Editorial crestinesc

Cursa în care alergăm noi n-are linie de sosire, nu acordă medalii, iar cununa promisă „câștigătorilor” nu se primește pe pământ. Trupul vremelnic este adus ca jertfă, nu cultivat în detrimentul sufletului. Alergarea noastă n-are nimic de-a face cu spiritul de 
competiție. Nu rivalizăm unii cu alții, dimpotrivă, ținta este să ne ajutăm unii pe alții, ca să încheiem cu toții cursa, ca niciunul să nu abandoneze, să nu rămână în urmă, sau să fie descalificat.

Alergarea noastră nu departajează competitori, ci apropie și unește frați de credință. Pretenția de egalitate și fraternitate a filosofiei olimpice este un nonsens, anulată prin 
competiție, ca să nu mai vorbim de faptul că nu suntem egali prin dotările fizice.

Succesul, în cursa credinței, nu este lăsat la discreția unor arbitri (uneori părtinitori sau corupți), a cronometrelor și a gravitației terestre. Idealul nostru este ca toți să câștige. Judecătorul, nu arbitrul, va stabili locul final al fiecărui alergător în ierarhia veșniciei. El nu acordă o notă, nu validează un rezultat, ci pronunță o sentință, care va fi verdictul cu adevărat final. Imnul care se va cânta Acolo, în cinstea biruitorilor nu va maifi național (unde-i unitatea), ci universal.

În fine, în lupta creștină biruitorul și învinsul vor fi aceeași persoană, ținta de căpetenie a creștinului fiind să se biruiască pe sine. Apostolul schimbă metafora, de la cursă la luptă, căci acesta ne este destinul – nu să fim aclamați în arenă, ci să ne punem viața la bătaie în jungla spirituală a lumii, împotriva unor dușmani nevăzuți, dar reali. Odată ajunși în arene, n-a mai fost scăpare pentru creștinii primelor secole. Ei n-au fost nici admirați, nici aclamați, dar nici n-au fost victime. Ei au fost biruitorii. Biruiții priveau din tribune. Arena a fost pentru martiri altarul pe care-și aduceau trupurile ca jertfă.

Cine se biruiește pe sine, este de nebiruit, căci terenul de luptă este însăși ființa umană. Când biruim ispita, o biruim în noi înșine, în mintea, inima și mădularele noastre, iar câștigurile sunt la fel, interioare, credință, nădejde, răbdare.

Oricâte lucruri ai pierde în viață, dacă te biruiești pe tine, vei fi un câștigător. Și invers, oricâte curse, competiții, medalii și onoruri ai câștiga, nu ești decât un eșec, dacă pierzi bătălia cu tine însuți. A căuta să întreci și să biruiești pe alții ar fi o crudă diversiune, care
te abate de la lupta cu tine însuți. Victoria asupra altora te face mândru, egoist, independent, chiar crud cu ei. Chiar comparația (soră bună cu competiția) este rea, funcționând ca oglindă deformantă, care te arată într-o lumină favorabilă. Dacă vrei să te compari cu cineva, spre evaluare, compară-te cu Hristos. Te va ajuta să-ți cunoști deficiențele și nevoia de schimbare.

Ierarhia în sine nu este rea. Dimpotrivă, poate fi necesară, asigurând ordinea în 
comunitate, familie, biserică și națiune. Faptul că ierarhiile omenești cauzează mult rău se datorează faptului că sunt stabilite în mod greșit,fie prin scop, criterii, sau prin mijloacele folosite spre a urca pe trepele lor.

Competiția este doar un alt cuvânt pentru luptă. Răul provine din faptul că același loc este vizat de mulți, poate fi obținut numai de unul și doar prin luptă. Împăratului 
roman i se atribuie celebrele cuvinte „ori împărat, ori nimic”, sau „decât al doilea la Roma, mai bine cel dintâi în satul tău”. Omul era expert în arta de a lupta pentru locul cel mai de sus.

Am putea spune că ceea ce caută oamenii, în ultimă analiză, este gloria și onoarea. Dacă cineva a realizat ceva, el nu va fi mulțumit cu realizarea în sine, fără a gusta și gloria la care crede că este îndreptățit. Bogatul vrea să fie admirat, dregătorul să fie respectat, ascultat și temut. Cineva spunea că succesul fără glorie este ca o mâncare fără sare – îți va potoli foamea, dar n-are nici un gust. cunoscutul scriitor creștin C. S. Lewis punea degetul pe rană, când scria, ”Noi spunem că oamenii sunt mândri fiindcă sunt bogați, sau înțelepți, sau frumoși, dar nu este așa. Ei sunt mândri fiindcă sunt mai bogați, sau maifrumoși, sau mai înțelepți decât alții. Dacă și ceilalți ar putea deveni la fel de bogați ca și ei, la fel de înțelepți, sau la fel de frumoși, n-ar mai avea motive să fie mândri”…