprijinind-o în slujirea lumii. A văzut cum cea mai disponibilă forţă slujitoare a lumii este cea inspirată de Dumnezeu, întrucât comuniunea în aceeaşi credinţă conduce la solidaritate, ca fapt al cooperării sociale. De aceea el a oferit toate mijloacele materiale Bisericii, pentru ca cei cu responsabilităţi spirituale să poată să răspundă dublei lor chemări: slujirea lui Dumnezeu şi slujirea oamenilor. Este, în fapt, una şi aceeaşi slujire, dar îndreptată spiritual către Dumnezeu şi filantropic către oameni. De asemenea, el a inaugurat un model nou de slujire a omului în societate, fiind un asociat comun al Bisericii, fără să-şi impună autoritatea împărătească Bisericii. Respectând Biserica, el a ajutat-o să-şi poată îndeplini misiunea ei în lume. Legislaţia lui are efecte pozitive, ce se regăsesc, în parte, şi astăzi în viaţa Bisericii. El nu a redus ajutorul la cerinţele Bisericii din perimetrul lăcaşurilor de cult, ci s-a oferit a fi slujitorul laic al solicitărilor sociale ale credincioşilor. A dat Bisericii proprietăţi, după mode-lul primelor comunităţi creştine de la Ierusalim, dorind ca exemplul său să se perpetueze în noua stare de lucruri. Aşa s-a promovat, prin Biserică, viaţa creştină în limitele moralităţii, ajutând creştinii să se impună în lume prin conduita lor corectă. A ajutat apoi Biserica să dezvolte latura spirituală, întrucât în acea perioadă se construiesc biserici şi se dezvoltă considerabil cultul şi cultura, astfel încât timp de un mileniu întreg umanitatea a prosperat atât spiritual, cât şi material datorită înţeleptei politici a împăratului Constantin. Aceasta, tocmai pentru că a înţeles şi a ajutat Biserica în slujirea ei. Astfel, el este mai curând un „Împărat Apostol“ decât un model de conducător eminamente politic. El este un model, bineînţeles, pentru toţi cei care doresc să abordeze, în orice context istoric, această grea responsabilitate de conducător de oameni. Sfântul Constantin ne arată însă că nu putem conduce oameni dacă noi nu ne lăsăm conduşi de Dumnezeu în Biserică, întrucât ea a primit şi are modelele desăvârşite prin sfinţi, prin învăţătura Sa şi prin viaţa morală şi ne învaţă cum să slujim oamenilor. Slujind lui Dumnezeu, slujim oamenilor! Este foarte important să regândim echilibrat, dar profund, relaţia dintre slujirea prin Biserică a omului, dar şi prin efortul conducătorilor desemnaţi să ajute oamenii. Convingerile spirituale ne ajută pe toţi să realizăm comuniunea şi dialogul, spre a aşeza înaintea oricăror priorităţi iubirea de Dumnezeu, din care se naşte iubirea faţă de aproapele.
Care este moştenirea lăsată de Sfântul Împărat Constantin Europei?
Exemplul Sfântului Constantin pentru umanitate este atât de însemnat, încât nu s-ar putea evalua astăzi nici tezaurul spiritual al lumii şi nici înţeleapta cooperare dintre credinţă şi societate. El este promotorul mesajului creştin deschis ca o floare, spre soare, în care se regăsesc toţi cei care doresc unitate pe plan zonal, naţional, european şi mondial. Sfântul Constantin ne atrage atenţia că aceste în-cercări de a realiza unitatea oamenilor, fără axul spiritual ca o responsabilitate iubitoare faţă de toţi ceilalţi, fără respectarea poruncilor lui Dumnezeu şi fără o atitudine corectă faţă de lucrarea Bisericii în viaţa oamenilor, nu sunt realizabile. Fără repere creştine şi fără valori spirituale şi morale, doar pe temeiuri economice şi politice, nu este aşa de simplu de refăcut nici măcar teoretic unitatea de odinioară a Europei. Creştinismul a contribuit decisiv în perioada Sfântului Constantin, şi în cea ur-mătoare, la evoluţia mentalităţii, a culturii creştine, a artei şi a patrimoniului, în cel mai civilizat continent al lumii, Europa. Nu se ştie dacă Europa ar fi ceea ce este astăzi, cultural şi patrimonial, fără Sfântul Constantin cel Mare şi fără Biserică.
Este, aşadar, foarte necesară aprofundarea temei rolului Sfântului Împărat Constantin în construcţia, promovarea şi apărarea unităţii continentale, dar în cadrele perene ale tradiţiei luminoase constantiniene. Sfântul Constantin este prototipul conducătorului-apostol. Apostolatul, ca jertfă şi slujire a celorlalţi, este net superior dorinţei de a stăpâni oamenii doar pe etape şi fără viziune şi rea-lism.
Acest împărat a fost canonizat de Biserică pentru faptele lui cu adevărat măreţe şi curajoase. Pentru aceste fapte de slujire a lui Dumnezeu prin slujirea oamenilor, el s-a bucurat de atenţia în timp a umanităţii. O prestigioasă instituţie culturală din Occident numără cam 15.000 de titluri de carte închinate Sfântului Constantin cel Mare! Ce ne poate spune aceasta nouă, celor de astăzi? De aceea, credem că în Biserica Ortodoxă Română, la toate nivelurile, timp de un an de zile vor fi evidenţiate mărturii impresionante, atât istorice, cât şi culturale, liturgice şi spirituale, patrimonial-artistice, care să justifice pe deplin inspirata propunere a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel către Sfântul Sinod de a cinsti cum se cuvine libertatea creştină în responsabilitatea slujirii prin Biserică a societăţii, după modelul Sfântului Constantin. Iată, la 1.700 de ani de la proclamarea, la Milano, a actului de libertate, revenim cu mare folos la sursele creştine ale temeiului slujirii din libertate! Libertate pentru slujirea oamenilor prin Biserică, libertate de a ne iubi semenii, libertate de a ne iubi Biserica, poporul, ţara în umanitatea întreagă.
Despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare s-a scris enorm, biblioteci întregi. Cum trebuie să citim cărţile care uneori îl laudă, alteori îl blamează?
Orice lectură are limitele ei de înţelegere şi de interpretare. În primul rând, depinde de unghiul de analiză şi de prezentare a uneia sau alteia dintre laturile activităţii Sfântului Constantin. Există o latură teologică, bisericească, întotdeauna corespunzătoare faptelor lui consemnate în Biserică şi ale căror efecte se văd până astăzi, fie în viaţa spirituală, învăţătorească, liturgică şi social-filantropică a Bisericii, fie în viaţa culturală a societăţii.
Există, de asemenea, o direcţie a lecturii neutre, care caută mai ales faptele împăratului. Acestea sunt fapte înscrise în cadrele unui conducător de imperiu. Regulile imperiului sunt clare, iar împăratul conduce după anumite legi.
În al treilea rând, o altă orientare, deloc neutră, este a celor ce contestă rolul de apostolat. Contestă chiar apropierea dintre împărat şi Biserică, dar şi de slujirea umanităţii de către Sfântul Constantin prin Biserică şi cu Biserica! Întrucât în istorie se cunosc atâtea tensiuni, înainte de simfonie, în timpul simfoniei şi după simfonie. Niciodată nu se va găsi în această privinţă un model ideal. Modelul apostolatului Sfântului Constantin rămâne valabil pentru timpul lui şi pentru cei care au dezvoltat, după aceea, lucrarea sa. Dacă Biserica a constatat că lucrarea lui este apostolat, el este un stâlp şi apostol al Bisericii. Pentru lumea secularizată, Sfântul Constantin nu este un model. Dimpotrivă. Doar printr-o citire foarte echilibrată şi atentă a tuturor aspectelor putem evita excesele. Nu trebuie să ne exprimăm asupra vieţii lui decât în deplină cunoştinţă de faptele, de operele şi de viaţa lui. Şi vicever-sa, nu trebuie să abordăm viaţa Sfântului Împărat Constantin după acele surse istorice care nu înţeleg semnificaţia profundă a mutării capitalei imperiului de la Apus spre Răsărit. Ar trebui să se ţină cont de mai noile cercetări ale foarte multor autori chiar occidentali, care au corectat poziţiile destul de intransigente ale înaintaşilor lor din secolele XVI şi XVII. Între eforturile politice şi economice de refacere a unităţii continentale am avea mult de câştigat dacă s-ar relua modelul şi exemplul cooperării Sfântului Constantin cu Biserica. Probabil că trebuie să prezentăm şi noi, creştinii, puncte de vedere convingătoare, astfel încât Europa să redescopere în Sfântul Constantin şi lucrarea lui, pe „apostolul“ care lucrează şi acum spre binele acestui vechi şi important continent. Probabil programele culturale, spirituale, care de altfel sunt promovate şi în comunitatea europeană, s-ar îmbogăţi mult dacă ar ţine cont de timpul şi lucrarea Sfântului Împărat Constantin. Sigur că nu este suficientă lectura vieţii şi slujirii ample şi complexe a Sfântului Constantin fără cunoaşterea slujirii sale prin Biserică. Noi trăim însă într-o societate prea secularizată, care totuşi revine încet, în unele situaţii, la poziţii mai conciliante, recunoscând Bisericii, în general, un rol important în educaţie, în cultură şi, din ce în ce mai mult, în promovarea slujirii sociale de pe temeiuri liturgice şi filantropice. Credem că nu unele sau altele dintre documentele păstrate sau pierdute despre Sfântul Constantin cel Mare trebuie să ne preocupe aşa de mult, ci mai degrabă cunoaşterea amprentelor faptelor lui măreţe de pe teritoriul Europei, care s-au păstrat, iată, de la el, atât în Apus, cât şi în Răsărit. Europa ar avea mult de câştigat dacă şi-ar reaşeza programele strategice şi pe „lespezile“ puternice ale instituţiilor Sfântului Constantin, atât spirituale, cât şi economice şi, de ce nu, pe cele ale conciliarităţii privind politicile sociale, fie din estul, fie din vestul Europei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu