Marturisire
Doamne, nu-ndraznesc sa Te rog sa vii in chilia sufletului meu.
Nu vei afla decat o incapere goala.
Nu vei gasi o lavita pe care sa sezi...
Nu vei gasi, Doamne, o masa, pe care sa Te frangi,
Nici pahar in care sa curgi...
De vei intra, totusi, vei cauta o fereastra, s-o deschizi spre lumina, sa gonesti intunericul...Dar n-am nici fereastra, Doamne...!
Sau, daca a fost candva o lucarna, s-a zidit pe dinafara...
Si totusi, stiu, Doamne, ca, in marea Ta bunatate, ma astepti sa vin eu la Tine , daca Tu nu-mi poti fi oaspete...
Ma chemi sa m-apropii de Tine si din Potirul Cinei Tale sa ma-mpartasesc cu Trupul si Sangele Tau...Sa vin? Sa-ndraznesc, Doamne?...
Stiu, inteleg eu cu adevarat ce este in acel Sfant Potir? Cred eu, cu adevarat ca - asa cum ai spus - acolo esti Tu?Chiar Tu, intreg?!...
Dar Tu, de fapt, stii ce si cat cred eu...Mai ales stii ce nu cred...Dar Te faci ca nu stii si ca ma crezi pe cuvant...pe cuvintele marturisirii mele cu mintea...Ma crezi pe cuvintele care stii ca nu sunt ale mele, ci sunt ale Sfintilor Parinti, care au intocmit rugaciunile pentru noi, pacatosii, pentru noi cei care nu stim sa vorbim despre Tine si cu Tine...
Ei ne-au invatat - invatand, la randul lor, de la Tine - ca sa-Ti spunem, cum sa-Ti spunem si ce sa-Ti cerem in rugaciunile noastre slabe si risipite...
Si ne-au mai invatat ceva ce nu poate fi definit in cuvinte, desi este tot un cuvant, care ne picura-n suflet un imens bine: un simplu pronume personal, pe care sa-l rostim, insa, cu frica si cu cutremur - TU!
Avem, oare, voie sa-Ti spunem: TU, DOAMNE?!!! Tie, adica lui DUMNEZEU?...
Cand eram copil, mama si tata m-au certat odata ca le-am spus "tu, mama" si "tu, tata".ma invatasera sa le spun "dumneavoastra" sau "dumneata"...Asa era la noi, in Transilvania...Mai ales la sat, copiii nu-si ingaduiau fata de parinti pronumele personal "tu"!
La dojana parintilor mei, am raspuns cu inconstienta trufie:
"Daca lui Dumnezeu am voie sa-I spun Tu, Doamne, sunteti voi mai mari decat El?!"...
Tu, insa, nu m-ai certat nici o data ca-Ti spun TU!...
"...Ajutorul meu si Izbavitorul meu esti TU, Doamne, nu zabovi!"
(Din cartea Adevarul fara plural..., de Lidia Popita Stoicescu)
Nu vei afla decat o incapere goala.
Nu vei gasi o lavita pe care sa sezi...
Nu vei gasi, Doamne, o masa, pe care sa Te frangi,
Nici pahar in care sa curgi...
De vei intra, totusi, vei cauta o fereastra, s-o deschizi spre lumina, sa gonesti intunericul...Dar n-am nici fereastra, Doamne...!
Sau, daca a fost candva o lucarna, s-a zidit pe dinafara...
Si totusi, stiu, Doamne, ca, in marea Ta bunatate, ma astepti sa vin eu la Tine , daca Tu nu-mi poti fi oaspete...
Ma chemi sa m-apropii de Tine si din Potirul Cinei Tale sa ma-mpartasesc cu Trupul si Sangele Tau...Sa vin? Sa-ndraznesc, Doamne?...
Stiu, inteleg eu cu adevarat ce este in acel Sfant Potir? Cred eu, cu adevarat ca - asa cum ai spus - acolo esti Tu?Chiar Tu, intreg?!...
Dar Tu, de fapt, stii ce si cat cred eu...Mai ales stii ce nu cred...Dar Te faci ca nu stii si ca ma crezi pe cuvant...pe cuvintele marturisirii mele cu mintea...Ma crezi pe cuvintele care stii ca nu sunt ale mele, ci sunt ale Sfintilor Parinti, care au intocmit rugaciunile pentru noi, pacatosii, pentru noi cei care nu stim sa vorbim despre Tine si cu Tine...
Ei ne-au invatat - invatand, la randul lor, de la Tine - ca sa-Ti spunem, cum sa-Ti spunem si ce sa-Ti cerem in rugaciunile noastre slabe si risipite...
Si ne-au mai invatat ceva ce nu poate fi definit in cuvinte, desi este tot un cuvant, care ne picura-n suflet un imens bine: un simplu pronume personal, pe care sa-l rostim, insa, cu frica si cu cutremur - TU!
Avem, oare, voie sa-Ti spunem: TU, DOAMNE?!!! Tie, adica lui DUMNEZEU?...
Cand eram copil, mama si tata m-au certat odata ca le-am spus "tu, mama" si "tu, tata".ma invatasera sa le spun "dumneavoastra" sau "dumneata"...Asa era la noi, in Transilvania...Mai ales la sat, copiii nu-si ingaduiau fata de parinti pronumele personal "tu"!
La dojana parintilor mei, am raspuns cu inconstienta trufie:
"Daca lui Dumnezeu am voie sa-I spun Tu, Doamne, sunteti voi mai mari decat El?!"...
Tu, insa, nu m-ai certat nici o data ca-Ti spun TU!...
"...Ajutorul meu si Izbavitorul meu esti TU, Doamne, nu zabovi!"
(Din cartea Adevarul fara plural..., de Lidia Popita Stoicescu)
Sa indraznim spre cele bune , sa indraznim spre El ! Tu Doamne esti totul pentru noi . Tu cunosti neputinta noastra , si fara Tine sintem pierduti !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu