Sfantul Ierarh Nectarie

Tehnicile de ispitire ale diavolului

 

 

 

 

 

Din experienta si invatatura sfintilor
vom vedea in partea aceasta unele din atat de multele inselaciuni pe
care le foloseste diavolul. Vom enumera unele din inselaciunile lui.

1) Foloseste multe capcane impotriva crestinului si se lupta sa gaseasca metoda potrivita pentru orice. Apostolul Pavel
vorbeste despre aceste curse pe care le intinde diavolul omului. Vrea
ca episcopul sa nu fie de curand botezat, "ca nu cumva trufindu-se sa
cada in osanda diavolului. Dar el trebuie sa aiba si marturie buna de
la cei din afara, ca sa nu cada in ocara si in cursa diavolului" (I
Tim. 3, 6-7). De asemenea, in alt loc vorbeste despre cum "sa scape din
capcana diavolului" (II Tim. 2, 26). Imaginea capcanei porneste de la
vanarea animalelor salbatice. Astfel si diavolul ca vanator al
sufletului omului, foloseste multe capcane ca sa-l prinda. De aceea
Sfantul Ioan Sinaitul sustine ca este preferabil sa luptam cu oamenii,
care uneori sunt salbatici si alteori se caiesc, decat cu demonii, "cu
cei pentru totdeauna infuriati si inarmati impotriva noastra". In mod
obisnuit, noi oamenii ne intristam cand ne supara semenii nostri si
consideram mare incercare razboiul lor impotriva noastra si in acelasi
timp nu dam nici o importanta razboiului interior care vine de la
demoni, care sunt mai groaznici. Si totusi, experienta Bisericii a
demonstrat ca trebuie sa dam o mai mare atentie si greutate razboiului
provenit de la demoni.

La inceput diavolul nu cunoaste exact prin ce patimi
este infrant sufletul. Ataca prin diferite patimi omul. "Seamana, dar
nu stie daca va secera". Seamana ganduri de curvie, ganduri de
defaimare, ganduri ale tuturor celorlalte patimi. Si carei patimi vede
sufletul ca se inclina, cu aceasta il si hraneste (avva Matei). Sfanta
Sinclitichia invata ca, ori de cate ori diavolul nu poate sa schimbe un
suflet prin saracie, atunci prezinta ca momeala bogatia. Daca nu poate
sa faca nimic prin ofense si ocari, promoveaza laude si faima. Cand
este infrant prin sanatate, atunci imbolnaveste trupul. Cand nu poate
sa insele omul prin placeri, se straduieste s-o faca prin suferinte
involuntare, adica prin dureri. Si astfel creeaza multe boli ca sa
constranga omul sa inceteze sa iubeasca pe Dumnezeu. Prin acestea se
vede ca diavolul ataca metodic omul. Se straduieste sa gaseasca punctul
slab, apoi in acel punct intoarce intreaga lui furie razboinica. Si in
acest mod stapaneste omul, daca fireste, ultimul nu cunoaste
modalitatile potrivite ca sa il opreasca.

2) Inselaciunile si scornirile diavolului sunt
proportionale cu modul de viata pe care il duce omul. Nu ataca in
acelasi mod pe toti oamenii. Adica, intr-un fel ataca pe cel casatorit
si in alt fel pe cel necasatorit. Intr-un fel pe isihast si in alt fel
pe chinovit. Intr-un fel pe cel incepator si in alt fel pe cel avansat
in viata duhovniceasca.
Pentru fiecare mod de viata are si ispita corespunzatoare. Atanasie cel
Mare in viata lui Antonie cel Mare scrie ca, atunci cand Antonie a vrut
sa urmeze viata monahala,
diavolul s-a straduit sa il abata "prezentand amintirea bogatiilor,
tutela surorii, familiaritatea neamului, lacomia iubirii de slava,
felurita placere a hranei, comoditati ale vietii si in sfarsit,
asprimea virtutii si ca mult este chinul acesteia. Sugera boala
trupului si lungimea timpului". Diavolul in aceasta situatie creeaza
multe piedici, simpatia multor persoane, dificultatea virtutii,
nereusita etc. Este bine cunoscut faptul ca aproape toti oamenii sunt
stingheriti sa inainteze in viata duhovniceasca de asemenea ganduri ca,
adica, este de nereusit virtutea si pastrarea poruncilor lui Hristos.
Gandul ca acestea nu sunt pentru noi, ca nu pot sa fie realizate astazi
este clar diavolesc.

Sfantul Ioan Sinaitul spune ca monahii chinoviti
sunt atacati si, desigur, trebuie sa se lupte mai mult in patimile
mancarii si irascibilitatii, adica ale furiei. Prin aceste modalitati
ataca diavolul aici.

In cei supusi pune dorinta dobandirii de mari
virtuti, care sunt pentru isihasti. Slujitorilor neincercati diavolul
le pune ganduri sa caute cu ardoare lucruri exagerate. Daca, spune
Sfantul Ioan, analizezi gandirea slujitorilor neincercati, vei gasi
multe intelesuri ratacite, precum "dorinta de liniste, de post excesiv,
de rugaciune nevisatoare, de limita a nedesertaciunii, de amintire a
unei iesiri de neuitat, de priveghere permanenta, de calm desavarsit,
de tacere adanca, de puritate exagerata". Si, desigur, nu sunt nedemne
de cautare asemenea izbanzi, dar cand sunt cautate inoportun, si mai
ales fara binecuvantare de la un parinte cu darul deosebirii,
sunt capcanele diavolului. In timp ce pe slujitori ii supara diavolul
prin cautarea linistii, dimpotriva la isihasti vine si cu ganduri prin
care "fericeste ospitalitatea supusilor, slujirea, iubirea frateasca,
instruirea impreuna, ajutorarea celor bolnavi".

Inca pe slujitori diavolul ii ataca in diferite
moduri. Uneori ii pangareste prin infectii trupesti si ii face
insensibili si alteori ii face nelinistiti. Uneori ii conduce la
uscaciune si nerodnicie, ii arunca in lacomie, in trandavie pentru
rugaciune si alteori ii face somnolenti si plictisiti. Si asta o face
ca sa creeze impresia ca nu au nici un folos din ascultare (Sfantul
Ioan Sinaitul). In consecinta, corespunzator cu modul vietii noastre, primim si atacurile celui viclean.

3) De asemenea, suntem atacati potrivit cu timpul
zilei, intr-un fel suntem atacati dimineata, altfel seara si altfel
ziua. Exista un demon special care este "premergatorul duhurilor" si ne
ataca imediat ce abia ne trezim din somn "de primul gand pangarindu-ne
noi". Primul gand este prima cugetare care vine in mintea noastra dupa
trezire (Sfantul Ioan Sinaitul). Parintii invata ca primul gand trebuie
sa-l dam lui Dumnezeu. Pentru ca daca omul invata imediat dupa trezire
sa se roage, adica sa dea primul gand lui Dumnezeu, atunci toata ziua
va avea amintirea lui Dumnezeu.
Diavolul cunoaste acest lucru si se straduieste sa murdareasca primul
gand. Exista insa si alt demon, dupa cum spune Sfantul Ioan Sinaitul,
care abia ce ne intindem in pat tinteste impotriva noastra viclene si
spurcate reamintiri, incat sa dormim cu ganduri murdare si sa vedem
vise spurcate si din trandavie sa nu ne ridicam pentru rugaciune. Inca,
si in timpul somnului
vin demoni si se straduiesc prin vise sa pangareasca omul si sa-l faca
sa se scoale indispus: Se intampla si urmatorul paradox. Demonii in
timpul in care dormim aduc in noi cuvinte ale psalmilor pe care le
studiem, pe durata somnului, "ca sa ne inalte spre trufie" (Sfantul
Ioan Sinaitul). Desigur, acest lucru este si din harul lui Dumnezeu,
dar si din continuu studiu al psalmilor pe durata zilei. Dar diavolul
exploateaza acest lucru si creeaza propria lui ispita, incat sa ne
arunce in trufie. Si Sfintii Parinti
invata ca, oricare izbanda care nu creeaza trufie si vanitate este de
Ia Dumnezeu, in timp ce orice creeaza ingamfare este de la diavol.

Un razboi este ziua si altul noaptea. Sfantul Nil
mentioneaza ca noaptea demonii urmaresc sa tulbure pe invatatorul
duhovnicesc cu aparitia lor. Ziua insa il supara prin oameni, prin
situatii, prin calomnii si diferite primejdii. Din aceasta se vede clar
ca pe oamenii duhovnicesti si in principal pe invatatori si indrumatori
ii ataca diavolul fie personal, fie prin alte persoane, deoarece ii
distrug planurile.

4) Scornirile diavolului sunt inca proportionale cu treapta vietii duhovnicesti,
in principal in rugaciune. Un scop mai adanc al demonilor este "ca de
Dumnezeu nenorocitii sa-i desparta pe oameni". Astfel se lupta incat
acestia care se roaga cu rugaciunea mintii si a inimii
sa nu intipareasca simple sensuri ale lucrurilor simtite. Cu alte
cuvinte, se lupta si ataca ca sa creeze inchipuiri ale lucrurilor
perceptibile, incat mintea sa nu fie curata pe durata rugaciunii. Pe
acestia care au cunoastere duhovniceasca ii ataca "ca sa invedereze
acestora patimasele ganduri". In continuare ii ataca ca sa ramana in ei
patimasele ganduri. Si pe oamenii practici, adica pe acestia care se
afla in primul stadiu al vietii duhovnicesti, ii ataca ca sa ii arunce
in pacat dupa lucrare (Sfantul Maxim).

5) Exista insa diferenta potrivit cu starea in care
se afla omul. Adica intr-un fel este atacat omul cand se afla inainte
de pacat si intr-alt fel este atacat cand infaptuieste pacatul Efrem Sirul
spune ca, inainte sa fie savarsit pacatul, "dusmanul il micsoreaza pe
acesta foarte mult". Mai ales pacatul placerii trupesti atat de mic il
prezinta, inainte desigur sa fie facut, "incat aproape sa-i apara
fratelui acest pacat cu nimic diferit de greseala de-a varsa un pahar
cu apa rece pe pamant". Dar dupa comitere il prezinta foarte mare si
ridica valuri de ganduri, incat sa constranga omul sa cada in
deznadejde.

Nu numai pacatul il prezinta demonii altfel inaintea
caderii si dupa cadere, dar si pe Dumnezeu. Spune Sfantul Ioan Sinaitul
ca inainte de pacat inumanul dusman al mantuirii prezinta pe Dumnezeu
foarte filantrop si ca are atata dragoste, incat il va ierta pentru
cadere. Dar dupa infaptuire il prezinta pe Dumnezeu "judecator drept"
si "nemilos".

Multe modalitati scorneste diavolul ca sa ne insele.
Sfantul Ioan Sinaitul spune ca in mod obisnuit diavolul sapa trei
gropi, intai si-ntai "lupta ca sa impiedice sa fie facut binele", adica
ne impiedica sa savarsim binele, implinirea unei porunci a lui Hristos.
Cand nu reuseste sa ne convinga sa nu inaintam in realizarea binelui,
atunci vine si ne indeamna "ca sa nu fie facut acest lucru dupa
Dumnezeu". Urmareste adica sa nu fie facut conform vointei lui
Dumnezeu. Dar cand nu reuseste nimic nici prin aceasta modalitate,
atunci vine si "ne fericeste pe noi ca pe unii ce ne comportam in toate
dupa Dumnezeu". Se straduieste sa ne doboare prin trufie.

Exista insa si situatia in care se lupta si ne
forteaza fie sa pacatuim, fie, daca nu izbutesc lucrul precedent, sa
judecam pe cei care pacatuiesc (Sfantul Ioan Sinaitul).

6) Diavolul totusi este foarte iscusit. Foloseste
orice, numai sa-si atinga scopul. In arta lui razboinica sunt cuprinse
si cursele de dreapta. Cu alte cuvinte, se straduiesc sa induca ganduri
de spre asceza exagerata. Diavolul se straduieste sa ne conduca la
faptul sa facem cele peste putere, incat, dupa ce nu ne va mai pasa de
acelea, sa si cadem in puterea lor (Sfantul Ioan Sinaitul).

Sfintilor Parinti le este cunoscuta aceasta metoda a
diavolului, de aceea avva Pimen spune ca "toate cele peste masura, ale
demonilor sunt". Sfantul Nil, priceput in razboiul acesta, spune ca ori
de cate ori mintea omului se roaga curat si fara patimire, atunci nu
vin demonii din stanga, adica nu urmaresc sa induca ganduri murdare, ci
vin din dreapta. "Caci ii sugereaza acestuia slava lui Dumnezeu si un
oarecare chip, prin simtirea prietenilor, ca sa creada in cele din urma
ca el a fost facut pentru scopul rugaciunii. Ii ofera vederi care nu
sunt adevarate ca sa il faca sa se infumureze cu ideea ca a ajuns la rugaciunea inimii
si a dobandit scopul rugaciunii. Experienta Bisericii a demonstrat ca
nu trebuie sa dam nici o importanta unor asemenea vederi si inchipuiri
si chiar, cand ne rugam curat, sa nu existe nici cel mai mic gand ca in
putin timp va fi invrednicita mintea sa vada lumina necreata.
Rugaciunea trebuie sa fie legata cu cea mai adanca pocainta.

7) Daca reuseste sa convinga omul sa comita pacatul,
atunci foloseste alta scornire. Se straduieste sa il convinga ca nu
trebuie sa-l declare duhovnicului sau, fiindca acest lucru nu inseamna
nimic si, prin urmare, nu este necesara spovedania. De altminteri, ii
spune, atatia oameni fac lucruri mai fele. Gandul blasfemiei "a urzit
pentru multi". Insa cunoastem ca nimic nu intareste demonii si
gandurile impotriva noastra, "incat acest lucru sa hraneasca si sa
tainuie pe acesti tainuitori in inima" (Sfantul loan Sinaitul). Acest
lucru care se face prin gandul blasfemiei se face prin tiecare gand si
prin fiecare patima. Diavolul face orice ca sa ramana tainuite. Si cu
cat raman nemarturisite, cu atat mai mult se intaresc patimile, dar si
stapanirea diavolului in noi.

8) De multe ori se intampla si retragerea demonilor
si, in general, a razboiului vizibil. Sfantul Isihie Presbiterul spune
ca invidiosii demoni "uneori las si ascund si retrag din noi razboiul
inteligibil. Fac acest lucru incat sa nu ne ingrijim si la o ocazie
data sa rapeasca mintea noastra". Este groaznica siretenia lor. Cum
spune Sfantul loan Sinaitul, pentru un anumit timp demonii se ascund si
nu ne ataca, incat sa nu ne ingrijim, considerand marile patimi ca mici
si astfel "deci sa ne imbolnavim iremediabil". Se intampla chiar sa
plece toti demonii, si omul sa nu simta nici un razboi, sa aiba liniste
trupeasca si sufleteasca si totusi atunci se lasa demonul infumurarii,
"care suplineste locul tuturor". Adica, numai demonul trufiei este
capabil sa inlocuiasca toti ceilalti demoni.

9) Este foarte ciudat acest lucru pe care il vom
spune in continuare, dar ni l-a dezvaluit Sfantul Ioan Sinaitul si
astfel nu putem sa-l contestam. Diavolul creeaza si anomaliile
trupesti. Adica, de multe ori vine si se aseaza deasupra stomacului si
nu lasa omul sa se sature, chiar daca ar manca tot Egiptul si ar bea
intreg Nilul. Si dupa mancare "porneste necuratul si pe cel al curviei,
anuntandu-i acestuia faptul". Demonul acesta al inrobirii pantecelui
merge la intalnirea demonului curviei si ii spune: "cuprinde-l,
cuprinde-l, nelinisteste-l; caci pantecul acestuia fiind ingreunat, nu
te vei osteni mult". Si intr-adevar, pantecul fiind plin, nu va gasi
nici o dificultate demonul curviei sa lucreze pierderea omului.

10) In razboiul de dreapta, pe care l-am mentionat
anterior, trebuie sa incerce si intelesurile bune pe care le creeaza pe
durata rugaciunii. Adica, se intampla cand ne rugam, si mai ales
mental, sa vina diavolul si sa ne aduca ganduri bune, lucrari
filantropice, ganduri bune pentru ca tinteste sa reuseasca in
indepartarea mintii de rugaciunea curata.
Si acest lucru este foarte viclean si criminal. Sfantul Nil invata ca,
atunci cand demonii vad omul ca are dorinta pentru adevarata rugaciune,
atunci "inchipuie ganduri "ale unor lucruri, chipurile necesare". Dar
dupa rugaciune tot el atata din amintire aceste lucruri pe care le-a
gandit anterior in rugaciune, "miscand mintea spre cautarea acestora,
si deoarece nu le gaseste, tare se mahneste si se intristeaza". Alta
data demonii aduc ganduri bune si in continuare nu sunt de acord cu
acestea. Pentru ce insa aceasta lucrare a lor ? Ca sa ne convinga ca
"si sincerele amintiri ale noastre le cunoaste" (Sfantul Ioan
Sinaitul). Astfel, diavolul se straduieste sa se prezinte omului ca
profet care cunoaste multe adevaruri si chiar multe evenimente ;ale
viitorului. Dar aceasta este o arta a diavolului. Demonii nu cunosc
viitorul omului. Cum spune Sfantul Ioan Sinaitul, "nimic din cele
viitoare nu cunosc demonii din previziune; deoarece nici magicienii
moartea n-ar putea sa ne prezica". ; Sfintii cunosc bine acest lucru.
Cati se supun in mod obisnuit diavolului au impresia ca sunt profeti:
"Cel supus acestui demon de multe ori profet a devenit" (Sfantul Ioan
Sinaitul).

11) Socotesc ca, dincolo de acestea pe care le-am
mentionat, trebuie sa vedem scornirile speciale pe care le foloseste
diavolul ca sa indeparteze omul de Dumnezeu. Poate, desigur, unele din
acestea sa para inteligente, dar sunt atat de inteligente pe cat de
inteligent e diavolul. in realitate diavolul este prost. Crestinii care
se lupta sunt mult mai inteligenti decat el si pot sa-l nimiceasca
precum au facut sfintii. Sfintii cu harul lui Hristos au distrus toate
scornirile si inselaciunile diavolului. Mai mult, unii dintre sfinti
ajung intr-un asemenea punct, incat, vazand demonii ca fac atatea
lucruri ridicole, rad.

La inceput vom vedea inselaciunile diavolului care
sunt descrise de Sfantul Ioan Sinaitul, suficient de experimentat in
razboiul impotriva demonilor.

Demonii lucreaza si sa straduiesc prin diferite
modalitati sa rataceasca omul. Unii ne inalta si altii ne umilesc. Unii
ne inaspresc si altii ne roaga. Unii ne intuneca si altii se prefac
lumina. Unii ne fac molai si altii rautaciosi. Unii ne fac mohorati si
altii veseli. Drept care este necesar omul sa cunoasca de fiecare data
care demon lucreaza.

Multora le creeaza demonii lacrimi in mijlocul
cetatii si al zgomotelor "ca astfel unii necrezand ca sunt vatamati de
zgomote, sa se alature lumii". Fac acest lucru ca sa creeze iluzia ca
.este posibil sa traiasca cineva cucernicia si in zgomote. Aceasta
cucernicie este curat satanica ! Nu este sigur ca nu poate cineva sa se
afla in lume si sa aiba asemenea experiente. Dar aici are, in
principal, in atentia lui pe monahii care cu iluzia aceasta parasesc
sihastriile lor si se muta in locuri foarte zgomotoase si lumesti.

Demonii ne ataca printr-un razboi ridicol. Cand
suntem satui ne jignesc si cand postim ne inaspresc. Acest lucru este
ca sa fie creata impresia ca poate oricine sa manance si sa aiba
cucernicie. Dar aceste lacrimi sunt false.

Viclenia diavolilor este mare. Ne induc ganduri sa
nu ne despartim de oamenii lumesti, indeosebi acest lucru este valabil
pentru aceia care au ganduri sa se calugareasca, "spunand ca multa
rasplata castigam noi daca vazand femeia ne stapanim pe noi insine".
Creeaza gandul ca ramanand in locuri unde sunt satisfacute simturile
vom avea mai multa rasplata daca ne stapanim pe noi insine. Aceasta,
desigur, ca sa amane omul plecarea si mai tarziu sa fie inrobit acestor
lucruri la care credea ca ar putea sa fie indiferent.

Un parinte vizionar a povestit urmatoarele: Cand s-a aflat intr-o adunare au venit doi demoni, adica demonul slavei desarte
si demonul trufiei si s-au asezat la dreapta si la stanga lui. Si
primul il atata sa mentioneze o vedere sau o fapta oarecare pe care a
reusit-o in pustiu. Cand respingea acest indemn, atunci celalalt demon
il lauda pentru aceasta izbanda: "Si mare ai devenit invingand pe mama
mea cea mai nerusinata". Un demon invinuia pe celalalt ca sa aduca
ascetul in pacat.

A vazut Sfantul Ioan demonul slavei desarte unui
frate ca-i sugereaza ganduri si altui frate ca ii dezvaluie gandurile
primului frate, ca sa fie fericit ca vizionar. Mai mult, demonul slavei
desarte atinge trupul omului si creeaza palpitatii ca sa creeze
simtamantul venirii lui Hristos.

Un demon prigoneste alt demon. Un monah era manios.
Si cand au sosit vizitatori; atunci s-a aratat ca bland acestora.
Astfel, un demon, adica demonul slavei desarte prigonea demonul maniei.

De multe ori, demonul avaritiei mimeaza umilinta in
timp ce demonul slavei desarte indeamna omul la milostenie. Acelasi
fapt il face si demonul iubirii de placeri. Adica exista situatia cand
demonul avaritiei sa recomande sa nu fie milostiv omul, pentru ca va
cadea in vanitate si astfel mimeaza smerenia. Precum, de asemenea,
demonul vanitatii si al senzualitatii ne indeamna sa dam milostenie,
pentru ca astfel poate sa lucreze mai bine. Adevaratamilostenie se face
cand omul se purifica de demonul avaritiei, al vanitatii si al
senzualitatii.

De multe ori demonii ne impiedica sa infaptuim cele
mai usoare si folositoare fapte si ne indeamna sa lucram pe cele mai
obositoare. Fac acest lucru deoarece cunosc ca ori de cate ori suntem
obositi, atunci suntem descurajati sa continuam calea noastra
duhovniceasca.

Cineva a povestit Sfantului Ioan o vicleana scornire
a diavolului. De multe ori demonul carnii se strecoara si se asunde pe
el insusi si sugereaza monahului gandul ca are evlavie, in timp ce ii
da si izvorul lacrimilor, mai ales cand discuta cu femei si ii
sugereaza ganduri sa converseze cu acestea despre amintirea mortii, a
judecatii si a intelepciunii. Si toate acestea le face diavolul ca sa
convinga femeile sa provoace monahul si sa apropie astfel lupul ca
pastor. Si dupa ce a fost castigata obisnuinta si curajul, "atunci
nefericitul sufera caderea". Foloseste chiar si cele mai sfinte
lucruri, scopul fiind sa arunce omul in pacatul trupesc.

Cand ne straduim sa plecam dintr-o adunare in care
cineva povesteste lucruri hazlii, atunci demonii ne ataca in doua
moduri. "Sa nu mahnesti pe povestitor" sau "Sa nu te arati pe tine
insuti mai pios decat cei prezenti", ca sa ne faca sa ramanem. Si
celalalt gand este sa fugim,dar asta ca sa ne conduca spre iubirea de
slava. Adica ne spune al doilea gand: "indeparteaza-te, sa nu intarzii;
daca nu, in rugaciunea ta vei intipari sensuri ale unor lucruri
ridicole". Ne indeamna nu numai sa fugim, dar si sa ne straduim sa
dizolvam vicleana adunare, mentionand cele ale Judecatii si amintirea
mortii. in aceasta situatie trebuie sa preferam pe al doilea, adica sa
preferam sa ne ude anumite picaturi ale iubirii de slava, care poate sa
devina cauza a folosului celorlalti. Si in Pateric exista exemple
asemanatoare care arata deosebitele scorniri ale diavolului. Sfantul Macarie
a mers candva sa doarma intr-un sanctuar in care existau schelete de
idolatri. Si-a pus drept perna un schelet de idolatru. Demonii l-au
invidiat pe sfant pentru curajul sau. Si atunci au vrut sa-l
inspaimante. Strigau ca unei femei: "Cutare, hai cu noi in baie". Si
alt demon a raspuns cu voce femeiasca, ca si cand inainta dintre morti:
"Am un oaspete deasupra mea si nu pot sa vin". Si acest lucru il faceau
ca sa inspaimante sfantul. "Si batranul nu s-a inspaimantat".

Sfantul Nil Ascetul scrie ca in timp demonii se
"impart pe ei insisi". Si in timp ce unii dintre ei supara omul,
ceilalti in chip de inger alearga in ajutorul lui, daca cere. Si
aceasta in scopul sa insele omul ca, intr-adevar au fost ingeri.
Alteori demonii arunca ganduri impotriva noastra si, in acelasi timp,
ne atata sa ne rugam, chipurile impotriva lor sau sa nu fim de acord cu
ei. Si atunci se retrag. Si acest lucru il fac ca sa creeze in noi
impresia ca am inceput sa-i invingem si ca acum se tem de noi.

Sfantul Nichita Stethatos spune: "inaintea
incaierarii si a infrangerii, de multe ori demonii agita simtirea
sufletului si rapesc somnul din pleoape". Adica iau somnul din
pleoapele noastre ca sa creeze tulburare. Deoarece cunoastem ca in
starea nesomnului omul se infurie cand nu cunoaste sa foloseasca
aceasta stare pentru rugaciune. De multe ori "si prin anumite spasme
iau somnul din pleoapele lor, sa faca viata acestora mai chinuitoare si
plina de durere prin nascocirile de acest fel". Insa alteori diavolul
creeaza somn, cand omul se roaga. Deoarece cunoaste ce rau ii face
rugaciunea, creeaza somnolenta.

Am mentionat numai unele invataturi ale sfintilor
privitoare la tehnica diavolului. in orice caz, exista mult mai multe.
Cine se lupta in aceasta lupta, va verifica in orice caz salbaticele
atacuri ale diavolului. Va simti prezenta lui. Ascetii au sa descrie
multe evenimente de acest fel. Nu este vorba despre iluziile lor si
personificari ale unor trairi interioare. Este vorba despre o
realitate, pentru ca diavolul exista si este cel mai mare dusman al
mantuirii noastre. Un ascet la Sfantul Munte imi spunea: "Daca se asaza
cineva zece ani in Sfantul Munte,
atunci va intelege ce este diavolul". Noi care traim in lume nu putem
sa intelegem acest lucru, pentru ca printr-o foarte mica putere ne tine
aproape de el. Nu este nevoie sa depuna o stradanie deosebita. Ne-a
facut robii lui prin atatari exterioare, creand chiar si iluzia ca nu
exista.

Cine insa se lupta sa se curete de patimi si
exerseaza in rugaciunea mentala, nu numai va cunoaste vicleana putere a
diavolului, dar va proba si dragostea lui Dumnezeu.
Exact in acea clipa in care il ataca diavolul, cunoaste foarte bine cat
ne iubeste Dumnezeu, innebuneste de dragostea Lui. Si intelege bine ca,
orice ar face diavolul, in realitate este colaborator la mantuirea
noastra. il uram mai mult si astfel il atacam cu mai multa putere. De
aceea scrie Sfantul Grigorie Palama:
"Caci colaborator este diavolul totdeauna la vointa lui Dumnezeu, dar
el nevoind acest lucru, si neprivind catre acest lucru"'. De aceea si
un sfant inspirat de Dumnezeu spunea: "conlucreaza raul cu binele
printr-o intentie nu buna". Fara sa o vrea si fara sa o inteleaga bine,
devine colaborator in planul lui Dumnezeu, care este sfintirea si
mantuirea noastra. Numai trebuie sa cunoastem cum sa il atacam; care
sunt mijloacele spirituale pe care le ofera Biserica prin care
distrugem toate capcanele diavolului. 

Mitropolitul Hierotheos Vlachos