Despre lumea nevăzută, adică despre îngeri.

Despre lumea nevăzută, adică despre îngeri.

În cartea Facerii 1:1 se spune: “La început a făcut Dumnezeu cerul si pământul”. Dacă citim si versetele următoare vom vedea că în ziua a 2-a a fost făcută bolta cerească, si abia în a 3-a pământul; deci acest verset trebuie să se refere la altceva… Ei bine, cuvântul cerul înseamnă lumea spirituală -îngerii, iar cuvântul pământul, materia din care, în cele 6 zile ce au urmat, a făcut întregul univers si omul. Vedem deci că îngerii au fost creati de Dumnezeu înaintea lumii văzute si a omului.

         Cuvântul înger vine din greacă (aggeloV) si înseamnă sol, crainic sau vestitor. După cum spune si numele, ei sunt duhuri slujitoare care, ne fac cunoscută voia lui Dumnezeu. Îngerii sunt fiinte spirituale(nu au trupuri materiale ca noi), sunt nemuritori si superiori oamenilor dar inferiori lui Dumnezeu (nu sunt atoatestiutori, nu sunt omniprezenti, nu au putere creatoare si pot face minuni doar prin puterea lui Dumnezeu).

         În privinta numărului lor, Sf.Scriptură nu mentionează nimic, însă după expresiile folosite (legiune, multime, miriade), ne dăm seama că acesta e foarte mare.

         La Botez, fiecare crestin primeste un înger păzitor care va sta lângă el până în ceasul mortii: “să nu dispretuiti pe vreunul…că îngerii lor din ceruri pururea văd fata Tatălui Meu”(Mt. 18:10).

         Starea în care au fost creati îngerii nu era definitivă, ci trebuia să devină definitivă prin vointa lor liberă si prin stăruintă în sfintenie.

         Fiind înzestrati cu libertate, îngerii puteau progresa sau dimpotrivă, puteau păcătui. Unii dintre ei s-au răzvrătit împotriva Creatorului lor, dorind să fie la fel ca Dumnezeu. Vedem deci cum păcatul mândriei îi poartă pe îngeri spre osândă, transformându-i în draci. Conducătorul diavolilor este Lucifer (Satan, Belzebul, Veliar). El a fost cel mai frumos si mai puternic dintre îngeri. Căderea îngerilor în păcat este definitivă, deoarece s-au împietrit în rău. Numărul îngerilor căzuti nu-l cunoastem dar ne dăm seama că este foarte mare, deoarece Sf. Scriptură vorbeste de o împărătie a diavolului.

         Fiind cel care i-a ispitit pe strămosii nostri Adam si Eva, diavolul se străduieste acum cu multă putere si dibăcie să atragă si pe urmasii acestora în aceeasi eroare regretabilă pe care au făcut-o si ei.

         Scopul diavolului în lume este de a-i ispiti pe oameni, de a-i atrage în păcate. Stim că nici Iisus nu a scăpat neispitit. Dumnezeu îngăduie ispita, pentru lămurirea si întărirea credintei noastre: precum“vasele olarului le lămureste cuptorul” asa si “ispita omului, cugetul său”(Is.Sirah 27:5).

         Pentru a înlesni înselarea noastră, diavolul nu ni se arată în toată urâciunea lui ci poate lua chiar formă de înger de lumină sau sfânt. Aceste lucruri desi ni se par greu de crezut ni le povestesc chiar sfintii:

Astfel, Sfântului Grigorie Decapolitul, pe 9 martie, într-o lumină orbitoare i s-au arătat 40 de diavoli cu cununi pe capete spunând: “Noi suntem cei 40 de mucenici si am venit să-ti dăm putere asupra dracilor”. Sf. Grigorie dându-si seama de înselăciunea pusă la cale de diavoli, i-a certat si acestia s-au făcut nevăzuti.

Sfântului Simion Stâlpnicul i s-a arătat diavolul într-o noapte venind într-un car cu cai de foc, spunându-i că a venit să-l ridice la cer ca pe Ilie pentru viata lui sfântă. Nerecunoscând înselăciunea vrăjmasilor, a zis: “Doamne, facă-se voia Ta cu mine, păcătosul” si, a ridicat piciorul ca să păsească în car, dar, pe dată a pierit totul.

         Dar nu trebuie întotdeauna să se arate pentru a ne amăgi. Ne poate da gânduri păcătoase, ne poate da ideea că un păcat nu este asa de grav, si multe alte din acestea. Diavolul, si ziua si noaptea urzeste curse,încercând să însele si pe cei păcătosi dar si pe cei drepti.

         Împotriva omului credincios, diavolul asmute toti câinii săi, ca să nu-i scape nici unul. La fel se petrec lucrurile si cu cel ce ia hotărârea să-si schimbe viata: tocmai acum diavolul îsi intensifică lucrarea, ispitindu-l mai mult ca altă dată, atâtând patimile ce-l stăpâneau până atunci.

         Însă doar atât poate… La fel ca si îngerii, si noi oamenii avem vointă liberă. Ne poate prezenta păcatul ca pe ceva bun si vrednic de dorit, ne poate îndemna în  fel si chip să săvârsim fapte rele, dar nu ne poate obliga să facem ceea ce nu vrem. Sf. Ioan Gură de Aur îl aseamănă cu un câine legat, care poate să te muste doar dacă te apropii  de el. Acest lucru este evident, deoarece la judecată nu am putea fi pedepsiti pentru păcate ce nu le-am făcut cu voia noastră.

         Există totusi si o categorie de oameni cărora diavolul le-a pus stăpânire pe trup si pe vointă: oamenii posedati, îndrăcitii.

         Cum poate un om să ajungă posedat de diavol?

         Să ia seama fiecare si să vadă starea lui sufletească, pt.că diavolul a băgat de seamă că multi crestini se feresc de păcate mari, dar ajung să le nesocotească pe cele mici, uitând că orice păcat ne îndepărtează de Dumnezeu si ne deschide sufletul necuratului.

         Oamenii care sunt în mare pericol sunt în primul rând cei care apelează la persoane ce lucrează cu puterea lui Satan: vrăjitoarele(magia albă/neagră), ghicitorii (cafea, cărti etc), spiritismul, deschisul cărtilor, yoga, horoscopurile s.a.

         Trebuie stiut că pedeapsa divină se răsfrânge atât asupra persoanelor care fac asa ceva cât si a urmasilor lor până la al 9-lea neam. Stiind acestea putem întelege de ce există copii posedati. O altă explicatie o dă părintele Visarion Iugulescu care spune: “duhurile necurate erau îngăduite de Dumnezeu să intre în trupurile lor, fiindcă erau zămisliti în păcat…si pentru răul obicei pe care-l au unii părinti de a da necuratului pe ei si copiii lor”. Desigur această stare nu este definitivă, ci prin post si rugăciune duhurile rele pot fi gonite din oamenii îndrăciti. Sf.Vasile este cel care a întocmit rugăciuni speciale pentru aceasta numite “Molitve”, si pe care preotii le citesc cu rezultatele uimitoare, pe care cu totii le stim.

In continuare va vom prezenta un interviu cu Parintele Paisie Aghioritul, unde ne vorbeste despre demonizati.

"

Fiindca multe persoane m-au intrebat despre acest subiect – demonizariile – m-am gandit sa las  un mare Cuvios sa lamureasca aceste lucruri. Precizez ca scrierea este veche si de aceea se folosesc anumiti termeni specifici.

“Precum intr-un indracit poate locui o multime de diavoli, tot astfel si in inima celui credincios pot incapea tofi sfintii. Daca incape Hristos, cu cat mai mult sfintii! Taine mari! Odata, pe cand eram la Coliba Cinstitei Cruci, cineva a tras clopotelul. Am privit pe fereastra si, ce sa vad? Un barbat pe care-l urma o intreaga falanga de diavoli, un roi negru. Pentru prima oara am vazut un om stapanit de atatia diavoli. Era un medium. Amestecase rugaciuni ale Bisericii cu invocari ale diavoli lor, cele crestine cu cele vrajitoresti si dupa aceea l-au stapanit diavolii. Infricosator! Mult m-am mahnit. Unii psihiatri considera si pe cei indraciti bolnavi psihici. Unii preoti, pe unii bolnavi psihici ii considera indraciti. In timp ce un bolnav psihic, pentru a fi ajutat, trebuie sa mearga intr-un loc, iar un indracit in alt loc. Psihiatrul cum il poate ajuta pe cel indracit ?

 - Parinte, un indracit este in stare sa inteleaga in ce a gresit de s-a indracit?

 - Da, isi poate da seama, afara numai daca nu a patit ceva si mintea lui, caci atunci este foarte greu sa fie ajutat. Daca este numai indracit, te poti intelege usor cu el si-l poti ajuta, dar trebuie sa faca ascultare. Altfel cum va putea fi ajutat? Odata a venit la Coliba unul din sudul Greciei, care fusese la hindusi si se indracise. Spunea niste hule si facea spuma la gura. Ochii ii erau larg deschisi, salbatici. Ii spuneam: “Nu spune aceste hule, caci astfel ii chemi pe diavoli“, dar nu asculta. Iar pe de alta parte cerea sa-l ajut. “Ajuta-ma!, imi spunea. Numai tu ma poti ajuta”. “Ei, cum sa te ajut? il intrebam. Vrei sa ma rog ca sa te slobozesti cu harul lui Hristos, iar tu chemi pe diavoli. Du-te si te spovedeste, sa-ti citeasca exorcisme si dupa aceea vino sa discutam“. “Nu ma duc”, imi spune. “Hai atunci inauntru sa-ti pun niste untdelemn din candela”, ii spun. “Nu vreau. Vreau sa ma ajuti”. S-a dus putin mai departe si discuta cu cineva. La un moment dat, pe cand spuneam unui grup ca Dumnezeu ingaduie incercarile pentru mantuirea noastra, striga de departe: “Ma, de ce spui ca Dumnezeu lucreaza pentru mantuirea oamenilor? Avem un tata in cer, unul pe pamant si mai sus este o capetenie “. “Inceteaza cu vorbele tale diavolesti”, ii spun si am inceput sa spun rugaciunea. “Acum m-ai incurcat”, imi spune. “Pleaca”, i-am spus si l-am imbrancit cat colo. S-a facut ghem. “Tu cu cine esti?”, ma intreaba. “Cu Hristos”, ii spun. “Spui minciuni, imi zice, nu esti cu Hristos, ci eu sunt Hristos si tu ma bati“. Diavolul i le arata pe toate anapoda.

 - Acestea le spunea diavolul?

 - Da, diavolul, dar iata, Dumnezeu i-a dat curaj sa vina pana la Sfantul Munte. Ca sa porneasca din celalalt capat al Greciei si sa vina in Sfantul Munte intr-o astfel de stare, este lucru mare! Dar nu asculta si starea lui devine mai grea. Daca ar face ascultare, ar putea fi ajutat.

Cel care are mandrie multa este intunecat. Mintea lui este incetosata, este ca si cum ar avea gaze arse. Face greseli grosolane si nu isi da seama. Cineva imi spunea: “Eu ii iubesc pe toti, si pe diavolul il iubesc. Nu este rau…“. “Ce spui, bre? – ii zic. Daca Dumnezeu l-ar lasa cu desavarsire liber pe diavolul, ne-ar fi omorat pe toti. Cine a vazut vreun bine de la diavolul, ca sa vezi si tu?”. Ajunsese la atata intunecare, incat orice i-ai fi spus ca sa-l ajuti, nu intelegea. Spunea ca il asupresti! Aceasta este asuprire? Haide acum sa-i scoti gandul acesta din cap… Nu este nebun, caci mintea lui lucreaza. Insa trebuie sa inteleaga ca ceea ce spune este lepadare, este hula.

Astfel ajung incet-incet la satanolatrie. Daca intalnesti adoratori ai satanei, se vede ca sunt stapaniti de diavolul. Vezi o indracire la ei. Iar acestia, prin muzica satanica, ii conduc acolo unde vor pe sarmanii copii. Ajung sa-l cheme pe satana. Am auzit ca unele discuri “rock”, daca le intorci anapoda, auzi cantece prin care il cheama pe satana. Au pana si slavoslovie catre satana: “Tie ma afierosesc, satano”. Infricosator!

- Parinte, adica mandria poate duce la indracire?

- Da. Sa presupunem ca cineva face o gresala si se indreptateste pe sine. Daca ceilalti ii spun un cuvant ca sa-l ajute, acela spune ca il nedreptatesc, si crezand ca este mai bun decat aceia, ii judeca. Apoi incepe incet-incet sa-i judece si pe sfinti. Mai intai pe cei mai noi, apoi si pe cei mai vechi: “Acela nu a facut minuni, celalalt a facut aceea… “. Apoi dupa putin inainteaza si incepe sa judece Sinoadele: “Si Sinoadele in felul in care au hotarat… “, prin urmare, nici Sinoadele nu au acrivie, dupa parerea lui. Si in cele din urma ajunge sa spuna: “Iar Dumnezeu de ce face aceasta?”. Ei, cand omul ajunge in punctul acesta, nu innebuneste, ci se indraceste.

A venit la Coliba un tanar indracit cu tatal sau. Tanarul spunea ca este dumnezeu. S-a dus la un duhovnic din afara Sfantului Munte si acela, deoarece s-a temut ca nu cumva diavolul sa se repeada la el, i-a spus: “Binecuvanteaza-ma!”. Ce sa mai spui?! In sfarsit… Dupa aceea, ii spune tatalui sau: “Sa vezi ca si Parintele Paisie va primi ca sunt dumnezeu”. Face ramasag cu tatal lui pe toti banii care ii aveau la el ca eu il voi recunoaste de dumnezeu. Cum am inceput sa fac rugaciunea, a si sarit in picioare. “Ce faci tu cu aceea? a strigat. Eu am facut toate pacatele. Am facut si pacatul acesta si celalalt… Am pe diavolul inauntrul meu si m-am indumnezeit. Trebuie sa primesti ca sunt dumnezeu. Tu, bre, nimic nu ai facut, imi spune. Faci mereu vur-vur cu aceea!”. Spunea si niste cuvinte murdare. M-a scos din sarite. “Haide, pleaca de aici, pierdutule”, ii spun. L-am scuturat bine. S-a intaratat, a devenit ca o fiara. Scoate banii din buzunar si-i arunca tatalui sau: “Ia-i, ca am pierdut ramasagul”.

- Parinte, cum ne putem da seama daca cineva este indracit, iar nu bolnav psihic?

- De aceasta isi poate da seama si un medic simplu, dar evlavios. Cei care au diavolul sar in sus atunci cand se apropie de ceva sfant. Astfel se vede clar ca au diavol. De le dai putina aghiazma sau daca ii insemnezi cu sfinte moaste, se impotrivesc deoarece diavolul este inghesuit inlauntrul lor. Iar cei ce sufera de boala psihica nu se impotrivesc deloc. Chiar daca porti cruce si te apropii de cei indraciti, acestia se nelinistesc si se tulbura. Odata, la o priveghere in Sfantul Munte, niste Parinti mi-au spus ca le spune gandul cum ca un oarecare mirean ce se afla acolo are diavol. M-am asezat in strana alaturata si am lipit de el crucea mea, ce are o particica din Sfantul Lemn. A sarit in sus si s-a dus in alta parte. Cand a mai plecat din lumea care era in biserica, m-am dus iarasi langa el. A facut la fel. Atunci am inteles ca intr-adevar avea diavol.

Cand imi aduc la Coliba copii si imi spun ca au diavol, ca sa ma incredintez daca sunt indraciti, de multe ori iau o particica din Sfintele Moaste ale Sfantului Arsenie si o ascund in palma. Si sa vedeti, desi am amandoua palmele inchise, copilul, daca are diavol, se uita cu frica la mana in care am sfintele moaste. Iar daca nu are diavol, ci, de pilda, vreo boala a creierului, nu reactioneaza deloc. Alteori le dau apa in care mai inainte bagasem particica de Sfintele moaste, si daca au diavol nu o beau, se indeparteaza. Unui copil indracit i-am dat odata mai intai dulciuri, ca sa i se faca sete, si dupa aceea i-am adus din acea apa. “Lui Ionica o sa-i dau cea mai buna apa”, i-am spus. Cum a gustat putin, a inceput sa strige: “Apa asta ma arde. Ce are in ea?”. “Nimic”, ii spun. “Ce-mi faci? Ma arde”, a strigat. Nu te arde pe tine; pe altcineva il arde”, ii spun. Il insemnam cu semnul crucii pe cap, si dadea din maini si din picioare… Patise o criza de indracire. Diavolul il facuse ghem.

Va aduceti aminte si de acel student care a venit aici mai demult? “Am diavol inlauntrul meu, imi spunea, si mult ma tiranizeaza. Sufar mucenicie de la diavol, pentru ca ma sileste sa spun si cuvinte murdare. Am ajuns la deznadejde. Simt ca ma preseaza inlauntru, ca ma strange cand aici, cand dincoace”, si sarmanul isi arata pantecele, pieptul, coastele, mainile. Deoarece era foarte sensibil, ca sa nu-l ranesc, ci sa-l mangai, i-am spus: “Asculta, nu ai diavol inauntrul tau, ci o inraurire diavoleasca din afara te chinuieste”. Cand am mers in biserica, le-am spus surorilor ce erau acolo sa faca rugaciune pentru faptura cea nefericita a lui Dumnezeu, iar eu am luat din altar o particica din sfintele moaste ale Sfantului Arsenie, m-am apropiat de el si l-am intrebat din nou: “Unde te strange si te chinuie diavolul? Unde crezi ca se afla?”. Mi-a aratat atunci coasta sa. “Unde? Aici?”, l-am intrebat si mi-am lipit palma cu sfintele moaste de coasta lui. Imediat a scos un urlet. “M-ai ars, m-ai ars! Nu plec… O!… O!… nu plec ! “. Striga, ocara, spunea cuvinte murdare. Atunci am inceput sa spun in sinea mea: “Doamne Iisuse Hristoase, Doamne Iisuse Hristoase, alunga duhul cel necurat din faptura Ta”, si-l insemnam cu sfintele moaste in chipul crucii. Iar aceasta s-a facut timp de douazeci de minute. Dupa aceea diavolul a inceput sa-l chinuie si sa-l arunce la pamant. Facea tumbe. Costumul sau se umpluse de praf. L-am ridicat in picioare. Tremura din tot trupul si facea miscari spasmodice puternice. S-a prins de catapeteasma ca sa se sprijine. De pe mainile lui curgea transpiratie rece precum este roua de pe camp. Peste putin timp a plecat diavolul si s-a linistit. S-a slobozit si acum este foarte bine.

- Parinte, la ce trebuie sa ia aminte cineva atunci cand discuta cu un indracit?

- Sa spuna rugaciunea si sa se poarte cu el cu bunatate.

- Parinte, cei indraciti isi aduc aminte ce spun atunci cand ii apuca criza?

- Unele le tin minte, altele nu. Nu stim cum lucreaza Dumnezeu. Uneori ingaduie sa-si aduca aminte ca sa se smereasca si sa se pocaiasca. Atunci cand cel indracit cere ceva, nu este usor sa-ti dai seama cand este aceasta de la diavol si cand este de la el insusi. Undeva am intalnit o tanara indracita. Il citise pe Kazantakis si credea niste lucruri hulitoare, din care ajunsese sa se indraceasca. Diavolul o apuca pe neasteptate si scotea niste strigate ingrozitoare. “Ma arde! Ma arde!”. Rudele ei o tineau ca s-o insemnez cu semnul crucii. Apoi a strigat: “Apa! Apa!”. “Aduceti-i apa”, am spus. “Nu, nu, imi spuneau aceia, pentru ca ni s-a spus sa nu facem ascultare de diavol”. “Acum ii este sete sarmanei. Aduceti apa!“. imi dadeam seama cand arderea era de la diavol si cand era din sete. A baut sarmana vreo doua pahare de apa. “Parca am carbuni aprinsi inlauntrul meu, spunea, atata aprindere simt. Si o galeata de apa de as bea, tot nu s-ar stinge focul dinlauntrul meu”. O astfel de aprindere simtea.

- Parinte, atunci cand striga un indracit, cum ne putem da seama cand vorbeste diavolul prin om si cand vorbeste omul?

- Atunci cand vorbeste diavolul, buzele omului nu se misca normal, ci se misca mecanic. Iar cand vorbeste omul buzele se misca in mod firesc. Cand striga un indracit in vreme ce i se citesc exorcismele sau cand altii se roaga pentru el, uneori insusi sufletul se chinuieste si-i spune, de pilda, diavolului: “Pleaca! De ce stai?”. Iar alteori diavolul il ocaraste pe om sau pe preot, sau Il huleste pe Hristos, pe Maica Domnului, pe Sfinti. Alteori spune minciuni, iar alteori este silit de puterea numelui lui Hristos sa spuna adevarul. Uneori cel indracit spune ale lui, din cele duhovnicesti pe care le-a citit etc. Ce sa spun? Lucruri incurcate. De aceea, atunci cand discutati cu el sa luati aminte bine. Nu dati importanta cuvintelor lui. Poate spune, de pilda, “Ma arzi”. Daca intr-adevar il arzi si spui: “Il ard”, te-ai ars. Daca nu-l arzi, dar crezi ca il arzi, te-ai ars de doua ori. Sau poate striga: “Jegoaselor”, iar uneia ii poate spune: “Tu esti curata”. Daca aceea crede, s-a dus, s-a pierdut. De aceea, nu faceti experiente cu diavolul.

La o manastire a fost adus un indracit si egumenul a spus parintilor sa mearga in biserica si sa faca rugaciune cu metaniile. Aveau acolo si capul Sfantului Partenie , episcopul Lampsacului, si diavolul a fost foarte stramtorat. In acelasi timp egumenul a randuit pe un ieromonah sa citeasca indracitului exorcisme. Ieromonahul acesta era evlavios doar pe dinafara, in timp ce inauntrul sau avea ascunsa mandria. Era nevoitor si in toate dupa tipic. Mustra duhovniceste pe ceilalti, pentru ca era si invatat. El insa nu era ajutat de nimeni, pentru ca ceilalti se rusinau din respect sa-i spuna ceea ce vedeau la el. Crease false simtaminte nu numai celorlalti, dar si siesi, ca este cel mai virtuos din manastire etc. Vicleanul a aflat prilejul in acea zi ca sa-i faca rau. Si-a pus inainte viclenia sa ca sa-i dea impresia preotului ca el Il alunga din cel indracit. Asadar, de indata ce a inceput sa citeasca exorcismele, diavolul a si inceput sa strige: “Ma arzi! Unde ma alungi, nemilostivule?“, el a crezut ca diavolul este ars de rugaciunea lui dar diavolul era silit de rugaciunea celorlalti parinti  si a raspuns diavolului: “Sa intri in mine”. Aceasta a spus-o unui diavol, oarecand, Sfantul Partenie, dar acela era sfant. Adica odata cand un diavol striga: “Ma arzi! Ma arzi! Unde sa merg?“, Sfantul i-a raspuns: “Vino in mine”. Atunci diavolul a spus Sfantului: “Chiar si numai numele tau ma arde, Partenie!” si a plecat din cel indracit pe care-l chinuia. A vrut si acesta sa faca pe Sfantul Partenie si s-a indracit. Din clipa aceea l-a stapanit diavolul. Ani intregi s-a chinuit si nu se putea odihni nicaieri. Umbla mereu, cand afara in lume, cand in Sfantul Munte. Ce a tras sarmanul! Starea aceasta i-a pricinuit oboseala sufleteasca si istovire trupeasca, incat ajunsese sa tremure. Si iata ca, desi era un preot bun, dupa aceea nu a mai putut sluji. Vedeti ce face diavolul?

- Parinte, are vreo legatura cafeaua cu reactiile unui indracit?

- Atunci cand sistemul nervos este tulburat si cine va bea multe cafele, i se irita nervii si aghiuta exploateaza starea aceasta. Nu ca ar avea cafeaua ceva demonic. Aghiuta se foloseste de influenta ei asupra nervilor si cel indracit reactioneaza mai rau.

- Parinte, scrie undeva ca diavolul se cuibareste in inima celui indracit, dar nu vrea ca omul sa stie aceasta, ca sa nu-l razboiasca cu rugaciunea. Oare asa este?

- Da, pentru ca diavolul are dreptul sa stea in omul indracit o perioada de vreme si sta acolo nemiscat, in timp ce prin rugaciune este zorit, se revolta si poate pleca. Rugaciunea este artilerie grea pentru diavol. Mi-au adus odata la Coliba un tanar indracit care spunea mereu rugaciunea. Tatal lui a fost monah, dar a aruncat rasa si s-a insurat si sarmanul copil s-a nascut cu diavol. Asa a iconomisit Dumnezeu lucrurile, ca sa primeasca plata copilul, sa se mantuiasca si tatal, si sa avem si noi, monahii, ca frana exemple de la monahii care isi leapada rasa si dupa aceea se chinuiesc. La un moment dat, cand l-a apucat diavolul, a strigat ca gaina foarte tare: “Cot, cot, cot… “. “Ce ai patit?“, il intreb, in timp ce cu mintea spuneam: “In numele lui Iisus Hristos iesi, duhule necurat, din faptura lui Dumnezeu”. “Si eu vreau sa plec, a strigat diavolul, deoarece mult ma chinuieste omul acesta, caci spune mereu rugaciunea. Vreau sa merg in Pakistan, ca sa aflu putina odihna!”.

- Parinte, de ce nu pleca diavolul, de vreme ce copilul rostea rugaciunea?

- Se vede ca si copilul ii daduse oarecari drepturi, dar si diavolul avea pe stapanul lui si primea porunci de la el.

- Parinte, cand cineva se roaga pentru un indracit, ce trebuie sa spuna?

- La inceput sa slavosloveasca pe Dumnezeu: “Iti multumesc, Dumnezeul meu, ca m-ai ajutat si ma aflu in aceasta stare, caci si eu puteam fi in locul lui si sa fi avut nu cinci-sase diavoli, ci mii. Te rog, ajuta pe robul Tau, care se chinuieste atat de mult”. Adica mai intai sa faca o rugaciune din inima si apoi sa continue: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste pe robul Tau”. Uneori noi, cei care ne rugam, ne facem pricini sa nu plece diavolul din cel indracit pentru ca ne rugam cu mandrie. Numai un gand de mandrie de vom aduce mai inainte, ca de pilda: “Iata, eu, prin rugaciunea mea, voi ajuta sa plece diavolul”, imediat se impiedica ajutorul dumnezeiesc si-l ajutam pe diavol sa mai stea. Sa ne rugam pentru indraciti intotdeauna cu smerenie, cu durere si cu dragoste. Mult m-a durut sufletul meu pentru o indracita. A facut o ingaduinta sarmana, a spus un “da” diavolului, si acela o chinuieste infricosator de ani de zile. Ii topeste carnurile. Umbla pe la manastiri impreuna cu barbatul ei si poarta cu ei si pe fetita lor, care are saisprezece ani. Stau toata noaptea in biserica si privegheaza. Daca ar fi fost barbat, l-as fi strans la piept. Diavolul sufera mult atunci cand il cuprinzi pe cel indracit cu dragoste dumnezeiasca. Cand nu-l iriti pe cel indracit sau nu mergi contra lui, ci te doare pentru el, diavolul pleaca pentru putin sau pentru mai mult timp. Smerenia este “socul” cel mai puternic pentru diavol.

La o manastire, in vreme ce inchinatorii se inchinau la sfintele moaste, unul care avea diavol sare deodata si-i striga cu salbaticie egumenului: “Trebuie sa mergem de sila?”. Egumenul, cu smerenie si bunatate, i-a raspuns: “Nu de sila, ci de bunavoie”. Atunci acela a strigat: “Eu voi merge de sila”, si napustindu-se spre sfintele moaste s-a inchinat lor. Ati vazut, diavolul a fost silit de smerenia si de bunatatea egumenului. De aceasta se tem diavolii.

- Parinte, cei indraciti sunt ajutati de harul Sfintilor atunci cand merg si li se inchina de ziua pomenirii lor?

- Este mai bine ca cei indraciti sa nu mearga la hramuri, pentru ca distrag lumea de la rugaciune. Se face neoranduiala. Sa se duca in alta zi ca sa se inchine. Chiar daca stiu rudeniile lui ca acolo este un oarecare om care ii poate ajuta, sa nu se duca in ziua aceea printre lume. Ce, facem reclama? Nici nu este corect sa se adune lumea atunci cand striga un indracit. Un copil indracit, sarmanul, mi-a spus cu catva timp mai inainte: “M-am facut de ras. Se adunasera toti in jurul meu, ca pescarusii. «Plecati! le spun. Ce, aici este circ?». Dar aceia, nimic”. Nu-si dau seama ca atunci cand cineva are un cusur si se manifesta inaintea lumii, se face de ras.

- Parinte, deasa Impartasanie ii ajuta pe cei indraciti?

- Pentru cei care s-au nascut indraciti, nefiind ei vinovati de aceasta, deasa Impartasanie este medicamentul cel mai eficient. Unii ca acestia au o rasplata foarte mare daca nu murmura, pana cand se vor elibera cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Sunt mucenici daca rabda; de aceea se si impune ca ei sa se impartaseasca adesea. Insa unul care s-a indracit din propria lui neatentie trebuie sa se pocaiasca, sa se spovedeasca si sa se nevoiasca pentru ca sa se vindece si sa se impartaseasca atunci cand trebuie, cu binecuvantarea duhovnicului sau. Daca se va impartasi fara sa se pocaiasca si fara sa se spovedeasca, se va indraci si mai rau. Un indracit, atunci cand il duceau sa se impartaseasca, scuipa Sfanta Impartasanie. Hristos S-a jertfit, a primit sa-i dea Trupul si Sangele Lui si acesta sa le scuipe! Infricosator! Vedeti ca diavolul nu primeste ajutor?

- Parinte, atunci cand cineva care s-a indracit se pocaieste, se spovedeste, se impartaseste, dar influenta diavoleasca nu scade, ce se intampla?

- Nu scade, pentru ca in acela inca nu s-a intarit starea cea duhovniceasca. Daca Dumnezeu l-ar ajuta de indata sa se slobozeasca de aceasta influenta diavoleasca, degrab va aluneca iarasi. De aceea Dumnezeu, din multa dragoste, ingaduie ca raul sa cedeze incet-incet. Astfel omul si plateste – ispasindu-si prin patimire pacatele – si isi si intareste starea sa duhovniceasca. Cu cat acela isi intareste starea sa duhovniceasca, cu atat cedeaza si raul. De el insusi depinde cat de repede se va slobozi de inraurirea diavoleasca. Odata m-a intrebat tatal unui copil ce avea diavol: “Cand se va face bine copilul meu? “. “Atunci cand tu te vei intari intr-o stare duhovniceasca, ii spun, va fi ajutat si el”. Sarmanul copil, desi traia duhovniceste, tatal lui se impotrivea si-i spunea ca va innebuni daca nu-si va schimba viata. Si a inceput el insusi sa-l duca pe copil la case de toleranta si atunci copilul a alunecat si s-a indracit. Atunci cand il stapanea diavolul, se napustea asupra mamei lui cu intentii urate. Sarmana mama a fost nevoita sa plece intr-o insula ca sa scape. Tatal se pocaise si incerca sa traiasca duhovniceste, dar copilul nu se facea bine. Abia atunci, dupa ce a mers pe la toate locurile de inchinare, a invatat toate vietile Sfintilor si s-a intarit duhovniceste, numai dupa aceasta copilul lui s-a facut bine.

– Parinte, astazi au adus o indracita si ne-au rugat sa-i spunem preotului sa-i citeasca exorcisme. Ce sa facem?

- In cazul acesta este mai bine sa le spuneti sa randuiasca aceasta duhovnicul ei. Daca a intrat diavolul in ea inseamna ca sau ea sau parintii ei au facut un oarecare pacat greu si i-au dat drepturi, pentru ca pacatul il aduce pe diavol. Daca nu se pocaiesc si nu se marturisesc, nu pleaca pacatul si, prin urmare, nu pleaca nici diavolul. Sau poate si pentru un alt motiv a ingaduit Dumnezeu sa se indraceasca.

- Parinte, indracitii sunt ajutati prin exorcisme?

- Depinde. Exorcismele ajuta atunci cand se citesc la un copilas indracit, care nu a dat drepturi diavolului si nu stie inca despre spovedanie, sau la unul mare care si-a pierdut mintile si nu se poate marturisi. Atunci cand cel indracit este in toate mintile, trebuie mai intai sa se ajute afland in ce a gresit de s-a indracit, sa se pocaiasca, sa se spovedeasca si dupa aceea, daca trebuie, sa i se citeasca exorcisme. Pentru ca si numai prin rugaciunea de iertare poate fugi diavolul. Unii preoti aduna si pe cei ce au diavol si pe altii care au vreo boala si le citesc tuturor la un loc exorcisme. Unul avea parkinson si ii citeau exorcisme. Iata, si astazi au adus pe un batran despre care spuneau ca este indracit. Mana lui cea stanga se misca incolo si incoace. Il apucau uneori si crize. “De cand esti asa?”, il intreb. “De mic“, imi raspunde. M-am mirat. Dupa aceea am observat ca partea stanga a capului era putin tescuita. Se vede ca patise ceva la nastere si dupa aceea a avut probleme. Sa aiba sarmanul durerea sa si sa i se spuna ca are diavol, sa-i citeasca exorcisme – “iesi, duhule necurat …” – si sa se faca de ras in lume! Nu merge. Unii copii care sunt considerati indraciti nu au diavol nicidecum! Mi-au adus odata un tanar de douazeci si cinci de ani despre care spuneau ca are diavol. I-am dat agheazma si sarmanul nu a reactionat deloc. “Ce face copilul? ” il intreb pe tatal lui. “De cand a patit aceasta?”. “De la sase ani, imi raspunde. Atunci l-am adus mort pe bunicul lui si copilul, cand l-a vazut, a fost socat”. Sarmanul suferise o zguduitura nervoasa. Si unuia mare i se poate intampla aceasta, cu cat mai mult unui copilas. Si apoi sa-l aiba pe copil de indracit!

- Parinte, exorcismele se citesc si in taina?

- Este mai bine in taina. De regula exorcismele trebuie sa se citeasca cu durere, cu smerenie, nu cu mandrie. Atunci cand preotii citesc cu voce tare si cu mandrie “Iesi, duhule necurat”, diavolul se salbaticeste, se manie si poate exploata egoismul celui indracit spunandu-i: “Ia te uita, te face de ras inaintea lumii; ia si da-i cateva popii astuia”, si atunci cel indracit incepe sa-l bata pe preot. Si astfel nu fuge diavolul, ci fuge parintele cu molitfelnicul… Odata un preot a spus unui indracit: “Iti poruncesc, duhule necurat, sa pleci din omul acesta!”. “Ei, pentru ca mi-ai poruncit, nu plec …“, ii raspunse diavolul prin gura celui indracit. De aceea le spun preotilor ca, atunci cand citesc exorcisme, niciodata sa nu strige: “iesi, duhule necurat…” asa, ca si cum diavolii nu ar auzi! Dar nici rudele celui indracit nu trebuie sa spuna altora ca vor chema preotul sa-i citeasca exorcisme. Este mai bine sa spuna ca se va citi un paraclis si sa lase sa se citeasca exorcismele cu voce scazuta.

In orice caz, mult se chinuiesc cei ce au diavol; pentru ca se si smeresc, dar sunt si chinuiti de diavol. Odata la Manastirea Stavronichita am intalnit un tanar de douazeci si trei de ani care avea diavol. Era numai piele si oase. Afara era ger, in biserica ardea soba, iar el purta o camasa cu maneci scurte si statea in spatele bisericii. Nu am rabdat, ci m-am dus si i-am dat o haina de lana. “Imbrac-o, ii spun, nu ti-e frig?”. “Cum sa-mi fie frig, Parinte? Eu ard”. Ei, iata, aceasta inseamna iadul.

Unor indraciti care din fire sunt sensibili, aghiuta le spune ca nu se vor mantui si-i pune sa se sinucida. Infricosator! Acesta nu este un lucru mic! Am cunoscut un indracit de care si preotii se plictisisera. Se ducea, sarmanul, la preoti sa-i citeasca exorcisme, iar aceia il alungau. Dupa aceea diavolul ii spunea si despre mine: “nu te duce la acela. Nici acela nu te va primi”, si l-a aruncat in deznadejde. Ce i-a facut diavolul altuia, care se facuse bine cu harul Sfantului Arsenie! Venise aici ca sa se inchine moastelor Sfantului Arsenie, dar Manastirea era inchisa. Atunci i se arata diavolul in chipul Sfantului Arsenie la poarta de jos si ii spune: “Sa nu mai calci pe aici. Nici eu nu te vreau, nici Paisie”. Si l-a alungat. Ai inteles? Dupa aceea a inceput sa-l huleasca pe Sfantul; ma ocara si pe mine. Bine, eu sunt vrednic de ocara, dar Sfantul!… Si astfel nenorocitul s-a indracit iarasi. Aici chiar si numai cu obraznicie de s-ar purta cineva se departeaza harul lui Dumnezeu, cu cat mai mult daca ii huleste pe Sfinti. A venit si la Coliba si striga: “Ce ti-am facut de nu ma vrei? De ce nici tu nu ma ajuti? Vrei sa ma chinuiesc?”. Iar eu i-am spus: “Binecuvantatule, diavolul a fost acela care te-a alungat. Nu a fost Sfantul. Sfantul nu alunga”, dar nu a ascultat. Se incredea in gandul lui. Stiti ce chinuire, ce mucenicie sufera sarmanii in fiecare zi?

Multi indraciti se chinuiesc pentru ca sa se intelepteasca altii. Deoarece vazandu-i cat se chinuiesc aceia, isi fac probleme, isi vin intru simtire si se pocaiesc. Sa nu credeti ca toti cei care se indracesc au mai multe pacate decat altii. Ci ingaduie Dumnezeu sa se indraceasca si astfel acestia se injosesc, se smeresc, isi platesc pacatele, iau plata, dar sunt ajutati si cei care ii vad cum se chinuiesc. Desigur, poate cineva va spune ca exista oameni care fac o multime de pacate si totusi nu se indracesc. Cum de se intampla aceasta? Cand omul a ajuns la nesimtirea desavarsita, atunci nu mai este atacat de diavolul, pentru ca Dumnezeu vede ca nu mai poate fi ajutat. Trebuie sa stim ca atacul pricinuit din lucrare diavoleasca este, intr-un anume fel, un dar al lui Dumnezeu pentru omul pacatos ca sa se smereasca, sa se pocaiasca si sa se mantuiasca”.

"

În încheiere as vrea să aduc aminte credinciosilor care se roagă sau fac fapte bune pentru a le merge bine numai aici pe pământ, să nu se poticnească atunci când văd că nu li se împlinesc rugăciunile la termenul pe care îl vor ei ci au parte si de necazuri, ci să citească viata dreptului  Iov; si să realizeze că aceste ispite sunt îngăduite de Dumnezeu pentru a iesi la iveală adevărata credintă.

 AMIN