Sfantul Ierarh Nectarie

Cuvant , balsam pentru minte si suflet !

Iubirea şi iertarea pot schimba orice suflet 

Într-o casă sărăcăcioasă trăia odată o tânără de o frumuseţe răpitoare, împreună cu tatăl ei; frumuseţea exterioară era însă umbrită de cea interioară. Tânăra avea un suflet curat, inocent, plin de iubire pentru Dumnezeu, pentru semenii ei şi nu se trudea pentru a-şi menţine frumuseţea exterioară, pentru ea contând doar sufletul omului.


Spre deosebire de fiica sa, tatăl era un om morocănos, căruia nu îi convenea niciodată nimic şi era mereu pus pe ceartă. Văzând credinţa fetei, adesea izbucnea hulindu-l pe Dumnezeu sau bătându-şi joc de comportamentul singurei lui fiice. Într-o zi, înainte de a sosi vremea Sfintei Liturghii, fata gătea tocăniţă de legume. Nu terminase însă pregătirea ei, când toaca a bătut; neavând cui să îi lase în grijă tocăniţa, a lăsat-o şi a mers la biserică.

Vrăjmaşul diavol îi şopteşte viclean la ureche, îndemnând-o să plece înainte de terminarea slujbei.

- Eşti o fată săracă. Acele legume sunt unică hrană a ta şi a tatălui tău pe următoarele zile. Du-te acasă să vezi dacă nu cumva s-a prins mâncarea şi miroase urât... biserica nu pleacă nicăieri şi vei mai putea veni la slujbă şi altă dată.

Dându-şi seama de la cine vin gândurile, tânăra răspunde:

- Dumnezeu Care hrăneşte orice făptură a Sa va avea grijă şi de mâncarea mea.

După ce şi-a făcut semnul Sfintei Cruci, a ascultat cu atenţie slujba până la sfârşit. S-a întors acasă liniştită, cu pace în suflet dar când deschide uşa, minune mare: în loc de mirosul urât care ar fi fost normal din cauza mâncării arse, în aer plutea o mireasmă deosebită, nelumească. Uimită s-a întors în bucătărioară; ridicând ochii, vede un tânăr frumos, cu faţa strălucitoare şi cu o privire blândă care purta un veşmânt dumnezeiesc. Mâneca dreaptă îi era suflecată şi în mână ţinea o lingură cu care amestecă mâncarea. După puţin timp, minunatul bucătar gustă din mâncare iar apoi scoate din sânul său o batistă mică de unde ia nişte mirodenii şi le aruncă cruciş în oală.

Zâmbindu-i, îndată îşi desface aripile şi zboară spre Cer. Speriată, tânăra se întoarce spre răsărit şi începe să se roage lui Dumnezeu.

- Doamne, nevrednicia mea este mult prea mare... cine sunt eu pentru a-L trimite pe îngerul Tău să aibă grija mea? Îţi mulţumesc pentru iubirea Ta nemăsurată, îţi mulţumesc pentru purtarea Ta de grijă, îţi mulţumesc pentru că, deşi sunt o păcătoasă care nu merită să îţi fie fiică, m-ai primit în braţele Tale ocrotitoare.

În timp ce se ruga, se aud zgomote puternice afară; tatăl sosise acasă... o stare de nervozitate îl stăpânea determinându-l să urle şi să dea cu piciorul în tot ce îi ieşea în cale.

- Mi-e foame, vreau să mănânc! Se auzi vocea groasă şi impunătoare a bărbatului. Trânteşte uşa.

- Unde este mâncarea şi ce este cu mirosul acesta? Smerită, fata îi serveşte mâncarea fără să scoată nici o vorbă. Îndemnat de un gând rău, fără nici un motiv, tatăl izbucneşte când vede mâncarea din faţa lui.

- Eu nu mănânc o asemenea porcărie. Ridică vasul şi-l întoarce cu fața-n jos... vroia ca mâncarea să cadă pe podea, dar aceasta nu căzuse. Intrigat, aruncă cu putere farfuria în perete, dar în loc ca mâncarea să se împrăştie aceasta rămânea intactă la fel ca şi farfuria. Turbat de furie, o apucă strâns de braţe pe fiica lui:

- Ce ai făcut? Farmece?

- Eu.. eu...

- Ţi-am zis să nu te mai rogi Dumnezeului tău. Uite ce s-a întâmplat din vina ta. Precum o fiară, se îndreaptă spre camera fetei, dorind să rupă crucea ce se odihnea pe perete, însă când luă crucea în mână, o arsură cumplită îi cuprinde întreg trupul, făcându-l să se zvârcolească de durere. Tânăra, cu lacrimi în ochi, fuge în faţa singurei icoane pe care o avea, în afară de cruce, şi căzând în genunchi, se roagă duios.

- Dumnezeule, iartă-l, nu ştia ce face. Te rog, opreşte-i durerea sau dă-mi-o mie, dar nu îl lăsa să sufere aşa. Te rog, Doamne, fie-Ţi milă de el... suspinând uşor, continuă rugăciunea. Facă-se voia Ta şi iartă-mă pentru această îndrăzneală. Răspunsul îl primeşte îndată. O voce îi şoptea în suflet şi în minte să ia crucea care căzuse alături de tatăl ei şi să-l atingă cu ea. Fata a urmat vocea lui Dumnezeu şi durerea tatălui ei a dispărut. Fără a scoate vreo vorbă, acesta se ridică şi pleacă, lăsându-şi fată singură în cameră micuţă. După vreo două ore, se întoarce... ochii îi erau înlăcrimaţi iar în mână ţinea o micuţă icoană pe care o cumpărase din banii care îşi pusese în gând, înainte să-i cheltuiască pe băutură. Fata, care rămăsese în acelaşi loc, aşteptându-şi tatăl, îl priveşte uimită.

- Primeşte această iconiţă, fetiţa mea. Primeşte-mi şi iertarea.

- Nu am pentru ce să te iert, tăticule. Mulţumesc! Zise, îmbrăţişându-l bucuroasă.

- Vino în bucătărie, nu ai mâncat nimic. Mâncarea îşi păstrase dumnezeiasca mireasmă. Gustând din ea, o dulceaţă nespusă îi cuprinde, toate simţurile lor preschimbându-se şi dobândind ceva dumnezeiesc.

Iubirea şi iertarea sunt flori ale sufletului iar dacă ai aceste flori, poţi alunga iarna cumplită care îngheaţă multe inimi înveninându-le cu trufie, mâhnire, cruzime şi ură.

Dumnezeu să ne dea puterea de a ne scoate inimile din iarnă grea şi să sădim în ele florile atât de necesare udate de ploaia credinţei.! Să credem cu toată fiinţa noastră în Dumnezeu care toate le poate câte le voieşte.

"Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17, 21)

(Mihaela Gligan)
 

10 lucruri importante care trebuie făcute până la sfârşitul Postului Mare 

Ne-a rămas doar o săptămână din Postul Mare şi cea a Patimilor - acea săptămână, pentru care ne-am pregătit atât de mult şi în care se va face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, calea sa către Răstignire și Învierea Lui.


Perioada Postului a trecut ca deobicei foarte repede şi înainte de terminarea ei ar fi cazul să ne oprim din agitația necontenită a vieţii pe care o ducem pentru a îndeplini cel puțin o parte din ceea ce ne-am propus să facem şi în acest post. În aceste ultime zile ale Postului Mare ar trebui să ne mai mobilizăm. Lista de lucruri pe care ar trebui să le finisăm poate fi aproximativ următoarea.

1. Să ne rugăm Domnului să ne vedem şi conştientizăm propriile păcate şi să ne pregătim pentru o mărturisire detaliată, cerându-I duhovnicului să poată găsi timp pentru ea.

2. Să mergem la Liturghia Darurilor înainte Sfinţite care se săvârşeşte miercurea și vinerea şi să ne împărtăşim la ea.

3. Să începem a ne citi pravila de rugăciune în întregime, sau cel puțin un pic să o mărim pe cea care obişnuim să o facem. Sau să încercăm să ne rugăm cu mai multă atenție decât de obicei.

4. Să citim cel puțin una din Evanghelii. În perioada Postului Mare este binevenit să se citească toate cele patru Evanghelii, dar dacă nu s-a reuşit, atunci cel puțin pentru una trebuie să găsim timp pentru a o reciti.

5. Să finisăm toate problemele urgente pe care tot le-am amânat pentru a ne elibera Joia și Vinerea Mare din timpul Săptămânii Patimilor.

6. Să ne vizităm rudele și să acordăm mai multă atenție celor de acasă – macar şi pentru ca fără grabă și cu dragoste să le vorbim și să-i ascultăm.

7. Să ne îndeplenim cel puţin una din promisiunile pe care le facem - pentru cineva să puie în sfârşit tabloul pe perete, sau să facă ordinea în dulapuri sau altceva pe care ne-o tot promitem de săptămâni și o tot amânăm.

8. Să ne limităm comunicarea de pe internet prin propria voință, sau prin programe speciale, care vor monitoriza timpul petrecut pe un anumit site – minimizându-l cel puțin pentru aceste două săptămâni rămase.

9. Să ne cerem iertare și să se împăcăm cu cei pe care i-am supărat sau nedreptăţit.

10. Să participăm la o acţiune de caritate – fie şi printr-o sumă de bani sau timp - cel mai important este de a face primul pas spre cei care au nevoie de ajutorul nostru. 

Marele praznic al Floriilor

Duminică vom sărbători Intrarea Domnului în Ierusalim. Praznicul Floriilor are o importanță deosebită pentru creștini.

Praznicul Împărătesc al Floriilor este prima sărbătoare importantă din cursul anului bisericesc cu dată schimbătoare. Ea ne amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim și primirea care I-a fost făcută de către locuitorii Ierusalimului.
Aceasta sărbătoare se mai numea și Duminica aspiranților la Botez. În această zi catehumenii mergeau să ia binecuvântare de la episcop și primeau textul simbolului de credință pentru a-l învăța. Tot în această zi, împărații creștini acordau grațieri.

Pentru prima dată această sărbătoare este amintită cu ținere în secolul al IV-lea al Bisericii creștine și sunt reținute două cuvântări ale Sfântului Epifanie. În această zi catehumenii care se pregăteau pentru primirea Sfântului Botez veneau cu multă solemnitate la episcopul locului, iar acesta îi primea pentru că urma să le dea un certificat care să îi încuviințeze că pot fi botezați și le dădea să se pregătească învățând pe de rost Crezul Bisericii Ortodoxe. 

Biserica vede în aceasta sărbătoare înaintarea Mântuitorului Iisus Hristos spre jertfa de pe Cruce.

Odată cu intrarea în Ierusalim Mântuitorul începe perioada și săptămâna Sfintelor Pătimiri. De altfel și Biserica noastră Ortodoxă intră în săptămâna Sfintelor Pătimiri când deniile ce se săvârșesc sunt de o frumusețe deosebită.
De praznicul Intrării Domnului în Ierusalim se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur iar credincioșii pot consuma pește.