Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

duminică, 6 mai 2012


O rugă pe care o putem înălţa şi noi spre laudă şi ajutor

123Friendster.Com




La 20 octombrie 1955 era canonizat primul om cu viaţă sfântă de către Biserica Ortodoxă Română, sub păstorirea patriarhului Justinian. Se pare că alte biserici-surori ne-au luat-o cu mult înainte trecând în sinaxare sfinţi de neam român precum sf.Ioan Valahul sau sf.Antipa de la Calapodeşti¹, însă cel dintâi sfânt român canonizat oficial de BOR a fost făcătorul de minuni sfânt Calinic de la Cernica.

Atunci s-a citit o rugă pe care o putem înălţa şi noi spre laudă şi ajutor:

Cu inimi smerite şi cu glasuri nevrednice cutezăm a slăvi pe Atotputernicul Dumnezeu, cel ce prin darul şi iubirea Sa de oameni te-a dăruit nouă fierbinte rugător Prea Fericite Părinte Calinic, alesule între Sfinţi. Şi început al cinstirii tale celei de obşte făcând, cu umilinţă şi cu cutremur ne plecăm genunchii şi rugăciune înălţăm ţie, Sfinte Ierarhe, ascultător al Tatălui, următor al Fiului, alăută a Sfântului Duh, înger în trup, păzitor al fecioriei, vistiernic al neaverii, chip al smereniei; trezvitor al inimilor, luminător al minţilor, odrăslitor de ucenici, păzitor al pravilelor, chivernisitor al vieţii de obşte; ţie, celui mare întru cuvioşie, puternic întru postire, bogat întru milostenie, dreptar al duhovniciei, ţie ne rugăm, celui cu mintea şi inima pline de har, pe tine te cinstim, la tine cădem, făcătorule de minuni şi tămăduitorule al neputinţelor, povăţuitorule al călugărilor şi cunună a ierarhilor!
Fii nouă mijlocitor la bunul şi milostivul Dumnezeu, cel în Treime lăudat! Şi împărtăţit fiind Luminii Lui celei neînserate, roagă-L să păzească obştea ta monahicească şi pe toţi dreptslăvitorii creştini de foc, de secetă, de potop, de grindină, de cutremur, de molimă, de sabie, de neiubirea dintre fraţi şi de toată reaua întâmplare; credinţa s-o întărească, cu harul său să ne acopere, pacea s-o întemeieze şi pe toţi să ne mântuiască, pentru rugăciunile tale, Sfinte Ierarhe, şi ale tuturor Sfinţilor.
Încă şi înaintea cinstitei raclei tale închinându-ne şi sărutând cu dragoste sfintele Tale moaşte, slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, zicând: Slavă Ţie Dumnezeule, cel mare şi minunat întru toţi Sfinţii Tăi, în vecii vecilor. Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu