Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

sâmbătă, 13 aprilie 2013



Cuvantul Domnului, e viata

Cine din miere va gusta
Si aroma ei, o va simti
Dulceata de-i va savura
Mereu, s-o guste va dori

Cine cu fiere se hraneste
Este satul, de amaraciune
Si gustul amar il scarbeste
Si gura pe ea, n-o mai pune

Dar cine va gusta Cuvantul
Cel sfant, ce de la Domnul vine
Isi va schimba fapta si gandul
Si ordine-n viata-si pune

Inima lui, va fi schimbata
Si totul mai clar va vedea
Si n-ar mai vrea, ca niciodata
Ca sa se schimbe starea sa

Dulceata pura si cereasca
Ea, nu se poate compara
Cu acea dulceata pamanteasca
Caci ea egal, nu poate avea

Placerile lumesti din viata
Pe om, nu il pot ferici
Si niciodata a lui fata
N-a fi senina, n-a zambi

Cand va afla cat de departe
E adevarul cel ceresc
Minuni sa faca Domnul poate
Pentru acei, care-l slujesc

Caci vorba Domnului e dulce
Si plina de intelepciune
Si inspre viata ne conduce
Doar adevarul, ea ne spune

Sa fim buni, sa avem credinta
Si pe Isus, sa il slujim
Prin El avea-vom biruinta
Ca toate, sa le implinim

Legea Lui, este Legea vietii
Legea ce moartea a rapus
E elixirul tineretii
Ce ni se pregateste, sus

E dulce a Domnului vorbire
Si viata, e al Sau Cuvant
Ne duce drept spre fericire
Sa il slujim, la Tronul Sfant

Sa il slujim pentru vecie
Rasplata buna, ne va da
Si viata vesnica sa fie
Rasplata, ce-o vom capata.

amin 

Autor Florentina Sarmasan  


123Friendster.Com



Un frate a întrebat pe oarecare din Sfinţii Bătrâni zicând: Ia-tă mi se întâmplă să văd pe cineva făcând oarecare lucru şi eu spun aceasta la altul, fără să judec în inima mea pe acela. Oare nu este asta clevetire ?

Şi i-a răspuns Bătrânul:

“Dacă vorbeşti cu patimă, ca şi cum ai avea ceva asupra lui, atunci este clevetire. Iar de nu este în inima ta nici o pornire rea, adică nici o simţire pătimaşă, atunci eşti fără de păcat. Însă chiar dacă nu este vorba ta cu gând de clevetire, dar ca să nu răssară răul, mai bine este a tăcea”.

Un bătrân oarecare şedea în Siria, aproape de Antiohia. Acesta avea un frate gata spre a judeca, când vedea pe un frate greşind. Deci de multe ori îl învăţa pe dânsul zicând:

“Cu adevărat, fiule, te înşeli şi îţi pierzi în zadar sufletul tău. Căci nimeni nu ştie ce este în inima omului, fără numai duhul care este întru dânsul. Pentru că de multe ori sunt unii care săvârşesc cele rele înaintea oamenilor, iar în taină se pocăiesc lui Dumnezeu.

Noi vedem adică păcatele lor, iar faptele cele bune şi pocăinţa lor, numai Dumnezeu le ştie. Pentru aceasta şi cu ochii de vei vedea pe cineva păcătuind, nicidecum să nu-l judeci sau să-l cleveteşti pe el, căci numai Unul Dumnezeu este Judecătorul. Tot omul care judecă pe altul, este ca un “anticrist” adică ca un potrivnic lui Dumnezeu, devreme ce i-a răpit dregătoria şi stăpânirea, făcându-se el judecător mai înainte decât dânsul” (că spune la Sf. Evanghlie, că Tatăl cel ceresc toată judecata a dat-o Fiului).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu