Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

miercuri, 20 februarie 2013

Sarea e simbolul Creştinului adevărat, care îi drege şi pe alţii. Sufletul sărat bine cu învăţătura lui Hristos nu este supus stricăciunii, ci ajută totodată şi aproapelui, ca să se păstreze şi să nu se strice.

 „Voi sânteţi sarea lumii,” a zis Marele nostru Domn. Este vorba nu numai de Apostoli şi clerici, ci de toţi creştinii îndeobşte. Dacă Creştinismul şi-ar pierde puterea sa şi ar fi searbăd, cu ce s’ar mai săra neamul omenesc? Şi ce l-ar mai feri atunci de stricăciune?
 
Dacă sufletul n’are în el adevărul lui Hristos, se face nesărat, searbăd; se strică şi putrezeşte, şi odată cu trupul se preface în putreziciune.
 
Sarea mai înseamnă şi harul ceresc, după cuvântul Fericitului Theofílact, care zice: „Iar ca să crezi că sarea înseamnă harul, ascultă-l pe Pável: „Cuvântul vostru totdeauna să fie cu har, dres cu sare.” 
(Tâlcuirea la Evanghelia după Lúca, la 14:34) 

Aşadar, sarea este simbolul creştinului în lume şi al harului în creştin.

Sf. Nicolae Velimirovici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu