Pomelnicul şi importanţa lui în credinţa ortodoxă
- Sfânta Liturghie
- Miercuri, 12 Ianuarie 2011 11:37
În ultimii ani de mers duminică de duminică la biserică am observat beneficiile aducerii unui pomelnic în faţa preotului şi ispitele care apar în acest „proces”. De ce oare e important pomelnicul? De ce este atât de necesar în cultul Bisericii Ortodoxe?
De când a apărut creştinismul şi până astăzi există multe familii în care doar o parte din membri ei cred în Hristos şi merg la Biserică, iar ceilalţi din necredinţă sau din diferite alte motive rămân acasă. Eu, oricât de mult l-aş iubi pe Dumnezeu, oricât de aproape aş fi de El, oricât de sfânta mi-ar fi viaţa, nu vrea să păşesc în rai fără cei dragi sufletului meu: fără soţia mea, fără copilaşii noştri dragi, fără mama, fără tata, fără finii noştrii, fără naşii noştri, fără prietenii, fără părintele duhovnic, fără mulţi alţii. Nu vreau să mă bucur fără ei, vreau ca toţi să fim împreună unii cu alţii şi alături de Dumnezeu.
Din acest motiv când o văd pe mama că nu merge la biserică în duminici şi sărbători mă întristez, dar în parte mă conselez că-i trec numele pe pomelnic şi preotul în sfântul altar o va pomeni, şi se va ruga lui Dumnezeu pentru ea. Prin pomelnic îi purtăm pe cei dragi în faţa lui Dumnezeu, aşa bărbaţii din Evanghelie îşi purtau prietenul foarte bolnav pe pat în faţa lui Hristos pentru a-l vindeca.
„Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale.”
Asta se întâmplă şi la sfânta liturghie, văzând Domnul credinţa noastră şi iubirea pe care o arătăm celor de pe pomelnic, El le iartă păcatele arătându-le milă şi compasiune, şi le oferă ajutor. Prin pomelnicul pe care-l aducem întregim familia Bisericii prezentă la liturghie doar parţial.
Totuşi dacă ascultaţi cu atenţie rugăciunile preotului din timpul liturghiei veţi observă că el pomeneşte în mod general, toţi oamenii de pe pământ, şi pe cei botezaţi şi pe cei din afara Bisericii, şi pe cei adormiţi şi pe cei care trăiesc. Bun, atunci care mai e scopul să-i pomenesc şi eu, dacă părintele se roagă pentru toţi deodată, şi niciunul nu va rămâne nepomenit?
Când m-am apropiat de Dumnezeu, vroiam să scriu cât mai mulţi oameni pe pomelnic şi mereu îmi dădeam seama că să las deoparte pe cineva, pentru că nu vor încăpea toţi. Astfel am început să-i scriu doar pe cei mai apropiaţi în limita spaţiului de scris. Chiar şi aşa lăsam pe dinafară pe unii prieteni, pentru că spaţiul era ocupat în mare parte de familie,
Scopul scrierii pomelnicului este în primul rând unul educativ pentru noi creştinii. Acea foaie mică de hârtie îţi arată că nu eşti singur pe drumul mântuirii, că eşti dator să le dai o mână de ajutor, că ar trebuie şi tu seara să faci acelaşi lucru care-l face preotul: să stai în faţa lui Hristos şi al Maicii Domnului şi să le ceri ajutorul pentru familia şi prietenii tăi.
O altă problemă pe care am întâlnit-o a fost când mi-am dat seama că scriu pe foaie persoane care sunt pomenite şi de alţii pe pomelnicele lor. Lista numelor comune era destul de mare şi era foarte ciudat să nu-i pomenesc pe părinţii soţiei, care ştiu că-i pomeneşte şi sora ei. Dar Dumnezeu mi-a arătat altceva: că scriind pe pomelnic pe cei dragi, chiar dacă sunt pomeniţi şi de mulţi alţii, astă mă apropie de ei.
În 9 ani de mers la biserică am văzut cât de mult ajutor dă Dumnezeu persoanelor pomenite la biserică, chiar dacă ele nu sunt prezente şi ce apropiat sufleteşte mă simt de cei pe care-i pomenesc. Mare taină! Extraordinar lucru.
Nu uitaţi niciodată când participaţi la sfânta liturghiei să daţi un pomelnic cu cei vii şi unul cu cei adormiţi, chiar dacă n-aţi venit de la începutul slujbei, chiar dacă aţi ajuns la sfârşit. Cei care nu merg la Biserică au nevoie de ajutorul nostru.
Nu vă leneviţi! Eu am facut-o de multe ori şi mi-a părut rău. Mă gândeam că oricum îi pomenesc la rugăciune seara, că oricum îi pomeneşte pe toţi preotul, că n-am chef să scriu, că e frig afară, şi alte motive...
Un alt lucru foarte important este pomenirea celor adormiţi, care înfăţişează credinţa noastră în Invierea Domnului Hristos, în a doua venirea a Lui, şi în judecata finală. Îi pomenim pe cei trecuţi la Domnul ca să li se ierte lor păcatele, bine ştiind că rugăciunile Bisericii (oamenii, episcopi, preoţi şi diaconi) pot scoate sufletele din iad.
Iată cum se face un pomelnic:
La liturghie, parastas, sau acatist se scriu două pomelnice separate, unul pentru cei VII şi altul pentru cei ADORMIŢI. Pe pomelnic se scriu doar numele persoanelor şi nu problemele cu care se confruntă, bine ştiind că Dumnezeu cunoaşte viaţa şi suferinţele tuturor, şi-i va ajuta aşa cum trebuie. Pomelnicele poartă doar gândurile cele bune către Domnul, orice rugăciune care-i cere lui Dumnezeu răul celorlalţi nu va fi luată în considerare de El, ba dimpotrivă poate să atragă şi o pedeapsă.
Ordinea în care se trec persoanele pe pomelnic este următoare:
1. Părintele care m-a botezat
2. Părintele care m-a cununat (dacă e cazul)
3. Părintele duhovnic
4. Naşii de botez
5. Naşii de cununie (dacă e cazul)
6. Părinţii şi fraţii mei
7. Părinţii soţului (soţiei) şi fraţii
8. Eu, soţul (şoţia) şi copiii
9. Finii de cununie
10. Finii de botez
11. Bunici, unchi, mătuşe, verişori, etc.
12. Prieteni
Această aşezare nu este una strictă, ci ea acordă o anumită importanţă persoanelor prin care Dumnezeu ne-a făcut fii ai Lui şi ai Bisericii prin har: părinţi, naşi, preoţi, duhovnici etc.
De când a apărut creştinismul şi până astăzi există multe familii în care doar o parte din membri ei cred în Hristos şi merg la Biserică, iar ceilalţi din necredinţă sau din diferite alte motive rămân acasă. Eu, oricât de mult l-aş iubi pe Dumnezeu, oricât de aproape aş fi de El, oricât de sfânta mi-ar fi viaţa, nu vrea să păşesc în rai fără cei dragi sufletului meu: fără soţia mea, fără copilaşii noştri dragi, fără mama, fără tata, fără finii noştrii, fără naşii noştri, fără prietenii, fără părintele duhovnic, fără mulţi alţii. Nu vreau să mă bucur fără ei, vreau ca toţi să fim împreună unii cu alţii şi alături de Dumnezeu.
Din acest motiv când o văd pe mama că nu merge la biserică în duminici şi sărbători mă întristez, dar în parte mă conselez că-i trec numele pe pomelnic şi preotul în sfântul altar o va pomeni, şi se va ruga lui Dumnezeu pentru ea. Prin pomelnic îi purtăm pe cei dragi în faţa lui Dumnezeu, aşa bărbaţii din Evanghelie îşi purtau prietenul foarte bolnav pe pat în faţa lui Hristos pentru a-l vindeca.„Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale.”
Asta se întâmplă şi la sfânta liturghie, văzând Domnul credinţa noastră şi iubirea pe care o arătăm celor de pe pomelnic, El le iartă păcatele arătându-le milă şi compasiune, şi le oferă ajutor. Prin pomelnicul pe care-l aducem întregim familia Bisericii prezentă la liturghie doar parţial.
Totuşi dacă ascultaţi cu atenţie rugăciunile preotului din timpul liturghiei veţi observă că el pomeneşte în mod general, toţi oamenii de pe pământ, şi pe cei botezaţi şi pe cei din afara Bisericii, şi pe cei adormiţi şi pe cei care trăiesc. Bun, atunci care mai e scopul să-i pomenesc şi eu, dacă părintele se roagă pentru toţi deodată, şi niciunul nu va rămâne nepomenit?
Când m-am apropiat de Dumnezeu, vroiam să scriu cât mai mulţi oameni pe pomelnic şi mereu îmi dădeam seama că să las deoparte pe cineva, pentru că nu vor încăpea toţi. Astfel am început să-i scriu doar pe cei mai apropiaţi în limita spaţiului de scris. Chiar şi aşa lăsam pe dinafară pe unii prieteni, pentru că spaţiul era ocupat în mare parte de familie,
Scopul scrierii pomelnicului este în primul rând unul educativ pentru noi creştinii. Acea foaie mică de hârtie îţi arată că nu eşti singur pe drumul mântuirii, că eşti dator să le dai o mână de ajutor, că ar trebuie şi tu seara să faci acelaşi lucru care-l face preotul: să stai în faţa lui Hristos şi al Maicii Domnului şi să le ceri ajutorul pentru familia şi prietenii tăi.
O altă problemă pe care am întâlnit-o a fost când mi-am dat seama că scriu pe foaie persoane care sunt pomenite şi de alţii pe pomelnicele lor. Lista numelor comune era destul de mare şi era foarte ciudat să nu-i pomenesc pe părinţii soţiei, care ştiu că-i pomeneşte şi sora ei. Dar Dumnezeu mi-a arătat altceva: că scriind pe pomelnic pe cei dragi, chiar dacă sunt pomeniţi şi de mulţi alţii, astă mă apropie de ei.
În 9 ani de mers la biserică am văzut cât de mult ajutor dă Dumnezeu persoanelor pomenite la biserică, chiar dacă ele nu sunt prezente şi ce apropiat sufleteşte mă simt de cei pe care-i pomenesc. Mare taină! Extraordinar lucru.
Nu uitaţi niciodată când participaţi la sfânta liturghiei să daţi un pomelnic cu cei vii şi unul cu cei adormiţi, chiar dacă n-aţi venit de la începutul slujbei, chiar dacă aţi ajuns la sfârşit. Cei care nu merg la Biserică au nevoie de ajutorul nostru.
Nu vă leneviţi! Eu am facut-o de multe ori şi mi-a părut rău. Mă gândeam că oricum îi pomenesc la rugăciune seara, că oricum îi pomeneşte pe toţi preotul, că n-am chef să scriu, că e frig afară, şi alte motive...
Un alt lucru foarte important este pomenirea celor adormiţi, care înfăţişează credinţa noastră în Invierea Domnului Hristos, în a doua venirea a Lui, şi în judecata finală. Îi pomenim pe cei trecuţi la Domnul ca să li se ierte lor păcatele, bine ştiind că rugăciunile Bisericii (oamenii, episcopi, preoţi şi diaconi) pot scoate sufletele din iad.
Iată cum se face un pomelnic:
La liturghie, parastas, sau acatist se scriu două pomelnice separate, unul pentru cei VII şi altul pentru cei ADORMIŢI. Pe pomelnic se scriu doar numele persoanelor şi nu problemele cu care se confruntă, bine ştiind că Dumnezeu cunoaşte viaţa şi suferinţele tuturor, şi-i va ajuta aşa cum trebuie. Pomelnicele poartă doar gândurile cele bune către Domnul, orice rugăciune care-i cere lui Dumnezeu răul celorlalţi nu va fi luată în considerare de El, ba dimpotrivă poate să atragă şi o pedeapsă.
Ordinea în care se trec persoanele pe pomelnic este următoare:
1. Părintele care m-a botezat
2. Părintele care m-a cununat (dacă e cazul)
3. Părintele duhovnic
4. Naşii de botez
5. Naşii de cununie (dacă e cazul)
6. Părinţii şi fraţii mei
7. Părinţii soţului (soţiei) şi fraţii
8. Eu, soţul (şoţia) şi copiii
9. Finii de cununie
10. Finii de botez
11. Bunici, unchi, mătuşe, verişori, etc.
12. Prieteni
Această aşezare nu este una strictă, ci ea acordă o anumită importanţă persoanelor prin care Dumnezeu ne-a făcut fii ai Lui şi ai Bisericii prin har: părinţi, naşi, preoţi, duhovnici etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu