Parintele Cleopa - Predica la Duminica a XVII-a dupa Rusalii
Iubiti credinciosi,
Credinta cea mare si staruitoare a femeii cananeence a fost aratata si
laudata nu de un prooroc, apostol, ierarh sau dascal al Bisericii lui
Hristos, ci de Insusi Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos,
stiutorul inimilor omenesti (Matei 9, 2-4; Marcu 2, 6-8). El lauda in
fata poporului credinta cea mare a femeii cananeence. O, intelepciune
fara de margini a Mantuitorului! O, adancul indurarilor Lui! Vine o
femeie pagana, necajita si straina tocmai din Fenicia Siriei - dupa cum
arata dumnezeiescul evanghelist Marcu - si il roaga pe Domnul cu lacrimi
din durerea inimii sa alunge demonul din fiica ei (Marcu 7, 30).
Nu stia cine este Hristos. Auzise si ea de la alti credinciosi iudei,
ca Iisus Hristos este din neamul lui David, imparatul si proorocul.
Auzise de sfintele Sale minuni care le facea in poporul lui Israel si
credea cu toata taria inimii sale ca va face Hristos mila si cu dansa.
Aceasta femeie straina de poporul ales, vazand multimea ce urma pe
Mantuitorul, nu indrazneste sa se apropie prea mult de El, ci de departe
striga: “Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David, fiica mea rau se
chinuieste de diavol!“ (Matei 15, 22).
Trei ganduri mari stapaneau
mintea si inima ei. Intai, credinta tare catre Dumnezeu; al doilea,
nadejdea ei fara de indoiala ca Domnul o va asculta si-i va implini
cererea ei; iar al treilea, mila cea mare pentru suferinta fiicei sale.
Pe toate aceste trei ganduri le-a scos la lumina din inima sa, cand a
zis: “Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David!“ (Matei 15, 22). Apoi,
cerand mila de la Domnul pentru ea, zice: Fiica mea rau se chinuieste de
diavolul! Adica: "Doamne, daca miluiesti pe fiica mea, pe mine ma
miluiesti.
Aceasta este durerea inimii mele si pentru aceasta strig
catre Tine, sa faci mila cu fiica mea si sa izgonesti duhul cel rau din
ea, care o chinuieste cumplit".
Auzind si ea de minunile
Fiului lui Dumnezeu, credea, fara indoiala, ca si pe fiica ei o va
vindeca. Dar cu toata strigarea ei din inima, Mantuitorul nu i-a raspuns
un cuvant (Matei 15, 23). Oare nu-i era Lui mila de ea si de fiica ei?
Oare n-a venit El sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut? (Matei 18,
11; Luca 9, 55). Dar de ce tacea la strigarea indureratei mame si nu
raspundea nici un cuvant? Iata de ce tacea: ca sa scoata la lumina un
lucru mare, care era in sufletul acelei femei necajite si straine, adica
credinta ei statornica si mare in Dumnezeu. Ba mai mult! Ucenicilor
Mantuitorului, auzind strigarea ei, li s-a facut mila de ea si L-au
rugat pe Domnul, zicand: Slobozeste-o, ca striga in urma noastra...
Dar Mantuitorul, ca si cand n-ar fi bagat de seama nici strigarea ei si
nici rugamintile sfintilor Sai ucenici, raspunde negativ, zicand: “Nu
sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel“ (Matei
15, 24). Auzind aceste cuvinte ale Mantuitorului, biata mama indurerata,
nu se deznadajduieste de mila Lui, ci vine si se inchina cu si mai mare
smerenie inaintea Mantuitorului, zicand: “Doamne, ajuta-ma!“ (Matei 15,
25). Adica: "Doamne, nu ma lasa, ca singura mea nadejde numai spre mila
si puterea Ta fara de margini mi-am pus si cred ca vei face mila si cu
mine, cea straina si nevrednica de indurarea Ta. Caci numai Tu stii cu
adevarat durerile inimii mele!"
Dar si dupa aceasta staruinta
din inima, biata femeie este respinsa de Mantuitorul care zice: "Nu este
bine a lua painea fiilor si a o arunca la caini" (Matei 15, 26). Prin
caini intelegem aici pe pagani, pentru viata lor necurata si pentru
inchinarea lor la idoli, iar pe iudei ii numeste fiii lui Avraam. Painea
inseamna facerile de bine facute de Mantuitorul. Dar ce face indurerata
mama, auzind ca este socotita in randul cainilor? Oare se supara? Oare
huleste? Oare se deznadajduieste de mila si de ajutorul ce-l asteapta de
la Preabunul nostru Mantuitor? Nu, nicidecum. Ci se smereste foarte in
inima sa si se socoteste cu adevarat in randul cainilor, avand in
continuare nadejdea unui caine catre stapanul sau, ca pana la urma ii va
arunca si ei o faramitura de paine, adica nu o va lasa nemiluita cu
totul. Apoi, in marea smerenie a inimii sale, indrazneste a zice catre
Mantuitorul: “Da, Doamne (adica sunt caine), dar si cainii mananca din
faramiturile care cad de la masa stapanilor lor“ (Matei 15, 27).
Vedeti, fratilor, credinta cea tare si fara indoiala a acestei necajite
mame? Vedeti smerenia inimii ei? Este alungata ca un caine, dar nu se
deznadajduieste de cererea ei si crede cu mare tarie, ca pana la urma va
capata o faramitura din painea indurarilor lui Dumnezeu si Stapanului
ei. Vedeti ca smerenia si credinta acestei femei pagane este mai mare
decat a multor crestini din zilele noastre. Care dintre credinciosii
nostri se mai roaga lui Dumnezeu cu credinta, cu smerenia si cu
staruinta acestei femei cananeence? Nu se supara, vazandu-se asemanata
cu cainele, si asteapta sa fie miluita, macar ca un caine. Iar
Preamilostivul nostru Mantuitor, vazand smerenia si credinta ei cea mare
si statornica, ca un Atotstiutor al inimilor, vazand inima ei de mama
indurerata pentru suferinta fiicei sale, vazand ca acest suflet necajit
nu si-a pierdut credinta si nadejdea in mila Lui, ii raspunde: “O,
femeie, mare este credinta ta! Faca-se tie precum voiesti! Si s-a
tamaduit fiica ei din ceasul acela“ (Matei 15, 28).
Ati auzit
de minunile credintei celei tari si statornice ale femeii cananeence?
Ati vazut ca mila si indurarea Domnului nostru Iisus Hristos, a tamaduit
pe fiica acesteia de duhul cel necurat pentru credinta mamei sale, iar
credinta ei cea statornica si staruitoare a laudat-o, zicand: O, femeie,
mare este credinta ta!
Sa ne punem o intrebare: prin ce
mijloace a ajuns aceasta femeie la o credinta atat de mare si
statornica? Cum a ajuns ea sa cunoasca pe Mantuitorul, deoarece nici o
revelatie nu a avut, nici Sfanta Scriptura nu o citise spre a fi invatat
credinta cea dreapta in Dumnezeu? Femeia cananeeanca a primit credinta
in Dumnezeu prin auz. Ca desi nu avusese descoperire despre Hristos,
nici Sfanta Scriptura nu o cunostea, dar auzind ea de la multi oameni
despre minunile cele preaslavite ale Domnului, a crezut cu tarie in
inima ei ca acest fiu al lui David este un trimis al lui Dumnezeu pentru
indreptarea si mantuirea oamenilor si ca va face mila si cu fiica sa
cea chinuita de duhul cel rau.
Apostolul Pavel ne-a invatat, zicand: “Credinta vine prin auz, iar auzul din cuvantul lui Dumnezeu“ (Romani 10, 17).
Iata cat de mare adevar arata aceste cuvinte ale Sfantului Apostol
Pavel. A auzit femeia cananeeanca si a crezut cu tarie in inima sa, si
prin credinta ei cea mare si statornica a dobandit cele ce dorea; adica
vindecarea fiicei sale. Tocmai aceasta a fost pricina pentru care
Mantuitorul a tacut la strigarea ei cea dintai, si apoi inca de doua ori
a fost respinsa, la cererea sa, ca sa se vada prea luminat credinta ei
cea mare si statornica.
Alta pricina pentru care Iisus Hristos
nu a tamaduit indata pe fiica cananeencei, a fost si aceasta ca sa arate
evreilor cata credinta staruitoare are o femeie pagana si cata
impietrire si necredinta aveau carturarii, arhiereii si fariseii, care
nu numai ca nu credeau in El, dar cautau in tot chipul sa-L piarda (Ioan
12, 19; Luca 19, 47).
Iubiti credinciosi,
Multi dintre
sfintii si alesii lui Dumnezeu au aratat marea si statornica credinta in
El, precum: Noe, Avraam, Moise, sfintii prooroci, dumnezeiestii
Apostoli si toti mucenicii care L-au marturisit si si-au pus sufletul
pentru El. Unii dintre acestia au fost calauziti direct de Dumnezeu, iar
cei mai multi de Sfanta Scriptura, care i-a condus la cunoasterea si
credinta in Dumnezeu, caci prin citirea Sfintei Scripturi se naste
credinta in Dumnezeu (Ioan 2, 3; Fapte 13, 48; 17, 11; Romani 10, 17;
16, 26; II Timotei 3, 15 s.a.)
Iata in Evanghelia de astazi o
femeie pacatoasa, straina de neamul lui Israel, de credinta cea
adevarata si de citirea Sfintelor Scripturi care, numai din cele auzite
de la unii oameni, crede cu atata tarie in Mantuitorul si in puterea
minunilor Lui, incat este vrednica de lauda si de mila Preabunului
Dumnezeu. Mantuitorul nostru Iisus Hristos, ca Dumnezeu Atotstiutor, a
aratat mai inainte ca multi din pagani vor ajunge la cunostinta de
Dumnezeu si la credinta cea dreapta in El, zicand: “Si vor veni de la
rasarit si de la apus, de la miazanoapte si de la miazazi si vor sedea
la masa intru Imparatia lui Dumnezeu“ (Luca 13, 29).
Care a
fost pricina ca aceasta femeie cananeeanca a alergat cu atata sarguinta
in urma Domnului si a cerut cu atata staruinta ajutorul si mila Lui in
nevoia ei? Negresit ca era o mama necajita si indurerata cu inima, din
cauza suferintei celei mari a fiicei sale care era rau chinuita de
diavol. Oricine isi poate inchipui cata durere si mahnire avea biata
mama, cand vedea pe fiica sa de atatea ori cazand jos, racnind,
lovindu-se cu capul de pamant, scrasnind din dinti si tremurand cu tot
trupul cand duhul cel rau o chinuia. Numai acela isi poate da seama de
acest lucru, care a vazut pe viu pe un om indracit, cand il apuca duhul
cel rau si il munceste.
Orice om cu suflet bun si o inima
miloasa, compatimeste pe asemenea oameni care, prin ingaduinta lui
Dumnezeu, sau din cauza pacatelor parintilor sunt stapaniti de diavoli,
cu atat mai mult o mama buna, cand vede in asemenea chinuri pe fiica ei.
Pentru ca nimic in lume nu este mai bun, mai milostiv ca inima unei
mame adevarate. Pentru a va da seama de acest lucru, in cele ce urmeaza
vom arata din nou cateva infatisari ale credintei acestei femei
cananeence.
Care a fost, deci, fapta buna principala care a
contribuit cel mai mult la vindecarea copilei stapanite de diavolul din
Evanghelia de astazi? A fost credinta cea tare si puternica a mamei
sale. Credinta ei in Fiul lui Dumnezeu era mai mare ca a noastra, ca a
multor crestini de azi. Credinta ei statornica, vie, neindoielnica in
Iisus Hristos a izgonit pe diavolul din fiica ei. Inca nici n-a fost
nevoie s-o aduca inaintea Domnului. Prin credinta mamei i-a vindecat
Mantuitorul fiica de la distanta, in clipa cand a rostit cuvintele: “O,
femeie, mare este credinta ta! Fie tie dupa cum voiesti“ (Matei 15, 28).
Credinta tare nu este legata de loc si de timp. Ea vindeca, iarta,
izbaveste de primejdii, inviaza din morti, indiferent de loc, de varsta
si de distanta. Noi ne rugam in biserica pentru credinciosi si ei
primesc ajutor, sanatate si cele de folos, acasa, pe cale, la locul lor
de munca. Sa ne intarim prin credinta din exemplul acestei mame din
Evanghelie. Sa alungam indoiala in credinta, nepasarea, nesimtirea si
impietrirea inimii noastre si necredinta care bantuie peste lume, ca de
nu vom avea credinta dreapta, statornica si puternica in Hristos ca
aceasta femeie, nu ne vom putea mantui.
Credinta vine din auz,
spune Sfantul Apostol Pavel, adica auzirea cuvantului lui Dumnezeu.
Numai ca cei care seamana cuvantul vietii si invata poruncile Sfintei
Evanghelii trebuie sa fie preoti ortodocsi si sa aiba viata crestina
exemplara. Credinta se intareste mai ales prin sfanta rugaciune, prin
post si milostenie, prin spovedanie regulata si prin Sfanta
Impartasanie.
Femeia cananeeanca avea si credinta tare, dar si
rugaciune staruitoare, caci mereu striga in urma lui Hristos: "Doamne,
ajuta-mi si vindeca pe fiica mea!" Nu se descuraja, desi Domnul o trecea
cu vederea; nu slabea in credinta, nici nu cartea ca este asemanata cu
cainii, nici nu inceta a se ruga si a striga in urma Lui: "Doamne,
ajuta-mi! Doamne, miluieste pe fiica mea, ca rau este chinuita de
diavolul!" Asa si noi sa ne rugam lui Dumnezeu: "Doamne, miluieste
sufletul meu, ca este chinuit de diavolul mandriei, de duhul
desfranarii, de patima maniei, a lacomiei si a trandaviei! Doamne,
scapa-ne de robia patimilor, de slabirea credintei, de indoiala
gandurilor, de duhul necuratiei, de neinfranarea limbii si de toate
cursele vrajmasului diavol!"
Iubiti credinciosi,
Mare
este puterea credintei in lume! Mare a fost credinta Maicii Domnului, a
Sfintilor Apostoli, a Sfintilor Mucenici si a Cuviosilor Parinti! Mare a
fost credinta parintilor, a mamelor care ne-au nascut si a inaintasilor
nostri. Ei uneau credinta cu rugaciunea, cu postul, cu milostenia si
smerenia. Acestea erau virtutile Sfintilor si ale parintilor nostri.
Acestea erau si virtutile femeii din Evanghelia de astazi. Acestea
trebuie sa fie cununa de margaritare care se cere sa impodobeasca pe
crestinii nostri, inima noastra, casele noastre, copiii si viata
noastra.
Credinta si rugaciunea cu lacrimi au facut cele mai
mari minuni in Biserica lui Hristos si in viata crestinilor. Prin
acestea se savarseste jertfa Sfintei Liturghii si cele sapte Sfinte
Taine. Prin acestea se izgonesc si astazi diavolii din oameni, se fac
minuni de vindecare la sfintele moaste si la multe icoane din tara
noastra. Prin acestea dobandim iertare de pacate si mantuire.
De aceea aveti datoria sa mergeti regulat la slujbele Bisericii, sa
duceti in familie viata cat mai curata si sa va cresteti copiii in frica
de Dumnezeu. Copiii lasati de capul lor, nedusi la biserica,
nespovediti regulat si nehraniti cu rugaciunea si cuvantul lui Dumnezeu,
ajung rai, betivi, desfranati, necredinciosi si chiar ucigasi de
oameni. Caci daca se departeaza de Dumnezeu, de biserica, de parinti, de
rugaciune si de cele sfinte, patimile ii robesc si diavolii ii arunca
in necredinta, in deznadejde si in osanda iadului.
Sa aveti
grija de copii ca de lumina ochilor! Invatati-i, educati-i, mangaiati-i,
duceti-i la biserica, hraniti-i cu Trupul lui Hristos si cu cuvintele
Sfintei Evanghelii, caci vom da greu raspuns pentru ei. Sa cerem de la
Iisus Hristos credinta femeii cananeence si izgonirea patimilor din
inimile noastre. Sa invatam a ne ruga cu rugaciunea ei, rostind mereu
aceste scurte cuvinte: "Doamne ajuta-ne sa ne mantuim si sa Te slavim in
vecii vecilor!" Amin.
Pagini
- Pagina de pornire
- Despre Sf. secolului nostru
- Acatiste
- Paraclisul Sf. Nectarie
- Video
- poezii
- GHID DE SPOVEDANIE
- POCĂINŢĂ SI SPOVEDANIE
- SLUJBA SF. NECTARIE DE EGHINA (VECERNIA ŞI UTRENIA – TEXT)
- PILDE
- Postul si rolul lui in viata credinciosilor
- Margaritare Duhovnicesti
- Pildele lui Solomon
- Cugetari si Citate Ortodoxe
- PATERICUL MIRENILOR PILDE PENTRU SECOLUL XXI de Danion Vasile
Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu