Popas pentru sufletul tau
Smerenia face lucrător harul din om, iar lucrarea harului este felurimea cea bogată a tuturor virtuţilor. Aşa cum mândria este izvor a toată răutatea, smerenia este izvorul a toată virtutea: pe de o parte se usucă răul de la izvor, pentru că este potrivnică mândriei; iar pe de alta, fiindcă este prielnică creşterii tuturor virtuţilor.
Lucrarea smereniei, însă, nu se opreşte aici. Întocmai ca şi bogăţia pământească, bogăţia cea duhovnicească a virtuţilor este primejduită de vrăjmaşii cei nevăzuţi, dracii. Cum ne fură ei rodul faptelor bune, ne-o spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Când omul se străduieşte cu virtutea şi cunoştinţa duhovnicească, se apropie de el dracii mândriei, ai slavei deşarte, ai dorinţei de a plăcea oamenilor şi ai făţărniciei, care nu numai că nu-l împiedică de la virtute, ci îl şi ajută cu prefăcut vicleşug, pentru ca apoi să-l tragă spre cele de-a stânga" (Răspunsuri către Thalasie, 56, Filocalia vol. III). Se apropie viclenii de lucrătorul virtuţii şi-i şoptesc: "Mari lucruri faci: posteşti, te rogi, te nevoieşti, faci milostenie, eşti mai presus decât ceilalţi oameni". Dacă omul ia aminte şi începe să se încreadă în sine, să se înalţe, cade ca fariseul cel drept dar lăudăros, îşi pierde rodul ostenelilor, fiindcă "tot cel ce se înalţă, se va smeri" (Lc. 18, 14).
Este adevărat ceea ce spun necuraţii cu vicleşug, că mare lucru face cel ce săvârşeşte binele, pentru că toate faptele bune sunt mari şi vrednice de cinste. Dar sunt aşa nu pentru că le face omul, ci pentru că sunt roade ale Duhului Sfânt, fără de care nu putem face nimic. De aceea ne învaţă Domnul: "Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: slugi netrebnice suntem, căci am făcut ceea ce eram datori să facem" (Lc. 17, 10).
"Lucrează şi veghează" ne învaţă Sfinţii Părinţi. Lucrează toate faptele cele bune, dar nu fii fără de grijă de rodul lor, ci păzeşte-l de tâlharii cei nevăzuţi. Iar putere nebiruită împotriva lor şi cămara cea mai sigură pentru comorile cele duhovniceşti, de care nu se pot apropia tâlharii-draci, este smerenia. Odată, Cuviosul Antonie a văzut toate cursele vrăjmaşului ca o mreajă întinsă pe pământ şi, suspinând, a zis: "Oare cine poate scăpa de ele?" Şi a auzit un glas zicând: "Smerenia". Altădată, diavolul îi spune Cuviosului Macarie cel Mare: "Multă silă îmi faci Macarie, şi n-am nici o putere asupra ta. Căci iată, orice faci tu, fac şi eu: posteşti tu, dar şi eu nu mănânc deloc; tu priveghezi, dar eu nu dorm nicidecum; numai cu un lucru mă biruieşti tu". Şi l-a întrebat Ava Macarie, care este acel lucru; şi i-a răspuns diavolul: "Smerenia ta, din cauza ei nu am nici o putere asupra ta".
Iată, deci, cât de minunat dar este smerenia: curăţă cu lesnire tot păcatul, este prielnică sporirii virtuţilor şi este cămară nefurată a faptelor bune şi armă nebiruită împotriva mândrilor draci.
De aceea nici nu se putea mai potrivită pregătire pentru Sfinţita Patruzecime decât îndemnul la smerenie. Căci ce facem noi în vremea postului? Ne curăţim de păcate prin pocăinţă şi smerenie, ne străduim la săvârşirea faptelor bune, ne silim să păzim nefurat rodul duhovniceştilor nevoinţe şi ne războim cu duhurile răutăţii. Or, pe toate acestea le împlineşte smerenia cu multă lesnire. Protos. Petroniu Tănase, "Uşile Pocăinţei"
O rugăciune,despre care Parintele Arsenie Boca spunea ca este foarte puternică
"Doamne, Dumnezeule, mare Împărat şi fără de început, trimite, Doamne, pe Mihail Arhanghelul Tău în ajutorul meu, ca să mă apere de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi.*
O, Mihaile, mare Arhanghele, întâi stătător şi voievod al puterilor cereşti, fii mie ajutor în toate: în boale, în strâmbătăţi, în mâhnire, în pustiu, pe cale, pe apă, în călătorie, căsătorie, serviciu, şcoală, şi mă izbăveşte de toată înşelăciunea cea diavolească. Iar când mă vei auzi pe mine, roaba ta, rugandu-mă ţie şi chemând numele tău, grăbeşte spre ajutorul meu şi auzi rugăciunea mea.*
Aşa, mare Arhanghele, biruieşte pe toţi care se împotrivesc mie, mă apără şi mă acoperă de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci şi cu solirile marilor Arhangheli: Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil şi Egudiil şi ale puterilor cereşti, totdeauna, acum şi pururi şi în veci. Amin."
Blândeţea este o virtute morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, paşnică, prietenoasă,înţelegătoare, omenoasă faţă de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domoleşte mânia şi înţelepciunea adevărată este însoţită întotdeauna de blândeţe. Creştinii vor învăţa şi îndrepta pe alţii cu blândeţe, iar necredincioşii trebuie să fie blânzi cu cei care-i învaţă.
Psalmistul ne încredinţează că cei blânzi vor avea belşug de pace iar Mântuitorul arată că cei blânzi vor moşteni pământul la sfârşitul acestui veac. Modelul suprem este Iisus, cel care este blând şi smerit cu inima, păstorul care călăuzeşte blând oile sale.
Sfântul Apostol Pavel ne arată că blândeţea este o roadă a Duhului alături de alte virtuţi, în timp ce păcatele sunt fapte ale firii pământeşti (Galateni 5,22-23). Ea este o îmbrăcăminte a inimii (Coloseni 3,12), care trebuie căutată (I Timotei 6,11). Odată căpătată, se va manifesta faţă de toţi oamenii (Tit 3,2), şi va fi cunoscută ca atare de aceştia, cum este cazul apostolilor (Filipeni 4,5), ne încredinţează apostolul Pavel. În predica de pe munte, Domnul spune:
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. (Matei 5,5; v. şi Psalmi 36,11).
Psalmistul arată că ei "se vor desfăta de mulţimea păcii" (Ps. 36,11) şi că împăratul este dator să apere adevărul, blândeţea şi neprihănirea (Ps. 44,4-6).
Înţeleptul Solomon ne învaţă că un răspuns blând va domoli mânia (Pilde 15,1). Apostolul Pavel arată că ridicarea păcătosului din greşeală se va face cu duhul blândeţii, dar veghind asupra propriei persoane, pentru a nu fi ispitit. (Gal. 6,1). Apostolii Domnului nu se vor certa, ci vor fi blânzi cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plini de îngăduinţă răbdătoare (II Tim. 2,24). Apostolul va îndrepta cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului, în felul acesta desprinzându-se de cursa Celui Rău (II Tim. 2,25-26). Apostolul neamurilor arată că cei care propovăduiesc Cuvântul trebuie să şi stăruie asupra lui, să mustre, să certe şi să îndemne cu toată blândeţea şi dragostea (II Tim. 4,2; I Cor. 4,21). Necredincioşii, la rândul lor, trebuie să primească cu blândeţe Cuvântul sădit în ei, care le poate mântui sufletele, arată apostolul Iacov (Iacov 1,21). Modelul suprem de blândeţe este Domnul Iisus, Cel care este ,,blând şi smerit cu inima”, păstorul care călăuzeşte blând oile sale (Matei 11,29; 21,5; II Corinteni 10,1). Drept aceea, Mântuitorul spune:
Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară (Matei 11,27-30).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu