Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

luni, 15 octombrie 2012


Cristina ONOIU : Cântăm lui Dumnezeu



Cântă preoţii–n biserici,
Cântă credincioşii,
Cântă tot omul smerit,
Chiar şi păcătoşii.
Iar afară-ntr-un cor mare,
Se aud lin şi dulce,
Mii de păsări într-un glas,
Laudă, Doamne, Ţi-aduce.
Cântă îngeri nevăzuţi,
Cânt dumnezeiesc,
Cântă necuvântătoarele,
Cântec îngeresc.
Cântă întreaga natură,
Tot e bucurie,
Păsările Îţi aduc
Binecuvântare Ţie.
Cântă toţi Sfinţii în ceruri,
Cântă Maica Domnului,
Cântăm cu toţii-mpreună
Slavă Creatorului.
Soarele cântă şi el,
Păsări multe ciripesc,
E sărbătoare pe pământ,
Ziua Domnului slăvesc.
În cer e zi de sărbătoare,
E sărbătoare mereu,
Căci neîncetat se cântă
Laudă lui Dumnezeu.
Avem în suflet multă pace
Şi multă bucurie,
Căci cu toţii alcătuim
O Sfântă Liturghie.
Amin

Cristina ONOIU : Nu-mi lua iubirea



Nu-mi lua gândul de-a încerca să Te iubesc,
Nu-mi lua pocăinţa, speranţa ce-mi dă putere să trăiesc,
Nu-mi lua iubirea pentru cei din jurul meu,
Nu-mi lua nădejdea, lumina ce licăre mereu.
Nu-mi lua gândul de-a încerca să Te iubesc,
Nu-mi lua nădejdea de-a încerca să nu-Ţi greşesc,
Nu mă lăsa să cad, să uit tot ce-i frumos,
Nu-mi lua ce am mai drag, mai scump, mai luminos.
Ia-mi tot ce vrei, numai iubirea nu mi-o lua,
E ceea ce mă ţine pe pământ, şi mă ridică spre slava Ta.
Fără dragoste sunt nimic, nu exist, nu trăiesc,
Tu, Doamne, eşti TOTUL şi m-ai învăţat să iubesc.
Du-mă pe Cărarea cea Sfântă a Împărăţiei Cereşti,
Pentru că doar acolo cu Tine, voi şti ce înseamnă să trăieşti,
Doar cu Tine în suflet, voi şti ce este iubirea,
Şi doar iubind pe pământ, voi găsi fericirea.
Nicicând nu voi putea să-ţi mulţumesc îndeajuns,
Că m-ai chemat şi că mă iubeşti nespus,
Că mi-ai dat în suflet pacea şi iubirea,
Te iubesc, Doamne, TU EŞTI FERICIREA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu