Sfantul Ierarh Nectarie

Căinţa e cea mai importantă din virtuţile dezvoltate de imnografia Triodului

Modele de pocăinţă

Sfânta Maria Egipteanca este unul din modelele cele mai izbi­toare pe care monahul trebuie să le păstreze necontenit în minte pentru a-şi îmboldi zelul în vederea pocăinţei. Cum ar putea deznădăjdui de soarta sa constatând că o păcătoasă atât de mare a găsit har la Dumnezeu pentru întoarcerea sa desăvârşită şi stăruinţa ei în căinţă şi asceză? Deplasarea sărbătorii Sfintei Maria Egipteanca din ciclul Mineielor în Duminica a V-a a Postului Mare şi adăugarea unui canon consacrat ei la Canonul Mare al Sfântului Andrei Cretanul (să ne amintim că înaintea de cântarea Canonului Mare trebuie citită Viaţa Sfintei Maria Egipteanca scrisă de Sfântul Sofronie) fac din această sfântă modelul prin excelenţă al dispoziţiei de pocăinţă la care îndeamnă Triodul. Ce alt exemplu ar putea arăta mai bine că, „dacă vrem”, cum îi place să repete Sfântului loan Hrisostom, nici un păcat nu va rămâne de neiertat?
 
Un alt mare model de pocăinţă pe care-l îndrăgeşte îndeosebi cultul bizantin e tâlharul cel bun de pe cruce. Prin scurta sa mărturisire de cre­dinţă şi prin simplul său elan de căinţă acesta a intrat cel dintâi în rai.
 
„Mic glas a slobozit tâlharul pe cruce şi mare credinţă a aflat. Într-o clipită [mia rhope] s-a mântuit, şi deschizând întâiul uşile raiului, a intrat în el. Cel ce ai primit pocăinţa aceluia, Doamne, slavă Ţie!”.
 
Deşi căinţa trebuie să fie neîncetată şi să dureze până la moarte, în ochii lui Dumnezeu contează mai puţin lungimea cât intensitatea ei. Acest lucru e de ajuns pentru a justifica stabilirea unui timp concentrat cum este Postul Mare, şi care reprezintă pentru fiecare „clipa” mărturisirii şi credinţei tâlharului.
 
Dar imnografii nu neglijează nimic pentru a însufleţi zelul penitenţilor şi fac apel la toate modelele scripturistice ale căinţei. Din Vechiul Testa­ment trebuie imitată pocăinţa lui Manase, regele lui Iuda, care, păcătuind mai mult decât oricare altul (4 Rg. 21, 11), a fost restabilit în împărăţia sa după ce şi-a mărturisit păcatele şi s-a smerit înaintea lui Dumnezeu (2 Par 33, 12-13).
 
„Învinuirile lui Manase ţi-ai îngrămădit cu voinţa, suflete, nu dând ca nişte lucruri de scârbă patimile şi înmulţind cele vrednice de ocară; dar râvnind acum cu căldură pocăinţa lui, câştigă-ţi străpungere”.
 
în ciuda dublului său păcat de adulter şi crimă, David a fost iertat de Dumnezeu, fiindcă n-a întârziat „să se căiască îndoit”. Compunând psalmii de pocăinţă şi mai cu seamă Psalmul 50, el s-a făcut învăţătorul pocăinţei, care îndeamnă pe fiecare să-şi mărturisească păcatele şi să nu deznădăjduiască de bunăvoinţa lui Dumnezeu.
 
Ninivitenii reprezintă al treilea mare exemplu de căinţă. Aceştia au adăugat metanoiei postul şi doliul, astfel că exemplul lor e deosebit de potrivit în Postul Mare.
 
Sufletul va găsi prototipuri ale pocăinţei sale şi în personajele Noului Testament: cananeanca, femeia cu scurgere de sânge, desfrânata, vameşul sau Petru care, scufundându-se în apă, a fost mântuit de Hristos, Care i-a întins mâna, şi a cărui căinţă şi lacrimi au fost plăcute Lui după ce acesta şi-a tăgăduit învăţătorul. Pe calea Postului Mare, şi îndeosebi în Joia Săptămânii a V-a, sufletul recapitulează, aşadar, toate modelele scripturistice ale metanoiei şi se străduieşte să le aplice lui însuşi:
 
„Ca vameşul suspin, ca păcătoasa lăcrimez, ca tâlharul strig: «Pomeneşte-mă, îndurate!» Ca orbul glăsuiesc: «Fiul lui Dumnezeu, deschide-mi ochii sufletului, cei arşi de răutatea vicleanului înşelător»”.
 
Căinţa e cea mai importantă din virtuţile dezvoltate de imnografia Triodului şi constituie aproape întreaga sa substanţă. Ea apare ca articularea mai multor etape: conştientizarea păcatului, întoarcerea mai întâi la sine, iar mai apoi la Dumnezeu, mărturisirea şi iertarea. Dar ea e constituită şi de un proces de conlucrare între om, care trebuie să adauge căinţei asceza, şi Dumnezeu, a Cărui milostivire transcendentă poate face ca metanoia să apară drept un har şi drept piscul vieţii duhovniceşti.
 
(Extras din Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, Ediția a III-a, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2008)