Sfantul Ierarh Nectarie

Miezul sufletului meu

Rugăciune

Dumnezeule-ndurate, ce de toate grijă porţi
Ştiu că vei veni odată ca să judeci vii şi morţi.
Si-naintea Feţii Tale, vor veni să stea atunci:
Şi stăpîni, şi slugi, şi tineri, şi bătrîni şi fragezi prunci
,Şi bogaţii şi săracii, şi smeriţii şi trufaşii,
Toţi la tronul Judecăţii, vor veni să-şi curme paşii
Şi să cînte-n veşnicie, sau pe vecii toţi să plîngă,
Drepţii vor fi daţi la dreapta, păcătoşii-n partea stingă . . .
Deci, cu mare spaimă-n suflet. Milostive Dumnezeu,
Eu mă-ntreb: în care parte voi fi dat atuncea eu?
Drept aceia, Doamne Sfinte, să fiu bun şi drept mă-nvaţă,
Pînă cînd nu bate ceasul de-a sfîrşi această viaţă!

NICODIM MĂNDIŢA
Protosirtghel

Dragostea este cea mai mare virtute, am putea spune chiar: singura virtute a creştinului,fiindcă toate celelalte virtuţi trăiesc cu adevărat şi rodesc binefăcător în viaţa creştinului numai cînd sînt luminate şi încălzite de căldura arzătoare a dragostei. Adevărul acesta îl arată atît de minunat 
Sf. Ap. Pavel în acel pe drept numit: „Imn al dragostei creştine", zicand: „De aş grăi în limbi omeneşti şi îngereşti, iar dragostea nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. De aş avea proorocia şi de aş şti toate tainele şi toată ştiinţa, şi de aş avea toată credinţa, încît să mut şi munţii, iar dragostea nu am, nimic nu sînt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu sâ-1 ardă, şi dragoste nu am, nici un folos nu-mi este... Acum rămîne:credinţa, nădejdea, dragostea, acestea trei; iar mai mare dintre acestea este dragostea" (1 Cor. 13"

Credinţa şi nădejdea lucrează numai în viaţa aceasta pămîntească. În viaţa de după moarte însă ele vor fi împlinite, căci creştinul nu va mai avea nevoie să creadă în Dumnezeu, pentru că îl vă vedea, nici să nădăjduiască în El, pentru că îl va avea. Dragostea însă rămîne şi atunci: ea „nu piere niciodată" (1 Cor. 138),este veşnică, fiindcă însuşi Dumnezeu Cel veşnic este dragoste... (I.C.O. o.c. pp. 345—7).

Iubirea
Poţi pâmîntu-n mîini să ţii,
Poţi sâ mori şi poţi să-nvii,
Poţi om mare ca să fii
Şi stăpîn pe fire!
Poţi să scazi şi poţi sâ creşti.
Poţi vorbi în, limbi cereşti,'
Dar să stii, nimic nu eşti
Dacă n-ai iubire!
Poţi să stii să scapi de rele
Poţi să stii să numeri stele
Şi din lume toate cele
Să le ai în ştire! 
Esti un clopot de' aramă
Un tun groaznic ce dârîmă
Şi-o mînie ce sfărîmă
Dacă n-ai iubire!
De-ai avea toata ştiinţa
De sub cer toată credinţa
Cît să muţi la munţi fiinţa
Numai c-o zîmbire 
Nu eşti faclă nici suspin
Nici durere nici alin
Eşti ca cel mai aspru spin
Dacă n-ai iubire!
Di ţi-ai da averea toată
Pentru, cei lipsiţi din gloata
Corpu-ţi fie-ntins pe roată
Ori adus jertfire.
Nu eşti nici măcar pitic
Eşti sub stele cel mai mic
Eşti nimic, nimic, nimic
Dacă n-ai iubire!

Prin iubire-adevărată
Aduci urii nimicire.
Dar prin ură, niciodată,
Nu-ţi aduci în schimb iubire 

Cel mai mic între Iereii-Monahi
NICODIM MĂNDIŢA
Protosirtghel 

 

 

 

O lumanare arde in feresti
Ca un indemn, si casa prinde viata...
Un adevar banal ce il primesti
Prin anii vitregi ca pe o povata.
Ea arde singuratica in pace
Si toata in lumina se preface.

Ea arde, precum sufletul senin,
Inviorand o viata cat de lunga,
Luminii darunidu-se deplin,
Din sanul casei umbrele alunga.
Ea arde, insa pana se topeste,
In preajma calda raza ei domneste.

Arzi, lumnare! Nu te intrista
Ca te sfarsesti in lacrime de ceara.
Tu vei trai in flacaruia ta,
Sa luminezi in alta lume iara.
Prin noaptea neagra, rogu-te, vegheaza,
Arzi lumanare, arzi si lumineaza! 





 

 

Miezul zilei,
Miezul nopţii,
Miezul sufletului meu,
Miezul vieţii,
Miezul morţii,
Mă învaţă Dumnezeu.

Îmi plec capul,
Plec genunchii,
Îmi plec sufletul uimit,
Îmi plec inimii iatacul,
Înclinat spre Infinit.

Zbor prin ziuă
Fără noapte,
Zbor prin lacrimi de regret,
Înotând prin clipe sparte,
Sunt al Domnului puiet.

Cânt cu buzele străpunse
De-al tăcerii lacăt pus,
Către Domnul meu, Iisus. 

 

Smerenia şi mândria 

Deci cine se va semeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor.(Mt.18, 4)
Căci, oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.(Lc.14, 11)
…Ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu(Lc. 16,15)
Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.(Lc.17, 10).
Iar vameşul, departe stand, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului(Lc.18,13).
Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Iac.4,6).şi 1 Pet.5, 5).
Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa (Iac.4,10).
Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţa la timpul cuvenit(1 Pet.5,6)
Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă, şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui(Ps.33,17).
Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi(Ps.50, 18).
Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor.(Ps.101,18).
Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuieste întru cele înalte şi spre cele smerite priveşte, în cer şi pe pământ? (Ps.112, 5-6).
Că înalt este Domnul şi spre cele smerite priveşte şi pe cele înalte de departe le cunoaşte (ps.137, 6).
Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţăndu-se ca cedrii Libanului. Şi am trecut şi iată nu era şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui(Ps.36, 35-36).
Într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei şi i-ai doborât când se înălţau. Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor (Ps.72, 18-19).
Că Tu pe poporul cel smerit îl vei mântui, şi ochii mândrilor îi vei smeri (Ps.17, 30).
Tu ai smerit ca pe un rănit pe cel mândru(Ps.88, 11).
Nu va locui în casa mea cel mândru(Ps.100, 9).

Tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Mândria este rădăcina şi izvorul tuturor fărădelegilor.
Răul cel mare, care a zdruncinat toată lumea, din mândrie a venit.
Nimic nu este mai josnic decât mândria şi nimic nu este mai înalt decât smerenia.
Mândria pierde orice virtute sufletească.
Mândria face necurată toată vieţuirea noastră chiar de am avea curăţie, feciorie, post, rugăciune, milostenie si alte virtuţi.
Nimic nu este atât de străin sufletului creştin ca mândria.
Mândria este dovada sărăciei minţii.
Cu cât mai mult se smereşte omul, cu atât mai mult se înalţă.
Smerenia este pricina tuturor bunătăţilor.
Smerenia înseamnă să fii ponegrit şi clevetit.