Minuni: Istoria cruciuliţei
Permiteți-mi să vă relatez o istorie, pe care am auzit-o ieri, de la o enoriaşă mai în vârstă de la biserica noastră. Această bunicuţă drăguţă pe nume Claudia, s-a născut în anul 1935, iar incidentul a avut loc în 1947, atunci când ea era elevă în clasa a cincea, şi după cum ştiţi ce atitudine exista atunci în privinţa Bisericii.
Această Claudia a crescut într-o familie credincioasă, ea şi cu sora deasemenea fiind crescute cu credinţă în Dumnezeu. La Biserică mergeu pe ascuns (apropo, am uitat să o întreb unde locuia, pentru că în 1947 abea au început a se redeschide bisericile, iar în Republica Moldova situaţia a fost mai prielnică, pentru că întreaga populație avea o credinţă puternică în Dumnezeu, şi conducerea nu a îndrăznit să închidă toate bisericile ).
Bietul copil trăia mereu cu o disonanță internă - bunica iubită o învăța că Dumnezeu este, iar toţi învăţătorii, chiar şi cei favoriţi insistau că nu există Dumnezeu. Bunicuţa Claudia relata că uneori simțea că de parcă trăiau în ea două persoane concomitent, având şi adesea dureri de cap puternice de la încercarea de a alege între bunica iubită și profesoara iubită. Totuşi dragostea faţă de bunică a biruit, şi ea a decis că bunica are mai mare dreptate.
-Ce mai e şi astaaaaaaaaaaaaaaa?! Eu pe tine te întreb, asta ce este? Obscurantism!
Și a scuturat de câteva ori în faţa ei ei cu pumnul încleştat, totuşi cruciuliuţa nu a sustras-o de la biata copilă. Speriată fetiţa a fugit acasă şi în isterică a început să-şi smulgă crucea de la gât, printre lacrimi și jale, strigând că nu va mai purta o cruce. Mama era în stare de șoc, neputând să-şi calmeze copilul. Noaptea, fata a avut un vis. Era în clasă. Începea o lecție obișnuită. Toată lumea sta la locurile lor, în așteptarea profesorului. Ușa se deschide și ... întră Iisus Hristos. Acoperit de nişte haine albe strălucitoare. El i-a catalogul clasei și se adresează discipolilor săi: - Copiii, cu mine vor merge acei, pe care îi numesc Eu.
Și Claudia s-a întristat atât de mult şi a început a plânge amarnic, încât această stare trecând într-un suspin neconsolat atât de puternic, încât şi-a trezit mama ei, care dormea în camera de alături, şi care a alergat şi a trezit copilul. Fata printre lacrimi i-a spus şi visul ei. Apoi, mama i-a cusut cruciuliţa în hainuţe, aşa ca să fie mereu cu ea. Deci - purtați întotdeauna crucea.
Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri” (Marcu 8:38)
***
Şi ca încheiere o mică istorioară pe care a relatat-o Stareţul Iona (Odesa) într-un interviu.
Copiii traversează calea ferată şi au nimerit între două trenuri. Și un stareţ vede cum nu prea departe se cearta 2 demoni. Unul i se adresează celuilat:
- De ce nu ai împins fata sub un tren? - Păi ea şi-a făcut semnul crucii. - Și celălaltă, nu a făcut-o. - Dar ea purta o cruciuliţă.
- Bine, dar a treia nici cruciuliţă nu avea.
- Da, dar la plecare mama ei i-a făcut semnul crucii.
traducere Natalia Lozan
site sursă ortodox.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu