Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

sâmbătă, 12 mai 2012


RUGĂCIUNE LA REVĂRSATUL ZORILOR



RUGĂCIUNE LA REVĂRSATUL ZORILOR

Rugaciunea in trei parti

Dacă vreunul dintre noi suferea de vreo rana psihologică prilejuită de un eşec in viaţă, el poate atinge o libertate împărătească a duhului schimbându-şi radical intreaga viaţă, daca se adreseaza în fiecare zi lui Dumnezeu cu o rugaciune personală ca aceasta, de exemplu:
Tu Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate, care în bunatatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.

N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: “Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi “Orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine. Curăţă-mă de orice prihană a trupului şi a duhului.

Învaţa-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice. Prin purtarea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune: dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta.

În necuprinsa Ta bunătate, Doamne Dumnezeule, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat. Tu Doamne, Căruia îi sunt deschise toate drumurile, Tu ştii cele de care am nevoie. Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-Ţi sunt ascunse Ţie.

De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea în care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine. Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de pornire ce nu găseşte bună plăcere înaintea Ta şi-l răneşte pe semenul meu.

Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Dacă e voia Ta să nu răspund, insuflă-mi să tac în duh de pace în care să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te, ai milă de mine. Cruţă-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine.
În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari. Dar îmi aduc aminte de răutatea mea, de ticolăşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă.

Nu mă depărta de la Faţa Ta din pricina nevredniciei mele. Ci mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

Dă Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă, în viaţă în această lume ca să-Ţi pot aduce căinţă după vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici pe când mintea mea e încă oarbă. Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte ca să pot pregăti sufletul meu să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.

Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare mila ta şi necuprinsa Ta dragoste pe oameni, ascultă rugăciunea mea.

Amin!

“Rugăciunea – experienţa Vieţii Veşnice” – Arhimandritul Sofronie 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu