Omilie despre constiinta si ascultare
Atunci cand cineva ramane complet ascultator fata de constiinta sa si
aplica ceea ce ii spune - nu mai este reprobata de ea - nu pentru ca
glasul sau a slabit, ci datorita bunei ascultari, constiinta nu are ce
sa-i reproseze.
Apostolul Ioan spune ca atunci cand constiinta omului nu-l condamna, el are indrazneala catre Dumnezeu (I Ioan 3, 21).Este imposibil ca cineva sa purceada la drum fara ca vreodata sa se poticneasca undeva, deoarece, din toate partile, diavolul, lumea si trupul introduce permanent obstacole in viata sa, iar acesta se poticneste in proportie egala cu lipsa sa de griji.De aceea, atunci cand cade, el trebuie sa se ridice de indata si sa caute iertarea.Cand omul se caieste in masura gravitatii caderii sale, constiinta sa, care il tot deranja, inceteaza sa-l mai supere.
Trebuie sa ne pazim constiinta din trei laturi - cu privire la Dumnezeu, cu privire la aproapele nostru si cu privire la lucruri.Ne pazim constiinta cu privire la Dumnezeu cand evitam diferite pacate.Ne pazim constiinta cu privire la aproapele cand nu-l intristam, judecam, defaimam, suparam sau sa-l impingem spre fapte rele.Ne pazim constiinta cu privire la la lucruri cand nu distrugem sau deterioram lucruri materiale prin lipsa de grija, neglijenta sau lipsa de scrupulozitate.
Sfantul Teodor Suditul ne spune lucruri interesante despre aceasta "lipsa de scrupulozitate".Cand vezi ceva arzand sau deteriorandu-se, iar tu nu-l ridici sa-l aperi, aceasta e lipsa de scrupulozitate.La fel atunci cand ti se rup hainele si din cauza neglijentei tale, ele se distrug complet.Cand esti in stare sa muncesti, dar in loc sa muncesti te plimbi in colo si incoace, aceasta este tot lipsa de scrupulozitate.Cand iti lasi mancarea deoparte si ea se strica, iar tu o arunci, aceasta e lipsa de scrupulozitate, caci trebuie sa fi avut grija s-o mananci inainte de a se fi stricat.
De aceea, lipsa de scrupulozitate este atunci cand cineva greseste in vreun fel oarecare cu privire la lucrurile materiale, dar si cand cineva Il jigneste pe Dumnezeu in vreun fel oarecare.Cea mai mare avutie se dobandeste cand cineva lupta sa-si pastreze constiinta nepatata.Dar in situatia in care el simte ca ceva l-a ranit, el trebuie s-o corecteze imediat si astfel el va reveni la starea anterioara.
De cate ori nu ne-a certat constiinta !Cu cat omul isi asculta constiinta si cu cat ia mai mult aminte la ea , cu atat mai sigur ea il calauzeste.Si cu cat mai discret ea il calauzeste si il cearta, cu atat el creste in curatie.
Mai exista si asa numita "constiinta rea", care vine adesea cu pretentiile si aspectul si faima bunei constiinte, dar in esenta este rea, pervetita, o constiinta opusa lui Dumnezeu.Constiinta cea rea este glasul care ne invata lucruri viclene, pervetite si opuse.Constiinta cea buna are smerenie si ascultare drept punct de plecare, izvor si baza.Constiinta cea rea are mandria si neascultarea de izvor.
Cand cineva nu-L asculta pe Batran, cand cineva opune rezistenta, este viclean si nu asculta, atunci are ceea ce se numeste incredere de sine; o astfel de incredere in sine este constiinta cea rea.Mentalitatea smerita da nastere la constiinta cea buna.
Deoarece cele doua constiinte sunt amestecate, adesea omul se intreaba:"Este aceasta constiinta cea buna, ori cea rea?Trebuie sa cred acest gand sau pe celalalt?" Deci, pentru a afla - sau mai degraba pentru a fi invatat - ce este constiinta cea buna, omul are nevoie de smerenie, dar, mai presus de orice, el are nevoie sa se supuna calauzirii altcuiva, superiorului sau, conducatorului sau, parintelui sau duhovnicesc si sa asculte tot ce-i va spune acesta.Atunci, incetul cu incetul, el va incepe sa priceapa care ganduri sunt rele si care sunt bune, care este infatisarea constiintei celei bune si care este aceea a relei constiinte.Astfel, pe de o parte, prin invataminte si calauzirea din partea parintelui sau duhovnicesc, omul evita caderea, iar, pe de alta parte, cu timpul el primeste invatatura care este culoarea si infatisarea celor doua constiinte si devine om desavarsit.Numai cei care sunt fara ascultare au suferit vatamare, caci omul este presat de ambele constiinte; una lucreaza ca sa-l mantuiasca, iar cealalta ca sa-l distruga, si adesea nu stie de care sa asculte.Cel ce se afla sub ascultare evita acest pericol si incetul cu incetul devine experimentat si priceput in a discerne constiinta cea rea de cea buna.
Avva Pimen avea doua ganduri si se duse sa le spuna parintelui sau duhovnicesc, care locuia foarte departe.A pornit la drum dimineata si a ajuns seara.
El a uitat unul dintre ganduri si i-l spuse doar pe celalalt.Cand se intoarse la chilia sa, indata ce baga cheia in usa, isi aminti cel de al doilea gand.Asadar, fara macar sa deschida usa, se intoarse sa-i spuna celalalt gand al sau.
Cand parintele sau duhovnicesc ii observa truda si corectitudinea, exclama:
- "Pimen, Pimen (in greaca pimen inseamna pastor), pastor al ingerilor!Virtutea ta iti va face numele cunoscut in intreaga lume".
Pentru ca cineva sa dobandeasca suficienta experienta intre a distinge glasul bunei constiinte de cel al relei constiinte, trebuie sa treaca prin ascultare.Daca nu trece prin ascultare, e deficient.Poate avea daruri, poate fi un suflet bun, poate face diferite fapte bune - dar veti vedea ca unul ca acesta mereu schioapata in discernamant si smerenie.Virtutea care se dobandeste prin ascultarea fata de Batran este, mai intai si mai presus de orice, discernamantul, care apare datorita unei mentalitati smerite.Cu alte cuvinte, ascultarea formeaza caracterul omului si-i ofera, mai presus de orice, discernamant si smerenie.
"Intreaba-ti parintele" spune Scriptura "si el iti va spune" (Deut.32, 7).Vedem aceasta in calea patristica pe care au umblat sfintii.Citim in "Vietile parintilor pustiei" ca un anume Zaharia a avut o vedenie, dar parintele sau duhovnicesc n-a putut sa clarifice daca aceasta era de la Dumnezeu sau de la demoni.Deci, el si-a dojenit ucenicul, spunandu-i sa nu mai ia aminte la vedenii(descoperiri).
Ucenicul s-a dus la un Batran cu darul discernamantului care i-a spus: "Vedenia este de la Dumnezeu, dar mergi si fa ascultare fata de duhovnicul tau", aratand astfel ca a face ascultare e mai important decat a avea vedenii.
Cat de multe ne-au lasat Parintii pentru instruirea noastra! Cel mai bun drum, cel mai correct, cel mai sigur, cel mai liber de responsabilitati, este drumul ascultarii fata de un Batran.
"Cel ce practica ascultarea", spune Avva Palamon, "a implinit toate poruncile lui Hristos".
"Ucenicul a ales cel mai bun drum", spune Avva Moise.
"Alergati copii, oriunde aflati ascultarea.Acolo aflati bucuria, pacea, dragostea frateasca, unitatea, trezvia, mangaierea, cununile si rasplatile".
Dar cand noi vrem sa promovam voia noastra proprie ca ucenici, atunci drumul devine dificil, deci si periculos.
Cand omul practica ascultarea, el se afla in dragoste, putere, afectiune frateasca, este incununat, se afla in sfintenie, in mantuire.
Voia proprie este o mare bariera, un mare obstacol - este un zid intre suflet si Dumnezeu.Exact precum atunci cand un zid se afla in fata noastra si opreste lumina soarelui, locul este umed, nesanatos si nu aduce roade fiindca soarele nu lumineaza acolo, acelasi lucru se intampla cu zidul voii proprii.Cand acesta sta in fata sufletului, sufletul se intuneca si nu rodeste.Soarele Dreptatii e Hristos;cand sufletul nu este astupat, razele lui Hristos vin si-l lumineaza, iar omul rodeste si este sfintit.Numai cel ce a gustat fructul ascultarii poate vorbi despre el.Ascultarea este drumul cel mai plin de har.Mai presus de orice, cel ce este ascultator leapada demonul cel rau al egoismului si al mandriei - care cauzeaza relele - si aduce smerenie si eliberarea de griji.Citim in "Pildele parintilor pustiei" despre doi frati care au hotarat sa se faca monahi si au parasit lumea.Unul a ajuns ucenic intr-o manastire cenobita, iar celalalt pustnic.Dupa doi sau trei ani pustnicul spuse:"Ia sa ma duc si sa-mi vad fratele care se afla la manastire, traind in mijlocul grijilor si necazurilor.Cine stie cum se mai descurca bietul de el in mijlocul unei asemenea agitatii".El era sigur ca prin asceza sa atinsese un inalt nivel duhovnicesc.Se duse la manastire si cu scuza ca avea trebuinta sa-si vada fratele, ii spuse staretului:
- "As vrea sa-mi vad putin fratele".
Fratele sau veni, iar staretul, care era un sfant , ii binecuvanta sa iasa impreuna si sa discute.Dupa ce mersera la oarecare distanta de manastire, vazura in calea lor un mort care era aproape gol.Pustnicul zise:
-"N-avem noi niste haine cu care sa-l acoperim?"
Monahul de la manastire zise in simplitatea lui:
- "N-ar fi mai bine sa ne rugam pentru el ca sa invie?"
- "Hai sa ne rugam", zise pustnicul.
S-au rugat amandoi, iar mortul se ridica.Monahul din manastire nu dadu prea mare importanta minunii, el crezu ca aceasta s-a intamplat datorita rugaciunilor Batranului sau, Pustnicul, insa, isi spuse siesi ca minunea a avut loc datorita propriilor sale virtuti - datorita ascezei si a postului, a privegherilor de noapte si a nevointelor ce le indura, dormitul pe jos si toate celelalte.
Cand s-au intors, inainte de a putea vorbi, staretul ii spuse pustnicului- "Frate, sa nu crezi ca datorita rugaciunilor tale Dumnezeu l-a inviat pe cel mort - nu! Dumnezeu a facut-o pentru ascultarea fratelui tau!"
Cand pustnicul vazu ca staretul i-a citit imediat gandurile, ca avea darul stravederii si ca era om sfant, el intelese ca, de fapt el, insusi se afla in amagire si ca fratele sau, pe care il credea plin de griji si necazuri din pricina numeroaselor probleme din manastire, se afla, de fapt, deasupra sa.Ganditi-va cu ce incredere a spus ucenicul:"Sa ne rugam pentru el ca sa invie!".Aici se vede simplitatea, curatia sufleteasca, credinta.Pustnicul a considerat acest lucru imposibil, dar monahul din manastire l-a considerat firesc; el s-a bazat pe rugaciunile Batranului sau; la ce lupta s-o fi supus pentru a ajunge la o astfel de smerenie!Cum fusesera zdrobite in manastire egoismul si mandria sa!Ce om care vine din lume nu are egoism si mandrie?Cati ucenici nu s-au sfintit si au izvorat mir dupa moarte!.
In Sfantul Munte, in zona Schitului Sf.Ana, se afla un monah care cara saci de grau cu multa truda si sudoare.La un moment dat el incepu sa-si spuna in gandul sau:"Ma intreb daca voi fi rasplatit pentru sudoarea si osteneala pe care le induram pentru a asculta de Batranii nostril?".In timp ce se gandea la aceste lucruri, se aseza putin sa se odihneasca.Un somn usor il cuprinse, si pe cand era pe jumatate adormit, o vazu pe Maica Domnului in fata sa:"Nu te descuraja copilul meu", ii spuse ea, "aceasta sudoare pe care o versi pentru a cara proviziile de dragul ascultarii este socotita ca sangele unui martir dinaintea Fiului meu".Apoi isi veni in sine, iar gandurile si supararea il parasira.Parintii au inscris acel fapt pe peretele de piatra de acolo si oricare trece pe acolo il poate citi.
La biserica principala a schitului Sf.Ana, se afla o casuta numita a "Patriarhului".Un Patriarh, pe nume Chiril, locuia acolo in asceza;el isi lasase scaunul patriarhal si venise sa locuiasca acolo ca simplu monah.Parintii isi carau lucrurile in spate, dar ii spuneau patriarhului:
- "Esti batran, Prea Fericite, si nu esti obisnuit cu felul nostru de viata.Iti vom aduce un mic catar ca sa-ti incarci proviziile pe el".
Deci, ii adusera un magarus, iar el urca si cobora muntele cu el.Intr-o zi, pe cand patriarhul era pe jumatate treaz, el o vazu deodata pe Maica Domnului impreuna cu ingerii.Preacurata Fecioara tinea un vas in mana si le dadea de baut parintilor care-si purtau lucrurile in spate;ingerii aveau batiste si le stergeau sudoarea.El vazu cu uimire ca ei stergeau sudoarea catarului, iar el ii ruga:
- "Stergeti-ma si pe mine, va rog".
Atunci Maica Domnului ii spuse:
- "Parinte, tu nu ai nadusit; noi il vom sterge pe asin ca el a asudat".
Apoi se trezi si isi reveni in sine.El le spuse parintilor:
- "Luati asinul, pentru ca imi pierd binecuvantarile. Maica Domnului si ingerii l-au sters pe asin si pe mine nu".
De atunci in colo, si el isi cara lucrurile in spate.Cat de multe astfel de lucruri s-au intamplat in vietile parintilor!Daca noi am fi fost macar acolo sa le vedem!Acum, astfel de lucruri sunt rareori intalnite; ele s-au pierdut cu totul.Deci, sa fim atenti la costiinta noastra.Sa dobandim o buna constiinta prin ascultare, umilinta, spovedanie si o minte si inima smerite.
Sa evitam voia de sine, care zamisleste increderea de sine si constiinta cea rea.
Sursa:Comori duhovnicesti din Sfantul Munte Athos.Culese din scrisorile si omiliile Avvei Efrem.Ed.Egumenita
Apostolul Ioan spune ca atunci cand constiinta omului nu-l condamna, el are indrazneala catre Dumnezeu (I Ioan 3, 21).Este imposibil ca cineva sa purceada la drum fara ca vreodata sa se poticneasca undeva, deoarece, din toate partile, diavolul, lumea si trupul introduce permanent obstacole in viata sa, iar acesta se poticneste in proportie egala cu lipsa sa de griji.De aceea, atunci cand cade, el trebuie sa se ridice de indata si sa caute iertarea.Cand omul se caieste in masura gravitatii caderii sale, constiinta sa, care il tot deranja, inceteaza sa-l mai supere.
Trebuie sa ne pazim constiinta din trei laturi - cu privire la Dumnezeu, cu privire la aproapele nostru si cu privire la lucruri.Ne pazim constiinta cu privire la Dumnezeu cand evitam diferite pacate.Ne pazim constiinta cu privire la aproapele cand nu-l intristam, judecam, defaimam, suparam sau sa-l impingem spre fapte rele.Ne pazim constiinta cu privire la la lucruri cand nu distrugem sau deterioram lucruri materiale prin lipsa de grija, neglijenta sau lipsa de scrupulozitate.
Sfantul Teodor Suditul ne spune lucruri interesante despre aceasta "lipsa de scrupulozitate".Cand vezi ceva arzand sau deteriorandu-se, iar tu nu-l ridici sa-l aperi, aceasta e lipsa de scrupulozitate.La fel atunci cand ti se rup hainele si din cauza neglijentei tale, ele se distrug complet.Cand esti in stare sa muncesti, dar in loc sa muncesti te plimbi in colo si incoace, aceasta este tot lipsa de scrupulozitate.Cand iti lasi mancarea deoparte si ea se strica, iar tu o arunci, aceasta e lipsa de scrupulozitate, caci trebuie sa fi avut grija s-o mananci inainte de a se fi stricat.
De aceea, lipsa de scrupulozitate este atunci cand cineva greseste in vreun fel oarecare cu privire la lucrurile materiale, dar si cand cineva Il jigneste pe Dumnezeu in vreun fel oarecare.Cea mai mare avutie se dobandeste cand cineva lupta sa-si pastreze constiinta nepatata.Dar in situatia in care el simte ca ceva l-a ranit, el trebuie s-o corecteze imediat si astfel el va reveni la starea anterioara.
De cate ori nu ne-a certat constiinta !Cu cat omul isi asculta constiinta si cu cat ia mai mult aminte la ea , cu atat mai sigur ea il calauzeste.Si cu cat mai discret ea il calauzeste si il cearta, cu atat el creste in curatie.
Mai exista si asa numita "constiinta rea", care vine adesea cu pretentiile si aspectul si faima bunei constiinte, dar in esenta este rea, pervetita, o constiinta opusa lui Dumnezeu.Constiinta cea rea este glasul care ne invata lucruri viclene, pervetite si opuse.Constiinta cea buna are smerenie si ascultare drept punct de plecare, izvor si baza.Constiinta cea rea are mandria si neascultarea de izvor.
Cand cineva nu-L asculta pe Batran, cand cineva opune rezistenta, este viclean si nu asculta, atunci are ceea ce se numeste incredere de sine; o astfel de incredere in sine este constiinta cea rea.Mentalitatea smerita da nastere la constiinta cea buna.
Deoarece cele doua constiinte sunt amestecate, adesea omul se intreaba:"Este aceasta constiinta cea buna, ori cea rea?Trebuie sa cred acest gand sau pe celalalt?" Deci, pentru a afla - sau mai degraba pentru a fi invatat - ce este constiinta cea buna, omul are nevoie de smerenie, dar, mai presus de orice, el are nevoie sa se supuna calauzirii altcuiva, superiorului sau, conducatorului sau, parintelui sau duhovnicesc si sa asculte tot ce-i va spune acesta.Atunci, incetul cu incetul, el va incepe sa priceapa care ganduri sunt rele si care sunt bune, care este infatisarea constiintei celei bune si care este aceea a relei constiinte.Astfel, pe de o parte, prin invataminte si calauzirea din partea parintelui sau duhovnicesc, omul evita caderea, iar, pe de alta parte, cu timpul el primeste invatatura care este culoarea si infatisarea celor doua constiinte si devine om desavarsit.Numai cei care sunt fara ascultare au suferit vatamare, caci omul este presat de ambele constiinte; una lucreaza ca sa-l mantuiasca, iar cealalta ca sa-l distruga, si adesea nu stie de care sa asculte.Cel ce se afla sub ascultare evita acest pericol si incetul cu incetul devine experimentat si priceput in a discerne constiinta cea rea de cea buna.
Avva Pimen avea doua ganduri si se duse sa le spuna parintelui sau duhovnicesc, care locuia foarte departe.A pornit la drum dimineata si a ajuns seara.
El a uitat unul dintre ganduri si i-l spuse doar pe celalalt.Cand se intoarse la chilia sa, indata ce baga cheia in usa, isi aminti cel de al doilea gand.Asadar, fara macar sa deschida usa, se intoarse sa-i spuna celalalt gand al sau.
Cand parintele sau duhovnicesc ii observa truda si corectitudinea, exclama:
- "Pimen, Pimen (in greaca pimen inseamna pastor), pastor al ingerilor!Virtutea ta iti va face numele cunoscut in intreaga lume".
Pentru ca cineva sa dobandeasca suficienta experienta intre a distinge glasul bunei constiinte de cel al relei constiinte, trebuie sa treaca prin ascultare.Daca nu trece prin ascultare, e deficient.Poate avea daruri, poate fi un suflet bun, poate face diferite fapte bune - dar veti vedea ca unul ca acesta mereu schioapata in discernamant si smerenie.Virtutea care se dobandeste prin ascultarea fata de Batran este, mai intai si mai presus de orice, discernamantul, care apare datorita unei mentalitati smerite.Cu alte cuvinte, ascultarea formeaza caracterul omului si-i ofera, mai presus de orice, discernamant si smerenie.
"Intreaba-ti parintele" spune Scriptura "si el iti va spune" (Deut.32, 7).Vedem aceasta in calea patristica pe care au umblat sfintii.Citim in "Vietile parintilor pustiei" ca un anume Zaharia a avut o vedenie, dar parintele sau duhovnicesc n-a putut sa clarifice daca aceasta era de la Dumnezeu sau de la demoni.Deci, el si-a dojenit ucenicul, spunandu-i sa nu mai ia aminte la vedenii(descoperiri).
Ucenicul s-a dus la un Batran cu darul discernamantului care i-a spus: "Vedenia este de la Dumnezeu, dar mergi si fa ascultare fata de duhovnicul tau", aratand astfel ca a face ascultare e mai important decat a avea vedenii.
Cat de multe ne-au lasat Parintii pentru instruirea noastra! Cel mai bun drum, cel mai correct, cel mai sigur, cel mai liber de responsabilitati, este drumul ascultarii fata de un Batran.
"Cel ce practica ascultarea", spune Avva Palamon, "a implinit toate poruncile lui Hristos".
"Ucenicul a ales cel mai bun drum", spune Avva Moise.
"Alergati copii, oriunde aflati ascultarea.Acolo aflati bucuria, pacea, dragostea frateasca, unitatea, trezvia, mangaierea, cununile si rasplatile".
Dar cand noi vrem sa promovam voia noastra proprie ca ucenici, atunci drumul devine dificil, deci si periculos.
Cand omul practica ascultarea, el se afla in dragoste, putere, afectiune frateasca, este incununat, se afla in sfintenie, in mantuire.
Voia proprie este o mare bariera, un mare obstacol - este un zid intre suflet si Dumnezeu.Exact precum atunci cand un zid se afla in fata noastra si opreste lumina soarelui, locul este umed, nesanatos si nu aduce roade fiindca soarele nu lumineaza acolo, acelasi lucru se intampla cu zidul voii proprii.Cand acesta sta in fata sufletului, sufletul se intuneca si nu rodeste.Soarele Dreptatii e Hristos;cand sufletul nu este astupat, razele lui Hristos vin si-l lumineaza, iar omul rodeste si este sfintit.Numai cel ce a gustat fructul ascultarii poate vorbi despre el.Ascultarea este drumul cel mai plin de har.Mai presus de orice, cel ce este ascultator leapada demonul cel rau al egoismului si al mandriei - care cauzeaza relele - si aduce smerenie si eliberarea de griji.Citim in "Pildele parintilor pustiei" despre doi frati care au hotarat sa se faca monahi si au parasit lumea.Unul a ajuns ucenic intr-o manastire cenobita, iar celalalt pustnic.Dupa doi sau trei ani pustnicul spuse:"Ia sa ma duc si sa-mi vad fratele care se afla la manastire, traind in mijlocul grijilor si necazurilor.Cine stie cum se mai descurca bietul de el in mijlocul unei asemenea agitatii".El era sigur ca prin asceza sa atinsese un inalt nivel duhovnicesc.Se duse la manastire si cu scuza ca avea trebuinta sa-si vada fratele, ii spuse staretului:
- "As vrea sa-mi vad putin fratele".
Fratele sau veni, iar staretul, care era un sfant , ii binecuvanta sa iasa impreuna si sa discute.Dupa ce mersera la oarecare distanta de manastire, vazura in calea lor un mort care era aproape gol.Pustnicul zise:
-"N-avem noi niste haine cu care sa-l acoperim?"
Monahul de la manastire zise in simplitatea lui:
- "N-ar fi mai bine sa ne rugam pentru el ca sa invie?"
- "Hai sa ne rugam", zise pustnicul.
S-au rugat amandoi, iar mortul se ridica.Monahul din manastire nu dadu prea mare importanta minunii, el crezu ca aceasta s-a intamplat datorita rugaciunilor Batranului sau, Pustnicul, insa, isi spuse siesi ca minunea a avut loc datorita propriilor sale virtuti - datorita ascezei si a postului, a privegherilor de noapte si a nevointelor ce le indura, dormitul pe jos si toate celelalte.
Cand s-au intors, inainte de a putea vorbi, staretul ii spuse pustnicului- "Frate, sa nu crezi ca datorita rugaciunilor tale Dumnezeu l-a inviat pe cel mort - nu! Dumnezeu a facut-o pentru ascultarea fratelui tau!"
Cand pustnicul vazu ca staretul i-a citit imediat gandurile, ca avea darul stravederii si ca era om sfant, el intelese ca, de fapt el, insusi se afla in amagire si ca fratele sau, pe care il credea plin de griji si necazuri din pricina numeroaselor probleme din manastire, se afla, de fapt, deasupra sa.Ganditi-va cu ce incredere a spus ucenicul:"Sa ne rugam pentru el ca sa invie!".Aici se vede simplitatea, curatia sufleteasca, credinta.Pustnicul a considerat acest lucru imposibil, dar monahul din manastire l-a considerat firesc; el s-a bazat pe rugaciunile Batranului sau; la ce lupta s-o fi supus pentru a ajunge la o astfel de smerenie!Cum fusesera zdrobite in manastire egoismul si mandria sa!Ce om care vine din lume nu are egoism si mandrie?Cati ucenici nu s-au sfintit si au izvorat mir dupa moarte!.
In Sfantul Munte, in zona Schitului Sf.Ana, se afla un monah care cara saci de grau cu multa truda si sudoare.La un moment dat el incepu sa-si spuna in gandul sau:"Ma intreb daca voi fi rasplatit pentru sudoarea si osteneala pe care le induram pentru a asculta de Batranii nostril?".In timp ce se gandea la aceste lucruri, se aseza putin sa se odihneasca.Un somn usor il cuprinse, si pe cand era pe jumatate adormit, o vazu pe Maica Domnului in fata sa:"Nu te descuraja copilul meu", ii spuse ea, "aceasta sudoare pe care o versi pentru a cara proviziile de dragul ascultarii este socotita ca sangele unui martir dinaintea Fiului meu".Apoi isi veni in sine, iar gandurile si supararea il parasira.Parintii au inscris acel fapt pe peretele de piatra de acolo si oricare trece pe acolo il poate citi.
La biserica principala a schitului Sf.Ana, se afla o casuta numita a "Patriarhului".Un Patriarh, pe nume Chiril, locuia acolo in asceza;el isi lasase scaunul patriarhal si venise sa locuiasca acolo ca simplu monah.Parintii isi carau lucrurile in spate, dar ii spuneau patriarhului:
- "Esti batran, Prea Fericite, si nu esti obisnuit cu felul nostru de viata.Iti vom aduce un mic catar ca sa-ti incarci proviziile pe el".
Deci, ii adusera un magarus, iar el urca si cobora muntele cu el.Intr-o zi, pe cand patriarhul era pe jumatate treaz, el o vazu deodata pe Maica Domnului impreuna cu ingerii.Preacurata Fecioara tinea un vas in mana si le dadea de baut parintilor care-si purtau lucrurile in spate;ingerii aveau batiste si le stergeau sudoarea.El vazu cu uimire ca ei stergeau sudoarea catarului, iar el ii ruga:
- "Stergeti-ma si pe mine, va rog".
Atunci Maica Domnului ii spuse:
- "Parinte, tu nu ai nadusit; noi il vom sterge pe asin ca el a asudat".
Apoi se trezi si isi reveni in sine.El le spuse parintilor:
- "Luati asinul, pentru ca imi pierd binecuvantarile. Maica Domnului si ingerii l-au sters pe asin si pe mine nu".
De atunci in colo, si el isi cara lucrurile in spate.Cat de multe astfel de lucruri s-au intamplat in vietile parintilor!Daca noi am fi fost macar acolo sa le vedem!Acum, astfel de lucruri sunt rareori intalnite; ele s-au pierdut cu totul.Deci, sa fim atenti la costiinta noastra.Sa dobandim o buna constiinta prin ascultare, umilinta, spovedanie si o minte si inima smerite.
Sa evitam voia de sine, care zamisleste increderea de sine si constiinta cea rea.
Sursa:Comori duhovnicesti din Sfantul Munte Athos.Culese din scrisorile si omiliile Avvei Efrem.Ed.Egumenita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu