Sfantul Ierarh Nectarie

Nu osandi si nu vei fi osandit - Arhimandrit Serafim Alexeiev.

Intr-una din preafrumoasele sale predici, care au fost publicate in parte in anul 1944 intr-o modesta culegere, Arhiepiscopul Serafim (Sobolev) ne spune:

"Noi suntem asa de obisnuit cu osandirea, ca ne-am contopit cu ea, ca ea a devenit propria noastra natura, o rasuflare prin care toate convorbirile noastre sunt pline cu osandirea aproapelui. Un om care nu osandeste pe altii este o prezenta neobisnuita.Totusi, fara sa luam aminte la marea truda a acestei nevointe, suntem datori sa ne lasam de osandire.Ca sa ne indeparteze de aceasta, Sfanta Biserica ne arata cat de greu a pedepsit Dumnezeu chiar din viata aceasta pe cei care osandesc.Oarecand, sora lui Moise, Miriam, l-a osandit, pentru ca el si-a luat de sotie o etiopianca. Moise a aratat o deosebita blandete si dragoste, pentru care Domnul l-a proslavit pe pamant ca pe nimeni altul din dreptii Vechiului Testament. Dumnezeu a vorbit cu el fata catre fata(Numeri 12, 8), iar fata lui Moise a stralucit de lumina dumnezeiasca. Si iata, chiar daca Moise a fost asa apropiat de Dumnezeu si chiar daca el, prin nerautatea sa, L-a rugat pe Dumnezeu s-o ierte pe Miriam , Domnul nu a iertat-o, iar ea s-a imbolnavit de lepra. Asa si pe noi, Domnul greu ne pedepseste cu toate necazurile din pricina osandirii, care Lui Ii este asa de potrivnica.
Pe de alta parte, Vietile Sfintilor si scrierile Sfintilor Parinti dau marturie ca Domnul poate sa ne mantuiasca chiar datorita acestui fapt, ca nu osandim pe aproapele, fara vreo alta nevointa din partea noastra."

Cel mai apropiat vecin de chilia Sfantului Serafim de Sarov in manastire a fost un monah simplu, pe nume Pavel, care nu s-a remarcat cu multe nevointe, Singura lui virtute a fost aceea ca nu osandea niciodata. Sfantul Serafim, caruia i se descopereau Cerestile Taine, vorbea despre el:"Cu toate ca fratele Pavel nu e nevoitor, dar pentru faptul ca niciodata nu osandeste, el va mosteni dupa moartea sa nespusa fericire a Imparatiei Ceresti a lui Hristos".
In Pateric intalnim o povestire despre un alt monah care si-a petrecut viata lui in mare lenevire si negrija.El savarsea numai un singur lucru bun - nu osandea pe nimeni, Si a ajuns la sfarsitul zilelor lui.Pe cand zacea pe patul de moarte, monahul bucuros, linistit si zambitor se despartea de trupul lui. Egumenul si fratii care stateau in jurul lui se minunau de linistea lui inaintea mortii si l-au intrebat:"Stim, frate, ca tu in nepasare ti-ai cheltuit viata ta si nu intelegem de unde se afla atata neintristare si acest zambet linistit la tine, in acest strasnic ceas.De aceea chiar tu, intarit cu puterea lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, descopera-ne noua aceasta, ca sa ne lamurim si noi!" 

Fratele s-a ridicat putin din pat si le-a spus:"Intr-adevar, cinstiti parinti, eu am petrecut viata mea toata intru negrija.Tocmai mi s-au adus si mi s-au citit inscrisurile cu fiecare din faptele mele si ingerii lui Dumnezeu mi-au spus:"Le cunosti tu pe acestea ?", eu am raspuns:"Da, foarte bine le cunosc.Totusi, decand m-am lepadat de lume si m-am facut monah, pe nici un om nu am osandit si catre nimeni nu am tinut in inima pomenirea de rau; pentru aceea ma rog sa se implineasca cu mine porunca lui Hristos, pe care Domnul a spus-o: Nu osanditi, ca sa nu fiti osanditi!Iertati si vi se va ierta voua!"Si, spunand acestea, indata Sfintii Ingeri au rupt zapisul pacatelor mele.Pentu aceea, cu bucurie si fara durere merg acum la Dumnezeu".Si, sfarsind aceste cuvinte, fratele si-a dat cu pace sufletul in mainile lui Dumnezeu.
Dorim si noi, prea-iubitilor, sa ne mantuim sufletele noastre asa usor ca acel monah? Atunci sa nu osandim pe nimeni si nu vom fi osanditi!Amin!