Sfantul Ierarh Nectarie

Veniţi să ne închinăm Împărătesei noastre, Născătoarei de Dumnezeu!!

Dintre toţi sfinţii, Maica Domnului este figura centrală în viaţa noastră bisericească. În jurul ei toate prind viaţă, toate îşi găsesc sensul, toate trăiesc în lumină. A o privi înseamnă: lacrimi..., smerenie..., tăcere..., bucurie nespusă. Părinţii o numesc „Tăcuta din Evanghelie”, căci despre ea Sfânta Scriptură ne informează cu puţine date. Totuşi, tăcerea ei reprezintă „Scriptura cea Vie”, deoarece avea puterea de „a păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Luca 2, 19).

Pentru mulţi oameni datele personale contează foarte mult. Ele te pot defini înaintea oamenilor, îţi arată identitatea. Falsa identitate apare atunci când biografia pe care o expui lumii nu corespunde, nu se suprapune cu adevărata ta vieţuire. Datele personale sunt oglinda vieţuirii tale. Astfel că datele personale despre Maica Domnului le-am aflat din Sfânta Tradiţie (al doilea tezaur de păstrare a revelaţiei divine, numai că e o păstrare făcută prin viu grai). Aşa că n-am fi cunoscut viaţa ei până la zămislirea lui Hristos în pântecele ei, n-am fi cunoscut pe părinţii ei, n-am fi cunoscut minunea zămislirii ei în pântecele Sfintei Ana (mama sa), n-am fi cunoscut petrecerea ei la templu, dacă n-am fi avut Sfânta Tradiţie.
Cu adevărat persoana şi personalitatea întru sfinţenie a Maicii Domnului este o adevărată teologie mistică. A pătrunde în viaţa ei înseamnă a o urma pas cu pas. Pentru Maica Domnului lucrul cel mai important a fost acela că a devenit maica celui necreat şi veşnic, iar născându-l pe Acesta, a devenit Maica Vieţii. Toată viaţa Maicii Domnului are pentru un creştin o importanţă mare, chiar inestimabilă, dar ceea ce este mai deosebit rămâne pătrunderea acestei Bucurii: Maica Domnului este Maica Vieţii. „Tăcuta din Evanghelie” în puţine locuri în Sfânta Scriptură se face prezentă, dar aceste pasaje scot în evidenţă această minune: Maica Domnului este Maica Vieţii.

De ce oare o numim pe Maica Domnului Maica Vieţii? Hristos Mântuitorul este Viaţa. Dumnezeul-Treime are viaţă prin Sine însuşi (aseitatea), El este viaţa, existenţa necauzată de nimeni. „El e viaţă şi din această viaţă porneşte vuietul vieţii?” (Părintele Stăniloae). Dar această Viaţă (Dumnezeu) a adus la viaţă (existenţă) lumea nevăzută (a înge-rilor) şi lumea văzută (a materiei şi a omului). Potrivit acestei realizări, putem spune că Dumnezeu este Viaţa vieţii noastre, adică suntem dependenţi de El pentru că avem viaţă suflată de către Viaţa absolută, de către viaţa cea veşnică. Aşadar, pe Dumnezeu – care poate fi numit şi după însuşirile Sale – îl putem invoca exprimându-ne şi cu acest cuvânt: „Tu – Viaţa”. Deci Maica Domnului naşte Viaţa cu trup omenesc, adică pe Dumnezeu-Fiul cu trup şi devine Maica Vieţii, Maica lui Hristos, Maica Dumnezeului-Fiu.

Pe de altă parte, Maica Domnului naşte Viaţa cu trup, adică pe Mântuitorul Hristos, dar Acesta a venit să ne renască şi pe noi, să ne dăruiască viaţă, „să ne recreeze”, introducând în noi „pulsul“ vieţii veşnice. Aşadar, putem spune că Maica Domnului devine Maica noii noastre vieţi, a vieţii noastre în Hristos. Firea umană a suferit modificări cruciale odată cu căderea în păcat. Aceasta, stricată parţial prin păcat, Hristos şi-o împropiază printr-o unire ipostatică în Ipostasul Său Divin şi o ridică la valoarea la care ea a fost creată dintru început. Întruparea are loc potrivit planului lui Dumnezeu şi mai ales că în omenirea zdrobită de păcat s-a găsit Maica Domnului, în care, pentru calităţile ei dumnezeieşti, Fiul găseşte locul pentru sălăşluire.




Sfânta Scriptură ne spune: „căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Aşadar, Hristos a venit să îndumnezeiască pe om, să-i arate calea spre veşnicie; omul să cunoască identitatea lui Dumnezeu, să înţeleagă că orice semen îi este frate şi să-l iubească fără a-l dispreţui. Hristos vine să-l învie pe om, deoarece acesta se găsea într-o moarte temporară, pregătitoare a morţii celei veşnice. Maica Domnului naşte Viaţa care ne redă viaţă şi iată-i icoana: Maica Vieţii – adică Maica lui Hristos-Viaţa şi Maica Vieţii – adică Maica noii noastre vieţi celei întru Dumnezeu.

Este un lucru minunat ca,Creatorul şi creatul să aibă aceeaşi Maică; „Cel ce s-a născut din veci din Tatăl fără de mamă şi din Mamă fără de tată” – adică Hristos Dumnezeu – să aibă aceeaşi maică pe care o avem şi noi, cei creaţi de Dumnezeu; ceea ce a creat El (Dumnezeu) să-i devină mamă, iar restul creaturilor cuvântătoare să-i devină fraţi. Un lucru ieşit din comun: Slava Creatorului să şi-o substituie Fiul până ajunge la lutul creaturii, ca apoi Dumnezeu-Fiul „să trăiască bucuria înfrăţirii” (nu după fiinţă) cu oamenii. Ce minunat poate fi Dumnezeul nostru şi ce sfinţenie poate avea Maica Domnului care prin excelenţă este punte de legătură între Dumnezeu şi om! Deci, iată: Fiul ne este „Frate”.

„Tăcuta din Evanghelie” a ajuns nu doar a zări lumina transfiguratoare a Fiului, a ajuns nu doar să audă glasul Tatălui ceresc, nu doar să simtă viaţa de dincolo de viaţă, ci chiar să se unească cu dumnezeirea cât mai clar, Dumnezeu-Fiul să se mişte în pântecele ei. Cu toate acestea, Maica Domnului – Maica Vieţii rămâne să ne vorbească tot prin tăcerea ei cea Preasfântă, iar noi tot în sfântă tăcere să ne minunăm de lucra-rea lui Dumnezeu şi să ne bucurăm că şi noi, oamenii, avem un punct comun cu Dumnezeu: MAICA DOMNULUI — MAICA VIEŢII.

Veniţi să ne închinăm Împărătesei noastre, Născătoarei de Dumnezeu!!

Preasfântă Fecioară, Floare a smereniei, bunătăţii şi a dragostei curate, Sfeşnic strălucitor şi plin de har, primeşte puţina noastră rugăciune şi nu ne ruşina în cererile noastre.
Ştim că nu avem Fericirea inimii curate, pentru a-L vedea pe Dumnezeu, şi nici Fericirea celor smeriţi, pentru a fi mângâiaţi de harul necreat. De asemenea, nici de celelalte Fericiri, propovăduite de Fiul tău, nu ne-am apropiat. Nefericiţi şi zbuciumaţi, singuri vinovaţi de nefericirea noastră, strigăm către tine, Maică şi Învăţătoare a noastră, ca să ne ajuţi să urcăm pe cele nouă trepte ale Fericirilor, către Fiul tău Dumnezeiesc, de care nu vrem să ne lipsim nici acum şi nici în vecii cei fără de timp.

Primeşte această zdrobire a inimii noastre sălbăticite şi cere pentru noi mila cerească şi puterea de a ne recunoaşte şi spovedi cu sinceritate păcatele cele de voie şi pe cele fără de voie, ca să ne putem împărtăşi cu Sfintele Taine, cele dăruite nouă spre viaţa veşnică.

Nu ne uita, Maică a creştinilor, Maica noastră, bucuria noastră în întristări şi sprijinitoarea noastră în necazuri şi dă-ne curajul mărturisirii dreptei-credinţe prin fapte bune, în toate zilele vieţii noastre. Amin.



Veniţi să ne închinăm Fecioarei Maria, Împărătesei noastre, Născătoarei de Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însăşi Doamna, Fecioara Maria,Împărăteasa noastră, Născătoarea de Dumnezeu!

Ne închinăm ţie, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, care prin Naşterea ta, ne-ai arătat nouă Lumina cea adevărată, Împărăteasa cerului şi a pământului, nădejdea celor fără de nădejde. Ajutătoarea celor fără deajutor, Mijlocitoarea tuturor păcătoşilor; tu ne acoperă şi ne apără de toate nevoile şi necazurile sufleteşti şi trupeşti şi fii nouă, te rugăm, Apărătoare,cu sfintele tale rugăciuni!

Ne închinăm binecuvântatei tale zămisliri şi naşterii tale din sfinţii tăi părinţi, Ioachim şi Ana! Te rugăm, Doamna noastră, să ne dai viaţă fără de păcat ca să zămislim şi să naştem roade de pocăinţă!
Ne închinăm Intrării tale în Biserica Domnului, Pruncă de trei ani fiind, si te rugăm, Lumina noastră, să ne faci, cu rugăciunile tale, Biserică a Duhului Sfânt!
Ne închinăm Bunei tale Vestiri, Preacurată Fecioară de Dumnezeu Născătoare, când prin lucrarea Duhului Sfânt, cu glasul Arhanghelului, ai zămislit Cuvântul Tatălui, şi te rugăm, Lumina noastră, să ne binevesteşti nouă, celor deznădăjduiţi, mântuirea!

Ne închinăm Naşterii tale, când L-ai întrupat şi L-ai născut pe Hristos,Mântuitorul lumii, şi ai devenit astfel, Maica lui Dumnezeu slăvită şi preaînălţată de toată făptura, şi te rugăm, Lumina noastră, fă-te Maică Milostivă acum şi în veacul viitor!

Ne închinăm curăţiei tale, ceea ce eşti neîntinată, fără sminteală, fără greşeală, Preacurată, şi te rugăm, Lumina noastră, curăţeşte-ne de toată spurcăciunea trupului şi a duhului, cu rugăciunile tale!

Ne închinăm şi cinstim durerile tale, pe care le-ai răbdat în vremea patimilor de bunăvoie ale Fiului tău, când s-a împlinit proorocia lui Simeon,căci prin însuşi sufletul tău a trecut sabia, şi te rugăm, Lumina noastră, de durerile trupeşti şi sufleteşti, izbăveşte-ne