Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

vineri, 15 februarie 2013

Inima căită şi smerită, Dumnezeule, n-o dispreţui.
Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate,
şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegea mea.
Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu. R.
Căci recunosc fărădelegea mea
şi păcatul meu stă pururi înaintea mea.
Numai împotriva ta am păcătuit
şi ce-i rău înaintea ta am săvârşit. R.
Dacă ai fi voit jertfe, ţi-aş fi adus,
dar arderile de tot nu-ţi sunt plăcute.
Jertfa mea, Dumnezeule, este duhul smerit,
inima căită şi smerită, Dumnezeule, n-o dispreţui

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu