Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

duminică, 15 iulie 2012


Rugăciune către Maica Domnului - pentru înmulţirea iubirii sfinte!



Preasfântă şi Preaminunată Fecioară Maria, Care ai devenit Maica Dumnezeului nostru, Domnul Iisus Hristos şi ne-ai fost dată şi nouă ca Mamă Sfântă, Te rugăm ajută poporul nostru şi pe toţi cei care Te laudă şi Te preacinstesc! Deschide-ne inimile şi pune în ele iubirea sfântă pentru Dumnezeu, pentru toţi Cei din Sfânta Împărăţie Cerească şi pentru aproapele nostru şi înmulţeşte această iubire! Ajută-ne Măicuţă Sfântă să topim ghiaţa din inimile noastre! Ajută-ne să sfărâmăm împietrirea inimilor noastre, ca din ele să se reverse nesfârşit, necontenit, necondiţionat iubirea pentru Dumnezeu! Dăruieşte-le celor dragi nouă şi celor care au mai multă nevoie, toată iubirea sfântă după care tânjeşte sufletul dornic de Dumnezeu! Luminează-ne şi ajută-ne ca tot ce facem să fie din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru semenii noştri! Ajută-ne, Te rugăm, să ne mântuim sufletele! Vino în inimile noastre, Măicuţă Multiubitoare, să se înmulţească acolo iubirea sfântă şi să ne putem ruga cu inimile înfierbântate de dragostea Ta! Te iubim, Te preamărim şi Îţi mulţumim Maică Multiubitoare pentru mijlocirea Ta la Dumnezeu, pentru toate milele Tale şi pentru tot ajutorul Tău sfânt! Amin!
sursa: Ierodiakon Ioan Danci




„Primeste-ne Mãicutã din nou la sânul tãu 
Si pentru noi te roagã Lui Hristos Dumnezeu”.
„Ajutã-ne Mãicutã ,sã ne rugãm mereu 
Sã credem totdeauna ca este Dumnezeu”.



 

GlitterPhoto

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu