Sfantul Ierarh Nectarie

RUGĂCIUNI ŞI CUGETĂRI UMILICIOASE

(ca a fiului risipitor)

Podoaba cea sufletească Eu nebuneşte am pierdut, Şi-mbrăcămintea lipsindu-mi, Nu pot să intru la cină: O, luminează-mă Doamne, Izvorule de lumină! La Crucea Ta prea cinstită Eu cel netrebnic am scăpat; Înviforându-mă groaznic, M-am cufundat în păcate Ajută-mă ca lui Petru Şi din adâncuri mă scoate! Stăpâna mea Prea Curată Noianul Sfintei îndurări, Tu sârguind mă întoarce Din ţara cea fără mană Căci cheltuindu-mi averea Ajuns-am slugă vicleană. Stăpâne mult Îndurate, Să nu mă laşi în drum zacând Căci la tâlhari eu sunt pradă Şi n-are cine mă scoate ! Decât iubirea-ţi de oameni Ce covârşeşte pe toate ! Botezătorule Sfinte - Cel mai mare Prooroc Fiind şi mergător înainte - Ai îndrăzneală la Domnul. Deci pentru noi mijloceşte Cu rugăciunea fierbinte ! Cămara Ta cea de nuntă Împodobindu-se acum O! Sufletescule Mire Făclia mea mi se stinge! Când uşa se va închide Atuncia zadarnic voi plânge. Pe mine mult ticălosul Cum mă mai ţine pământul Şi soarele cum revarsă Lumina şi peste mine! O, Doamne nu mai sunt vrednic A mă uita către Tine. De n-aş avea sprijin darul, De mult în iad aş fi pierit Căci trupul meu prea curvarul La cele drăceşti mă târăşte: O, Doamne să nu mă răpuie Vrăjmaşul ce mă urăşte! Cum moartea îmi stă înainte! Iar eu petrec nepăsător Căci n-am aducere aminte De-nfricoşata venire; Înţelepţeşte-mă, Doamne, Să am a Ta pomenire! Pe streini eu îi judec De mine însă nu gândesc Pentru aceasta alunec Pe căile povârnite O, suflete ia aminte Că singur te duci în ispite! Când mă scârbeşte vreun frate În mine răul îl păstrez Pre cei ce-mi fac însă bine Îi trec mereu cu vederea Întunecatul de mine Cum mă vânează părerea!

O, cât de lungă îmi pare A rugăciunii rânduieli! Iar când lucrez ale lumii, Nici trudă nu am nici boală Cum mă orbeşte ţărâna Şi lumea cum mă înşeală. În inima mea cea săracă Tâlharii noaptea s-au ascuns Şi plănuiesc s-o prefacă În peşteră de ruşine Dar tu grăbind înnoieşte Pre darul Tău întru mine! Deşertăciunile lumii Îşi au cuibar în mintea mea Şi nici un grai din Scriptură Nu-l pot ţine minte bine Slăbănogită făptură O, ticălosul de mine! În toată ziua şi ceasul Făgăduiesc a mă-ndrepta Şi nu mă las de năravuri Ca râmătorii din baltă; Dar oare ce voi răspunde Mergând în lumea cealaltă? Cu gura mea cea spurcată Am uneltit nelegiuiri Deci cum rosti-voi acuma Dumnezeescul tău nume! Învredniceşte-mă Doamne Să mor despre cele din lume! Privirea mea pătimaşă Spre cele curveşti am întins-o Deci stând acum la jertfelnic Cum să te văd, Împărate! O, scapă-mă de orbire Şi la lumină mă scoate! În viaţa mea deşartă Eu m-am purtat cu vicleşug Şi mă cutremur când intru La preacuratele Taine; O, primeşte-mă, Doamne, Cu cele de nuntă haine. Mândria cea diavolească Mă stăpâneşte necurmat Iar Tu Te smereşti pentru mine Şi te pogori pân-la moarte! Acum cunoscându-mi căderea, Iată, smeritu-m-am foarte! Pe calea fărădelegii Piciorul meu s-a poticnit Dar Tu de pe Cruce mi-arată Cărarea ce duce la tine! Mironosiţelor Sfinte Luaţi-mă voi şi pe mine. Fiind eu rob trândăviei Cu somnul morţii dormitez Făgăduinţele Sfinte Neîmplinindu-mi la vreme Trezeşte-mă, O, Părinte, Că nimeni nu vrea să mă cheme. Pe calea cea strâmtă a Crucii Ai următori pe Sfinţii toţi Cari se grăbesc să te-ajungă Cu lacrimi, sudori şi cu sânge! Pre mine grija lumească Cu tiranie mă strânge!