DESPRE CUNOAŞTEREA VOII DUMNEZEIEŞTI
DESPRE CUNOAŞTEREA VOII DUMNEZEIEŞTI - Cuviosul Gheron Iosif Isihastul
Viata noastra alaturi de Batrânul a avut mai degraba caracterul unei petreceri copilaresti si nu a unei stari maturizate. Incercarea noastra, în linii generale, se îndrepta spre traditia monahala, silindu-ne, dupa putere, la datoriile noastre tipiconale.
Ceea ce lipsea, în esenta, era experienta dreapta în aprecierea situatiilor, încât sa nu ne scape – în adâncime, în latime si în înaltime – sfera duhovniceasca a Batrânului.
Nu cumva este obisnuit si absolut necesar fenomenul ca ucenicii sa-l descopere pe dascalul lor atunci “când s-a facut nevazut de la ei”? Fara sa oboseasca, Batrânul încerca mereu sa transmita orice duhovniceste, si a reusit în încercarea sa, pentru ca “înteleptul are ochi în cap”. Cu toate acestea, e adevarat ca “pentru orice lucru este o clipa prielnica, si vreme pentru orice îndeletnicire”.
La o vârsta mai coapta, când Batrânul nu se mai afla cu noi, am înteles adâncimea cuvintelor si faptelor sale chiar si pâna-n amanunte, care, atunci când traia, ele pareau lipsei noastre de experienta enigmatice si neîntelese, încercarea noastra de a ne disciplina si de a nu-l mâhni pe Batrânul se facea din toate puterile noastre sarace, însa foarte putin am înteles noima si scopul principal al legii duhovnicesti pe care cu atâta râvna ne-a predat-o Batrânul.
Nu voi relua iarasi însemnarile biografice, ci voi comenta putin tema enuntata mai înainte, a legii duhovnicesti care îi conduce pe oameni în mod esential.
Niciodata nu vedeam pe Batrânul sa întreprinda ceva fara ca mai înainte sa faca rugaciune.
Noi îl întrebam despre ceva pentru viitor sau pentru ziua urmatoare, iar el ne raspundea ca ne va spune mâine, însa scopul era ca mai înainte sa mearga rugaciunea.
Dorinta noastra se concentra asupra cunoasterii voii dumnezeiesti.
Cum trebuie sa recunoasca cineva voia dumnezeiasca?
Ne spunea: “Despre asta întrebati fiilor, care este lucrul cel mai de temelie?”. Noi îl provocam cu mai multa curiozitate: “Dar Parinte, voia lui Dumnezeu nu este oare cunoscuta în mod cuprinzator în Sfintele Scripturi, în toata dumnezeiasca Descoperire?
Noi, ca monahi, deoarece toate în viata noastra sunt tipiconale, ce alta nedumerire trebuie sa avem?”. La care Batrânul a raspuns asa: “Dumnezeu sa va dea o pricepere în toate” (II. Tim. 2,7).
Cuviosul Nil Calavritul s-a rugat sa i se dea sa înteleaga ce sa graiasca dupa voia dumnezeiasca.
In mod cuprinzator, lucrarea faptei bune si a oricarei porunci este voia lui Dumnezeu, dar amanuntele ce o alcatuiesc sunt necunoscute, caci “cine a cunoscut mintea Domnului?”
Si iarasi: “Judecatile lui Dumnezeu adânc mult”.
Voia dumnezeiasca nu se deosebeste numai de la vreme, ci si de la loc, persoane, lucruri, precum si de la cantitate, mod si împrejurare.
Si numai atât? Insusi omul când îsi schimba dispozitia, schimba în multe si dumnezeiasca hotarâre.
Pentru aceasta nu este suficient pentru cineva sa cunoasca expresia generala a voii dumnezeiesti, ci si judecata speciala a temei în discutie, da sau nu, si apoi numai astfel va fi sigura reusita.
Scopul esential al voii dumnezeiesti este exprimarea si manifestarea dragostei dumnezeiesti, pentru ca pârghia tuturor miscarilor noastre este exact împlinirea dragostei Lui.
“Deci si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem” – dupa Pavel – prin urmare voia în discutie, oricât s-ar vedea ca este personala sau a cuiva dintre noi – totusi centrul greutatii sale este Fata dumnezeiasca, pentru care traim si ne miscam si suntem”.
Iata Rugaciunea Domneasca din gradina Ghetsimani, care spune: “de este cu putinta, treaca…, însa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti”.
Orice manifestare spre ascultarea adoratei vointe dumnezeiesti, daca nu are ca temei iubirea fata de El, se primejduieste sa ramâna o lucrare omeneasca, sau – ca sa zic mai bine – o slabiciune omeneasca.
Dara – dupa Pavel – suntem datori sa supunem tot gândul spre ascultarea lui Hristos, deoarece nu suntem ai nostri, cum oare se va face legatura în constiinta ascultatorului, daca nu va cunoaste exact voia dumnezeiasca în fiecare caz?
De altfel si binecuvântarea si harul dumnezeiesc ce-l urmeaza, spre care se si sileste, se arata numai în ascultarea desavarsita”.
“Deci atunci când voiti sa aflati voia lui Dumnezeu, lasati cu desavârsire pe cea a voastra dimpreuna cu orice alt gând sau program si, cu multa smerenie, cereti în rugaciunea voastra cunoasterea acesteia. Si orice se va închipui sau starui în inima voastra, faceti-o, caci va fi dupa Dumnezeu. Cei ce au mai multa îndrazneala si deprindere în a se ruga pentru aceasta aud înlauntrul lor foarte lamurit vestirea, si se fac mai atenti în viata lor, nefacând nimic fara vestire dumnezeiasca”.
“Exista si alt mod de cunoastere a voii lui Dumnezeu, pe care, în general, îl foloseste Biserica. Si aceasta este sfatul parintilor duhovnicesti si al duhovnicilor. Marea binecuvântare a ascultarii, care umbreste binefacator pe cei ce o pretuiesc, li se face cunoastere în tot ceea ce nu cunosc si acoperamânt si putere sa savârseasca sfatul-porunca, pentru ca Dumnezeu Se descopera celor ascultatori prin iubirea Sa parinteasca. Desavârsirea ascultarii, ca virtute de temelie, identifica pe ucenicii ei cu Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut ascultator pâna la… moarte”. Si precum I S-a dat lui Iisus toata stapânirea si toata bunavoirea Tatalui,_astfel si ascultatorilor li se da vestirea voii dumnezeiesti si harul spre izbândire si deplina ei savarsire”.
“Cei ce întreaba pe oamenii duhovnicesti ca sa afle voia dumnezeiasca sa cunoasca si amanuntul acesta. Voia lui Dumnezeu nu se descopera magic, nici nu are o pozitie de relativitate, si nici nu este îngradita în cadrele înguste ale ratiunii umane.
Preabunul Dumnezeu Se pogoara catre slabiciunea umana si vesteste pe omul care mai întâi crede neîndoielnic, iar în al doilea rând se smereste prin a înseta cu înflacarare dupa aceasta vestire si a avea dispozitia de a o savârsi.
De aceea, cu credinta si recunostinta el primeste primul cuvânt al parintelui duhovnicesc care-l sfatuieste. Când însa aceste virtuti ale credintei, ascultarii si smereniei nu merg împreuna si dovedesti duh de contrazicere sau, si mai rau, întrebi si pe unii si pe , altii, – atunci voia lui Dumnezeu se ascunde precum soarele în norul ce trece peste el.
Problema aceasta este sensibila si are nevoie de multa atentie. Avva Marcu spune: “Omul sfatuieste pe aproapele sau, precum stie. Dumnezeu însa lucreaza in cel ce-L asculta dupa credinta sa”.
Conditia absolut necesara în cercetarea voii dumnezeiesti este ca cel care cauta sa se faca vrednic de aceasta descoperire, pentru ca, precum am mai spus – voia dumnezeiasca, în virtutea caracterului ei transcedental, nu se întelege, nici se îngradeste în mod magic, în situatii, locuri si organe, ci se descopera numai celor vrednici de aceasta vrednicie dumnezeiasca”.
Acum îmi amintesc ce s-a petrecut si cu noi, când întrebam pe Batrânul sa ne spuna voia lui Dumnezeu.
Ne-am obisnuit din practica si primeam ca absolut primul cuvânt al sau fara vorbire împotriva si, într-adevar, toate se faceau dupa dorinta, chiar si acolo unde se vedea ca, omeneste, lucrurile nu merg bine.
Stiam ca daca propuneam, prin contrazicere, pretexte binecuvântate dupa judecata noastra, Batrânul ceda prin “faceti cum credeti”, dar puterea si acoperamântul tainic al reusitei le pierdeam.
Asadar, “primul cuvânt al parintelui duhovnicesc, primit cu credinta si ascultare, exprima voia dumnezeiasca“.
In aspectul ei mai general problema e complicata si greu de deosebit, pentru ca – asa cum stiu – si celor desavârsiti chiar nu le este cunoscuta totdeauna voia dumnezeiasca, mai ales când omul o pretinde în limite de timp determinate.
De altfel dificultatea rezulta si din starea omului interesat, de masura în care el este liber de împatimiri si pofte sub influenta carora se misca si hotaraste, când într-o anume situatie se impune si rabdarea.
Eu personal, cel ce scriu, am auzit de la o persoana duhovniceasca si întru toate vrednica de credinta, ca a rugat pe Dumnezeu sa-i descopere voia Sa într-o problema a propriei sale vieti si a primit înstiintarea ceruta dupa 42 de ani.
Iar eu, în nepasarea mea, m-am cutremurat, minunându-ma de rabdarea sa de fier.
Concluzia generala este ca diagnosticarea voii dumnezeiesti este una dintre problemele cele mai fine si mai complicate ale vietii noastre, mai ales pentru cei ce încearca s-o cunoasca prin rugaciune, caci desi ea se descopera prin “cereti, cautati si bateti si se va da voua” – în acelasi timp ei îi preced rabdarea, încercarile, ispitele si experienta, care sting patimile si voia proprie si îl fac sa perceapa gingasia si sensibilitatea desavârsita a harului dumnezeiesc.
Deci fie uneori cu osteneala, uneori cerând rabdare, rugaciunea ramâne ca singurul mijloc al comuniunii noastre cu Dumnezeu, prin care vom cunoaste si voia Sa cea dumnezeiasca.
(din “Batranul Iosif Sihastrul – Nevointe, experiente, invataturi”)
Viata noastra alaturi de Batrânul a avut mai degraba caracterul unei petreceri copilaresti si nu a unei stari maturizate. Incercarea noastra, în linii generale, se îndrepta spre traditia monahala, silindu-ne, dupa putere, la datoriile noastre tipiconale.
Ceea ce lipsea, în esenta, era experienta dreapta în aprecierea situatiilor, încât sa nu ne scape – în adâncime, în latime si în înaltime – sfera duhovniceasca a Batrânului.
Nu cumva este obisnuit si absolut necesar fenomenul ca ucenicii sa-l descopere pe dascalul lor atunci “când s-a facut nevazut de la ei”? Fara sa oboseasca, Batrânul încerca mereu sa transmita orice duhovniceste, si a reusit în încercarea sa, pentru ca “înteleptul are ochi în cap”. Cu toate acestea, e adevarat ca “pentru orice lucru este o clipa prielnica, si vreme pentru orice îndeletnicire”.
La o vârsta mai coapta, când Batrânul nu se mai afla cu noi, am înteles adâncimea cuvintelor si faptelor sale chiar si pâna-n amanunte, care, atunci când traia, ele pareau lipsei noastre de experienta enigmatice si neîntelese, încercarea noastra de a ne disciplina si de a nu-l mâhni pe Batrânul se facea din toate puterile noastre sarace, însa foarte putin am înteles noima si scopul principal al legii duhovnicesti pe care cu atâta râvna ne-a predat-o Batrânul.
Nu voi relua iarasi însemnarile biografice, ci voi comenta putin tema enuntata mai înainte, a legii duhovnicesti care îi conduce pe oameni în mod esential.
Niciodata nu vedeam pe Batrânul sa întreprinda ceva fara ca mai înainte sa faca rugaciune.
Noi îl întrebam despre ceva pentru viitor sau pentru ziua urmatoare, iar el ne raspundea ca ne va spune mâine, însa scopul era ca mai înainte sa mearga rugaciunea.
Dorinta noastra se concentra asupra cunoasterii voii dumnezeiesti.
Cum trebuie sa recunoasca cineva voia dumnezeiasca?
Ne spunea: “Despre asta întrebati fiilor, care este lucrul cel mai de temelie?”. Noi îl provocam cu mai multa curiozitate: “Dar Parinte, voia lui Dumnezeu nu este oare cunoscuta în mod cuprinzator în Sfintele Scripturi, în toata dumnezeiasca Descoperire?
Noi, ca monahi, deoarece toate în viata noastra sunt tipiconale, ce alta nedumerire trebuie sa avem?”. La care Batrânul a raspuns asa: “Dumnezeu sa va dea o pricepere în toate” (II. Tim. 2,7).
Cuviosul Nil Calavritul s-a rugat sa i se dea sa înteleaga ce sa graiasca dupa voia dumnezeiasca.
In mod cuprinzator, lucrarea faptei bune si a oricarei porunci este voia lui Dumnezeu, dar amanuntele ce o alcatuiesc sunt necunoscute, caci “cine a cunoscut mintea Domnului?”
Si iarasi: “Judecatile lui Dumnezeu adânc mult”.
Voia dumnezeiasca nu se deosebeste numai de la vreme, ci si de la loc, persoane, lucruri, precum si de la cantitate, mod si împrejurare.
Si numai atât? Insusi omul când îsi schimba dispozitia, schimba în multe si dumnezeiasca hotarâre.
Pentru aceasta nu este suficient pentru cineva sa cunoasca expresia generala a voii dumnezeiesti, ci si judecata speciala a temei în discutie, da sau nu, si apoi numai astfel va fi sigura reusita.
Scopul esential al voii dumnezeiesti este exprimarea si manifestarea dragostei dumnezeiesti, pentru ca pârghia tuturor miscarilor noastre este exact împlinirea dragostei Lui.
“Deci si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem” – dupa Pavel – prin urmare voia în discutie, oricât s-ar vedea ca este personala sau a cuiva dintre noi – totusi centrul greutatii sale este Fata dumnezeiasca, pentru care traim si ne miscam si suntem”.
Iata Rugaciunea Domneasca din gradina Ghetsimani, care spune: “de este cu putinta, treaca…, însa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti”.
Orice manifestare spre ascultarea adoratei vointe dumnezeiesti, daca nu are ca temei iubirea fata de El, se primejduieste sa ramâna o lucrare omeneasca, sau – ca sa zic mai bine – o slabiciune omeneasca.
Dara – dupa Pavel – suntem datori sa supunem tot gândul spre ascultarea lui Hristos, deoarece nu suntem ai nostri, cum oare se va face legatura în constiinta ascultatorului, daca nu va cunoaste exact voia dumnezeiasca în fiecare caz?
De altfel si binecuvântarea si harul dumnezeiesc ce-l urmeaza, spre care se si sileste, se arata numai în ascultarea desavarsita”.
“Deci atunci când voiti sa aflati voia lui Dumnezeu, lasati cu desavârsire pe cea a voastra dimpreuna cu orice alt gând sau program si, cu multa smerenie, cereti în rugaciunea voastra cunoasterea acesteia. Si orice se va închipui sau starui în inima voastra, faceti-o, caci va fi dupa Dumnezeu. Cei ce au mai multa îndrazneala si deprindere în a se ruga pentru aceasta aud înlauntrul lor foarte lamurit vestirea, si se fac mai atenti în viata lor, nefacând nimic fara vestire dumnezeiasca”.
“Exista si alt mod de cunoastere a voii lui Dumnezeu, pe care, în general, îl foloseste Biserica. Si aceasta este sfatul parintilor duhovnicesti si al duhovnicilor. Marea binecuvântare a ascultarii, care umbreste binefacator pe cei ce o pretuiesc, li se face cunoastere în tot ceea ce nu cunosc si acoperamânt si putere sa savârseasca sfatul-porunca, pentru ca Dumnezeu Se descopera celor ascultatori prin iubirea Sa parinteasca. Desavârsirea ascultarii, ca virtute de temelie, identifica pe ucenicii ei cu Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut ascultator pâna la… moarte”. Si precum I S-a dat lui Iisus toata stapânirea si toata bunavoirea Tatalui,_astfel si ascultatorilor li se da vestirea voii dumnezeiesti si harul spre izbândire si deplina ei savarsire”.
“Cei ce întreaba pe oamenii duhovnicesti ca sa afle voia dumnezeiasca sa cunoasca si amanuntul acesta. Voia lui Dumnezeu nu se descopera magic, nici nu are o pozitie de relativitate, si nici nu este îngradita în cadrele înguste ale ratiunii umane.
Preabunul Dumnezeu Se pogoara catre slabiciunea umana si vesteste pe omul care mai întâi crede neîndoielnic, iar în al doilea rând se smereste prin a înseta cu înflacarare dupa aceasta vestire si a avea dispozitia de a o savârsi.
De aceea, cu credinta si recunostinta el primeste primul cuvânt al parintelui duhovnicesc care-l sfatuieste. Când însa aceste virtuti ale credintei, ascultarii si smereniei nu merg împreuna si dovedesti duh de contrazicere sau, si mai rau, întrebi si pe unii si pe , altii, – atunci voia lui Dumnezeu se ascunde precum soarele în norul ce trece peste el.
Problema aceasta este sensibila si are nevoie de multa atentie. Avva Marcu spune: “Omul sfatuieste pe aproapele sau, precum stie. Dumnezeu însa lucreaza in cel ce-L asculta dupa credinta sa”.
Conditia absolut necesara în cercetarea voii dumnezeiesti este ca cel care cauta sa se faca vrednic de aceasta descoperire, pentru ca, precum am mai spus – voia dumnezeiasca, în virtutea caracterului ei transcedental, nu se întelege, nici se îngradeste în mod magic, în situatii, locuri si organe, ci se descopera numai celor vrednici de aceasta vrednicie dumnezeiasca”.
Acum îmi amintesc ce s-a petrecut si cu noi, când întrebam pe Batrânul sa ne spuna voia lui Dumnezeu.
Ne-am obisnuit din practica si primeam ca absolut primul cuvânt al sau fara vorbire împotriva si, într-adevar, toate se faceau dupa dorinta, chiar si acolo unde se vedea ca, omeneste, lucrurile nu merg bine.
Stiam ca daca propuneam, prin contrazicere, pretexte binecuvântate dupa judecata noastra, Batrânul ceda prin “faceti cum credeti”, dar puterea si acoperamântul tainic al reusitei le pierdeam.
Asadar, “primul cuvânt al parintelui duhovnicesc, primit cu credinta si ascultare, exprima voia dumnezeiasca“.
In aspectul ei mai general problema e complicata si greu de deosebit, pentru ca – asa cum stiu – si celor desavârsiti chiar nu le este cunoscuta totdeauna voia dumnezeiasca, mai ales când omul o pretinde în limite de timp determinate.
De altfel dificultatea rezulta si din starea omului interesat, de masura în care el este liber de împatimiri si pofte sub influenta carora se misca si hotaraste, când într-o anume situatie se impune si rabdarea.
Eu personal, cel ce scriu, am auzit de la o persoana duhovniceasca si întru toate vrednica de credinta, ca a rugat pe Dumnezeu sa-i descopere voia Sa într-o problema a propriei sale vieti si a primit înstiintarea ceruta dupa 42 de ani.
Iar eu, în nepasarea mea, m-am cutremurat, minunându-ma de rabdarea sa de fier.
Concluzia generala este ca diagnosticarea voii dumnezeiesti este una dintre problemele cele mai fine si mai complicate ale vietii noastre, mai ales pentru cei ce încearca s-o cunoasca prin rugaciune, caci desi ea se descopera prin “cereti, cautati si bateti si se va da voua” – în acelasi timp ei îi preced rabdarea, încercarile, ispitele si experienta, care sting patimile si voia proprie si îl fac sa perceapa gingasia si sensibilitatea desavârsita a harului dumnezeiesc.
Deci fie uneori cu osteneala, uneori cerând rabdare, rugaciunea ramâne ca singurul mijloc al comuniunii noastre cu Dumnezeu, prin care vom cunoaste si voia Sa cea dumnezeiasca.
(din “Batranul Iosif Sihastrul – Nevointe, experiente, invataturi”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu