Sfantul Ierarh Nectarie

Nicicand sa nu te saturi sa-L chemi pe Iisus !

Omul nu poate implini altfel prima si marea porunca, "sa iubesti pe Domnul Dumnezeu din toata inima ta, din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau", pe care ne-a dat-o Domnul (Lc.10, 27), decat prin intermediul rugaciunii mintii.
Rugaciunea mintii si a inimii, dupa Sfintii Parinti numiti neptici, inseamna in primul rand ca omul sa-si adune mintea in inima 
si fara de a grai cu gura, ci doar cu "cuvantul launtric" ce se rosteste in inima, sa spuna aceasta rugaciune scurta, intr-un singur gand:"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma", tanandu-si putin, totodata, si respiratia.


Astfel, in chiar adancurile inimii sale, omul cheama numele preasfant al Domnului si cere cu staruinta mila Sa, luand aminte numai si numai la cuvintele rugaciunii, fara a primi alt gand, nici din launtru, nici din afara, si isi tine cugetul cu totul lipsit de inchipuire, in afara oricarei imagini.Imboldul pentru aceasta lucrare si miezul ei le-au preluat cei care se indeletnicesc cu ea din insasi invatatura Domnului, Care spune intr-un anumit loc:"Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru"(Lc.17, 21), iar intr-altul:"Fariseule orb! Curata intai partea dinauntru a paharului si a blidului, ca sa fie curata si cea din afara.(Mt.23, 26)


Si Sfantul Apostol Pavel le scrie Efesenilor:"Pentru aceasta imi plec genunchii inaintea Tatalui Domnului nostru Iisus Hristos (...) Sa va daruiasca, dupa bogatia slavel Sale, ca sa fiti puternic intariti, prin Duhul Sau, in omul dinauntru, si Hristos sa Se salasluiasca, prin credinta, in inimele voastre"(Efes.3, 14)

Ce altceva mai limpede ar putea exista decat aceasta marturie? Duhul Sfant il invata pe fiecare crestin ca acest lucru este de trebuinta in nenumarate pagini ale Scripturii celei Noi, dupa cum pot constata cei care le cerceteaza cu atentie.

Prin aceasta lucrare duhovniceasca si carturareasca, atunci cand ea este insotita de cea mai deplina, pe cat posibil, dobandire a virtutilor, prin caldura care ia nastere in inima si prin energia duhovniceasca care urmeaza chemarii Preasfantului nume, patimile sunt nimicite, iar mintea si inima se curata incetul cu incetul si se unesc intre ele, asa incat poruncile mantuitoare sunt mai usor de implinit...Si ca sa vorbesc pe scurt, in acest chip putem sa ne intoarcem mai repede la harul desavarsit al Duhului care ni s-a dat la inceput - care exista inlauntrul nostru, dar care, precum scanteia ce se ascunde in cenusa, a fost ingropat inlauntrul patimilor - si sa-l vedem stralucind puternic si luminandu-ne mintea, iar mai apoi, sa ne desavarsim si sa ne indumnezeim, in modul cel mai potrivit.

Daca vreodata unii au lunecat putin pe cale , ce ar fi de mirare?Au patimit aceasta de cele mai multe ori din infumurare, dupa cum spune Grigorie Sinaitul.Eu cred ca principala cauza a lunecarii lor este faptul ca nu au urmat cu acrivie invatatura Parintilor in ceea ce priveste aceasta lucrare.Nu este de invinuit lucrarea insasi, pentru numele lui Dumnezeu!

Fiindca lucrarea este sfanta si prin ea ne rugam sa fim izbaviti de toata inselarea, intrucat si porunca lui Dumnezeu care conduce catre viata, dupa cum spune Pavel, "mi s-a aflat a fi spre moarte.Pentru ca pacatul, luand indemn prin porunca, m-a inselat si m-a ucis prin ea.Deci, Legea e sfanta si porunca e sfanta si dreapta si buna"(Rom. 7, 10-12).Dar acest lucru s-a facut din cauza rautatii celor care au infaptuit porunca sub stapanirea pacatului.Ce sa facem, asadar? Sa condamnam porunca dumnezeiasca pentru pacatul unora?Si sa trecem cu vederea o lucrare asa mantuitoare din cauza ratacirii unora? In nici un caz.Nici una, nici alta.Ci mai curand, avand indraznire catre Cel Care a spus:"Eu sunt Calea, Adevarul si Viata"(In.14, 6),cu multa smerita cugetare si cu sufletul zdrobit, sa savarsim aceasta lucrare. Deoarece, cand cineva este izbavit de infumurare si de dorinta de a placea oamenilor, chiar daca intreaga ostire a demonilor s-ar porni la lupta cu el, nici macar sa se apropie de el nu va putea, dupa invatatura Parintilor.


Iisus sa fie dulcea lucrare a inimii tale; Iisus sa fie desfatarea limbii tale;Iisus sa fie rasuflarea ta; si nicicand sa nu te saturi chemandu-L pe Iisus.Fiindca din aceasta neincetata si prea dulce pomenire a lui Iisus se vor sadi, vor creste si se vor face pomi mari in inima ta cele trei mari virtuuti teologice: credinta, nadejdea si dragostea.Sufletul care Il iubeste pe Iisus, intrucat Iisus este in ceruri si nu este vazut, pana cand va ajunge sa-L vada si sa se desfateze de El, nu-si poate ostoi dragostea sa catre Dansul altfel, decat prin neincetata aducere-aminte a Sfantului Sau Nume, strigand totdeauna cu dragoste si lacrimi si durere a inimii: Iisuse al meu, Iisuse al meu iubit!(din Lumea rugaciunii Ed. Kalamos, Sfantul Nicodim Aghioritul)