Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

duminică, 2 februarie 2014

Urari pentru stapanii zilei




  1. Cât de bun este Dumnezeu cu
    Israel, cu cei drepţi la inimă.




  2. Iar mie, puţin a fost de nu mi-au
    alunecat picioarele, puţin a fost de nu s-au poticnit paşii mei.




  3. Că am pizmuit pe cei fără de
    lege, când vedeam pacea păcătoşilor.




  4. Că n-au necazuri până la
    moartea lor şi tari sunt când lovesc ei.




  5. De osteneli omeneşti n-au parte
    şi cu oamenii nu sunt biciuiţi.




  6. Pentru aceea îi stăpâneşte pe
    ei mândria şi se îmbracă cu nedreptatea şi silnicia.




  7. Din răutatea lor iese nedreptatea
    şi cugetele inimii lor ies la iveală.




  8. Gândesc şi vorbesc cu vicleşug,
    nedreptate grăiesc de sus.




  9. Până la cer ridică gura lor şi
    cu limba lor străbat pământul.




  10. Pentru aceasta poporul meu se ia
    după ei şi găseşte că ei sunt plini de zile bune




  11. Şi zice: "Cum? ştie aceasta
    Dumnezeu? Are cunoştinţă Cel Preaînalt?




  12. Iată, aceştia sunt păcătoşi
    şi sunt îndestulaţi. Veşnic sunt bogaţi".




  13. Iar eu am zis: "Deci, în
    deşert am fost drept la inimă şi mi-am spălat întru cele
    nevinovate mâinile mele,




  14. Că am fost lovit toată ziua şi
    mustrat în fiecare dimineaţă".




  15. Dacă aş fi grăit aşa, iată aş
    fi călcat legământul neamului fiilor Tăi.




  16. Şi mă frământam să pricep
    aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea.




  17. Până ce am intrat în locaşul
    cel sfânt al lui Dumnezeu şi am înţeles sfârşitul celor răi:




  18. Într-adevăr pe drumuri viclene
    i-ai pus pe ei şi i-ai doborât când se înălţau.




  19. Cât de iute i-ai pustiit pe ei!
    S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor.




  20. Ca visul celui ce se deşteaptă,
    Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut.




  21. De aceea s-a bucurat inima mea şi
    rărunchii mei s-au potolit.




  22. Că eram fără de minte şi nu
    ştiam; ca un dobitoc eram înaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu
    Tine.




  23. Apucatu-m-ai de mâna mea cea
    dreaptă. Cu sfatul Tău m-ai povăţuit şi cu slavă m-ai primit.




  24. Că pe cine am eu în cer afară
    de Tine? Şi afară de Tine, ce am dorit pe pământ?




  25. Stinsu-s-a inima mea şi trupul
    meu, Dumnezeul inimii mele şi partea mea, Dumnezeule, în veac.




  26. Că iată cei ce se depărtează
    de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine.



  27. Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul
    nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porţile fiicei
    Sionului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu