Sfantul Ierarh Nectarie

Vizita Mântuitorului 

Un creştin credincios, se ruga într-o zi: „Vino, Doamne Iisuse, măcar odată în casa mea!...” Noaptea următoare, în vedenie de vis, Domnul i-a spus: „Voi veni mâine în casa ta!” 

Credinciosul s-a apucat a doua zi dimineaţa să-şi pregătească locuinţa în aşteptarea Domnului. A curăţit peste tot, a făcut bucate alese - toate, ca pentru un oaspete atât de mare şi de drag. 

Şi, s-a pus să aştepte. Afară era frig şi ninsoare. Pe la prânz, iată că în dreptul casei lui, s-a arătat un drumeţ bolnav şi flămând. Creştinul l-a primit, i-a dat de mâncare şi l-a îngrijit. Acela, a plecat pe urmă...

Peste puţin, alt călător s-a ivit: o femeie văduvă, sărmană, care neavând de mâncare pentru cei trei copii ai ei, cerşea din casă în casă. Omul a primit-o şi pe ea, a ospătat-o şi a încărcat-o de daruri pentru copii. Pe urmă, a plecat şi ea...

Spre seară, s-a arătat alt călător: era un biet creştin, care, din dragoste pentru Domnul, mergea prin sate şi vindea cărticele sfinte. Era îngheţat şi flămând. Şi l-a primit, găzduindu-l peste noapte.

Aproape de a se culca, omul nostru a zis, cu mâhnire, rugându-se: „Doamne, Te-am aşteptat şi n-ai venit!” Dar când a adormit, Domnul i s-a arătat în lumină de aur şi i-a zis: „Fiul meu şi copile, ieri te-am vizitat de trei ori. Şi văduva necăjită, şi drumeţul cu cărţi sfinte, Eu eram”.

A doua zi credinciosul a mulţumit lui Iisus, şi L-a rugat să vină cât de des la el.




Magnetul iubirii

Era un om foarte fericit. Faţa lui totdeauna avea pe ea o strălucire senină iar el mulţumea lui Dumnezeu că l-a învrednicit să fie aşa.

Într-o zi, un prieten, necăjit şi chinuit de toate urgiile urii, răzbunării, invidiei... îl întrebă cu ciudă:

-„Cum de izbuteşti tu să fii aşa?”

Acela răspunse, glumind:

-„Am cu mine un magnet minunat…”

-„Glumeşti, când eu nu-mi văd capul de necazuri!”

-„Nu glumesc deloc. Ascultă puţin. Pe când medicina nu ajunsese la perfecţionarea de azi, se scoteau, pe vremea războaielor, gloanţele şi schijele din trupurile soldaţilor răniţi cu un magnet puternic. El le trăgea la sine şi scăpa pe soldat.”

-„Ei, şi ce are a face asta cu ceea ce vorbim noi?”

-„Are foarte mult. Eu am, din voia lui Dumnezeu, un magnet foarte puternic, fără moarte, ca să scot din sufletele celor ce mă urăsc şi mă vrăjmăşesc, plumbii răutăţii şi ai urii – şi aşa, să-i fac să mă iubească.”

- „Ce magnet, omule?”

- „Cel mai bun, pe care ai puterea să-l ai şi tu; îl găseşti gratis în învăţătura creştinească.”

- „Care-i?”

- „Magnetul iubirii lui Hristos, singurul cu care putem scoate răutatea din sufletele semenilor noştri.”




Izvorul iubirii

O femeie îmi istorisi aşa:

-„Vezi, domnia ta mâna mea schiloadă? Ei trebuie să-i mulţumesc, că astăzi sunt fericită”.

Zise mai departe:

-„Trăiam mai înainte fără mulţumire. Eram întreagă, dar nu eram fericită. Bărbatul meu adesea, uita de mine - şi călca alături de calea cea bună. Copiii mei, de asemenea, de multe ori mă supărau prin purtările lor rele. Eu îi rugam plângând, sau îi asupream cu vorbe grele, dar ei nu mă ascultau, neiubindu-mă. Atunci, am zis: „Doamne, fă Tu, aşa, ca chiar cu suferinţa mea, să se întoarcă aceştia, cu dragoste, către mine... Şi iată, domnule, Dumnezeu m-a ascultat şi eu Îi mulţumesc. Într-o zi, am alunecat, am căzut, mi-am frânt mâna, am mers şi mi-au tăiat-o... Văzând acestea, bărbatul şi copiii mei, au venit cu dragoste spre mine, îngrijindu-mă... Se vede că izvorul dragostei stătea astupat în sufletele lor, şi a venit sfânta suferinţă - şi l-a destupat... Şi, de-atunci, eu sunt fericită. Nu mai sunt întreagă, dar mulţumesc lui Dumnezeu, am iubirea celor care mă înconjoară.”

Şi femeia istorisindu-mi acestea, avea pe faţă o lumină senină.




„Ca să meargă la biserică...”

Într-o zi de sărbătoare, în mijlocul Londrei, o doamnă de familie bună mergea spre biserică, având cu sine cartea de rugăciuni.

Pe drum văzu o măturătoare de stradă, care stătea tristă. O întrebă:

-„De ce eşti tristă?”

Femeia răspunse:

-„Cum să nu fiu? Am căzut de rând azi, - şi nu pot merge la biserică...”

Atunci doamna aceea; fără să mai stea pe gânduri, zise măturătoarei :

-„Te rog, dă-mi mie mătura. Îţi voi ţine locul până ce te întorci de la biserică. Iar d-ta ia cartea mea de rugăciuni.”

Femeia primi. Doamna luă mătura - iar când trecu pe lângă ea o cunoscută, care, uimită, o întrebă:

-„Ce faci? Mături tu, strada?” ea îi răspunse simplu:

-„Da - ca să poată merge măturătoarea la biserică.”




Cei trei prieteni

Trei prieteni are omul.

Unul din ei îl părăseşte când moare. Acesta este averea. Celălalt îl părăseşte când omul e coborât în mormânt. Sunt rudele. Şi numai cel de-al treilea nu-l părăseşte niciodată, ci-l întovărăşeşte şi dincolo de mormânt; este Domnul şi Mântuitorul Hristos, Care merge şi ne apără în faţa Tatălui ceresc, cerându-I iertare pentru păcatele noastre.

Care dintre aceşti trei prieteni este cel mai bun?