CUVANT DUHOVNICESC
Osândirea
Prin curăţia cugetului nostru îi putem vedea pe toţi sfinţi şi buni. Dar, dacă îi vedem răi, aceasta vine din alcătuirea noastră. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 4, p. 352)
Când vă uitaţi la K., vi se înfăţişează înaintea ochilor patimile celorlalţi. Dar cine poate cerceta mişcările lăuntrice ale inimii lor? Multe fapte care ni se par păcătoase, datorită bunei intenţii, sunt primite de Dumnezeu ca fapte bune, iar altele, chiar dacă ni se prezintă ca virtuţi, datorită relei intenţii, sunt respinse de Dumnezeu. Să lăsăm faptele lor în judecata lui Dumnezeu, iar noi să ne îngrijim de noi înşine, ca nu cumva, prin judecarea aspră a celorlalţi, să fim asemenea celui ce vede paiul din ochiul fratelui său, iar bârna din ochiul său nu o vede. Nu se poate să nu existe durere în inima lor pentru ceea ce este rău în faptele lor; de aceea, după cuvântul stareţului: „Căderile celorlalţi le vezi, dar pocăinţa lor nu o vezi", vă pot zice şi dumneavoastră acelaşi lucru. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 34)
Când primeşti ajutor sau săvârşeşti ceva bun, să te fereşti de gândul care pe tine te laudă, iar pe ceilalţi îi osândeşte. Aceasta este cursa vrăjmaşului, care te duce la îngâmfare şi înlătură toate roadele virtuţii.
(Cuviosul Macarie, 24, Vol. 2, p. 143)
Te sfătuiesc să nu bănuieşti de rău pe nimeni; fiecare pentru stăpânul său stă sau cade (Rom. 14: 4). Şi nimeni nu va fi pedepsit sau răsplătit pentru faptele altuia: Căci fiecare îşi va purta sarcina sa (Gal. 6: 5). Sfinţii Părinţi ne învaţă să nu credem nici măcar ochilor noştri: căci, celui ce este încă robit de patimi şi nu s-a eliberat de ele, aceluia vrăjmaşul îi arată ceea ce voieşte el; să crezi numai acel gând care mărturiseşte numai binele despre aproapele. Şi cel mai bine ar fi dacă noi ne-am învăţa să vedem numai lipsurile noastre. Atunci am îndura mai puţine atacuri din partea vrăjmaşului, căci adevărate sunt cuvintele Domnului: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Matei 7:1). (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 6, pp. 139-140)
Cel ce vede înaintea sa pe mortul său zăcând, plânge pentru el şi nu ia seama la alţi morţi. Acest exemplu îl spun pentru purtarea faţă de aproapele, ca să luăm aminte la neputinţele noastre şi să ne ferim să gândim despre sine: Nu sunt ca ceilalţi oameni (Luca 18: 11). Iar pentru aceasta, patimile nu numai că ne luptă mai tare, dar ne şi biruie, de aceea - să ne smerim. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 2, p. 290)
Feriţi-vă şi de batjocură, şi de osândire; pentru greşelile şi fărădelegile aproapelui nu veţi da voi răspuns, dar pentru ale voastre va trebui să daţi, mai ales pentru osândire. Cine nu are patimi şi neputinţe sufleteşti şi cine nu este biruit de ele? Unul are unele, altul - altele, unele sunt mai mari, altele, mai mici, şi deseori vedem paiul din ochiul aproapelui, iar bârna din ochiul nostru nu o vedem. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 4, pp. 76-77)
Nu te încrede nici în gândul acela care, în vremea necazurilor ce vin peste tine, te învaţă să nu te învinuieşti pe tine, ci să-i socoteşti vinovaţi pe cei care ţi le pricinuiesc şi să zici că ei ascultă de vrăjmaşul ş.a.m.d. Acesta este tot un gând vrăjmaş, care se strecoară în taină şi te atrage prin îndreptăţirea de sine la îngâmfare; mult mai de folos ar fi să fii surd şi mut în această privinţă, adică să te învinuieşti pe tine însuţi, zicând că tu eşti cel care a dat prilejul să fie ocărât şi că eşti vrednic de ocară, pentru că eşti lipsit de răbdare, smerenie, îngăduinţă şi dragoste; astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, poţi răci sau stinge de tot vrajba, pe care o are faţă de tine fratele ce te-a supărat. Pe lângă acestea,trebuie să ne amintim că nimic nu se face fără îngăduinţa lui Dumnezeu, ci totul se întâmplă pentru păcatele noastre, spre învăţare de minte şi smerenie.(Cuviosul Macarie, 24, Vol. 2, p. 141)
După porunca bisericească şi predania apostolică, trebuie să-i respectaţi pe preoţi, ca pe slujitorii altarului şi ai tainelor lui Dumnezeu; căci fără ei este cu neputinţă a vă mântui şi, după posibilitate, atât cât puteţi, daţi pentru nevoile lor, căci cei ce slujesc altarului au parte de la altar (1 Cor. 9: 13). Iar a judeca greşelile lor nu este nicidecum treaba dumneavoastră; oaia nu-l judecă pe păstor, oricum ar fi el. A-l judeca pe preot înseamnă a-L judeca pe Hristos însuşi; pe cât puteţi, feriţi-vă de acest lucru! (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 1, p. 157)
Nu-i osândiţi pe ceilalţi, căci numai acest lucru mijloceşte pentru noi toată osândirea înaintea lui Dumnezeu. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 673)
în fiecare zi aud cuvintele tale: „Vorbesc în deşert şi osândesc". Şi ştim cât de grele sunt acestea, mai ales osândirea, dar tu tot nu te laşi de obiceiul tău. Şi, dacă pentru fiecare cuvânt deşert vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu, despre osândire ce vom spune? (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 272)
Batjocura se naşte în tine... din mândrie fariseică; tu vezi paiul din ochiul aproapelui, iar ochiul tău este astupat de o bârnă. Poticnirile şi căderile tale te pot feri de acest diavol; citeşte la Sfântul Ioan Scărarul despre mândrie şi smerenie, despre neosândirea aproapelui şi tot despre ele la Avva Dorotei;atunci, poate, ţi se va întipări în minte că pentru batjocorirea aproapelui suntem părăsiţi de Dumnezeu şi cădem în aceleaşi patimi şi chiar în altele şi mai cumplite, ca să ne cunoaştem neputinţa şi să ne smerim. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 632)
îţi mai spun câteva cuvinte despre osândire; cât este ea de nelegiuită, aceasta o ştim toţi, dar, să ne înfrânăm de la ea, nu ne străduim şi, ca dintr-o binecuvântată pricină, deschidem gura şi osândim, dar, dacă ne-am deprinde cu tăierea voii noastre şi cu înfrânarea la vorbă, chiar dacă ne-am sili cu durere spre acestea, atunci am deprinde obiceiul acesta, deoarece acum avem obiceiul neînfrânării în privinţa osândirii. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 4, p. 77)
Nu trebuie să încurajaţi în societate vorbirea de rău şi osândirea aproapelui, nu trebuie să vă băgaţi în nici o rânduială care nu vă priveşte şi nici să îngăduiţi, atât în casa voastră, cât şi în inima voastră, să pătrundă gunoiul neputinţelor şi greşelilor altora, ci să vă străduiţi să-i vedeţi pe toţi ca pe nişte îngeri, chiar dacă cineva v-ar defăima pentru acest lucru; în cazul acesta, este mai bine să-1 supăraţi pe om, decât pe Dumnezeu. Dacă veţi proceda aşa, vă veţi izbăvi de multele urzeli, care vă pot încurca... Când judecaţi faptele altora, fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii (Matei 10:16), iar pentru aceasta, să cereţi ajutor de la Domnul; să-i socotiţi pe toţi ca pe nişte îngeri, iar pe voi, ultimii dintre toţi; la aceasta trebuie să vă siliţi. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 4, pp. 82-83)
Prin curăţia cugetului nostru îi putem vedea pe toţi sfinţi şi buni. Dar, dacă îi vedem răi, aceasta vine din alcătuirea noastră. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 4, p. 352)
Când vă uitaţi la K., vi se înfăţişează înaintea ochilor patimile celorlalţi. Dar cine poate cerceta mişcările lăuntrice ale inimii lor? Multe fapte care ni se par păcătoase, datorită bunei intenţii, sunt primite de Dumnezeu ca fapte bune, iar altele, chiar dacă ni se prezintă ca virtuţi, datorită relei intenţii, sunt respinse de Dumnezeu. Să lăsăm faptele lor în judecata lui Dumnezeu, iar noi să ne îngrijim de noi înşine, ca nu cumva, prin judecarea aspră a celorlalţi, să fim asemenea celui ce vede paiul din ochiul fratelui său, iar bârna din ochiul său nu o vede. Nu se poate să nu existe durere în inima lor pentru ceea ce este rău în faptele lor; de aceea, după cuvântul stareţului: „Căderile celorlalţi le vezi, dar pocăinţa lor nu o vezi", vă pot zice şi dumneavoastră acelaşi lucru. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 34)
Când primeşti ajutor sau săvârşeşti ceva bun, să te fereşti de gândul care pe tine te laudă, iar pe ceilalţi îi osândeşte. Aceasta este cursa vrăjmaşului, care te duce la îngâmfare şi înlătură toate roadele virtuţii.
(Cuviosul Macarie, 24, Vol. 2, p. 143)
Te sfătuiesc să nu bănuieşti de rău pe nimeni; fiecare pentru stăpânul său stă sau cade (Rom. 14: 4). Şi nimeni nu va fi pedepsit sau răsplătit pentru faptele altuia: Căci fiecare îşi va purta sarcina sa (Gal. 6: 5). Sfinţii Părinţi ne învaţă să nu credem nici măcar ochilor noştri: căci, celui ce este încă robit de patimi şi nu s-a eliberat de ele, aceluia vrăjmaşul îi arată ceea ce voieşte el; să crezi numai acel gând care mărturiseşte numai binele despre aproapele. Şi cel mai bine ar fi dacă noi ne-am învăţa să vedem numai lipsurile noastre. Atunci am îndura mai puţine atacuri din partea vrăjmaşului, căci adevărate sunt cuvintele Domnului: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Matei 7:1). (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 6, pp. 139-140)
Cel ce vede înaintea sa pe mortul său zăcând, plânge pentru el şi nu ia seama la alţi morţi. Acest exemplu îl spun pentru purtarea faţă de aproapele, ca să luăm aminte la neputinţele noastre şi să ne ferim să gândim despre sine: Nu sunt ca ceilalţi oameni (Luca 18: 11). Iar pentru aceasta, patimile nu numai că ne luptă mai tare, dar ne şi biruie, de aceea - să ne smerim. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 2, p. 290)
Feriţi-vă şi de batjocură, şi de osândire; pentru greşelile şi fărădelegile aproapelui nu veţi da voi răspuns, dar pentru ale voastre va trebui să daţi, mai ales pentru osândire. Cine nu are patimi şi neputinţe sufleteşti şi cine nu este biruit de ele? Unul are unele, altul - altele, unele sunt mai mari, altele, mai mici, şi deseori vedem paiul din ochiul aproapelui, iar bârna din ochiul nostru nu o vedem. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 4, pp. 76-77)
Nu te încrede nici în gândul acela care, în vremea necazurilor ce vin peste tine, te învaţă să nu te învinuieşti pe tine, ci să-i socoteşti vinovaţi pe cei care ţi le pricinuiesc şi să zici că ei ascultă de vrăjmaşul ş.a.m.d. Acesta este tot un gând vrăjmaş, care se strecoară în taină şi te atrage prin îndreptăţirea de sine la îngâmfare; mult mai de folos ar fi să fii surd şi mut în această privinţă, adică să te învinuieşti pe tine însuţi, zicând că tu eşti cel care a dat prilejul să fie ocărât şi că eşti vrednic de ocară, pentru că eşti lipsit de răbdare, smerenie, îngăduinţă şi dragoste; astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, poţi răci sau stinge de tot vrajba, pe care o are faţă de tine fratele ce te-a supărat. Pe lângă acestea,trebuie să ne amintim că nimic nu se face fără îngăduinţa lui Dumnezeu, ci totul se întâmplă pentru păcatele noastre, spre învăţare de minte şi smerenie.(Cuviosul Macarie, 24, Vol. 2, p. 141)
După porunca bisericească şi predania apostolică, trebuie să-i respectaţi pe preoţi, ca pe slujitorii altarului şi ai tainelor lui Dumnezeu; căci fără ei este cu neputinţă a vă mântui şi, după posibilitate, atât cât puteţi, daţi pentru nevoile lor, căci cei ce slujesc altarului au parte de la altar (1 Cor. 9: 13). Iar a judeca greşelile lor nu este nicidecum treaba dumneavoastră; oaia nu-l judecă pe păstor, oricum ar fi el. A-l judeca pe preot înseamnă a-L judeca pe Hristos însuşi; pe cât puteţi, feriţi-vă de acest lucru! (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 1, p. 157)
Nu-i osândiţi pe ceilalţi, căci numai acest lucru mijloceşte pentru noi toată osândirea înaintea lui Dumnezeu. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 673)
în fiecare zi aud cuvintele tale: „Vorbesc în deşert şi osândesc". Şi ştim cât de grele sunt acestea, mai ales osândirea, dar tu tot nu te laşi de obiceiul tău. Şi, dacă pentru fiecare cuvânt deşert vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu, despre osândire ce vom spune? (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 272)
Batjocura se naşte în tine... din mândrie fariseică; tu vezi paiul din ochiul aproapelui, iar ochiul tău este astupat de o bârnă. Poticnirile şi căderile tale te pot feri de acest diavol; citeşte la Sfântul Ioan Scărarul despre mândrie şi smerenie, despre neosândirea aproapelui şi tot despre ele la Avva Dorotei;atunci, poate, ţi se va întipări în minte că pentru batjocorirea aproapelui suntem părăsiţi de Dumnezeu şi cădem în aceleaşi patimi şi chiar în altele şi mai cumplite, ca să ne cunoaştem neputinţa şi să ne smerim. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 632)
îţi mai spun câteva cuvinte despre osândire; cât este ea de nelegiuită, aceasta o ştim toţi, dar, să ne înfrânăm de la ea, nu ne străduim şi, ca dintr-o binecuvântată pricină, deschidem gura şi osândim, dar, dacă ne-am deprinde cu tăierea voii noastre şi cu înfrânarea la vorbă, chiar dacă ne-am sili cu durere spre acestea, atunci am deprinde obiceiul acesta, deoarece acum avem obiceiul neînfrânării în privinţa osândirii. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 4, p. 77)
Nu trebuie să încurajaţi în societate vorbirea de rău şi osândirea aproapelui, nu trebuie să vă băgaţi în nici o rânduială care nu vă priveşte şi nici să îngăduiţi, atât în casa voastră, cât şi în inima voastră, să pătrundă gunoiul neputinţelor şi greşelilor altora, ci să vă străduiţi să-i vedeţi pe toţi ca pe nişte îngeri, chiar dacă cineva v-ar defăima pentru acest lucru; în cazul acesta, este mai bine să-1 supăraţi pe om, decât pe Dumnezeu. Dacă veţi proceda aşa, vă veţi izbăvi de multele urzeli, care vă pot încurca... Când judecaţi faptele altora, fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii (Matei 10:16), iar pentru aceasta, să cereţi ajutor de la Domnul; să-i socotiţi pe toţi ca pe nişte îngeri, iar pe voi, ultimii dintre toţi; la aceasta trebuie să vă siliţi. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 4, pp. 82-83)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu